Pagini

15 aprilie 2020

Și a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...




.Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credința ta. Și tu, oarecând, întorcându-te, întărește pe frații tăi.
(Luca 22, 31-32)

.Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.
.Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
.Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
.Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
.Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
.Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
.Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean.
.Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
.Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.
.Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
.Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
.Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
.Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
.Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
(Ioan 17, 9-24)

.Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda.
.Nici nu aprind faclie si o pun sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa.
.Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri.
(Matei 5, 14-16)

.Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt.
(Matei 5, 39)

.Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit.
.Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa.
.Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă.
.Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.
(Matei 26, 2-5)

.Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducandu-se la arhierei,
.A zis: Ce voiti sa-mi dati si eu Il voi da in mainile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginti.
.Si de atunci cauta un prilej potrivit ca sa-L dea in mainile lor.
(Matei 26, 14-16)

.Atunci Iisus le-a zis: Voi toti va veti sminti intru Mine in noaptea aceasta caci scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei".
.Dar dupa invierea Mea voi merge mai inainte de voi in Galileea.
.Iar Petru, raspunzand, I-a zis: Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti.
.Zis-a Iisus lui: Adevarat zic tie ca in noaptea aceasta, mai inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine.
.Petru i-a zis: Si de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine. Si toti ucenicii au zis la fel.
(Matei 26, 31-35)

.Iar Petru Il urma de departe pana a ajuns la curtea arhiereului si, intrand inauntru, sedea cu slugile, ca sa vada sfarsitul.
.Iar arhiereii, batranii si tot sinedriul cautau marturie mincinoasa impotriva lui Iisus, ca sa-L omoare.
(Matei 26, 58-59)



.Iar Petru sedea afara, in curte. Si o slujnica s-a apropiat de el, zicand: Si tu erai cu Iisus Galileianul.
.Dar el s-a lepadat inaintea tuturor, zicand: Nu stiu ce zici.
.Si iesind el la poarta, l-a vazut alta si a zis celor de acolo: Si acesta era cu Iisus Nazarineanul.
.Si iarasi s-a lepadat cu juramant: Nu cunosc pe omul acesta.
.Iar dupa putin, apropiindu-se cei ce stateau acolo au zis lui Petru: Cu adevarat si tu esti dintre ei, caci si graiul te vadeste.
.Atunci el a inceput a se blestema si a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Si indata a cantat cocosul.
.Si Petru si-a adus aminte de cuvantul lui Iisus, care zisese: Mai inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine. Si iesind afara, a plans cu amar.
(Matei 26, 69-75)

.Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
.Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
(Ioan 16, 32-33)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.