Pagini

24 februarie 2020

Duminica pot lipsi de la Sfânta Liturghie?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...Schitul Sfântul Mina - Gruiu



Nu de puține ori mi s-a întâmplat să aud din partea unor credincioși că nu au participat duminica la dumnezeiasca Liturghie, deoarece au avut mai multe evenimente în familie (nunți, botezuri, aniversări) sau din pricina faptului că le-au sosit musafiri, au călătorit ori chiar au învățat. Unii, cu o debordantă convingere, se pretind buni creștini, deși nu găsesc timp să participe la liturghia din duminici și sărbători. Sigur că asemenea situații ne amintesc de cunoscuta parabolă evanghelică despre cei chemați la cină. Sărmanii invitați! Au declinat poftirea și cinstea de a cina cu Dumnezeu. Știm din textul scripturistic că Stăpânul s-a mâniat foarte tare pe cei ce s-au folosit de varii pretexte spre a nu da curs onoarei ce li s-a făcut. În nefericita situație ne aflăm și noi atunci când, cu aceeaşi ușurință, invocăm felurite dezvinovățiri ca să nu venim la Cina Domnului. Carevasăzică, se cer lămurite două dileme: pot fi bun creștin fără a participa la Sfânta Liturghie? Ce activități omenești justifică absența noastră de la această slujbă?

Deși răspunsul vi se va părea prea abrupt, dintru început trebuie să afirm că nu putem fi buni creștini fără participarea la dumnezeiasca Liturghie și că nicio activitate cotidiană nu justifică lipsa noastră de la biserică. Ce bine se potrivesc aici spusele părintelui Arsenie Papacioc: „Sfânta Liturghie face abstracție de la orice fel de comparație. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînțeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil”. Cum să fii bun creștin, fără a fi martor la „misterul mântuirii neamului omenesc”, permanentizat pe pământ şi în ceruri? Nu poți fi bun creștin, zic, dacă te lipsești de Liturghie, deoarece ea dezvăluie neîncetata lucrare a Domnului nostru Iisus Hristos în lume şi pentru lume, în Duhul Sfânt, spre a o aduce, primenită prin Jertfa Sa, înaintea Tatălui. Liturghia ortodoxă, înfățișând taina mântuirii, îi reaminteşte credinciosului istoria răscumpărării neamului omenesc, făcându-l să devină contemporan cu Hristos și cu a Sa lucrare izbăvitoare pentru noi.

Totul este sfânt și sfințitor în Liturghie căci, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur, „nu vreun om, nici vreun arhanghel, nici o altă putere creată, ci Însuși Mântuitorul a orânduit această slujbă”. De aceea, pe parcursul întregii Liturghii, credinciosul trăiește o anumită stare sufletească evolutivă, de la risipirea și tulburarea resimţite în momentul intrării în Biserică, la o pace lăuntrică, o regăsire a adevăratelor sensuri ale vieții, o hotărâre de a urma calea și povățuirile lui Hristos. Punctul culminant îl atinge în momentul împărtășirii cu Sfântul Trupul și Sfântul Sânge ale Mântuitorului, atunci când se unește cu dumnezeirea, cu Însuși Iisus Hristos, „Calea, Adevărul și Viața”. Într-o atare situație, cum să nu vii la sfânta și sfințitoarea oficiere? Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că întotdeauna la Sfânta Liturghie sfinții îngeri, care stau de față și se roagă pentru noi și împreună cu noi, scriu de fiecare dată pe cei ce intră în biserică și se înfățișează cu numele lor înaintea lui Dumnezeu. Astfel, „absenţele” unui credincios se marchează în cer. Cum să nu fiu prezent la măreața slujbă, de vreme ce în Sfânta Liturghie se întâmplă negrăita minune a contemporaneizării noastre cu Dumnezeu?! Prin Liturghie El ne cheamă să participăm la lucrarea divino-umană a mântuirii.

Având în vedere toate acestea, mi se pare de prisos să încercăm a găsi pretexte spre a lipsi duminica de la Liturghie. Ce frumos ar fi ca prezența la biserică să constituie grija de căpătâi a bunului creștin, iar celelalte activități să graviteze în jurul ei! Nu poți pierde o Sfântă Liturghie, căci fiecare oficiere se arată unică în felul său și nimeni nu va izbuti s-o recupereze vreodată. Cuvintele părintelui Arsenie Papacioc grăiesc limpede în acest sens: „Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creații a lui Dumnezeu”.

Şi totuşi, în societatea contemporană nici nu concepem ca anumite categorii profesionale să nu lucreze chiar și în zi de duminică. Ce s-ar întâmpla într-un spital, dacă duminica nu se asigură garda necesară măcar pentru intervențiile de urgență? Sau într-o unitate de ambulanță? Sau de cei care depinde alimentarea cu apă a unui oraș? Dar dacă cei care se îngrijesc de un azil de bătrâni sau orfelinat nu ar prepara hrana, înfometându-i astfel pe oropsiții locatari din respectivele centre, cum ar fi? Exemplele pot continua. Şi într-o mănăstire, duminica, atunci când toți călugării se află la dumnezeiasca Liturghie, cineva muncește pregătind masa pentru viețuitori ori pentru creștinii care solicită la finele slujbei un blid de mâncare. Așadar, cum să procedăm ca să ne îndeplinim obligațiile profesionale concomitent cu cele privind învățătura de credință? Oare unui medic chirurg i se permite să lipsească din gardă duminica? Cu siguranță nu! Dar el săvârșeşte acolo o altfel de liturghie, a iubirii – prelungirea celei euharistice din Biserică. Devenind „instrumentul” desăvârșitului Taumaturg, prin mâinile sale se vor tămădui, se vor salva, primind alinare, cei obidiţi şi împovărați de grele suferințe.

Practic, dacă timpul și împrejurările permit, cei obligați să muncească în duminici ori în zilele de sărbătoare se pot abate pe la biserică, în drumul către locul de muncă. Aprind o lumânare, rostesc o rugăciune, lăsând făgăduința că vor reveni să-și împlinească datoria de bun creștin. După terminarea programului, pot participa, seara, la vecernie sau vor citi acasă un acatist. Sărbătoarea nu presupune doar slujbă și odihnă, ci și lucrare duhovnicească: să facem milostenie, să cercetăm pe bolnavi, pe cei singuri, să zăbovim în preajma celor rătăciţi pe cărările umbroase ale vieții. Peste toate, neparticiparea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică vină la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea sărbătoare sau duminică să ajungă numaidecât în „antecamera Împărăției lui Dumnezeu”, Biserica.

Alții dau vina pe ”nevrednicia” preotului pentru lipsa lor de la Biserică. Au dreptate cei care nu merg la Biserică, fiindcă așa cum susțin, se smintesc de preoți sau de credincioși sau de procedurile omenești care există în Biserică?

