Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea!
Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt! Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată.
Dar nu suntem conştienţi de ceea ce reprezintă momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fără să trăim cu intensitate momentul prezentului. Dacă am fi conştienţi de aceasta, cum ne-am trata unii pe alţii, şi chiar pe noi înşine!
Experienţa arată că în faţa morţii orice resentimente, amărăciuni, antipatii reciproce se şterg şi dispar. Moartea este prea mare faţă de ceea ce ar trebui să ne apară nesemnificativ chiar şi la scara vieţii vremelnice.
Văzând moartea din acest unghi, gândul şi aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viaţa să fie intensă. A trăi pentru a fi la înălţimea morţii, a trăi în aşa fel încât, oricând ne-am întâlni cu moartea, să ne găsească pe culme, pe creasta valului, nu în groapă, pentru ca ultimele noastre cuvinte să nu fie inutile şi ultimul nostru gest să nu fie zadarnic!
Mitropolitul Antonie al Surojului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.