"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Parintele Constantin Sarbu si-a prevazut sfarsitul dupa care i-a avertizat pe cei apropiati, spunand ca cerul se va inchide si nu vom mai avea de unde lua credinta.
Ana Cristea ne povesteste:
“Pe data de 3 octombrie 1975 urma sa plec la bai. Aveam canon sa nu ma impartasesc pana de Craciun. Totusi, la sfarsitul lui septembrie, stiind ca plec, Parintele imi spune: – Pregateste-te sa te impartasesti duminica. – Dar cum, Parinte? Am canon sa nu ma impartasesc pana la Craciun. – Stiu eu ce-ti spun.
Tu pregateste-te, duminica te impartasesc. De atunci presimtea el sfarsitul lui. La intrebarile noastre, Matilda (Cocuta) Mircea isi incheie amintirile spunandu-ne: In vara anului cand a murit, l-am visat pe Parintele Constantin Sarbu in curtea bisericii unde totul era uscat: pomii, florile, iarba.
Cand i-am povestit mi-a zis: – Cand voi pleca eu. – Dar unde te duci? – Vreau sa ma duc in strainatate (nu voia sa spuna ca va muri). – Dar ce sa cauti acolo, Parinte? – Asa o sa va uscati si voi cum e padurea asta uscata. Aveti grija ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile incuiate, au sa planga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cat ii aveti acum, cercetati-i si impartasiti-va. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pastrati. Sa nu va mandriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate piere si credinta. O particica mica in adancul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna mai prinde si ea viata, e vesela. Dar daca voi nu faceti nimic, nu postiti, nu va rugati, nu faceti milostenii, se micsoreaza, se micsoreaza… si gata.
A cerut un preot pentru a se impartasi ultima oara. Asa a venit parintele Ilarion Argatu gasit la manastirea Antim. Ultimele momente din viata parintelui nostru le avem descrise intr-o marturie a unei credincioase de la Sapientei:
“Pe atunci nu intelegeam de ce parintele Argatu, parca, tot incerca sa-i aseze perna. Abia apoi ne-a spus ca pe cand il impartasea a vazut aureola in jurul capului lui. In primul moment a crezut ca perna este colorata. Apoi, insa, si-a dat seama ca este aureola unui mare «ales» al lui Dumnezeu. Dupa ani si ani, cand parintele Argatu statea de vorba cu vreun credincios al bisericii Sapientei reamintea totdeauna aceasta descoperire ce i-a fost daruita lui de Dumnezeu pentru a o face cunoscuta tuturor: aureola cu care l-a incununat Dumnezeu pe parintele Constantin Sarbu”
Parintele Constantin Sarbu si-a prevazut sfarsitul dupa care i-a avertizat pe cei apropiati, spunand ca cerul se va inchide si nu vom mai avea de unde lua credinta.
Ana Cristea ne povesteste:
“Pe data de 3 octombrie 1975 urma sa plec la bai. Aveam canon sa nu ma impartasesc pana de Craciun. Totusi, la sfarsitul lui septembrie, stiind ca plec, Parintele imi spune: – Pregateste-te sa te impartasesti duminica. – Dar cum, Parinte? Am canon sa nu ma impartasesc pana la Craciun. – Stiu eu ce-ti spun.
Tu pregateste-te, duminica te impartasesc. De atunci presimtea el sfarsitul lui. La intrebarile noastre, Matilda (Cocuta) Mircea isi incheie amintirile spunandu-ne: In vara anului cand a murit, l-am visat pe Parintele Constantin Sarbu in curtea bisericii unde totul era uscat: pomii, florile, iarba.
Cand i-am povestit mi-a zis: – Cand voi pleca eu. – Dar unde te duci? – Vreau sa ma duc in strainatate (nu voia sa spuna ca va muri). – Dar ce sa cauti acolo, Parinte? – Asa o sa va uscati si voi cum e padurea asta uscata. Aveti grija ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, usile incuiate, au sa planga lacatele la usi, ca nu va mai fi cine sa faca slujba. Sa va duceti dupa un preot cu un picior incaltat si unul descaltat. Cat ii aveti acum, cercetati-i si impartasiti-va. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta. Aceea pe care o aveti, aceea sa o pastrati. Sa nu va mandriti, sa nu mintiti, faceti bine, caci daca faceti pacate piere si credinta. O particica mica in adancul inimii sta ascunsa acolo si daca faceti o fapta buna mai prinde si ea viata, e vesela. Dar daca voi nu faceti nimic, nu postiti, nu va rugati, nu faceti milostenii, se micsoreaza, se micsoreaza… si gata.
A cerut un preot pentru a se impartasi ultima oara. Asa a venit parintele Ilarion Argatu gasit la manastirea Antim. Ultimele momente din viata parintelui nostru le avem descrise intr-o marturie a unei credincioase de la Sapientei:
“Pe atunci nu intelegeam de ce parintele Argatu, parca, tot incerca sa-i aseze perna. Abia apoi ne-a spus ca pe cand il impartasea a vazut aureola in jurul capului lui. In primul moment a crezut ca perna este colorata. Apoi, insa, si-a dat seama ca este aureola unui mare «ales» al lui Dumnezeu. Dupa ani si ani, cand parintele Argatu statea de vorba cu vreun credincios al bisericii Sapientei reamintea totdeauna aceasta descoperire ce i-a fost daruita lui de Dumnezeu pentru a o face cunoscuta tuturor: aureola cu care l-a incununat Dumnezeu pe parintele Constantin Sarbu”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.