Sfânta Mironosită și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena (continuare)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                  

                                                           Martora și vestitoarea Învierii Domnului

Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel:Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.
Căci această sfântă mironosiţă mai mult decât toate petrecea nedezlipită de Hristos şi de Preacurata Lui Maică. Pentru aceasta evanghelistul o pune mai întâi decât pe celelalte, ca pe o mai iubitoare de Hristos şi de Maica Lui şi ca pe o mai osârdnică slujitoare Maicii Făcătorului său de bine şi Mântuitorului nostru. Căci şi în vremea răstignirii Lui, ea stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi împreună cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos.
Pe de o parte plângea şi se tânguia cu amar pentru Dânsul, iar pe de alta suferea pentru Maica Lui cea cu totul fără de prihană, care plângea şi se jelea fără de mângâiere, ca o Maică pentru preaiubitul ei Fiu, căci sufletul ei era pătruns de sabia de care spusese bătrânul Simeon mai înainte, şi fiind slăbită cu totul de durerea inimii, Sfânta Maria Magdalena o mângâia şi o sprijinea pe cât îi era cu putinţă, împreună cu celelalte, făcând toate pentru uşurarea supărării ei.
Şi după ce s-au dus toţi răstignitorii şi Hristos Şi-a dat sufletul, au venit Iosif din Arimateea cu Nicodim şi au luat trupul lui Iisus de pe cruce; iar Maria Magdalena, căzând împreună cu Preacurata Lui Maică şi cu celelalte, au sărutat sfântul şi îndumnezeitul Lui trup şi L-au petrecut până la mormânt. Iar după ce L-au pus în mormânt, prăvălind piatra pe uşa lui, toate celelalte femei s-au dus împreună cu Iosif şi cu Nicodim, numai ea împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se vede că au rămas lângă mormânt, după cum zice Sfân¬tul Matei Evanghelistul:Erau Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Născătoarea de Dumnezeu, şezând în preajma mormântului.
Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, şi, după porunca Legii Vechi, se cădea să se odihnească fiecare după lucrul său, s-au dus şi ele să se odihnească în casa lor. Deci sâmbătă s-au odihnit, după poruncă, după cum zice Sfântul Luca Evanghelistul. Iar după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâia a săptămânii, după cum scrie Sfântul Matei Evanghelistul, care istoriseşte cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, a venit Maria Magdalena şi cealaltă Mărie, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să vadă mormân¬tul.
Pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toţi, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti şi celelalte mironosiţe, ci, aflând pe Maria Magdalena împreună alergătoare şi întocmai ca dânsa cu sârguinţa, cu durerea şi dorinţa - căci era prea sârguitoare această femeie, pentru aceea se pomeneşte de toţi cei patru evanghelişti ca Magdalena a venit îndată după miezul nopţii la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Aceasta este cea dintâi ducere a cinstitelor şi sfintelor femei la mormântul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o istoriseşte Sfântul Matei Evanghelistul.
Şi apropiindu-se ele de mormânt, iată s-a făcut îndată cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a răsturnat piatra de pe mormânt şi a stat deasupra ei. Iar Domnul era înviat atunci, căci evanghelistul n-a zis că după ce s-a răsturnat piatra, atunci a ieşit Mântuitorul din mormânt, ci cum că îngerul a răsturnat piatra şi a şezut deasupra ei.

Căci Domnul, strălucind trupul Său cu nestricăciune, ca un Dumnezeu, a ieşit din mormânt când piatra era pusă deasupra, precum şi în seara aceleiaşi Duminici, uşile fiind încu¬iate, a intrat la ucenicii Săi. Şi era chipul lui ca fulgerul şi îmbrăcă¬mintea lui albă ca zăpada şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca nişte morţi. Şi răspunzând îngerul, a zis către femei: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit II căutaţi. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut Domnul- şi, degrab mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi".
Vedeţi că îngerul nu le-a mustrat, nici le-a spăimântat, ci a vorbit cu blândeţe către dânsele: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi!" Şi nu numai aceasta, dar le cheamă să vadă şi locul unde a fost pus trupul Lui, zicându-le: „Veniţi de vedeţi unde a zăcut".
El le şi sfătuieşte să se ducă să spună ucenicilor că Domnul a înviat, zicându-le: „Mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi". Pentru ce aşa? Ca să se arate şi din amorţirea străjerilor şi din cutremurul care a urmat şi din vorbirea cea cu blândeţe, că aceasta este cea dintâi ducere la mormânt a femeilor, iar nu după cum socotesc alţii.
Vrând să miluieşti lumea, în mormânt Te-ai pogorât, Cela ce eşti fără de moarte, puterea iadului ai sfărămat şi ai înviat, ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicând femeilor mironosiţe: „Bucuraţi-vă !”. Cu acestea şi noi cântare de bucurie acum Îţi aducem zicând: Aliluia!...Decât zidul de piatră mai tare a fost dragostea ta către Hristos, Cel ce te-a iubit pe tine, slăvită mironosiţă, Maria-Magdalena. Pentru aceasta, cănd Cel ce este Viaţa noastră, S-a sculat din mormânt, tu L-ai văzut cea dintâi şi, gândind că este grădinarul, ai uitat a firii neputinţă zicând către El: „Dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica”.(Acatist)
Deci aceste două femei, adică Preasfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu şi Maria Magdalena, ducându-se de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, ca să vestească apostolilor că S-a sculat Domnul, precum a zis către dânsele îngerul, le-a întâmpinat însuşi Dumnezeu, Cuvântul cel întrupat, şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!"
