Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate.
Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.
În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.
Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.
Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.
Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu Unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decât pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mângâiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine.Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decât numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.