Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                        Cum să luptăm împotriva duhului tristeții? 

Să fiți veseli. Dragă, eu știu ce vă spun, cu toată siguranța: ori și ori și oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive. Dacă îți creează starea aceasta de agitație, de tristețe, își face cuib satana și-și clocește ouăle; nu mai poți iubi, nu mai poți vedea cu perspicacitate nițel în viitor, cu rațiunea care ți-a dat-o Dumnezeu, nu mai poți, pentru că tu ești trist. Adică nu ești în stare de nimic o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteți triști, gândiți-vă la lucrul ăsta:

“Stai, că este ceva drac aici!” Și nu acceptați.

 

                                 Ce să facem să scăpăm de împietrirea inimii?      

 

Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluție. Nu să vă mângâiați cu faptul că le auziți. V-am dat un sfat: să fiți veseli.

Cum să fiu vesel poate să spună cineva când nu pot să fiu? Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ. Inima asta, pe care o avem noi și bate și punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiintă. Poartă în adâncul și în profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a făcut Dumnezeu chip și asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl și locaș la el Ne vom face. Asta este chipul și asemănarea, nu picioarele și ochii și urechile. Mintea este un subordonat al inimii.

                                                        La inima asta cum ajungem?

 

Este foarte usor. Bagă-ți mintea acolo și zi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea.

Ce înseamnă asta: “Eu sunt amărât”? Cum ești amărât, când Hristos a înviat, când suntem înțelegători în ceea ce priveste crucea pe care trebuie să o ducem și noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Și această stare continuă de veselie pe unde trăiești, este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoștințele tale, știe ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenția ta. Vezi, niste părinti, mamă și tată, când văd pe copilul lor că-și pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui și nu stiu ce să-i mai dea.

Există la Psalmul 130: “Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine”, dar sunt ca un copil înțărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i înțărcat și nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu. Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată.

Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemulțumiti și nesătui și în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră.

“Nu te teme turmă mică, îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” Și noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă dați seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să țineți cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hoț, fără putere.

Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem și înger păzitor. De ce nu dați atenție mai multă la îngerul păzitor? Știti, frățiile voastre, ce spune într-un loc: “Este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!” Îngerul este cu noi, ne păzește. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omenești, nu ca să anihilize ființa omenească, ci s-o transfigureze.

Aţi văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor:

“Sfinte îngere, fă rugăciuni de obște cu îngerii toți pentru mine păcătosul!” Și îngerul păzitor se roagă cu toți îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: “Nu vreau!” Adică este o unitate nemaipomenită, îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune, și îngerii toti sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc asa: “Dacă diavolul ar fi întruchipat în om, cu degetul mic poate răsturna pământul, dacă ar avea puterea de la început”.

Da, dar nu mai are putere, decât numai vârful cozii mișcă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem.

Dracul joacă un rol de mântuire indirect. Suferințele îți aduc niște înțelepciuni adânci și te fac să te gândești serios la mântuirea ta. Dar, vă dați seama cine ne păzește pe noi? Îngerul păzitor îl face praf și țăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei și câștigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Și nu ne-ar fi rușine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câștig de cauză diavolului, dușmanul îngerului, dușmanul nostru, cu nepăsarea, ba și cu căderi directe? Și totuși, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putința să ne ridicăm prin spovedanie. Va să zică e o îngăduință continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Așa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inimă caldă, fierbinte.

Nu permiteți gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniți-le cu rugăciunea, fără meditații prea multe la rugăciune. Unul împingea în ușă și dracul împingea și el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea:

“Doamne, miluiește!”, cu jumătate de gură, superficial. În sfârșit, dracul deschidea mai mult ușa să intre la el. Dacă a văzut că intră dracul, a suspinat din adânc: “Doamne, nu mă lăsa!”, și îndată a dispărut dracul. Și plângea. Și a apărut Mântuitorul: “Doamne, de ce nu m-ai ajutat?” “Când m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!”

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.

Sursa: “Dialoguri cu Părintele Arsenie Papacoic”, pp. 23-24.