Biserica este sfântă fiindcă este Trupul Dumnezeu-Omului Hristos, Care, ca Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, este cu totul fără de păcat. Sfințenia Domnului este aceeași care caracterizează și Biserica. Acest har sfințitor al Domnului este cel care se revarsă și se transmite întregului Trup al Bisericii, tuturor credincioșilor, pe care îi sfințește în funcție, bineînțeles, de râvna și osteneala fiecăruia. Credinciosul care se pocăiește, se mărturisește, lucrează poruncile Bisericii și Sfintele porunci ale Domnului și participă la Sfintele Taine ale Bisericii se sfințește și sfințirea lui se mărește în funcție de cât se dedică lui Dumnezeu. Nu depinde așadar, cum socotesc unii sfințenia Bisericii de starea virtuoasă sau nu a preotului și a credincioșilor. Nu numai că nu este îngăduit să se intereseze cineva cu curiozitate și să dea o mai mare importanță stării în care se află preotul sau credincioșii decât strălucitei prezențe a Soarelui Dreptății celui înțelegător, ci constituie și o hulă împotriva Duhului Sfânt această disprețuire și micșorare a prezenței covârșitoare a Dumnezeului-Om și preocuparea cu păcatele sau defectele slujitorilor Lui.

Aceleași lucruri sunt valabile și pentru aceia care, pentru faptul că sunt distrași de unele proceduri omenești, în special, cele care țin de iconomie și de pogorăminte – care sunt inevitabile întrucât Biserica petrece în veacul acesta – se smintesc și vorbesc nu numai lucruri neîngăduite sau părtinitoare, ci și hulitoare împotriva Bisericii. Netrupești și liberi de nevoile materiale vom fi în veacul viitor. În această viață Biserica are nevoie și de Sfinte Biserici și de icoane și de sfinte vase, după cum se îngrijește și de frații care se află în situații grele și multe altele. De altminteri, și Domnul avea împreună cu Sfinții Apostoli o casierie pe care o încredințase lui Iuda, care ca un iubitor de arginți reținea bani din ea, cu rezultatul că, fiindcă a rămas nepocăit, a avut cunoscutul sfârșit. Pe cât este de nebunesc și hulitor să extindă cineva iubirea de arginți a lui Iuda asupra celorlalți Apostoli sau chiar și asupra Domnului, la fel de nebunesc și de hulitor este ca cineva să caracterizeze astfel întreaga Biserică, din pricina unora dintre frații noștri, care din nefericire pentru ei, îl imită pe Iuda.

Cel care a fost învrednicit, fie și puțin, să vadă cu ochi duhovnicești vreo rază a Luminii dumnezeiești, să simtă cu simțirea lui duhovnicească frumusețea mai presus de toată frumusețea și strălucirea dumnezeieștii frumuseți și să guste dulceața îmbătătoare a Manei cerești, nu are timp, nu află prilej să judece și să osândească pe ceilalți și mai ales pe preoți, afară numai pe ei înșiși. Omul care nu a simțit, fie și numai puțin, ceva din aceasta, are nevoie de multă osteaneală și de lucrare duhovnicească și de rugăciuni, ca să poată să treacă de întunecarea lui duhovnicească să vadă adevărat starea lui duhovnicească lăuntrică și să înțeleagă adevărata fire a Bisericii.

Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecați veți fi judecați. Pentru ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă. Sau cum vei zice fratelui tău, lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bârna este în ochiul tău. Fățarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea să scoți și paiul din ochiul fratelui tău (Matei. 7, 1-5)

Arhim. Mihail Daniliuc, www.doxologia.ro

20 februarie 2020

„Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Părintele Porfirie: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”

Părintele aseamănă timpul de acum cu cel trăit în anii de dinaintea venirii lui Iisus.

Într-o vreme când din ce în ce mai mulți oameni simt nevoia, din cauza crizelor care îi afectează, să cerceteze evenimentele eshatologice ca cele descrise în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, dar și acele lucruri făcute cunoscute prin harul Domnului profeților, părinților Bisericii și sfinților din zilele noastre ca părintele Paisie Aghioritul, trebuie totuși să luăm în seamă și părerea părintelui Porfirie și să înțelegem de ce un așa mare om al timpurilor noastre, în timp ce știa foarte bine ce trăim noi acum și care este sursa, a evitat să vorbească despre aceste lucruri.

Trebuie să ne punem întrebarea de ce părintele nu a vorbit despre ceea ce ne așteaptă, ci a făcut cunoscute doar câteva lucruri. Esența gândirii părintelui Porfirie a fost aceea că oamenii au nevoie să crească și să se întărească din dragostea pentru Creatorul lor, printr-o relație de tipul celei dintre copil și părinte, și nu din frica de ceea ce va veni. Pentru că unitatea, care a fost cel mai mare dar dat de Hristos Apostolilor Săi, poate fi menținută când copilul este unit cu Tatăl său prin dragoste și nu prin teamă.

Părintele aseamănă timpul de acum cu cel trăit în anii de dinaintea venirii lui Iisus. Ce era atunci? Era o pax romana la conducere, idolatrie și o preoție însetată după putere, falsă, fără a aduce beneficii, ci mai degrabă una ce depărta pe oameni de Dumnezeu. Și, în final, erau și o mână de oameni buni și curați la suflet. Toate acestea descriu în detaliu ceea ce se întâmplă astăzi și repetarea lor ne va pune într-un mare pericol.

Înainte de Hristos existau proorocii despre venirea Sa precum și avertismente de pocăință pentru oamenii aleși ai lui Dumnezeu, ca în cazul lui Iona și al cetății Ninive. Aceste proorocii au fost trimise de El pentru acești oameni curați ai fiecărui veac, puțini la număr, cum am spus mai devreme, pentru că ei au vrut să primească mesajul și au știut ce să facă.

Părintele Porfirie a acționat având asta în mintea sa, chemând oamenii să se apropie din dragoste și nu din frică de fapte îngrozitoare.

El știa dar nu s-a arătat c-ar ști. Vorbea laconic și cu înțelesuri ascunse, înțelegând că în zilele noastre există un mare gol între spiritualitatea oamenilor din Sfântul Munte și cei din lumea ce îl înconjoară. De aceea a trimis un om la părintele Paisie Aghioritul, să-l oprească să mai vorbească despre Antihrist, despre semnul său, despre războaiele iminente etc.

Nu pentru că era greșit ceea ce primise părintele Paisie prin luminare Dumnezeiască, ci pentru că lumea nu se afla la un nivel spiritual la care frica să nu aibă un efect practic și în care singura apropiere necesară să fie dragostea.

Dacă omul iubește pe Dumnezeu, atunci El, când oamenii se schimbă, schimbă istoria. Ca în cazul cetății Ninive.

Același părinte Porfirie, în ultimele sale zile, apăsat de degradarea morală și nenorocirea în care ne găsim, spune ucenicilor săi: „Tu ai o haină, fii căpetenie peste noi” (Is. 3, 6). Asta descrie situația de acum. Aceeași situație a „vechiului Israel” și a „noului Israel” și aceleași simptome.

Aici pierdem întreaga esență. Războaiele, calamitățile și evenimentele viitoare sunt ultimul remediu al apostaziei oamenilor, de aceea părintele ar spune: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se petreacă”.

Apocalipsa are ca scop punerea în alertă și ca s-o evităm trebuie să ne unim cu Hristos. Acesta este tratamentul pentru cei bolnavi, pentru că dacă boala avansează, evenimentele Apocalipse vor fi amputarea aplicată de doctor atunci când apare cangrena.

Părintele Paisie a spus același lucru pelerinilor care au venit la el speriați de evenimentele viitoare și când a fost întrebat de vremea când se va pogărâ mânia lui Dumnezeu: „Trebuie să cerem ca să vină mila și nu mânia Sa”. De asta au nevoie oamenii. Dacă fiecare dintre noi acționează singur și fără Hristos, sigur că ne vom merita plata.

