de Preot Sorin Croitoru
Pe o insulă grecească ani în urmă s-a-ntâmplat
Ca un preot să-și termine slujbele bisericești,
Dar luându-se cu graba, când să plece a uitat
În biserică deschise Ușile Împărătești..
Când se puse să cineze, dintr-o dată-și aminti
De greșeala ce făcuse și sări ca ars în sus..
Fără multe explicații masa el o părăsi
Și fugind ca o furtună, la biserică s-a dus.
Străbătând în fugă satul printre bălți și gloduri moi,
El ajunse-n curtea largă a lăcașului cel sfânt.
Încălzit din cale-afară de la mersul prea vioi,
Se oprește în răcoarea adierilor de vânt,
Când de-odată el observă prin fereastra din Altar
O lumină cam ciudată, de un ton cam albăstrui
Și în suflet îl cuprinde parcă un fior neclar,
Căci lumină ca aceasta nu văzuse-n viața lui!
Pentru-o clipă-i vine gândul c-au intrat niște străini,
Dar se liniștește singur: "Imposibil, spuse el,
De-ar fi hoți, gândi în minte, alte feluri de lumini
S-ar vedea prin geam afară, nu lumină de-acest fel"!
Liniștit la gândul ăsta, preotul atunci s-a dus,
Străbătând încet prin curte latura de miazăzi,
La pridvorul cu intrarea, ce-avea ușa la apus,
Și-n zăvorul ușii grele cheia el o învârti..
"Vezi, își zise, nu e nimeni.. Și zăvorul e-ncuiat,
Este clar că oboseala joacă feste uneori.."
Și atunci cu îndrăzneală în biserică-a intrat,
Dar intrând, îl apucară dintr-o dată reci fiori!
În lăcașul sfânt lumina e prezentă peste tot,
Iar fasciculul de raze parcă vine din Altar..
Ca să le descriu în versuri, eu mă tem că n-o să pot..
Fulgere strălucitoare proiectate de un far!
Vai, sărmanul de Părinte, groaza parcă l-a-mpietrit..
Părăsit complet de vlagă, el se lasă pe șezut,
Dar de-odată i se pare că aude-un glas șoptit:
"Eu am fost mereu cu tine, însă tu nu m-ai văzut"..
O, ce voce minunată, o, ce glas atât de blând..
Sufletu-i se liniștește, inundat de-un mare har,
Pacea pune stăpânire pe tot trupu-i și în gând
Își propune să privească înspre "omul" din Altar..
Încruntând puțin privirea, el privește curajos
Și în mijlocul luminii vede, parcă, un soldat
Care ține scut în mână și un paloș lung, tăios,
Bucle blonde-i cad pe umăr, iar la chip e minunat!..
Parcă n-are ochi ca omul, ci cărbuni aprinși în foc,
Iar din cauza aceasta pare înspăimântător,
Dar cucernicul Părinte nu se teme chiar deloc,
Fiindcă simte adierea unui har liniștitor..
"Sunt soldat din Legiunea Îngerilor Păzitori
Și-s trimis să fac de gardă zi și noapte în Altar.
Eu te întăresc la slujbe, când pe Duhul Îl cobori,
Eu acopăr Sfânta Masă cu dumnezeiescul har.
Nici o dată nu ești singur când slujești lui Dumnezeu:
Sunt mereu aici cu tine, dar când pleci te-aștept, să știi,
Chiar de pentru înger veacul e o clipă, totuși eu
Când te duci la tine-acasă, sunt nerăbdător să vii!
Chiar acum, în clipa asta, și Stăpânul e cu noi
În Dumnezeiasca Pâine așezată în chivot.
El cu dragoste nespusă ne privește pe-amândoi,
Dar fiind legat de simțuri, tu nu poți să-L vezi, eu pot!
Iată, Domnul îți deschise ochii cei duhovnicești
Ca să poți vedea un înger, dar pe El nu poți să-L vezi.
Despre cele azi văzute, tuturor să povestești,
Iar în cele nevăzute și mai mult de-acum să crezi"!
Preotul înclină capul ca în fața unui sfânt,
Cum făcuseră și Sfinții Daniel și cu Ioan,
Apoi, ridicându-și fruntea, vrea să spună un cuvânt,
Dar vorbirea dintr-o dată i se pare-a fi în van..
Dispăruse și lumina, și acel ce o năștea,
Rămăsese luminița candelei de pe Altar..
Pacea mai presus de minte, acum nu o mai simțea,
Deci își spuse întru sine: "O, Iisuse, dă-mi-o iar"!
Merse-apoi ca să închidă Ușile Împărătești,
Pe covorul cel din naos cu evlavie călcând..
Avusese sentimente și trăiri duhovnicești,
Dar o astfel de sfială, nu simțise el nicicând..
Când ajunse pe solee, puse fruntea în pământ,
Închinându-se cu lacrimi Domnului Iisus Hristos..
Încă-i răsuna în minte foarte clar orice cuvânt
Ce-l rostise despre Domnul îngerul cel luminos..
"El cu dragoste nespusă ne privește pe-amândoi"..
Ce e mai frumos ca asta, să te știi că ești privit
De Iisus Mântuitorul ce murise pentru noi,
De Iisus Mântuitorul să te simți mereu iubit?..
Apoi salută cu mâna și șopti încetișor:
"Noapte bună, drag prieten ce erai aici mereu,
N-am știut că și Altarul are înger păzitor..
Noapte bună, drag prieten, eu te las cu Dumnezeu"..
Se întoarse-apoi acasă și zicea la toți mereu
Că în Sfintele biserici, în Altare, în Chivot,
Se ascunde-n chipul Pâinii Însuși Domnul Dumnezeu,
Iar un înger Îl păzește și-I slujește peste tot!
Am descoperit minunea într-o carte-ntâmplător
Și în versuri am transcris-o după cum m-am priceput..
Nu uitați vă rog, prieteni, de-acel înger păzitor
Despre care până astăzi cred că voi nu ați știut..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.