SFÂNTUL MUCENIC PROCOPIE !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

....de Eliana Popa...

Astăzi vreau să glăsuiesc despre-un mare mucenic
Și să-i spun prin vers povestea de când s-a născut.. de mic,
Până-n ultima lui clipă...când se stinse-n chip frumos
Pentru dreapta lui credință, pentru Domnul său, Hristos!
Tatăl lui, slăvit bărbat din neam bun de senator,
Era botezat creștin cu numele Hristofor.
Însă mama lui trăia în credința păgânească
Și mergea ades la Templu idolilor să jertfească.
Soțului creștin, acestea, mult îi umbreau bucuria
Până-n ziua-n care ea, l-a născut pe Neania!

Dar nu apucă să-și vadă feciorașul său cum crește
Căci Hristofor la scurt timp a murit mucenicește!
Teodosia, soția, l-a crescut ca în povești
Dar păgân...jertfind la idoli și cu științe elinești.
Și-ajungând la acea vârstă de bărbat desăvârșit
Mama lui privindu-și fiul un gând mare i-a-ncoltit,
Să-l trimită ca ostaș în armata-mpărătească,
Să slujească cu braț tare între lifta păgânească!

Iar pe-atunci era-mpărat al Imperiului Roman,
Stăpânind cu mâna tare crudul Dioclețian
L-a plăcut pe Neania și l-a luat în oastea lui
Era îndrăgit la curte și viteaz cum altul nu-i.
Iar văzându-i istețimea îi croi în gând destin
Să-l trimită cu o oaste în Egiptul cel creștin!
Așa a făcut tiranul, l-a chemat pe Neania
Și i-a poruncit de-ndată să plece-n Alexandria.
Iar acolo să ucidă și apoi să jefuiască
Toți creștinii ce nu vor, idolilor să jerfească!

A pornit cu oastea-ndată, cum a poruncit tiranul
Dar o arșiță cumplită parcă le topea elanul.
Și au hotărât atunci, noaptea să călătorească
Și doar ziua pe zăduf trupul să își odihnească!
După ce-au trecut cetatea Apamia Siriei
S-a cutremurat pământul și-a intră o spaimă-n ei!
Fulgerele brăzdau cerul luminând măreț tăria
Și o voce ca un tunet glăsui lui Neania :

,, - Unde mergi, tu, Neania? Și-mpotriva cui pornești?
Vii asupră-Mi? Vrei tu, lutul, pe Olar să Îl lovești?"
,, - Sunt trimis de împăratul ce pe mine m-a numit
Să ucid toți ucenicii Celui ce s-a răstignit!
Cine ești Tu, Doamne bun, care astfel îmi grăiești ?"
Întrebă Neania privind bolțile cerești!

Și văzu cum în văzduh se înalță maiestuoasă,
Străjuind pe cerul nopții, Cruce Sfântă luminoasă.
Iar un glas din ea rostește : ,, - Îți răspund! Si-Ți spun că Eu
Sunt Hristos cel Răstignit, sunt Fiul lui Dumnezeu!
Ia aminte, Neania ! Semnul ce îl vezi prea bine
Biruința-ți va aduce! Pacea Mea fie cu tine!"
Și gustând Cuvântul care îi grăi din veșnicie
A lui inimă curată se umplu de bucurie .
Și acest Cuvânt din ceruri ca un foc în el a ars
Și-a primit să Îl slujească precum Saul cel din Tars!

După toată întâmplarea s-a oprit într-o cetate
La un aurar vestit pentru lucruri minunate.
Și i-a poruncit să-i facă cu aleasă măiestrie
Sfânta Cruce ce-a văzut-o, ca la pieptul lui s-o ție!
Și cu teamă să nu afle împăratul cel hain,
Că a făurit din aur crucea, semnul cel creștin,
A lucrat la ea doar noaptea...însă rău s-a speriat
Când a doua zi pe Cruce doua chipuri s-au pictat!
Erau doi arhangheli mari : Mihail și Gavriil
Iar deasupra lor un nume : numele Emanoil"

L-a chemat pe Neania, să vadă și el minune
,, - Geaba-ncerc a șterge-acestea...mâna mea nu se supune!"
Și-a-nțeles, atunci, viteazul că nu este o-ntâmplare
Și-nlăuntrul Sfintei Cruci este o putere mare!
S-a-nchinat cu evlavie Dumnezeului Etern
Și-a ascuns la piept cu grijă Crucea cea cu sfântul semn!

Și de-atunci se hotărî pe creștini să-i ocrotească
Numai lifta cea păgână cu război s-o cucerească!
Așa a făcut viteazul, faima lui s-a dus departe
A trecut din gură-n gură, din cetate in cetate!
Și s-a-ntors la maica sa ce-l primi cu greu suspin
(Însă nimeni nu știa că el s-a făcut creștin!)
,, - Fiul meu viteaz , mă bucur! Zeii mult te-au ajutat
Tămâierea mea și ruga au primit și-au ascultat.
Căci nimic nu-ți stă-mpotrivă, te vor ajuta mereu
Și le vom aduce jertfă împreună, dragul meu!