În ultima noapte, Hristos s-a rugat pentru jumătate de oră și a spus: „Ca toți să fie una”. Același Duh Sfânt s-a rugat și prin părintele Porfirie pentru unitatea în Hristos a tuturor creștinilor și pentru întreaga umanitate, ca suferințele apocalipsei să nu vină.

traducere şi adaptare: Lucian Filip sursa: johnsanidopoulos.com

Cum să mă rog? Nu ştiu cum să mă rog…


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



     Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice.

Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…

Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!

Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem!

Aşa cum mama cu pruncul nou născut ştie… M-am uimit de multe ori [când] tinerele de vârsta mea deveneau mame şi, cu pruncul în braţe – pruncul plângea, “zbiera”… Şi la un moment dat mama zice: “A, i-e foame, iertaţi-mă”. Pleacă şi hrăneşte pruncul, îl alăptează. După care, iar “zbiara” pruncul, şi mama: “Il doare ceva!” Şi-l întoarce pe faţă, pe dos, nu-stiu-ce, pana la urma, ii “ghioraia” stomacul – si… se potoleste pruncul. Şi pe după aia, iar zbiera pruncul. Şi zice mama: “A, vezi! Face capricii!” O, mămică, de unde ştii tu toate astea? Eu n-aud decat un prunc care zbiara! Dar poate c-o inteleg mai mult acum pe mama, ca de când m-am făcut duhovnic am devenit şi eu mamă într-un fel. Dar Dumnezeu dă intuiţie mamei sa inteleaga. Pruncul nu stie decat sa “să zbiere” când nu i-e bine. Si mama stie ce trebuie sa faca. N-are nevoie ca pruncul să facă un tratat de filozofie ca să ştie cum să acţioneze

Dumnezeu care a făcut mama, Dumnezeu care “a inventat” mama, El este mai… Mama decat orisicine... Si suspinurile noastre negrăite, ba şi… nesuspinurile noastre, le aude Dumnezeu şi le adună în vistieriile Lui. Si ştie să ne răspundă! “Filocalia” este: Hai, să facem aceste suspinuri conştiente, să conştientizăm din ce in ce mai mult…

Parintele Rafail Noica

18 februarie 2020

MAI POŢI SĂ CREZI


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Mai poţi să crezi, Iisuse, când spun că Te iubesc,
după durerea cruntă cu care Te-am străpuns?
Mai am să-ajung vreodată să pot să-mi ispăşesc
şi plânsul pocăinţei să simt că mi-e de-ajuns?

Vei mai privi vreodată cu drag Tu-n ochii mei
cum mă priveai 'nainte cu-ncredere şi dor?
Sau totdeauna ochii Ţi-i vei întoarce grei
să nu mă mai zdrobească văzând durerea lor?

Mai poţi să-mi mergi, Iisuse, alăturea pe-un drum
cum îmi mergeai odată voios şi fericit?
Sau tot mai trist vei merge şi mai străin de-acum
lăsându-mă cu piatra de care m-am lipit?

... O, dragoste divină, ce-amar Te-am întristat
şi ce adânc mă doare tot sufletul pustiu!
Mai este vreo nădejde să mai pot fi iertat
sau voi muri în plânsul prea greu şi prea târziu?

O, crede-mă, Iisuse, când spun că Te iubesc
chiar dacă spun aceasta cu ochii în pământ,
că nu-i mai grea povară ca vina ce-o simţesc
că am putut o clipă să-mi calc ce-aveam mai sfânt

Traian Dorz

Taina Sfintei Spovedanii


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la Spovedanie de mult timp şi nu cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă.
Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă ?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi ?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi ?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce ? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se “murdăreşte” de păcate şi răutate şi cum l-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului ?!

17 februarie 2020

Ridică-te, că Domnul cheamă.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...Calauza Ortodoxa

✞✤Ridică-te, că Domnul lucrează!✞✤

Sfântul Isaac Sirul spune că toate păcatele sunt praf şi pulbere înaintea lui Dumnezeu şi că un singur păcat există, acela de a fi insensibil la lucrarea pe care o face Dumnezeu cu noi. Această lucrare se face atunci când ai terminat păcatul şi te-ai gândit să te ridici să te rogi.

Pe urmă zi cu dragoste „Sfinte Dumnezeule”, gândind că, în aceeaşi vreme îngerii zic aceste cuvinte în ceruri şi că tu eşti fericit că în aceste clipe, în loc să fi rămas în păcatul tău, ai fost ridicat de iubirea lui Dumnezeu şi alăturat îngerilor, ca să rosteşti cântarea lor. Şi pentru acestea mulţumeşte şi tresaltă, uitând păcatul în care te găseai cu 5 minute în urmă, cu 3 minute, cu un minut. Şi în această stare de mulţumire şi tânguire, începe să zici „Tatăl nostru”, gândind că atunci vorbeşti cu Dumnezeu de la numele omenirii, a întregii omeniri, a viilor şi a morţilor, şi că, în clipele acelea, tu ai fost cel ales de Domnul ca să reprezinţi omenirea şi să ceri pentru toţi iertarea păcatelor şi „Pâinea cea întru fiinţă”, tu, păcătosul, tu omul.

Ce altă dovadă a iertării păcatelor vrei, decât aceea că ai fost chemat de Dumnezeu să reprezinţi omenirea înaintea Lui şi să mijloceşti pentru toată zidirea? Să ştii că oricine se ridică să rostească „Tatăl nostru”, e ales de Domnul ca mijlocitor între El şi oameni şi să nu mai socoteşti atunci păcatele trecute, că ele se fac praf şi pulbere de faţa lui Dumnezeu, că Domnul lucrează atunci şi nu tu, şi mai mare păcat vei avea dacă te vei îndoi că aşa este cu tine în clipele acelea, decât că ai făcut păcatul de care te plângi. La aceasta cred că se referea şi Sfântul Isaac Sirul când spune că toate păcatele sunt praf şi pulbere înaintea lui Dumnezeu şi că un singur păcat există, acela de a fi insensibil la lucrarea pe care o face Dumnezeu cu noi. Această lucrare se face atunci când ai terminat păcatul şi te-ai gândit să te ridici să te rogi. Ridică-te, că Domnul cheamă. Ridică-te, că Domnul lucrează! Începe viaţa de la început!

Predica tăcută a monahului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...✞✤


Monahul nu ţine predici cu voce tare, ca să-l audă ceilalţi, ci pre­dică în tăcere pe Hristos prin viaţa lui şi ajută cu rugă­ciunea.

Voi face rugăciune ca voi, cele trei surori, să nu mai creşteţi, ci să rămâneţi aşa, cu aceste broboade albastre, la aceeaşi înălţime şi la aceeaşi vârstă. Ştiţi cum sunt ajutaţi oamenii fără zgomot atunci când vă văd? Pentru că astăzi în lume nu găsesc uşor o copi­lă serioasă. Cele mai multe sunt sălbăticite, cu ţigara în mână şi fac nişte grimase... Iar când văd aici tine­re afierosite lui Dumnezeu, care cântă şi se bucură, te întreabă: „Ce se întâmplă aici? Ceva se petrece. Oare să spunem că sunt năroade? Nu sunt. Să spunem că le lipseşte ceva? Nu le lipseşte. Se vede că este vorba de ceva mai înalt”. Într-adevăr, ştiţi cât de mult ajută aceasta?

