Mai poţi să crezi, Iisuse, când spun că Te iubesc,
după durerea cruntă cu care Te-am străpuns?
Mai am să-ajung vreodată să pot să-mi ispăşesc
şi plânsul pocăinţei să simt că mi-e de-ajuns?
Vei mai privi vreodată cu drag Tu-n ochii mei
cum mă priveai 'nainte cu-ncredere şi dor?
Sau totdeauna ochii Ţi-i vei întoarce grei
să nu mă mai zdrobească văzând durerea lor?
Mai poţi să-mi mergi, Iisuse, alăturea pe-un drum
cum îmi mergeai odată voios şi fericit?
Sau tot mai trist vei merge şi mai străin de-acum
lăsându-mă cu piatra de care m-am lipit?
... O, dragoste divină, ce-amar Te-am întristat
şi ce adânc mă doare tot sufletul pustiu!
Mai este vreo nădejde să mai pot fi iertat
sau voi muri în plânsul prea greu şi prea târziu?
O, crede-mă, Iisuse, când spun că Te iubesc
chiar dacă spun aceasta cu ochii în pământ,
că nu-i mai grea povară ca vina ce-o simţesc
că am putut o clipă să-mi calc ce-aveam mai sfânt
Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.