"Luminătorul trupului e ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci și trupul tău e întunecat.
Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
Așadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei." (Lc 11,34-36).
"Mântuitorul lumii a spus: <luminătorul trupului este ochiul>. El a numit <luminător> puterea cuvântătoare a sufletului omenesc, duhul omului, iar <trup> a numit toată lucrarea omului și însușirile lui, ce sunt formate și țin de această lucrare. Un înțeles asemănător cu cel al cuvintelor Mântuitorului îl au și cuvintele Apostolului: <Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe voi desăvârșit și întreg duhul vostru, și sufletul, și trupul să se păzească fără prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos>. Duhul este pomenit, în primul rând, pentru că neprihănirea și desăvârșirea sufletului și a trupului atârnă numai și numai de el. Duhul (sau puterea cuvântătoare) este cea mai înaltă putere a sufletului omenesc, prin care acesta se deosebește de dobitoace, care, din lipsa acestei puteri, sunt numite necuvântătoare. <Când ochiul tău este curat>, adică atunci când puterea cuvântătoare este străină de amestecul și unirea cu păcatul și cu satana, <tot trupul tău este luminat>, adică lucrarea ta este dreaptă, iar însușirea ta este sfințenia, <dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric>. Ia seama ca nu cumva duhul tău, care este lumina ta firească și izvorul de lumină al vieții tale, să nu se prefacă în întuneric și în izvor al întunericului. Ochiul acesta devine rău atunci când alege minciuna. Urmarea acestei alegeri este lucrarea greșită, iar însușirile omului sunt înșelare de sine și păcătoșenia. Omul devine netrebnic și vrăjmaș al mântuirii sale, ucigașul sufletului său și vrăjmașul lui Dumnezeu."
"Stricarea minții este însoțită întotdeauna de stricarea celorlalte însușiri duhovnicești. De aceea, stricarea minții și stricarea duhului au aceiași însemnătate datorită urmării lor. Prin acceptarea învățăturii greșite sau a ideilor greșite despre Dumnezeu și din pricina denaturării prin această învățătură greșită a învățăturii morale și dogmatice revelate de Dumnezeu, duhul omenesc se strică și omul devine fiul diavolului. Iar prin convorbirea și amestecarea cu gândurile satanei, fără însă ca ele să fie însușite, precum și prin contemplarea gândurilor și a nălucirilor aduse de demoni, se vatămă ochiul sufletesc. După cât de strânsă este legătura omului cu satana, puterea văzului își pierde oarecum puterea și curăția.
Cuviosul Isihie al Ierusalimului spunea: <Precum ne vătămăm privind la ce este rău cu ochii cei trupești, așa ne vătămăm privind la ce este rău cu mintea>. Din această pricină, trebuie să dăm foarte mare atenție păzirii ochiului sufletesc și să ne îngrijim mai cu seamă de acest lucru, ca nu cumva ochiul să se vateme, iar vătămarea lui să devină pricina pierzării noastre sufletești."
~ Ofrandă monahilor contemporani. p 349.
"Deprinderea cu desfătarea patimilor i-a abătut neîncetat de la pocăință și chiar înlăuntru nevoinței lor a strecurat desfătarea iubirii de plăceri, cea atât de urâtă înaintea lui Dumnezeu și care face sufletul omului de nepătruns pentru Sfântul Duh, iar pentru satana, lesne de pătruns și locaș lui. Acest lucru se vede foarte bine la partea femeiască. Femeile care au citit multe romane (sau au vizionat filme), iar apoi au devenit cucernice și chiar nevoitoare, își doresc foarte mult ca noua lor viață să se asemene unui roman (sau a unui film). Datorită alcătuirii lor sufletești, ele vor să fie iubite. Vor aceasta, pentru că voința lor, vătămată prin întrebuințarea ei greșită, le trage cu sila spre iubirea de plăceri, pe care și-au însușit-o, iar mintea lor slabă, întunecată, împrăștiată și robită de gândurile dobândite prin lectură (sau prin vizionarea de filme, telenovele), nu are nici puterea, nici aplecarea de a cârmui voința și a o înfrâna de la năzuința ei greșită. Cei hrăniți cu lectura romanelor (sau cu vizionarea filmelor), sunt foarte aplecați spre înșelare de sine și spre amăgire diavolească, ca unii ce au căpătat gust pentru desfătarea cu iubirea de plăceri, care poate lucra nu numai cu grosolănie, ci și cu cea mai mare finețe, în chip neînțeles și neobservat de omul care nu a lepădat încă jugul patimilor."