Iar ele, căzând, s-au închinat Lui şi, cuprinzându-I picioarele, le-au sărutat. Iar Domnul nu le-a certat când s-au apropiat de Dânsul, căci II vedeau întâi; ci, dimpotrivă, le-a îmbărbătat şi le-a făcut fără de temere, zicând: „Nu vă temeţi, ci duceţi-vă şi spuneţi fraţilor Mei să se ducă în Galileea; acolo Mă vor vedea". Iar ele, ducându-se la ucenici, le-au vestit lor şi tuturor celor ce erau împreună cu ei, cuvintele îngerului şi ale Domnului, şi cum că L-au văzut pe El. Şi nu numai aceasta, ci şi picioarele Lui le-au cuprins. Iar ucenicii Domnului, din pricina multei şi negrăitei întristări ce li s-a făcut cu răstignirea Dascălului lor, nu sufereau nici să le audă.
Însă, pentru Magdalena, după cum mi se pare, nici un cuvânt n-au zis; iar pentru Preacurata Maica Domnului, pentru că o cinsteau şi se cucerniceau de dânsa, au zis în sine, că a amăgit-o covârşirea mâhnirii, tulburându-i mintea, vederea, auzirea şi pipăirea. Dar sufletul ei cel curat şi strălucit fiind încredinţat cu dinadinsul de toate acelea care le-a văzut şi le-a pipăit; a rămas întru sine, nimic pricindu-se mai mult cu ucenicii şi nemaiducându-se la mormânt.
Iar Maria Magdalena, crezând mai mult apostolilor, decât celor văzute şi pipăite de ea însăşi, era oarecum mică la credinţă întru sine; şi neîncrezându-se unei vederi, ci socotind că i s-a nălucit, a luat cu ea pe Ioana, pe altă Marie şi pe alte femei şi iarăşi s-a dus cu aromate la mormânt, în aceeaşi noapte, fiind încă dimineaţă, mult mai înainte de a se lumina de ziuă; şi a intrat în mormânt cu celé ce erau cu ea, căci piatra era acum răsturnată.
Dar trupul Domnului nu l-au aflat şi nedumerindu-se ele în sinea lor, le-au stat înainte doi bărbaţi, care erau sfinţi îngeri, îmbrăcaţi în haine albe fulgerând. Iar ele temându-se de acea vedere, îngerii au zis către ele cu certare: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat!"
Deci luaţi aminte, iubiţilor, cum se arată că nu este aceasta întâia mergere a femeilor la mormânt, ci a doua. Căci era lucru necuviincios ca pe femeile care nu văzuseră şi nu auziseră nimic de Învierea Domnului, să le certe şi să le mustre sfinţii îngeri, zicându-le: „Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi...?" Dar pentru aceea le certau acum îngerii, căci arătat este că ele n-au crezut, deşi au auzit mai înainte toate acestea, de la cele ce au văzut pe Domnul şi au auzit de la El răspunsul către ucenici, căci mai erau şi unii bărbaţi cu ele. Cine zice acestea? Sfântul Luca Evanghelistul.
Iată ce zice el: „într-una din sâmbete, întru adâncă mânecare, merseră la mormânt, ducând mirosirile pe care le gătiseră. Şi oarecare împreună cu dânsele". După aceea, nu numai că le-au certat îngerii, dar le-au şi zis: „Aduceţi-vă aminte, cum v-a grăit, pe când era cu voi în Galileea, că se cade Fiului Omului să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi şi să se răstignească şi a treia zi să învieze". Atunci ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.
Apoi plecând şi aceşti bărbaţi şi femeile împreună cu Maria Magdalena, au vestit pe ucenici. Deci Maria Magdalena pentru a doua oară văzuse mormântul, iar celelalte o dată, dar cuvintele lor s-au arătat înaintea ucenicilor ca o bârfeală şi nu le-au crezut. Acestea le scrie Sfântul Luca Evanghelistul, pentru a doua mergere a femeilor la mormânt.
Dar ce s-a întâmplat după aceea? Duhul Măriei Magdalena ardea, căci ucenicii n-au crezut-o nici pe ea, nici pe cele împreună cu ea, ci au socotit ca o bârfeală cuvintele lor. Pentru aceea, sculându-se singură, acum fiind dimineaţă, s-a dus la mormânt pentru a treia oară şi a văzut piatra răsturnată de pe uşa mormântului.
