Sărbătorit pe 6 octombrie, sfântul apostol Toma, patronul spiritual al arhitecților, zidarilor și pietrarilor, este unul dintre cei 12 apostoli chemați de Mântuitor să-L urmeze. Cine are necazuri și vrea să-și limpezească mintea, poate citi cu încredere rugăciunea sfântului Toma, considerat mare făcător de minuni
“O, Preasfinte Apostole al lui Hristos, cel ce îndoielnic şi zăbavnic te-ai arătat spre adeverirea desăvârşită a dumnezeieştii Taine a Învierii Domnului şi a preaslăvirii Preacuratei Sale Maici, cel ce în viaţa ta şi după moarte făcător de minuni te-ai arătat şi cu mucenicească cunună te-ai încununat, apără turma lui Hristos de toată rătăcirea şi îndoiala; pe noi, cei zăbavnici cu inima, ne întăreşte pe piatra mărturisirii Sale; cu rugăciunile tale dă tămăduire rănilor sufletelor şi trupurilor noastre şi ne mijloceşte mântuirea la sfârşitul vieţii noastre. Amin.
Cel ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea cea grea a îndoielilor spre adeverirea fără putinţă de tăgadă sau de îndoială a Învierii lui Hristos, scapă-ne pe noi cu rugăciunile tale din furtunile lumii şi din valurile îndoielilor vieţii acesteia, ca să-ţi strigăm: Bucură-te, Sfinte Toma, Apostol al Mântuitorului Hristos!
Spre adeverirea propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu şi spre încredinţarea neamurilor datu-ţi-s-a ţie, Sfinte, şi darul de a săvârşi minuni, ca toţi, văzându-le, să slăvească pe Dumnezeu Cel ce ţi-a dăruit ţie putere multă Apostole Sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
O, Sfinte Apostol a lui Hristos Toma! Te rugam, ocrotește-ne și păzește-ne pre noi cu rugăciunile talede ispitele diavolești, de căderile în păcat și cere nouă, robilor lui Dumnezeu (aici se rostește numele celui ce se roagă) ajutor de sus în vremea necredinței, ca să nu ne împiedicăm de piatra ispitirii, ci să mergem neabătut pe calea poruncilor lui Hristos până vom ajunge în fericitele locașuri ale raiului.
O, Apostol al Mântuitorului! Nu ne rușina pre noi, ci fii nouă ajutor și apărător în toată viata noastră și ajută ca această viaţă vremelnică să o săvârșim cu frică de Dumnezeu și cu evlavie și să ne învrednicim de răspuns bine-primit la Strașnica judecată a lui Hristos, ca să preaslăvim preafrumosul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Amin”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.