Când mirenii merg la o mănăstire şi văd monahi corecţi, atunci şi necredincioşi de ar fi, dacă au inten­ţie bună, devin credincioşi. Mulţi oameni de ştiinţă atei, care au venit în vizită în Sfântul Munte, şi-au schimbat viaţa. Îşi fac probleme în sensul cel bun şi se folosesc. Acolo văd oameni tineri, veseli, care aveau toate condiţiile să trăiască îmbelşugat în lume, dar îşi lasă bogăţiile, funcţiile etc. şi trăiesc pustniceşte, cu rugăciune şi priveghere şi spun: „Ce se întâmplă? Dacă într-adevăr există Dumnezeu, dacă există şi o altă via­ţă, dacă există iad, eu ce voi face?”. Şi astfel încep să-şi frâneze viaţa lor păcătoasă sau şi-o îndreaptă. Cunosc o fată de douăzeci de ani care a făcut o încercare de sinucidere. Şi-a tăiat venele, dar au reuşit s-o salveze. După aceea s-a aflat un monah care a luat-o şi a dus-o la o mănăstire de maici. Sărmana era sălbăticită. Dar când a văzut acolo monahiile, şi-a revenit. „Văd o altă lume aici”, a spus, „oare pot să rămân şi eu?”

Aceasta este predica fără zgomot a monahului. Mulţi predică, dar puţini insuflă încredere, deoarece viaţa lor nu corespunde cu cuvintele lor. Monahul nu ţine predici cu voce tare, ca să-l audă ceilalţi, ci pre­dică în tăcere pe Hristos prin viaţa lui şi ajută cu rugă­ciunea. El trăieşte Evanghelia, iar harul lui Dumnezeu îl „dă de gol”. Astfel se predică Evanghelia în modul cel mai eficace, lucru de care însetează lumea, mai ales cea de azi. Chiar şi atunci când monahul vorbeşte, el nu spune în mod simplu un gând, ci mărturiseşte o ex­perienţă. Dar chiar şi un simplu gând de ar spune, şi acesta este luminat.

Rugăciune pentru primirea Darului blândetii

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                      si al smereniei întru slujirea aproapeluia  Sfântului Ioan de Kronstadt


O, Blândule si Smeritule cu inima Făcător , Dătător de viată , Răscumpărător , Hrănitor si Păzitor al nostru , Doamne Iisuse !
Învată-ne pe noi dragostea , blândetea si smerenia prin Duhul Tău Cel Sfânt si ne întăreste pe noi întru aceste virtuti Bineplăcute Tie .
Însă să nu se trufească inima noastră din pricina Darurilor Tale bogate si să nu ne închipuim că noi hrănim , îndestulăm sau tinem pe cineva .
Tu - Hrănitorul cel de obste al tuturor - îi hrănesti , îi îndestulezi si îi păzesti pe ei . Toti îsi dobândesc bănăstarea si se odihnesc sub Aripile Bunătătii Tale , ale Mărinimiei Tale si-ale Iubirii Tale de oameni - si nu sub ale noastre , căci noi însine avem nevoie să ne ascundem sub umbra aripilor Tale în fiece clipă a vietii noastre . Ochii nostri sunt îndreptati către Tine , Dumnezeul nostru , precum sunt ochii slugilor la mâinile stăpânului , sau ochii slujnicei spre mâna stăpânei sale , până când ne vei umple de Darurile Mărinimiei Tale . Amin !

(Staretul Gheorghe Zăvorâtul din Zadonsk, Îndreptar pentru spovedanie, editura Sophia, 2013, pp. 63-64)

14 februarie 2020

O reţetă a Sf. Efrem Sirul pentru opt boli ale sufletului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău şi din care omul nostru lăuntric se îmbolnăveşte adânc şi de moarte sunt următoarele: lăco­mia pântecelui, curvia, iubirea de arginţi, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deşartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.

Dacă vrei să birui curvia, să îndrăgeşti privegherea şi însetarea, să te gândeşti întotdeauna la moarte şi sa nu stai niciodata de vorbă cu femeile, şi vei birui.

Dacă vrei să birui iubirea de arginţi, să îndrageşti neagonisirea şi necheltuirea.

Dacă vrei să birui maânia, să ţii minte cum Domnul nostru Iisus Hristos nu S-a mâniat pe evrei, cu tot răul pe care I l-au făcut, ci chiar S-a rugat pentru ei.

Dacă vrei să birui întristarea nepotrivită, să nu te mâhneşti nicicând pentru cele vremelnice, ci dacă te vor răni cu vorba, sau nu îţi vor da pace, sau te vor necinsti, nu te întrista, ci, dimpotrivă, bucură-te. Întristează-te doar când păcătuieşti, dar şi aici să păstrezi măsura, ca să nu cazi în deznădejde şi să pieri.

Dacă vrei să birui trândăvirea, îndeletniceşte-te macar o scurtă vreme cu vreo rucodelie, sau citeşte, sau roagă-te deseori.

Dacă vrei să bi­rui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cin­stirile, nici hainele bune, nici şederea pe locuri­le de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpotrivă, să te bucuri atunci când eşti ocărât şi defaimat în chip mincinos, şi să te mustri pe tine însuţi, zicându-ţi că eşti mai păcătos decât orice om.

Dacă vrei să birui trufia, orice ai face, să nu zici că lucrul acela s-a făcut cu puterile tale, ci fie că posteşti, fie că petreci vremea în priveghere, fie că dormi pe pământul gol sau îngenunchezi adesea făcând me­tanii, să spui: “Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu acoperământul lui Dumnezeu se face aceasta, nu cu puterea mea”…

Nimic nu poate fi mai simplu şi accesibil de­cât această reţetă a lui Efrem împotriva celor opt boli ale sufletului – iar pentru ca ea să fie mai puternică şi mai eficace, adaugă rugăciunea ace­luiaşi Efrem:

“Doamne şi Stăpânul vieţii mele! Duhul trândăvirii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie, iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei daruieşte-mi mie, slugii Tale.”



Extras din Reţetar duhovnicesc

VALENTINE' S DAY...


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ......



      Bucuria mea, incepand cu anul 1989, a aparut in tara noastra sarbatoarea Valentine's Day, "ziua indragostitilor" (sau ziua iubaretilor, cum ii mai spun unii), in care baietii daruiesc flori, cadouri si felicitari fetelor pe care le iubesc. Toate acestea se fac in onoarea lui Valentin catolicul. Cine a fost si cand a trait este imposibil de precizat. Aceasta sarbatoare este asociata in Italia cu lupercaliile romane. Lupercaliile erau sarbatori anuale in onoarea lui LUPERCUS, zeul fecunditatii. Sarbatoarea marca venirea primaverii in vechea Roma si cu aceasta ocazie se organiza un fel de loterie a dragostei, adica, se trageau la sorti nume de fete si de baieti, care deveneau cupluri. In Europa medievala, oamenii credeau ca ca 14 februarie este ziua in care pasarile isi aleg parteneri.

Iata ce ne spune Sfantul Parinte Arsenie Boca: "Am inceput sa importam "sarbatori", care constituie acordul dat de catre autoritatile civile, tinerilor de a se desfrana, fara a se teme de nimic. Ce altceva este Valentine's Day, decat un indemn la desfranare?".

                                                                                                                         Preot Ioan .