Deci a alergat la Simon Petru şi la Ioan. Din acestea se vede priceperea femeii acesteia, cum se necăjea cu sufletul, căci împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu au vestit ucenicilor despre învierea lui Hristos, după întâia mergere la mormânt, dar nu le-au crezut. Apoi, venind iarăşi foarte de dimineaţă împreună cu alte femei şi bărbaţi, şi atunci cuvintele ei s-au arătat ca o bârfeală. Şi se necăjea nu numai pentru că nu au crezut-o, dar şi pentru că nu s-a sculat cineva dintre ei să se ducă la mormânt şi să vadă; ci, fie de frica iudeilor, fie de multa şi negrăita mâhnire, şedeau toţi ca nişte morţi.
Abia singur Petru, după a doua vestire a femeilor, s-a sculat şi s-a dus singur la mormânt, dar numai s-a aplecat în el, căci nu îndrăznea să intre, poate pentru că se credea nevrednic, din pricina lepădării sale de Dânsul; poate şi pentru frica iudeilor, precum s-a zis mai sus.
Deci pentru acestea, Maria Magdalena arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul şi Binefăcătorul său şi fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt iarăşi de dimineaţă şi aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, gândind în sine acestea: „Dacă le voi spune lor că a înviat Hristos, iarăşi voi ridica strigare împotriva mea că sunt îndrăcită; căci dacă n-am fost crezută împreună cu celelalte femei, când le-am vestit învierea lui Hristos, cum voi fi crezută acum singură? Deci ştiu ce voi face. Voi grăi celor mai mari şi mai fierbinţi cu dragostea către Hristos, adică lui Petru şi lui Ioan. Insă şi aceştia au auzit mai înainte de învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar din multa necredinţă şi pentru mărimea minunii, se află ca şi cum n-ar fi auzit nimic.
Deci cum îi voi deştepta pe ei, ca măcar să meargă la mormânt şi să vadă lucrul ce s-a făcut? Am aflat ce voi face. Nu le voi spune lor că a înviat Domnul, căci atunci voi cădea iarăşi în cele de mai înainte, ci le voi spune o veste vrednică de crezut".
Deci Maria Magdalena a venit, precum s-a zis, la Petru şi la Ioan şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus". Ca şi cum ar fi zis astfel: „Ascultaţi-mă pe mine, robii lui Dumnezeu! Ori S-a sculat Domnul din morţi, ori nu; nu ştiu să vă spun vouă; dar una vă zic cu adevărat, că trupul Lui nu mai este în mormânt. Pentru aceea sunteţi datori a vă sârgui ca să cunoaştem cine este acela care L-a luat pe El şi unde L-a pus".
Văzut-ai înţelepciunea acestei femei? Că de nu vom zice că astfel s-a sfătuit în sine, vom cădea în socoteli fără de rânduială şi nepotrivite; ca şi cum aceea care I-a pipăit picioarele Lui, împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi a auzit de la îngeri a doua oară că S-a sculat Domnul, după aceea iarăşi le-ar fi vorbit apostolilor ca de un mort, zicând că „au luat pe Domnul meu din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus". Dar este arătat că răspunsul ei era meşteşugit şi înţelept; şi astfel îndată i-a plecat a merge la mormânt.
Deci s-au pornit aceşti doi ucenici la mormânt, dar le-a urmat lor şi această minunată femeie. Apoi au intrat amândoi ucenicii în mormânt şi au văzut giulgiurile zăcând singure şi mahrama, cu care era înfăşurat capul Lui, era învăluită singură deosebi, iar trupul Lui nicăieri.Deci atunci au văzut şi au crezut. Ce au crezut? „Că au luat pe Domnul din mormânt", precum le-a spus Maria Magdalena.
Şi s-au întors ucenicii la ai lor, necrezând nimic despre înviere. Şi prin necredinţa lor au aruncat în oarecare îndoială şi pe Maria, care se făcuse atât de credincioasă, după ce văzuse şi auzise atâtea. Deci ea, din multa evlavie, socotea în sine acestea: „Până acum mi se părea că am oarecare cuget întemeiat, până când apostolii nu au văzut mormântul şi de aceea nu credeau în Învierea Domnului. Iar acum, după ce au văzut că trupul Domnului nu este în mormânt, socotesc tot la fel, adică că l-a furat cineva. Deci este arătat că eu, fiind femeie, am năluciri şi nu aud şi nu văd nimic adevărat; iar ei, fiind bărbaţi luminaţi de la Dumnezeu, rămân nerătăciţi şi nu se amăgesc cu înlesnire, ca noi femeile".
Deci Maria Magdalena, având în mintea sa această socoteală, a rămas plângând lângă mormânt şi, după ce s-au dus Petru şi Ioan, s-a aplecat iar în mormânt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte albe. Iar aceia au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?" Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus".
Apoi, venind acolo Domnul şi văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui. Iar ea, văzând că îngerii s-au sculat, şi sfiindu-se de dânşii, s-a întors înapoi şi, văzând pe Domnul, nu L-a cunoscut. Pentru ce? Pentru că Domnul după înviere era îmbrăcat cu trup nestricăcios şi nu se arăta decât numai acelora cărora voia, atunci când voia să se arate.
