Pagini

10 noiembrie 2022

Sfaturile Precuviosului Parinte Cleopa

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Într-o grea încercare, să facem rugăciuni scurte, de câteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adâncul inimii”

Vedeţi, fraţilor, urmările rugăciunii făcute cu îndoială şi cu puţină credinţă?

 În vreme de primejdie şi ispită nu te ajută decât în parte. Oare nu tot aşa se roagă mulţi din credincioşii noştri? 

„Doamne, dacă eşti Tu cu adevărat în cer şi în inima mea, ajută-mi să vin la Tine! Ajută-mi să fac minuni în numele Tău! Ajută-mi să reuşesc la examene şi la serviciu! Ajută-mi să biruiesc pe vrăjmaşii mei şi-mi împlineşte dorinţa mea!“

O asemenea rugăciune făcută cu îndoială, fără credinţă vie, din interes şi mai mult pentru lucruri pământeşti nu este primită la Dumnezeu şi cu greu ni se împlineşte cererea.
Să fugim de o asemenea rugăciune lipsită de credinţă, îndoielnică, pe care o facem numai la nevoie, când apa necazurilor ne este până la gură! Da, să ne rugăm pentru orice avem nevoie în viaţă, dar mai întâi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi să-L lăudăm că în veac este mila Lui şi apoi să-I cerem iertarea păcatelor şi mântuirea. 

La urmă să cerem Domnului şi cele de nevoie vieţii şi să zicem: „Doamne, facă-se voia Ta!“ nu voia mea, precum ne învaţă „Tatăl nostru“.

Iar când suntem în primejdie de moarte, sau pe masa de operaţie, sau într-o grea încercare, atunci să facem rugăciuni scurte, de câteva cuvinte, rostite cu glas sau în taină, din adâncul inimii, cu lacrimi şi credinţă. 

Adică să strigăm ca şi Petru, când se îneca: ,, Doamne scapă - mă; „Doamne, mântuieşte-mă!“; „Doamne, ajută-mi!“, cum striga femeia cananeeancă, şi „Doamne miluieşte-mă!“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.