,, - Cum să mă ajute zeii? Câtă viață e-ntr-un zeu ?
Ajutorul meu e Unul ...El e Viată, Dumnezeu!
Și pe noi ne-a tras la Viață...căci a pus suflare-n humă
Ne-a dat viață fără moarte și a pus Păstor la turmă.
L-a trimis pe Fiul Său, s-a-ntrupat din Cer Cuvântul
Și-a-mpăcat murind pe Cruce, cerurile cu Pământul!"

Teodosia-l asculta ...însă nu-i vine să creadă
Cum feciorul său viteaz nu mai e ca altădată:
,, - Fiule, ce spui acolo ? Bucuria toată-mi iei
Taci si uită ce-ai grăit! Taci! Nu-i mânia pe zei!"
Și intră viteazul nostru în capiștea idolească
Să-i arate maicii sale înșelarea ei drăcească!
,, - Hei, voi, dumnezei din aur! Spuneți voi m-ați ajutat? "
Și tăcere...dar viteazul mamei sale i-a strigat :
,, - Poate-ți vor răspunde ție! Mie nu vor să-mi vorbească "
Teodosia incepe către idoli să grăiasca :
,, - O, voi, zei, vorbiți și spuneți ...voi l-ați ajutat mereu
Pentru rugăciunea mea, l-ați păzit pe fiul meu?"
Și tăcerea-i mai adâncă, nici un semn nu vor a face
Teodosia mâhnita pleacă capu-n jos și tace!

Și cuprins de-o mare râvnă prinde crucea-n mâna dreaptă
Și viteazul cu mânie către idoli se îndreaptă
Îi lovește și-i dărâmă, praf și pulbere cad zeii
Teodosia-ngrozită își jelește dumnezeii!
Apoi pleacă furioasă, îndemnată de Viclean
Plină de necaz și lacrimi chiar la Dioclețian.
A topit în ea vrăjmașul toată dragostea maternă
Și i-a spus cum fiul său, pentru dragostea eternă
Către Dumnezeu din ceruri, către-Acela Răstignit,
S-a făcut creștin în taină...zeii toți s-au prăbușit!

Și-ncepând din acea ziuă împăratul furios
Îl dădu la chinuri grele pe plăcutul lui Hristos.
Al său trup gustă calvarul, carnea lui ce-n chin tresaltă
Cade smulsă de pe oase, sângele se strânge baltă..
Însă rabdă mucenicul, cum răbdat-au toți martirii
Toate chinurile-acestea mai presus de legea firii!
La porunca împărătească îi pun lanțuri la picioare
Și târându-l peste pietre îl aruncă-n închisoare!

Iar în miez de noapte, iată, o lumină orbitoare
Și o ceata îngerească coborând din slava mare!
Se cutremură cetatea, lanțurile se sfărâmă
Rănile sunt vindecate și durerea i se curmă!
Și privind uimit viteazul, la alaiul cel de sus
Vede-n slavă și lumină pe Stăpânul său Iisus.
Domnu-l boteză cu apă și grăi lui Neania
( Care nu putea a crede că-i vorbește Veșnicia):
,, - Procopie îți Voi zice, după sfântul Meu botez
Bucură-te! Și-Mi urmează! Pentru Viață te-am ales.
Roadă multă să-Mi aduci! Nu te teme, fi-va bine!
Îți voi întări voința și Voi fi mereu cu tine!"

Și-ncepând din acea clipă a simțit o bucurie
Și o râvnă pentru Domnul îl umplu pe Procopie!
Și-ntărit în duh și-n trup nu a mai simțit durere
Când din nou l-au dus la chinuri mai grozave și mai grele!
A-nceput din nou măcelul și văzându-i suferința
Multi s-au lepădat de idoli și mulți și-au schimbat credința.
Valuri, valuri îi urmează, se botează rând pe rând,
Cad martirii sfâșiați cu Iisus Hristos în gând!
Vin fecioarele și mame, crește ceata de martiri
Și din sângele ce curge cresc în ceruri trandafiri!
Teodosia plângându-și fapta ei nesocotită
A mărturisit pe Domnul și fu aspru pedepsită
Lângă fiul ei iubit, chinuită fără milă
Dar din dragostea de Domnul a murit și ea martiră!

Și văzând că-n orice chin viața nu pot să i-o stingă
Pe-mpărat și pe plebei îi cuprinse-o mare frică!
Și au hotârat de-ndată ( celui rău făcându-i placul)
Să-l coboare de pe lemn și apoi să-i taie capul!
Și-a murit Procopie, bucuros privind în sus
C-a văzut deschis tot cerul și în slavă pe Iisus!

Povestirea ce v-am spus-o, mai grozavă-i și mai lungă
Dar mai bine plec genunchiul la icoana lui spre rugă,
Sfinte mucenic, te rog, când voi fi și eu chemată
Și voi sta cu multă teamă la cumplita Judecată,
Să îmi fii mijlocitor și să-L rogi pe Domnul Sfânt
S-aibă milă și de mine și de toți de pe pământ !

( O părticică din sfintele sale moaște ( omoplatul) se afla la Mănăstirea Hurezi, aduse de Sf.Constantin Brâncoveanu, fiindcă avea mare evlavie la Sf.Procopie)

Din volumul de poezii:,, Ce-ai iubit în mine, Doamne? "