Şi fiind întrebată de Domnul: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?", a răspuns asemenea ca şi către îngeri; căci credea că el este grădinarul acelei grădini, în care era mormântul. Deci a zis către Dânsul: „Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu îl voi lua!"
Aceste răspunsuri către Domnul şi către îngeri, Maria Magdalena nu le-a făcut cu mai înainte cugetare şi cu făţărie, precum a făcut către ucenici; căci acelora le-a răspuns ca unora ce nu ştiau, ca să-i deştepte pe toţi să se ducă la mormânt. Iar după ce au venit şi au văzut că trupul Domnului nu era în mormânt şi după ce n-au crezut că a înviat, după aceea s-a îndoit şi ea cu gândul.
Iar aceasta a pătimit-o pentru că era foarte cucernică şi se încredea mai mult în socoteala apostolilor, decât în a sa. Deci acum fiind schimbată şi încredinţată cu adevărat că trupul Domnului s-a luat din mormânt de cineva, a răspuns îngerilor şi Stăpânului precum credea atunci.
Atunci Iisus, ca un Dumnezeu, văzând inima ei, a strigat către dânsa cu glasul Său cel obişnuit, ca să-L cunoască: „Mărie!" Iar ea, cunoscându-i glasul acum, că a doua oară i s-a arătat ei, a căzut la picioarele Lui, ca şi la mergerea cea dintâi; dar Domnul nu a primit-o cu aceeaşi bucurie, ca atunci, ci a îndepărtat-o de la El, zicând: „Nu te atinge de mine!"
Deci mai întâi S-a lăsat ca cele două femei să-I sărute cinstitele şi preacuratele Lui picioare; şi nici un cuvânt ca acesta n-au auzit de la Dânsul. Vezi că, într-adevăr, pentru că nu a crezut a îndepărtat-o Mântuitorul, zicându-i: „Nu te atinge de Mine!"
Căci atunci, la întâia arătare a Domnului, le-a lăsat să se atingă şi să-I sărute picioarele, ca mai mult decât cu vederea şi cu auzirea să se încredinţeze prin pipăire, că Cel ce S-a răstignit şi S-a îngropat, a înviat. Dar acum o îndepărta de la Dânsul pe Maria Magdalena, fiindcă, schimbându-se după atâta încredinţare, a auzit: „Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu!"
Astfel o certa pe ceea ce s-a îndoit în credinţă şi îi deştepta mintea, aducându-i aminte de Părintele Cel ceresc şi încredinţând-o să nu-L socotească pe El a fi numai Acela care se vede, adică om înviat din morţi, ci şi Dumnezeu adevărat, ca Unul ce este Fiul adevărat al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi.
Şi a zis: „Du-te şi spune fraţilor Mei, că Mă voi sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru!" Acestea auzindu-le şi văzându-le Maria Magda¬lena, s-a dus la ucenicii Lui şi nu le-a mai zis că au luat pe Domnul din mormânt; ci a venit cu multă încredinţare şi îndrăzneală, spunând că a văzut pe Domnul şi că i-a spus acele cuvinte.
Aceasta este a treia mergere a femeilor la mormântul Domnului, pe care a scris-o Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi care s-a făcut foarte de dimineaţă, fiind încă întuneric.
Acum trebuie să spunem şi despre a patra mergere a femeilor la mormânt, ca să se vadă osârdia, evlavia, dragostea şi durerea inimii pe care Sfânta Maria Magdalena o avea către Domnul şi Dascălul ei; căci numai ea dintre toate s-a dus la mormânt de patru ori.
Această a patra mergere Sfântul Duh a iconomisit să o scrie Sfântul Marcu Evanghelistul. Dar unde este arătat că a patra mergere la mormânt a femeilor este cea istorisită de Sfântul Marcu?Aceasta ne-o arată vremea, fiindcă numai Marcu scrie că femeile au venit la mormânt, când răsărea soarele. Căci ce zice? „Maria Magdalena căci pe ea au pomenit-o toţi cei patru evanghelişti, după cum s-a zis mai înainte împreună cu alte femei, care aveau miruri mai înainte pregătite; trecând sâmbăta, dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, au venit la mormânt, pe când răsărea soarele"
Deci acum să socotim pentru ce Maria Magdalena, după trei vederi, iarăşi s-a dus la mormânt împreună şi cu aceste femei şi mai ales ducând cu sine miruri şi aromate, socotind că vor afla trupul în mormânt.
Ascultă, cu luare aminte: Maria Magdalena, încredinţându-se desăvârşit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu şi mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit. Dar, de vreme ce a văzut pe Maria lui Iacov cel Mic şi mama lui Iosi, pe Salomeea şi pe alte femei ducându-se la mormânt, având cu ele aromate, s-a dus împreună cu dânsele, pe când răsărea soarele, nu ca şi cum s-ar fi îndoit, ci ca şi cum ar fi povăţuit pe celelalte femei.