VIATA SFANTULUI VALENTIN (ORTODOXUL)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
     

         Bucuria mea, pe data de 16 februarie in calendarul crestin ortodox sunt praznuiti 12 Sfinti Mucenici, care s-au invrednicit nu numai de darul proorocesc si apostolesc, dar si de a intra in ceata celor ce au patimit pentru Hristos, in Cezareea Palestinei. Ei au trait pe vremea imparatului Diocletian. Unul dintre acestia era Sfantul Valentin, diaconul Bisericii Eliei, care desi era batran, era ascutit la minte, fiindca stia pe de rost Biblia. Sfantul Valentin dupa ce a suferit mult de la ighemonul Urban, a fost aruncat intr-o temnita, unde a stat doi ani. Pe data de 16 februarie a fost dus la judecata impreuna cu alti cinci, in fata tiranului Firmilian. Acesta i-a intrebat de unde sunt. Ei au raspuns: Ierusalimul cel de sus este patria noastra! Paganul Firmilian n-a priceput nimic, fiindca timp de 200 de ani Ierusalimul s-a numit Elia (dupa numele imparatului Elie Adrian). Firmilian a crezut ca Sfintii si-au zidit undeva acea cetate si vor sa se impotriveasca romanilor. Toti cei cinci au fost taiati cu sabia. Apoi Sfantul Valentin, pentru ca nu a vrut sa se lepede de credinta in Iisus Hristos, a fost si el taiat cu sabia. Trupurile mucenicilor au fost aruncate in afara cetatii si au zacut acolo 4 zile. Vazand paganii ca nu se ating de ele nici cainii, nici pasarile, nici fiarele, le-au luat si le-au ingropat".

   🙏 Asadar, tinerii crestini ortodocsi nu trebuie sa slujeasca, zeitei Astarte din Babilon prin desfranare si destrabalare sub masca materialismului consumist si in loc sa mearga la Mall, ar trebui sa mearga in pelerinaj la Biserica Delea Noua - Calist din Bucuresti, unde pot sa sarute Moastele Sfantului Valentin.
                                                                                                                  Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan .

DESPRE VALENTINE’S DAY

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...    CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                           DESPRE VALENTINE’S DAY


                        Moto: „Am început să importăm „sărbători“
care constituie acordul dat de către autorităţile civile tinerilor de a
se desfrâna, fără a se teme de nimic. Ce altceva este „Valentine’s
Day“ decât un îndemn la desfrâu?“ (Părintele Arsenie Boca).

                                                                                          Preot Ioan
                            Iubiţi credincioşi,

      Zeul îndrăgostiţilor este Cupidon (în latină cupidon = dorinţă). În
mitologia romană Cupidon era fiul zeiţei iubirii, Venus. Conform
miturilor, oricine era lovit de săgeata lui Cupidon, se îndrăgostea de
prima persoană care-i ieşea în cale. Corespondentul lui Cupidon în
mitologia greacă este Eros, zeul iubirii. Se spunea adesea despre
Cupidon că este un şmecher, un glumeţ răutăcios, care se plimbă şi înfige
săgeţile iubirii în inimile oamenilor şi în zei, astfel făcându-i să se
îndrăgostească.
Odată cu mult dorita libertate obţinută prin revoluţia din 1989 a
apărut şi o sărbătoare de import, Valentine’s day, „ziua îndrăgostiţilor“
(sau ziua iubăreţilor cum îi mai spun unii), în care se dăruiesc
bomboane, ciocolată, flori şi felicitări celor pe care îi iubim. Aceste
lucruri se fac în onoarea lui Valentin. Dar cine este acest Valentin?
Haideţi să lămurim lucrurile pe îndelete.

                          Ce înseamnă sărbătoare?

          Cuvântul a sărbători provine din limba latină şi înseamnă ţine
festivităţi în onoarea unui eveniment special. Sărbătoare înseamnă o zi
sfântă, o zi în care oamenii îi mulţumesc şi-l slăvesc pe Dumnezeu. De
sărbători (cruce roşie în calendar) oamenii n-ar trebui să muncească.
Sărbătorile pot fi de mai multe feluri: religioase, naţionale sau personale.
Cu mii de ani în urmă, oamenii au considerat ziua de naştere ca o zi
importantă şi mai credeau că de ziua naşterii persoana respectivă poate fi
ajutată de spiritele bune, sau rănită de spiritele rele. Aşadar, când o
persoană îşi sărbătorea ziua de naştere, rudele şi prietenii apropiaţi se
adunau pentru a-l proteja, şi astfel au început petrecerile cu ocazia zilei
de naştere.

                          Valentine’s Day - o controversă...
                                  Ce ne spun izvoarele?

               Cea mai mare parte a istoricilor cred că sărbătoarea Sfântului
Valentin poate fi asociată în Italia cu lupercaliile romane. Lupercaliile
erau sărbători anuale celebrate la 15 februarie în onoarea lui Lupercus,
zeul fecundităţii şi totodată zeul turmelor şi al ciobanilor sau în onoarea
lui „Lupus“ adică Lup, fiindcă se ştie bine că Romulus şi Remus,
faimoşii conducători ai Romei au supravieţuit datorită laptelui de
lupoaică. Aceste sărbători marcau ziua primăverii în vechea Romă. Cu
această ocazie se organiza un fel de loterie a dragostei. Aceasta consta în
tragerea la sorţi de numelor de fete şi băieţi, care deveneau cupluri ce
aveau să iasă împreună tot restul anului. Valentin vine probabil din
latinescul „valens“ care înseamnă „plin de vigoare“. În Italia această
sărbătoare ia forma „Festivalului primăverii“ şi este celebrată în aer
liber. Tinerii se întâlnesc în parcuri unde ascultă muzică şi citesc poezii.
Acesta este de fapt un obicei de care nu-şi aminteşte aproape nimeni. În
oraşul Torino îndrăgostiţii obişnuiau să-şi anuţe logodna în ziua de
Sfântul Valentin.
           În Europa medievală, oamenii credeau că 14 februarie este ziua
în care păsările îşi aleg partenerii. De aici termenul de porumbei pentru
cei ce îşi fac cadouri cu ocazia acestei sărbători.
            În Austriaexistă unele obiceiuri de curtare care ar putea fi
asociate cu sărbătoarea Sfântului Valentin. Se obişnuieşte ca la 14
februarie tinerii să se prezinte în faţa iubitei cu un buchet de flori.
            În Marea Britanie, sărbătoarea a devenit foarte populară
începând cu secolul XVII. Cea mai veche felicitare de Valentine’s Day
cunoscută este un poem trimis de Charles Duke soţiei sale în timp ce ea
se afla închisă în Turnul Londrei, în anul 1415. Fiecare provincie are
propriile ei obiceiuri şi pe măsură ce ziua se apropie, revistele încep să
publice poezioare potrivite cu ocazia.
           În Danemarcafelicitarea este numită „felicitarea îndrăgostiţilor“
este transparentăşi dacă ţii în lumină vezi imaginea romantică a unor
iubiţi.
              În Franţa, obiceiul este ca persoanele necăsătorite să intre în casă
stând faţă în faţă, de o parte şi de alta a unei ferestre şi să se strige. Tot în
Franţa felicitări elegante numite „cartes d'aminties“ sunt împărţite şi
prietenilor nu numai partenerilor.
              În Germania, tânărul îndrăgostit îi duce flori iubitei cu ocazia
zilei Sfântul Valentin.
              În Scoţiaziua îndrăgostiţilor se sărbătoreşte printr-un festival. La
acesta participă un număr egal de tineri şi tinere care sunt singuri. Toată
lumea scrie pe bilete un nume, apoi biletele sunt puse în două pălării.
Fiecare trebuie să extragă din pălărie un bilet. Se formează astfel cupluri
şi la sfârşitul festivalului se pot celebra chiar căsătorii. Potrivit Greeting
Card Association, aproape un miliard de felicitări sunt trimise anual de
Valentine’s Day făcând din aceasta cea de-a doua sărbătoare ca
importanţă a anului (aproape 2,6 miliarde de felicitări sunt trimise de
Crăciun). Aproximativ 85% dintre acestea sunt cumpărate de femei.
                În Australia, în timpul goanei după aur, minerii, proaspăt
îmbogăţiţi de pe urma minelor Ballarat, erau dispuşi să plătească bani
mulţi pentru felicitări mai elaborate. Cele mai extravagante erau
confecţionate din satin, parfumate, ornate cu flori, cu scoici colorate. Ele
aveau ataşate şi false păsărele cântătoare. Totul era pus frumos într-o
cutie şi aceasta era considerată cadoul cel mai scump şi cel mai la modă.
                În AmericaValentine’s Day se celebrează de la începutul anilor
1700, iar în 1840, Esther A. Howland a vândut primele felicitări produse
în masă. De-a lungul timpului au circulat mai multe tipuri de felicitări
pentru sărbătoarea Sfântului Valentin. Multe din acestea nu se încadrau
în spiritul romantic al sărbătorii, din contră, erau de o cruzime şi o
răutate greu de imaginat. Mai exista un soi de felicitări de prost gust care
conţineau injurii şi erau trimise fostelor iubite (foştilor iubiţi) sau altor
persoane pe care expeditorul voia să se răzbune. Unele felicitări erau
confecţionate din hârtie decorată cu scoici, conuri de brad, fructe uscate
şi tot felul de seminţe. Culmea, pe unele erau ataşate chiar alge sau flori
uscate şi prinse cu o sfoară de felicitare, astfel încât, dacă o agăţai
undeva dădea impresia de tridimensional.

