Pagini

5 noiembrie 2019

Între iadul deznadejdii și iadul smereniei

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Un monah lipsit de experienţă suferea din partea demonilor, şi când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau.

Dacă ţi se întâmplă şi ţie ceva asemănător, nu te înspăimânta şi nu fugi, ci stai cu bărbăţie, smereşte-te şi zi: „Doamne, miluieşte-mă, că sunt un mare păcătos” şi demonii pier; dar dacă vei fugi în chip laş, ei te vor goni în prăpastie.

Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine şi Domnul, să vadă cum îţi pui nădejdea în El.

Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana şi el te va arde cu focul lui şi vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduieşte cu tărie în Domnul şi spune: „Sunt mai rău decât toţi” şi vrăjmaşul se va depărta de tine.

Nu te speria nici dacă simţi că un duh rău lucrează înăuntrul tău, ci mărturiseşte-te sincer şi cere din toată inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50,18] şi negreşit Domnul ţi-l va da, şi atunci, pe măsura smereniei tale, vei simţi întru tine harul; iar când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârşită.

Acesta este războiul pe care îl duce omul toată viaţa.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi cade în înşelare să nu se înfricoşeze, ci, aducându-şi aminte de iubirea lui Dumnezeu şi ştiind că lupta cu vrăjmaşii e îngăduită din pricina mândriei şi a slavei deşarte, să se smerească şi să ceară de la Domnul să-l tămăduiască şi Domnul va tămădui sufletul uneori degrabă, alteori încet, puţin câte puţin. Cel ascultător care crede duhovnicului său şi nu crede sieşi se va tămădui degrabă de orice vătămare pe care i-au pricinuit-o vrăjmaşii, dar cel neascultător nu se va îndrepta.

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.