Ea se bucura şi sălta, că a văzut de multe ori mormântul deşert, iar femeile celelalte, ori nu auziseră până atunci nimic din cele făcute, ori deşi auziseră, însă auziseră un cuvânt nesigur rău; de unde se cunoaşte, că nu ştiau nimic, căci ziceau: „Cine ne va răsturna nouă piatra de pe uşa mormântului?" fiindcă piatra era foarte mare. Dar, căutând, au văzut că piatra era răsturnată de pe uşa mormântului.
Iată, că nici despre piatră nu ştiau ele cu dinadinsul, precum femeile de la Matei şi de la Luca.
Apoi, intrând în mormânt, au văzut pe un tânăr şezând de-a dreapta, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar acela nu le-a certat pe ele, precum îngerii pe cele de la Luca, şi Însuşi Domnul pe cea de la Ioan, căci îngerul ştia că atunci veniseră întâi.
Dar nici pe Magdalena n-a certat-o, căci cunoştea prin bucuria feţei ei, că acum nu a venit la mormânt îndoindu-se de Învierea Mântuitorului; ci a venit bucurându-se şi veselindu-se. De aceea, nu numai că nu le-a certat, dar chiar le-a îmbărbătat pe ele, ca şi îngerul cel dintâi, pe cele de la Matei, zicându-le: „Nu vă spăimântaţi; pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit Îl căutaţi? S-a sculat, nu este aici; iată locul unde L-au pus pe Dânsul. Deci duceţi-vă şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea pe El, precum v-a zis vouă".
Deci ieşind femeile degrabă, au fugit de la mormânt, căci le cuprinsese cutremur şi spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. De aici se arată că femeile acestea sunt altele, afară de cele de la Luca şi Matei, şi afară de Maria Magdalena.
Dupa toate aparentele, urmatoarea aratare a lui Iisus a fost catre Maria Magdalena, care venise cu femeile mironosite, dar nu plecase cu ele. Neincrezatoare in ceea ce vazuse, din ea Iisus scosese sapte demoni si stia cat de inselator este diavolul, s-a intors la mormant, cautand dovezi pentru Inviere. Avea o stare de pustiire care ii cuprinsese inima si plangea la mormant.
Atunci a vazut doi ingeri, inauntru, unul la cap si altul la picioarele unde zăcuse Iisus, care au intrebat-o de ce plange. Ea le-a raspuns cu intristare mare: “Pentru ca au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus” (Ioan 20, 13).
Fără îndoială ca a auzit un zgomot, nu a mai asteptat răspunsul îngerilor, s-a intors si L-a vazut pe Iisus aproape, dar nu L-a recunoscut. Ca si ingerii, Mantuitorul a intrebat-o de ce plange, pe cine cauta. Maria a crezut ca este gradinarul si L-a intrebat daca el a luat trupul lui Iisus, rugandu-l sa-i spuna unde L-a pus ca ea sa se duca sa-L ia.
Atunci Iisus a chemat-o pe nume: “Marie!“. In clipa aceea L-a recunoscut si a strigat: “Rabuni!” si s-a aruncat la picioarele Lui, dar El a oprit-o: “Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru“. (Ioan 20, 17).
Aceasta întalnire e plina de talcuri si de simboluri. De ce acum nu-i permite Mariei sa se atinga de El pana ce nu se va inalta la cer? Mai tarziu se va duce la Apostoli, care stateau incuiati de frica fariseilor si-i va intreba: “De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt. Pipaiti-ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, asa cum Ma vedeti pe Mine ca am” (Luca 24, 39).
Fara indoiala, iubiți credincioși, ca ucenicii L-au pipait si totusi au continuat sa se indoiasca. Spre a-i convinge, Iisus i-a intrebata daca au ceva de mancare. Ei i-au dat un fagure de miere si peste, si El a mancat. Asadar, fara sa Se fi inaltat mai intai la cer, cum i-a spus Mariei Magdalena, Mantuitorul i-a indemnat pe Apostoli sa-I pipaie mainile si picioarele pentru a-I incredinta ca nu era duh, ci El insusi. Acelasi lucru il va face si cu Toma la aratarea catre ucenici, dupa o saptamana. Atunci de ce a oprit-o pe Maria Magdalena, spunandu-i sa nu-L atinga pentru ca inca nu S-a suit la Tatal Sau? Aici trebuie sa ne inaltam cu duhul si sa ne gandim la o anumita simbolistica.
Mântuitorul a folosit întotdeauna simbolurile pentru a arata o relatie dintre oameni sau dintre oameni si Dumnezeu. Cand a fost insa vorba de adevaruri divine, care nu pot fi inchipuite cu mintea noastra, ci doar acceptate prin credinta, atunci nu a mai folosit simbolul, ci afirmatia directa si sustinuta.
Când a spus ca El este Fiul lui Dumnezeu, a făcut afirmația clară, nedisimulata sub simboluri și a acceptat moartea fara sa tainuiasca adevarul în simbol. Când a spus că Trupul Lui e adevarata mancare si Sangele Lui adevarata bautura (cf. Ioan 6, 55) si ca cine nu mananca Trupul Lui si nu bea Sangele Lui nu va intra in Imparatia Cerurilor, nu a folosit nici un simbol, ci afirmatia clara, caci Dumnezeu nu este mincinos, cum este diavolul.