                          Tradiţii legate de sărbătoarea
                                     Sfântului Valentin

           ► În evul mediu tinerii extrăgeau dintr-un bol bileţele şi astfel
aflau cine este partenerul lor de Sfântul Valentin. Biletele pe care le
extrăgeau erau purtate pe reverul hainei timp de o săptămână. În unele
ţări femeia primea de la bărbat un articol de îmbrăcăminte. Dacă îl
păstra, înseamna că îl accepta ca soţ (s u p e r s t i ţ i i !!!).
            ► O credinţă populară românească zice că dacă o femeie vede o
rândunică zburând pe deasupra capului ei în ziua Sfântului Valentin,
înseamnă că o să se mărite cu un marinar. Dacă vede o vrabie, se va
căsători cu un soldat şi va fi fericită. Dacă vede un cintezoi se va mărita
cu un milionar (s u p e r s t i ţ i i !!!).
             ► O altă credinţă populară spune că trebuie să te gândeşti la 5-6
băieţi cu care ai vrea să te măriţşi să răsuceşti codiţa unui măr în timp
ce le rosteşti pe rând numele. Te vei căsători cu persoana al cărei nume îl
rosteai atunci când s-a rupt codiţa mărului (s u p e r s t i ţ i i !!!).
             ► Alege o păpădie cu puf, ţine ochii închişşi suflă în ea. Apoi
deschide-i şi vezi dacă a mai rămas vreun puf. Numără firele şi atâţia
copii vei face (s u p e r s t i ţ i i !!!).
              ► În Ţara Galilor copiii se costumau în adulţşi mergeau din uşă
în uşă cântând. Îndrăgostiţii împărţeau copiilor linguri din lemn. Acestea
erau decorate cu inimioare şi chei. Mesajul decoraţiunii era „deschidemi
inima!“ (s u p e r s t i ţ i i !!!).

                         Grădina Sfântului Valentin

Potrivit tradiţiei, de ziua Sfântului Valentin se oferă flori iubitelor.
Este bine cunoscut limbajul florilor. Iată câteva exemple:
brânduşînseamnă „mi-e teamă de tine“;
dalia „recunoştinţă;
gladiola înseamnă „vreau să-ţi dau întâlnire“;
hortensia vrea să spună „eşti capricioasă, prea exigentă;
irisul declară „dragoste“;
liliacul nou „prietenie“;
crinul transmite „sentimente pure“;
garoafa albă semnifică „fidelitate“,
garoafa galbenă „exigenţa“,

garoafa roz „chiamă-mă,
garoafa şatirată „timiditate“,
garoafa roşie „dragoste înfocată;
nufărul înseamnă „indiferenţă;
orhideea semnifică „dragoste rafinată şi misterioasă;
bujorul cel roşu sugerând cuvintele „vegheză asupra ta“;
trandafirul alb înseamnă „puritate şi dragoste platonică;
trandafirul roşsimbolizează „dragoste arzătoare, pasiune“;
trandafirul galben - „prietenie şi iubire“;
laleaua roşie înseamnă „declaraţie de iubire“.

             Legende cu privire la viaţa Sfântului Valentin:

             1. Una dintre ele ne spune că Valentin, era un preot care a trăit
în jurul anului 270 d. Hr. în Roma. Acolo era un împărat cu numele de
Claudius II Gothicus. Împăratul a descoperit că burlacii erau soldaţi
mai buni decât cei căsătoriţi. Cu acest gând în minte, a dat un edict prin
care a interzis căsătoria tinerilor pentru a întări baza militară. Valentin
l-a sfidat pe împărat şi a căsătorit în secret tinere cupluri. Aflând
împăratul Claudius II a dat ordin să fie omorât preotul Valentin care a
nesocotit porunca sa.
              2. O altă legendă spune că Valentin a fost un deţinut care s-a
îndrăgostit de fata temnicerului său pe nume Asterius. Înainte de a fi
trimis la moarte a scris el însuşi primul mesaj de „îndrăgostit“, o
scrisoare de mărturisire a dragostei sale, semnată „Al tău, Valentin“,
semnătură încă folosită şi astăzi.
              3. Într-o altă legendă se spune că acest Valentin ar fi fost
episcop şi că sensibilizat de drama îndrăgostiţilor, îi căsătorea pe
aceştia în secret. Împăratul Claudius a aflat de acest „prieten al
îndrăgostiţilor“ şi a pus să fie arestat. Impresionat de credinţa
episcopului, împăratul a încercat să-l convertească la credinţa în zeii
romani, pentru a-l scăpa de execuţie. Episcopul Valentin a refuzat
categoric să se închine zeilor, ba chiar a încercat să-l convertească el pe
împărat la creştinism, deşi era conştient de consecinţe. Şi astfel
episcopul Valentin a fost executat pe data de 14 februarie 270.
             3. O altă poveste a Sfântului Valentin e legată de Roma antică.
Datorită priceperii sale de a prepara medicamente plăcute la gust,
Valentin a fost etichetat „medic gastronom”. Deoarece se ruga pentru
sănătatea pacienţilor săi, Valentin a fost arestat de romani care îi
„vânau“ pe toţi care credeau în HRISTOS. Înainte de a fi executat din
cauza credinţei creştine, vindecătorul i-a scris unei fetiţe oarbe pe care
o trata. Tradiţia spune că micuţa s-a vindecat prin minune şi a putut citi
mesajul semnat „De la al tău, Valentin“. De atunci, mesajele de
dragoste se încheie cu expresia „Al tău,.. “.
              5. O altă versiune este cea pe care am auzit-o acum doi ani la
radio Horion. În Germania, în perioada în care protestantismul câştiga
teren în defavoarea catolicismului, a existat un preot catolic pe nume
Valentin, care a oficiat o cununie necanonică. Dat în vileag, a intrat în
conflict cu papalitatea şi a fost caterisit (nu mai avea voie să slujească
ca preot). Pentru că a continuat să oficieze slujbe, a fost întemniţat.
Acolo a fost vizitat de grupuri de credincioşi din parohia lui, care îl
compătimeau. Nesocotind Sfintele Canoane, caterisitul preot Valentin
împărţea binecuvântări printre gratii, mai ales acelor perechi de tineri ai
căror părinţi au refuzat să le dea binecuvântarea părintească,
acceptându-le căsătorirea. Orice Drept Canonic, de ieri, de azi şi
dintotdeauna, declară nul orice act religios făcut de un preot caterisit,
căci este ca şi când ar fi fost oficiat de o personă oarecare, nehirotonită.
Fără binecuvântarea Lui Dumnezeu pe care tinerii o primesc în Sfânta
Taină a Cununiei, ei trăiesc în păcatul desfrânării. Tocmai pentru că
cei contemporani lor n-au socotit acele cupluri de tineri cununaţi,
Valentin a rămas doar ca VALENTIN, PĂRINTELE
ÎNDRĂGOSTIŢILOR“El nu făcea practic decât să-şi dea
consimţământul la desfrânarea lor. Şi cum în Germania vremurilor lui
Luther, orice preot care intra în conflict cu papalitatea îşi găsea
libertatea religioasă în protestantism, asemenea a făcut şi
„nedreptăţitul“ VALENTIN după eliberarea din închisoare.
, există deci o care mai neadevărată.
                    Viaţa Sfântului Valentin (catolicul)

