DOAMNA LUI NEAGOE VODĂ

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos 

Neagoe Vodă a fost un foarte bun şi evlavios domnitor. Vrând să facă o biserică să rămână de pomenire, puse să se clădească mănăstirea de la Curtea de Argeş. Nu e om, nu e femeie, ba nici copilaş nu este în ţara asta, care să nu ştie măcar din auzite cât de măreaţă e acea biserică, cât de meşteşugit este lucrată şi cât de frumos este zugrăvită pe dinăuntru. Străinii de prin alte ţări vin să o privească și să se minuneze de frumusețea și grandoarea ei.

Ei bine, hotărându-se domnul să o facă atât de frumoasă, încât seamăn pe lume să nu aibă, cheltui cu dânsa sumedenie de bani, aşa încât vistieria lui se goli, de nu mai rămăsese nici cu ce să-şi ţină curtea. Și văzând, deci, Neagoe-Vodă biserica neisprăvită şi vistieria lui golită, se frământa cu firea cum ar putea face ca să o scoată la capăt, dar nu găsea niciun mijloc! Mâhnirea îi cuprinse sufletul și căzu într-o întristare, de se îngrijorau curtenii de pe lângă dânsul. Nici boierii cei mai mari nu mai îndrăzneau să dea ochii cu el, căci nimeni nu-i mai intra în voie.

Dacă văzură aşa, boierii se adunară cu mare cu mic în divan şi se sfătuiră ce să facă pentru a înveseli inima lui Vodă, cea atât de închisă. Intrând şi Vodă în divan, posomorât cu totul, boierii îl întâmpinară şi-i ziseră:

− Luminată să fie faţa Măriei tale, Doamne! Sfatul cel mare de 12 boieri a găsit cu cale să se mai mărească birurile. Adunându-se mai mulţi bani din ţară, Măria ta vei putea să-ţi împlineşti dorul inimii şi să isprăveşti sfântul locaş de pe Argeş.

− Aşa ziceți?!... întrebă Vodă.

Faţa lui se lumină oarecum şi inima i se deschise, la gândul că astfel va găsi mijloacele necesare pentru a isprăvi un lucru aşa de minunat. Însă Doamna sa, Despina, blândă şi miloasă cum era din fire, veni repede şi intră în divan. Neobişnuită a sta la sfaturile boierilor, apăru deodată sfioasă. Cum să grăiască ea împotriva boierilor celor cu bărbile încărunțite în slujba țării? Dar auzind o propunere ca aceasta, care ar fi împovărat poporul și mai mult cu dări, privi cu îndrăzneală sfatul și grăi astfel:

− Doamne și iubite al meu soț, Neagoe! Nu împovăra și mai mult poporul, că nu asta ți-e voia! Știu că dorești să faci o zidire care să n-aibă seamăn pe lume. Spre lauda Celui Prea Înalt ai adus-o până aici, fără să te atingi măcar de un fir de ață de-al altora. Averea toată ți-ai cheltuit-o pentru acest lucru plăcut Domnului. Crezi, însă, că vei avea liniște și pace, când biserica va fi isprăvită, dar vei auzi până la palatul tău glasul de suferință al bietului norod? Au nu muncesc ei destul de greu, cu sudoare și cu lacrimi? Când te vei duce la biserică să te închini, cu ce inimă ai să-ți faci tu rugăciunea, când vei ști că sărmanii se îndreaptă spre Domnul cu gemete și cu reproșuri împotriva ta? Ai uitat că soția ta are niște podoabe de mare preț, cu care se gătește la sărbătorile împărătești? Iată, eu nu mai pot pune pe mine aceste podoabe alese, cât timp voi ști poporul asuprit pentru săvârșirea bisericii! Ia-le! prefă-le în bani și împlinește-ți făgăduința pe care ai dat-o lui Dumnezeu!

Toți rămaseră înmărmuriți auzindu-o pe Despina, Doamna lor, săvârșind o faptă așa de mărinimoasă. Neagoe Vodă se bucură că are o soție așa de înțeleaptă și de generoasă, iar un ostaș bătrân, care apucase a intra și el în divan și sta smerit într-un ungher, își ridică mâinile către cer și zise:

− Mulțumescu-ți Ție, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea asemenea înțelepciune! Țara care are asemenea femei nu va pieri niciodată!...