Iisus face aceasta afirmație neumbrită în capitolul sase de la Ioan – și era gata sa moara pentru ea si sa-Si piarda ucenicii – si o reia la Cina de Taina, într-un cadru ritual. Așa ca atunci când protestantii afirmă că Cina de Taina și pâinea și vinul erau doar simboluri ale Trupului și Sângelui, îl fac mincinos pe Însuși Dumnezeu și urmează până astăzi calea înșelaciunii lor.
Simbolul Mariei Magdalena închipuia atunci neamurile care vor veni la credință abia dupa ce Iisus Se va înalta la cer și va trimite Duhul Sfânt ucenicilor, care vor pleca în lume la propovaduire.
Mai este un aspect tulburator în această întâlnire dintre Iisus si Maria Magdalena. Ea Îl văzuse pe Domnul ultima data vineri seara, la punerea lui în mormânt. Ea trăise mereu pe lângă El vreme de, probabil, doi ani sau mai mult, aproape zi de zi. Trupul Lui fusese neatins de stricăciune și totuși, chiar și atunci când s-a uitat la El, lângă mormânt, nu L-a recunoscut. De ce? Presupunem ca Iisus, ieșit proaspăt din mormânt, prin Inviere, trecând prin piatra mormântului fără a o sparge, avea anumită descarcare materială, o străvezime care îl îndepărta oarecum de la ochii omenești.
Și totuși, când Iisus a strigat-o pe nume – “Maria!” – ea L-a recunoscut fulgerător și s-a aruncat la picioarele Lui. Iisus spusese: “Nimeni nu poate sa vine la Mine daca nu-l va trage Tatal Meu” (In 6, 44). De aceea nu venim la Dumnezeu daca Iisus nu ne cheama pe nume, pe fiecare. Odată chemați, reacția noastră nu poate fi decât ca a Mariei – ne aruncăm la picioarele Lui – ori ca a lui Iuda – ne ducem la pierzare. Chemată pe nume, Maria L-a recunoscut si L-a numit “Rabuni!“.
Sfânta Maria Magdalena, uceniţa cea adevărată şi osârduitoarea lui Hristos, a slujit Mântuitorului cu astfel de dragoste şi cu astfel de sârguinţă şi mai înainte de patimi. Apoi ea a suferit durere îndoit de mare, în vremea patimii Mântuitorului nostru Iisus Hristos; pe de o parte văzând pe Domnul său spânzurat pe Cruce atâta vreme, încât putea cineva cu înlesnire să-I numere toate oasele, având capul rănit de spini, faţa fără chip, mâinile şi picioarele pătrunse de piroane, coasta împunsă cu suliţa şi tot trupul rănit de bătăi; iar pe de alta, văzând pe Preacurata Lui Maică şi sprijinind-o şi mângâind-o, atunci când se tânguia cu amar şi leşina de durerea inimii, sabia care a străpuns-o atunci.
Aşa, Maria Magdalena, a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui şi, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului şi a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuşi Fiului lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor.
Iar după înălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătând prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor păgânilor. Deci pe mulţi i-a adus la cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi Sfinţii Apostoli; apoi a mers la Roma şi a stat şi înaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi.
A şi, povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut să creadă într-Insui, după cum zic unii. De aceea el s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat şi împotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor, cu rea şi cumplită moarte.
După aceasta, ea a plecat din Roma şi s-a dus în Efes, la Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu. Acolo slujind apostoleşte la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată de către Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, la intrarea peşterii întru care au adormit cei şapte sfinţi tineri mai pe urmă.
Revenim la Golgota. Sfintele Femei L-au urmat pe Mantuitorul în tot drumul Sau din Galileea până-n Iudeea.
Nu stim când anume si unde au întâlnit-o, Magdalena pe Maica Domnului; e foarte posibil ca Sfânta Fecioara sa fi fost impreuna cu ele de-a lungul drumului întreg, de la vindecareaei de cei șapte deomi pâna la sfârșit ; dar sigur este ca în Ierusalim se aflau împreună, ca împreună au văzut judecarea lui Iisus de către Pilat, împreună L-au insotit pe Domnul în urcusul spre Golgota, împreună L-au văzut răstignit și apoi așezat în mormânt. Ele se numară printre martorii Patimilor și a Învierii. Sfintii Evanghelisti au consemnat numele catorva dintre ele, femeile mironoșite, cu care era Magdalena.
O cunoastem astfel pe Maria Magdalena, pe care Domnul o scosese de sub stapanirea demonilor. Alaturi de ea, Sfantul Matei o pomeneste pe „cealalta Marie”, in care o putem identifica pe mama lui Iacob cel Mic si al lui Iosif. Mai stim ca printre ele se aflau Salomeea si Suzana, precum si Ioana, femeie de conditie sociala mai inalta, de vreme ce fusese sotia unui oarecare Huza, demnitar la curtea regelui Irod. Sfintele Evanghelii o pomenesc si pe mama fiilor lui Zevedeu, adica a lui Iacob si Ioan, careia insa nu i se da numele. Tuturor acestora trebuie sa le adaugam pe Marta si Maria, surorile lui Lazar din Betania, cel pe care Domnul l-a inviat din morti.