                    Prezentăm în continuare viaţa Sfântului Valentin după
(catolicul), un document primit de la Biserica Catolică din Roma, în
limba italiană, bibliografia, traducerea în limba română şi spre o
imagine cât se poate de clară, Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul).
„Valentino, santo, martire di Terni. E ricordato nei principali
codici del Martirologio Geronimiano al 14 febb. come sepolto al LXIII
miglio della via Flaminia, nei presi di Terni. Ivi infati esisteva un
cimitero cristiano sub diu, e sul sepolcro del martire fu edificata una
basilica nella quale il papa Zaccaria (741-752) si incontro con
Liutprando (Lib. Pont. I. pp. 427-428). Chi fose Valentino, e quando
sia vissuto e impossibile precisare; nella tradizione posteriore, a
partire almeno dal sec. VI-VII, e presentato come vescovo di Terni, ma
non consta con certezza di questa sua dignita. Notizie leggendarie si
leggono in una passio, anteriore al sec. VIII, in cui si nara che invitato
a Roma per guerire da un’artrosi deformante il figlio di un certo
Cratone, fu arrestato per ordine del preffeto Placido e poiche si refiuto
di sacrificare agli idoli, fu decapitato. Il suo corpo fu transferito a
Terni e sepolto “in suburbano...non longe ab eadem civitate”. La festa
di Valentino, fu inserita da Beda nel suo Martirologio con un latercolo
estratto dalla passio, e attraverso i Martirologi di Adone ed Usuardo e
passata, sempre al 14 febb. nel Martirologio Romano. Alla stessa data
e ricordato un altro Valentino martire di Roma (v.) ma questo e mai
esistito, e l’unico martire autentico e quello de Terni. Nel 1605 il corpo
di Valentino fu transferito nella catedrale di Terni, e le notizie di altre
translazioni altrove sono da ritenersi prive di fondamento storico“.
„Valentino, sfânt, martir din Terni. Este amintit în principalele
codici ale Martirologiului Ieronimian la 14 februarie; are ca mormânt
locul 63 din aleea Flaminia în locurile din Terni. Acolo de fapt exista un
cimitir creştin, şi deasupra mormântului martirului a fost construită o
Biserică în care papa Zaharia (741-752) s-a întâlnit cu Liutprando. 


    CINE  A FOST VALENTIN ŞI CÂND A TRĂIT ESTE IMPOSIBIL SĂ  PRECIZĂM. 


                           Începând cel puţin din secolul VI-VII, este prezentat ca
episcop de Terni, dar nu se ştie cu certitudine dacă s-a bucurat de această
demnitate. Informaţiile legendare se leagă de o suferinţă anterioară
secolului VIII, în care se povesteşte că invitat la Roma pentru a vindeca
de artroză deformatoare, pe fiul unui filozof ce se numea Cratone, a fost
arestat din ordinul prefectului Placido şi pentru că a refuzat să slujească
idolilor, a fost decapitat. Corpul său a fost mutat la Terni şi înmormântat
în marginea oraşului. Sărbătoarea Sfântul Valentin a fost introdusă de
Beda în Martyrologiul său cu o parte extrasă din suferinţa lui. În
Martyrologiile din Adone şi Usuardo a fost trecută sărbătoarea tot la 14
februarie ca şi în Martyrologiul Roman. La aceeaşi dată este amintit un
alt Valentin, martir în Roma, dar acesta nu a existat şi deci, unicul martir
autentic este acela din Terni. În 1605, corpul lui Valentin a fost transferat
în catedrala din Terni şi informaţiile de alte transferări în alte locuri sunt
de reţinut ca fără fundamentare istorică“.

                         Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul)

         La 16 februarie, în calendarul creştin ortodox sunt prăznuiţi cei 12
sfinţi mucenici care s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi
apostolesc, dar şi de a intra în ceata celor ce au pătimit pentru Hristos în
Cezareea Palestinei. Ei au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Unul
dintre aceştia era Sfântul Valentin, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit,
care deşi era bătrân, era ascuţit la minte, căci ştia pe de rost Biblia.
Sfântul Valentin, după ce a suferit mult de la ighemonul Urban, a fost
aruncat într-o temniţă unde a stat doi ani. În acea vreme au fost izgoniţi
din Egipt cinci mărturisitori ai lui Hristos. Aceşti mărturisitori fuseseră
osândiţi în Cilicia la săparea minelor de aur. Intrând ei pe poarta cetăţii iau
întrebat străjerii cine sunt şi de unde vin. Iar ei netăinuind adevărul,
au mărturisit că sunt creştini şi patria lor este Ierusalimul cel de sus.
Deci i-au prins şi i-au aruncat în temniţă ca pe nişte tâlhari.A doua zi,
care era 16 februarie, au fost scoşi din temniţă cei cinci tineri şi cu ei şi
Valentin diaconul. Au fost duşi la judecată înaintea tiranului păgân
Firmilian.
            Mai întâi i-au înfricoşat cu diferite munci. Apoi întrebându-i de
patria lor aceştia au răspuns: Ierusalimul cel de sus este patria noastră!
Păgânul Firmilian nu pricepea ce este Ierusalimul şi în ce parte se află
pentru că în vremurile acelea sfânta cetate nu se mai numea Ierusalimul
ci Elia (după numele împăratului Elie Adrian). Timp de 200 de ani
nimeni nu i-a mai rostit numele Ierusalim, ci Elia, după porunca
împăratului Adrian, până la venirea credinciosului împărat Constantin şi
a mamei sale Elena. Păgânul Firmilian, auzind de Ierusalimul cel de sus,
credea că de fapt creştinii şi-au zidit undeva acea cetate şi voiesc să se
împotrivească romanilor. Toţi cei cinci tineri au fost tăiaţi cu sabia. Apoi
Valentin diaconul, nevoind a se supune la împărăteasca poruncă de a se
lepăda de dreapta credinţă, a fost şi el tăiat cu sabia. Astfel aceşti
mucenici stau cu proorocii şi cu apostolii înaintea lui Hristos Domnul,
întru cereasca împărăţie, încoronaţi cu cununile biruinţei. Trupurile
mucenicilor au fost aruncate afară din cetate şi au zăcut acolo patru zile.
Văzând păgânii că nu se ating de acele trupuri nici câini, nici păsările,
nici fiarele, au poruncit să le ia şi să le îngroape. Deci luându-le le-au
îngropat cu cinste slăvind pe Tatăşi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

