Pe când era Sfântul Dimitrie în vârstă de 20 de ani, a murit tatăl lui. Auzind împăratul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, pe care văzându-l înțelept și viteaz în războaie, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Apoi, mergând sfântul în patria sa, Tesalonic, în loc să prigonească pe creștini, cum îi poruncise Maximilian, a început înaintea tuturor a mărturisi pe Hristos și a învăța dreapta credință, slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime închinat și cinstit. Astfel, el s-a făcut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, căci pe mulți îi aducea la cunoștința adevărului, risipind închinarea la idoli.
Iar împăratul Maximilian, întorcându-se biruitor de la un mare război contra sciților și a sarmaților, a voit să aducă jertfă de mulțumire necuraților zei în Tesalonic. Cu acest prilej l-a chemat și pe Dimitrie să jertfească zeilor înaintea tuturor. Atunci, viteazul ostaș al lui Hristos a înțeles că a sosit ceasul să mărturisească înaintea tiranului împărat credința în adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute.
Căci „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire.” (Romani 10, 10)
Adică nu-i de ajuns să crezi în taină în Dumnezeu, ci trebuie să-L mărturisești și cu cuvântul în public, ca să te poți mântui. Această credință cu darul Duhului Sfânt având-o Dimitrie în inima sa, a ieșit în mijloc și a mărturisit cu mare îndrăzneală că nu zeii, ci Dumnezeul creștinilor este adevăratul Dumnezeu.
Arhim. Cleopa Ilie, Predici la Praznice Împărătești și la Sfinți de peste an, Editura Episcopiei Romanului, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.