Asadar, aceste Sfinte Femei, sau cel putin o parte din ele, au fost de fata cand Iosif din Arimateea si Nicodim cel cu bun chip au dat jos de pe cruce trupul lui Iisus, l-au infasurat in giulgiuri inmiresmate si l-au asezat in mormant, punand deasupra-i o piatra cu pecete. Desi zdrobite de durere, ele au stiut chiar de atunci ce vor avea de facut, care adica este menirea unei femei intr-o asemenea imprejurare: sa mearga o vreme la groapa si sa tamaieze mortul. E motivul pentru care Sfintele Femei au fost numite si „Mironosite”, adica purtatoare de miruri pentru cei răposati, pricina pentru care Sfânta noastra Biserica le cinsteste in cea de a doua Duminica de dupa Pasti. Ei bine, Sfantul Luca ne spune ca ele s-au intors de indata la casele lor si au pregatit miresme si miruri, fie ca le-au cumparat, fie ca le aveau in camari. Aceasta, fiindca era Vineri seara si incepea Sambata, zi in care Iudeii nu aveau voie sa lucreze nimic. Asa se face ca Duminica, foarte de dimineata, cam cand se ingana ziua cu noaptea, ele s-au dus in gradina unde se afla mormantul Domnului.
Primul om care l-a văzut pe Domnul Iisus înviat a fost Maria Magdalena, ea a ajuns cu putin inaintea celorlalte. Spre marea ei mirare, a vazut ca piatra fusese rasturnata, ca mormantul era gol si ca golul mormantului era strajuit de doi ingeri. Uluita, si-a intors capul, si iata ca-n aburul diminetii a zarit statura unui barbat ; ea a crezut ca e gradinarul locului si l-a intrebat daca nu cumva stie cine anume luase din groapa trupul Domnului si unde anume il dusese, pentru ca ea sa mearga sa-l afle. In clipa urmatoare Omul a chemat-o pe nume si de-ndata ea si-a dat seama ca se afla chiar in fata Invatatorului Insusi, pe Care L-a recunoscut mai intai dupa voce si apoi dupa chip. Trimisa de Domnul, ea a alergat in cetate sa le dea de veste ucenicilor.
Petru si Ioan au dat fuga la gradina sa se incredinteze de spusa femeilor. Mai tanar si mai sprinten, Ioan a ajuns primul, dar n-a cutezat sa intre singur in mormant ; mai batran si mai greoi, Petru a sosit al doilea, tragandu-l si pe Ioan inlauntru; amandoi au vazut giulgiurile pe care trupul Celui mort le parasise si care se odihneau in locul unde insusi trupul Domnului se odihnise. Dar pe Domnul nu L-au vazut atunci, nici in gradina, precum Maria Magdalena, nici pe drum, precum celelalte Femei, ci numai dupa ce s-au intors acasa, inlauntru, in odaia cu usile incuiate, impreuna cu ceilalti apostoli.
Acestea au fost faptele invierii Domnului, asa cum putem noi sa le realcatuim dupa istorisirile Sfintilor Evanghelisti. Insusi Petru, cel ce se jurase ca nu se va dezlipi de El, in fata primejdiei a ajuns sa se jure ca nici macar nu-L vazuse vreodata. Cat de repede uitasera ei cuvintele Invatatorului, anume ca El, Iisus, „pe ai Sai iubindu-i, pana-ntru sfarsit i-a iubit”, adica pana la ultima consecinta a iubirii: jertfa de Sine ! Ceea ce insa uitasera ei, nu uitasera Mironositele: ca daca-ti propui sa-L urmezi pe Iisus, trebuie sa-L urmezi pana la capatul drumului; sa ramai cu El pentru ca si El sa ramana cu tine; sa induri cu El pentru ca si El sa indure cu tine ; sa mori impreuna cu El pentru ca El, cu moartea pe moarte calcand, sa te invie si pe tine.Si acum se pune intrebarea : Devotamentul acesta, netarmurit, al Sfintelor Femei, se cerea el oare rasplatit ? Fara nici o indoiala ! Daca-i asa, putem noi oare sa vedem aceasta rasplata in faptul ca Domnul li S-a aratat mai intai lor ? Desigur !Totusi, ar fi prea putin sa ne oprim aici, la acest raspuns. Iată că Maria Magdalena, cea care a ajuns prima la mormant și nimic mai firesc decat sa credem ca Domnul i-a rasplatit harnicia prin aceea ca ei i S-a aratat mai întai. Sa privim insa lucrurile mai la adanc.
