Mântuirea prin boală...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                                          - Sfântul Lavrentie din Cernigov

 
Vine odată la Părintele o femeie plângându-se de boala ei şi-l întreabă dacă atunci când sufletul ei se va despătimi, boala îi va părăsi trupul, la care Părintele i-a răspuns:

– Bolile sunt diferite, şi multe din bolile noastre sunt pentru păcatele strămoşilor, căci numai aşa se pot mântui şi ei.

                                       Un doctor ortodox credincios este ca un apostol.

O dreptcredincioasă ne povesteşte: Eu eram bolnavă mai tot timpul şi nu puteam să ţin un serviciu, ca să mi se stabilească un salariu. Bani însă îmi trebuiau, căci aveam de crescut copiii. Mergând la Părintele, l-am întrebat ce să fac, iar el mi-a răspuns:
– „Tu ai să te lecuieşti cu ierburi. Du-te la un doctor ortodox credincios, căci dacă el este credincios, atuncea este ca un apostol. Iar la descântătoare şi la şoptitoare să nu mergi, că astea-s treburi diavoleşti şi la cei necredincioşi să nu te duci, căci ai diavolului sunt ei. Lor li se ia harul vindecării şi chiar dacă vor face o rugăciune, la sfârşit vor adăuga „al meu”. Căci de vei pune într-un butoi cu miere de albină numai o singură lingură de gaz, se va strica toată mierea. De asemenea, cu cei necredincioşi să nu te împrieteneşti, fiindcă dacă umbli în jurul unui butoi plin cu motorină te vei umple de mirosul lui şi uşor te poţi aprinde. Tot aşa, de vei umbla cu cei necredincioşi, singură te vei arde. Dumnezeu ne-a spus: cu cei aleşi ales vei fi şi tu. Să te ţii de cei credincioşi şi îţi va fi mult mai uşor în viaţă“.
Multe alte asemenea sfaturi pline de tâlc duhovnicesc le dădea Părintele Lavrentie celor dreptcredincioşi.

                              La doctori cuţitele sunt ascuţite, dar mulţi n-au binecuvântare.

Îmbolnăvindu-se fiica mea şi nemaiputând ea merge am tratat-o şi eu cum ştiam mai bine după metodele din popor, însă nu au dat nici un rezultat. Atunci am dus-o în oraş, la spital, unde medicii, după ce au consultat-o, mi-au spus că am întârziat prea mult şi lucrurile sunt foarte grave, că a putrezit osul şi că va trebui să-i taie piciorul, piciorul trebuie amputat pentru a-i putea salva viaţa. Eu, în disperarea mea, m-am dus la Părintele Lavrentie. El m-a ascultat cu atenţie şi, la sfârşit, mi-a spus:
– La doctori cuţitele sunt ascuţite, dar mulţi din ei binecuvântare n-au, mulţi nu au harul lui Dumnezeu. Nu plânge şi nu te dojeni, fiica ta se va însănătoşi, însă să nu te internezi cu ea la spital, ci să mi-o aduci aici, la mănăstire, măcar pentru o săptămână.

Eu am adus-o şi am lăsat-o la măicuţa A., după care m-am întors acasă, în sat. În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară o duceau la slujbă în biserică şi de fiecare dată după terminarea slujbei Părintele se apropia de ea şi făcea semnul Sfintei Cruci peste piciorul bolnav, şi cu mâna sa binecuvântată îl ungea cu Sfântul Mir. Peste două săptămâni, fata mea s-a întors acasă pe propriile ei picioare, fără cârje. M-am dus într-un suflet la Părintele, de data aceasta cu lacrimi de mulţumire şi bucurie. Nu ştiam cum să-i mulţumesc pentru vindecarea fiicei mele. El mi-a zâmbit şi a spus:

– Eu m-aş fi bucurat dacă ea s-ar fi vindecat şi duhovniceşte (sufleteşte), nu numai trupeşte.