                              Dragobetele la români

               Este foarte clar că Valentine’s day sau mai pe româneşte, Ziua
îndrăgostiţilor, nu-i o sărbătoare autohtonă, ci una importată. Adevărata
zi a îndrăgostiţilor la români este DRAGOBETELE, în ziua de 24
februarie. Însă, unora le-a sunat mai bine sub numele de Sfântul Valentin
decât neaoşul „DRAGOBETE“ cu aparente rezonanţe slave. Există o
veche legendă care spune că frumosul Dragobete, fiul babei Dochia, era
un tânăr voinic care inspira încredere şi dragoste curată. La sate, cu
ocazia acestei sărbători, tinerii se adunau în cete. Fetele culegeau flori,
iar băieţii strângeau lemne pentru focurile pe care le aprindeau, şi în jurul
cărora se aşezau şi glumeau pe seama simpatiilor şi antipatiilor dintre
cei prezenţi. Când un băiat şi o fată se plăceau, rămâneau prieteni cel
puţin un an, perioadă în care îşi verificau reciproc sentimentele. Mergeau
să ceară binecuvântarea ambelor perechi de părinţi, neapărat şi a
preotului duhovnic la care s-au spovedit şi apoi urma nunta.

                              Negustorii încearcă să profite...

 Absolut toţi negustorii încearcă să profite de această sărbătoare. În fond,
iubirea comercială durează doar o zi. O zi în care majoritatea
afaceriştilor încearcă din răsputeri să dea tunuri“: un buchet de flori -
40 de euro, o inimă de pluş de un metru - 1.250.000 lei, o lumânărică sub
formă de inimă ce arde doar o oră - 70.000 de lei. În mod firesc, atâta
timp cât există cerere, kitsch - urile vor continua să se vândă. De
Valentine,s Day prosperă mai ales negustorii de tarabă. Asta pentru că
marile magazine sau lanţurile de hipermarketuri din România nu au drept
daruri tot felul de subproduse. Vânzătorii ambulanţi au împânzit deja
străzile cu tarabe încărcate de inimioare de pluş, baloane colorate,
felicitări în formă de inimioară, lumânărele colorate sau figurine din
ceramică. Preţurile sunt pentru orice buzunar, începând de la
psihologicul“ 50.000 (atât costă o inimioară micuţă, pe care scrie: Te
iubescpână la sume pentru portofelele ceva mai grase. (Lumea
credinţei, februarie, 2006).

                             Interviu cu părintele Savatie Baştovoi
                                                    despre
                                                   „Valentine's Day


Părinte, pe timpul studenţiei dumneavoastră, iubirea avea o zi, o
sărbătoare?
Nu.
S-a schimbat modul de a sărbători iubirea odată cu
împrumutarea Valentine's Day?
Eu cred că s-a schimbat modul de a înţelege iubirea.
Pe la mall-uri, prin cluburi de noapte, tinerii fac spectacol din a
se căsători pentru o zi... De unde credeţi că vine această dorinţă
acerbă a cuplurilor de a se expune, de a se căsători în public, chiar
dacă o fac de formă, în această zi?
Cred că face parte din propaganda mondială împotriva
căsătoriei. Acestea sunt scenete penibile menite să arunce în
derizoriu ideea de familie şi valorile pe care le presupune. Cei care
participă la ele trebuie să fie conştienţi că astfel îşi bat joc de părinţii
care i-au născut.
De ce se prind atât de bine de noi aceste sărbători străine, cum e
şi cea a iubirii?
N-ar fi prins dacă nu ar fi fost finanţate puternic. În aceste
sărbători se investesc bani care ar putea salva de la criză sute de
guverne din întreaga lume. Şi totuşi cineva preferă să le investească
anume astfel. De ce? Răspunsul la această întrebare tinerii care sunt
folosiţi astăzi în această manipulare globală îl vor afla peste zece ani.
Iar mulţi nu-l vor mai afla deloc, pentru că vor deveni victime
pentru totdeauna.
În secolul XXI, oamenii se iubesc altfel decât pe vremea bunicilor
noştri? Tehnologiile, ce parte de vină au?
Odinioară iubirea era un lucru sfânt. Perechea, celălalt, era
căutarea şi descoperirea vieţii. Tehnologiile au aruncat în derizoriu
însăşi emoţia căutării şi a întâlnirii. Tânărul de azi are, prin reţelele
de socializare, iubirea oferită în formă de marfă. Omul nu trebuie să
fie o marfă. Acesta e ultimul stadiu al decăderii condiţiei umane.
Şi totuşi, se pare că nimeni nu ne poate scoate din gene dorinţa
de iubire „până la moarte”, familie, stabilitate. Filmele „de Oscar”,
deşi mai puţine, mai au la bază iubirea tradiţională, cât va mai
dura?
O vor scoate. Pentru mulţi aceste simţăminte nu mai sunt
acceptabile şi accesibile. Sunt cel puţin câteva filme de Oscar care au
la bază iubirea „netradiţională”. Acesta este noul trend. Aşteptaţi
ţiva ani şi veţi vedea că filmele cu cupluri homosexuale vor fi cel
puţin la fel de multe ca cele despre cuplurile tradiţionale.
Vă rog să faceţi un portret a lui Romeo şi Julieta zilelor noastre,
să-i numim chiar Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, dacă acceptaţi.
Cum sunt ei astăzi?
Îmi este destul dacă Romeo este bărbat şi Julieta femeie. Dacă
Romeo nu a făcut transplant de sex şi Julieta nu e travestit,
de-acuma e bine, având în vedere tendinţele lumii în care trăim.
Vă mulţumim.

BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Ziarul Naţional, pag.5, 14.02.2003;
Ziarul Libertatea, 14.02.2003; www.apropo.ro; www.google.com/Valentine’s day; Părintele Arsenie
Boca, Căsătoria, familia şi copiii născuţîn lanţuri,Editura Pelerinul, Iaşi,2003; Proloage, luna
februarie, Editura Mitropolia Olteniei; Laurenţiu Dumitru, Hristos şi tinerii, Editura Buna Vestire,
Galaţi, 2003. Bibliografia(Agostino Amore in LThK, X, coll. 598-599; id., Saint Valentino di
Roma o di Terni?, in Antonianum, XLI (1966), PAG., 260-277. Acta SS. Februarii, II,
Venezia, 1735, pag, 754-762; Quentin, pag. 84, 418, 460, 481; Comm. Martyr. Hieron., pag.
92-93; Vies des Saints, II, pag. 323-325; Comm. Martyr. Rom., pag. 62; J. Dubois, Le

Martyrologe d’Usuard (=Subsidia hagiographica, n. 40), Bruxelles 1965, pag., 180. )