Cei mai multi talmacitori ai Sfintei Scripturi sunt de parere ca Maria Magdalena este una si aceeasi persoana cu femeia pacatoasa care a venit la Iisus in casa lui Simon Leprosul din Betania, I-a turnat pe cap mir de mare pret, I-a spalat picioarele cu lacrimile pocaintei si le-a sters cu parul capului ei. Domnul a primit aceasta ofranda ca pe o prefigurare a mortii si ingroparii Sale: straluminata de iubire duhovniceasca, femeia a prevazut singuratatea-n moarte a Domnului si, luandu-si randuiala de mironosita, a savarsit de mai-nainte cele ce se savarsesc la ingroparea mortului. De aici intelegem, pe de-o parte, ca Dumnezeu se bucura mai mult de un pacatos ce se pocaieste decat de un drept care nu are nevoie de pocainta; pe de alta parte, ca o lacrima varsata la capataiul unui mort poarta-ntr-insa lumina invierii. Toate aratarile Domnului de dupa inviere au avut un caracter demonstrativ: sa-i incredinteze pe cei ce se indoisera de adevarul invierii.
Ei bine, Maica Domnului era singura care nu se indoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovada. Si daca trebuie sa credem ca secunda din mormant a invierii Domnului a avut, totusi, un martor „un singur martor”, acesta a fost sufletul Sfintei Fecioare: ea L-a vazut pe Fiul ei inviind, pentru ca inima ei intru credinta nu se despartise niciodata de El. E motivul pentru care ea nu s-a dus la mormant sa-si planga mortul: cum sa-L plangi pe Acela despre care stii ca a inviat ? Dar si cele ce-au plans s-au bucurat, caci mare-i bucuria lacrimei ce se tamaduieste-n Dumnezeu.
Adevarul invierii trebuia sa devina temelia credintei si vietii crestine, asa cum o va spune Sfantul Apostol Pavel in Intaia sa Epistola catre Corinteni : „Daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica-i si credinta voastra”.
Potrivit aceluiasi Sfant Apostol, care detinea marturii directe de la contemporanii sai, numarul celor ce-L vazusera pe Iisus inviat depasea cinci sute de persoane. Asadar, o multime de martori!
In ordinea judecatilor omenesti ne-am astepta sa aflam ca Domnul li S-a aratat mai intai ucenicilor Sai, ca unora ce-I fusesera mai apropiati, atat de apropiati incat ii numise „prieteni”, ca unora ce-I auzisera nemijlocit si repetat rostirea ca Fiul Omului va fi rastignit, dar ca a treia zi va invia.
In acest timp, celelalte Sfinte Femei au ajuns si ele la mormant si au trecut prin aceleasi trepte ale uimirii : piatra rasturnata, mormantul gol, ingerul care le-a vestit ca Iisus inviase si care le-a trimis sa le spuna ucenicilor. In timp ce ele se indreptau in goana catre cetate, iata ca Domnul Insusi le-a iesit inainte, le-a vorbit, iar ele I s-au inchinat, numai dupa aceea, inca necrezandu-si auzului.
Din tot ceea ce stim, un lucru e limpede: nimeni, dar absolut nimeni, nu daduse crezare cuvintelor Domnului ca a treia zi va invia din morti; in minunea Invierii nu au crezut nici ucenicii, nici Sfintele Femei. Dar, spre deosebire de barbati, ele nu L-au parasit pe Domnul, nici in viata, nici in moarte. Cand cei unsprezece si-au vazut Invatatorul cu mainile legate, noaptea, la lumina facliilor intr-o padure de suliti, s-au speriat si au fugit ; toti au fugit, lasandu-L singur; din apostoli ce se aflau, frica i-a facut sa redevina oameni de rand.
Continuand sa le punem pe Sfintele Femei in cumpana cu Sfintii Ucenici, vedem ca acestia din urma, ingroziti de moartea Invatatorului, se incuiasera in odaie si nu cutezau sa iasa, in timp ce ele Il cautau pe Domnul. Da, atata vreme cat El fusese viu, ele Il urmasera ; acum, cand era mort, ele continuau sa-L urmeze cautandu-L. Venisera sa-L caute la mormant ca sa-L tamaieze, iar Maria Magdalena intreba de El, cautandu-L, chiar si dupa ce vazuse mormantul gol. tineti minte: Dumnezeu li Se descopera mai intai celor ce-L cauta ! Chiar si Saul, mai tarziu, in timp ce prigonea Biserica lui Hristos, de fapt Il cauta pe Iisus fara s-o stie ; si tocmai de aceea Iisus i S-a aratat pe drumul Damascului, pentru ca Saul sa devina Apostolul Pavel.
Se povesteste ca Sfânta a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. - Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune in scena pe Sfânta Veronica.
In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat.
Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor.
Prezentându-se in fata împaratului cu un ou in mâna, Maria Magdalena ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducând tuturor oamenilor fagaduinta invierii ; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vine traditia oualor rosii de Pasti).
Suveranul îi asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta ; iar Ana, a fost torturat fiind inchis într-o piele de bivol.
Pilat, prezentându-se la tribunalul împăratului, încerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar rămase insensibil la apologia lui și porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vânatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, împaratul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.( mai pe lagr în continuarea de mâine) 

(postat pe fb de ioan monahul)