POVESTEA MEA, POVESTEA TA..

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

de Preot Sorin Croitoru

Un om era atât de trist fiindcă păcătuise,
Încât în inimă simțea că viu fiind, murise.
Se închisese-'n sinea sa ca într-o închisoare
Și nimeni nu-i înțelegea amara întristare..

În prima zi l-a stăpânit un fel de împietrire,
Apoi sărmanul a-'nceput să plângă în neștire..
El nu plânsese-așa nici când îi mai mureau din rude
Și iată-acum nu contenea podeaua să o ude..

Într-un târziu se întări și merse-'ntr-o cămară
În care candela ardea din zori și până-'n seară.
Era un fel de mic altar, un colț de rugăciune,
În care el obișnuia să piardă ceasuri bune.

Atâtea binecuvântări acolo mai primise,
Dar astăzi, cum v-am spus deja, în inimă murise..
Se duse mai întâi smerit 'naintea Maicii Sfinte
Și zguduit de suspinări, i se rugă fierbinte:

"Măicuța mea și-a tuturor, Măicuța mea Preasfântă,
Alină-mă ca pe-un rănit, căci inima mi-e frântă,
Îmbracă-mă ca pe-un orfan ce-'n viață pribegește,
Primește-mă ca pe-un străin ce casă nu-și găsește..

Întoarce-te spre Fiul tău și roagă-L pentru mine,
Căci tu în Cana l-ai scăpat pe mire de rușine..
Eu știu că am păcătuit și-aștept ca să mă certe,
Dar sufletul de har lipsit, te roagă să mi-l ierte..

Să nu mă lepede de tot de la Preasfânta-I față,
Căci fără El, cum voi putea să trec prin astă viață"?..
Icoana Domnului Hristos îl aștepta tăcută,
Așa că omul amărât cu lacrimi o sărută,

Apoi vorbindu-I, simte că Stăpânul îl ascultă,
Iar întristarea care-'ntâi era atât de multă,
Se risipește ca un fum, ca negura dispare,
Iar locul ei îl ia acum o blândă alinare..

Privindu-L pe Hristos în ochi, el vede că-i privit;
Iubindu-L pe Hristos cu foc, el simte că-i iubit!
Din nou, ca doi prieteni vechi, ei își vorbesc acum:
Samarineanul l-a salvat pe cel căzut pe drum,

Căci El nicicând nu îl întreabă pe omul cel rănit
De ce-a căzut între tâlhari, de ce s-a rătăcit,
Ci ca un Doctor bun și blând, cu untdelemn și vin,
Alină rana de pe trup și-al sufletului chin..

Povestea mea, povestea ta, povestea tuturor,
A celor care au pierdut, apoi au plâns de dor,
Povestea Celui Care e mereu cu noi aici,
Căci îi iubește-atât de mult pe frații Săi mai mici..
amin