~ Ofrandă monahilor contemporani. p 349-350.
"Când mintea și inima devin locașul lui Dumnezeu, și tocmai ele sunt cele care se fac mai întâi locaș al Său, firește că și sufletul, și trupul devin locașul Lui, ca unele ce depind întru totul de minte și de inimă. Templul lui Dumnezeu se strică atunci când trupul cade în desfrâu. El se strică (și) atunci când mintea și inima preacurvesc cu satana prin gândurile și simțămintele aduse de satana. Cuvintele <îl va strica Dumnezeu pe el> înseamnă că, Dumnezeu pleacă de la omul care strică în sine templu lui Dumnezeu și devine nepotrivit pentru sălășluirea lui Dumnezeu în el. Urmările acestei despărțiri sunt știute: moartea sufletului, care începe de aici, și închiderea pe veci în temnițele iadului. Duhul omului se strică, adică este atins de orbire și întunecare, precum am spus deja, prin însușirea învățăturii greșite (mincinoase) propuse de lume și de satana, potrivnice învățăturii descoperite de Dumnezeu, potrivnice învățăturii lui Hristos, potrivnice învățăturii Bisericii Sobornicești de Răsărit.
Învățături greșite sunt socotite următoarele învățături: învățătura care tăgăduiește existența lui Dumnezeu sau ateismul; învățătura care recunoaște existența lui Dumnezeu dar care Îl tăgăduiește pe Hristos și creștinismul, tăgăduind toate legăturile dintre Dumnezeu și oameni sau deismul; învățăturile care nu tăgăduiesc pe față creștinismul, însă strâmbă învățătura revelată de Dumnezeu printr-o învățătură liberală; omenească, hulitoare de Dumnezeu, prin care se nimicește esența creștinismului, cum sunt toate ereziile; învățăturile care nu tăgăduiesc pe față creștinismul, însă resping faptele credinței sau tradiția morală evanghelică și bisericească și acceptă lucrarea păgânească, prin aceasta omorând credința și nimicind esența creștinismului. Așa sunt, mai ales, progresul modern sau creșterea imoralității și a ignoranței depline față de creștinism și, prin urmare, a depărtării și înstrăinării totale de Dumnezeu.
Templu lui Dumnezeu nu se strică de tot, dar se spurcă, ochiul sufletesc nu este lovit de orbire, dar se vatămă, se rănește într-o oarecare măsură atunci când creștinul citește o carte necuviincioasă sau eretică, atunci când se întâlnește cu oameni imorali sau necredincioși, când se supune influenței tentațiilor păcătoase (mai ales vizionarea filmelor), când stă de vorbă cu gândurile păcătoase și se desfată cu ele, când se lasă amăgit de vreun obicei al lumii, cum ar fi toate jocurile și petrecerile lumești. Dacă el îndrăgește toate acestea și își îndreptățește patimile sale, în loc să le recunoască și să se căiască pentru ele, va cădea în cea mai mare nenorocire sufletească. Va vătăma însuși miezul ființei sale, puterea cuvântătoare, duhul său, mintea și inima sa. Trebuie să ne păzim ochiul sufletesc și iarăși să-l păzim.
Orice am face în afara învățăturii și a poruncilor evanghelice, ar produce negreșit asupra noastră o impresie vătămătoare. Orice faptă, cuvânt și gând, atât bune, cât și rele, negreșit își pun pecetea lor asupra noastră. Aceasta trebuie s-o știm și s-o știm bine."
~ Ofrandă monahilor contemporani p 350-351. Editura Egumenița 2011.
"Luminătorul trupului e ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci și trupul tău e întunecat.
Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric." (Lc 11,34-35) ...amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.