Învăţături şi scrisori de suflet folositoare

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoareCuvântul 

12: Pentru frica de muncile cele viitoare

Când eram bolnav de durerea picioarelor, unii din cei ce veneau sa mă vada şi sa mă cerceteze la neputinta ce sufeream, mă intrebau la le spun din ce pricina mi s-a intamplat acea durere. Aceasta cercetare socotesc ca o faceau din doua pricini: una ca sa mă mangaie la durerile ce aveam, iar alta ca sa-mi dea prilej sa le graiesc cate ceva. Deci, se cade sa ascultati şi voi fratilor, ca povestirea scarbei, dupa ce te-ai izbavit de ea, este placuta. Ca şi cei ce umbla pe mare: când se ridica furtuna, toti cei din corabie se intristeaza, dar dupa ce trece, isi spun unul altuia intamplarile lor.

Bine este, fratilor, precum pururea va zic, ca tot lucrul sa-l aruncam in seama proniei lui Dumnezeu, zicand ca nici un lucru nu se face fara voia lui Dumnezeu, Care stiind căci cu adevarat aceasta ne este de folos, de aceea a randuit in acest chip. Şi macar de ar avea vreo alta pricina la vedere acel lucru, noi tot la voia lui Dumnezeu trebuie sa-l aruncam. De pilda, puteam sa le spun celor ce mă intrebau de durerile picioarelor ca mi s-a pricinuit reumatism in picioare şi mă dor, pentru ca m-am indeletnicit cu ospete straine şi m-am silit sa fac pe gustul acelor adunari, ingreunandu-mi stomacul cu mancari. Sau şi alte multe pricini puteam sa gasesc şi sa le spun, ca sa nu fie lipsit de pricina cel ce vrea s-o graiasca. Dar eu le-am zis ca cea mai adevarata şi mai de folos pricina este aceasta: ca aşa ştie Dumnezeu ca e de folos sufletului meu şi aşa a facut, pentru ca nici un lucru din cate face Dumnezeu nu este rau, ci toate sunt foarte bune.

Deci, acum va zic şi voua fratilor, ca nu trebuie sa se intristeze cineva, orice i s-ar intampla, ci toate, precum am zis, sa le socoteasca ca sunt din pronia lui Dumnezeu, şi sa se odihneasca: pentru ca sunt unii care aşa de mult se intristeaza la scarbele ce li se intampla, incat se deznadajduiesc şi de viata lor şi doresc sa moara, numai sa scape.

Şi patimesc aceasta nu din alta pricina, decat numai din slabiciunea sufletului lor, şi din multa nepricepere, nestiind ce nevoie mare şi infricosata are sufletul când iese din trup. Iar a fi pedepsiti in aceasta lume este o mare iubire de oameni a lui Dumnezeu. Însă noi nestiind cele mai infricosate, vedem aceste ce ni se fac aici şi ni se par grele, dar nu este aşa. Nu stiti ce zice la Pateric (otecenic)? Un frate mult silitor a intrebat pe un bătrân, zicand: "Parinte, pentru ce sufletul meu doreste moartea?". Şi-i zise lui batranul: "Pentru ca sa scape de mahniri de aici, nestiind ca scarba cea viitoare este fara de asemanare mai rea decat aceasta de aici". Altul, de asemenea a intrebat pe un bătrân: "Stapane, care sa fie pricina ca mă cuprinde trandavia sezand in chilia mea?". Şi-i zise lui batranul: "Pentru ca n-ai gustat pana acum inca nici odihna viitoare, nici munca, pentru ca de le-ai fi putut simti pe acestea bine, macar de-ar fi chilia ta plina de viermi, incat pana la gat sa fii cuprins de ei, ai face mare sarguire şi nu te-ai lenevi, nici nu te-ai birui de somnul trandaviei". Aşa de mult erau ingrijorati batranii pentru mantuirea lor, iar noi dormind voim sa ne mantuim. Pentru aceea ne ingreuem la scarbele ce ni se intampla, de unde s-ar cadea mai degraba sa multumim lui Dumnezeu, şi sa ne fericim ca ne-a invrednicit a fi pedepsiti putintel, pentru ca sa aflam odihna cea adevarata. Iar Evagrie, zice ca cel ce este pacatos şi se roaga lui Dumnezeu ca sa-i sfarame patul lui, socotind ca patul ii pricinuieste boala. Precum şi pacatosul socoteste ca trupul ii mareste greutatea scarbei. Nestiind ca sufletul impreuna cu acest trup, se şi lupta cu patimile, dar se şi mangaie, mancand, band, dormind şi vorbind cu prietenii sai. Iar dupa ce iese din trup, ramane singur numai cu patimile impreuna şi pururea este muncit de ele, mustrandu-se de ele, arzandu-se de chinuirea lor şi atât de mult fiind pedepsit de ele, incat nu-şi poate aduce aminte nici de Dumnezeu. Ca mare mangaiere ar avea, precum zice proorocul David: "Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am veselit". Ci şi de aceasta bucurie este lipsit de multa chinuire a muncilor. Ca sa pricepeti mai limpede ceea ce va graiesc, inchipuiti-va dacă ar fi unul din voi inchis intr-o casa intunecoasa şi numai trei zile sa nu mănânce, sa nu bea, sa nu doarma, sa nu vorbeasca cu cineva, sa nu cante, sa nu se roage, nici sa nu-şi aduca aminte de Dumnezeu, cata greutate i-ar aduce patimile unuia ca acestuia, inca fiind in aceasta lume. Cu cat mai mult când va iesi sufletul din trup şi va cadea sub stapanirea muncilor şi va ramane numai singur ticalosul suflet cu dansele, oare ce va patimi atunci de la ele? Nemangaierea acelei scarbe puteti sa o pricepeti oarecum din scarbele ce se intampla aici in viata: căci când este cineva aprins de friguri, oare ce este ceea ce il arde? Ce foc, sau ce materie face aceasta arsura? Negresit nimic altceva decat melancolia firii şi mahnirea inimii il atâta, il tulbura şi-l scarbeste. Aşa şi sufletul pacatos, pururea este pedepsit ticalosul de rautatile lui, aducandu-şi totdeauna aminte de amaraciunea şi tulburarea patimilor, care il ard necontenit şi-l usuca. Dar pe langa tirania patimilor, cine poate povesti acele locuri infricosate şi acele puteri randuite a munci sufletele pacatosilor cu pedepse nesfarsite, dupa pacatele ce a facut aici in lume! Şi dupa cum Scriptura ne incredinteaza, focul acela este nestins şi infricosat, intunericul este groaznic şi nesuferit şi ingerii cei nemilostivi, fara mangaiere. Iar peste toate acestea, aducerea aminte a faptelor noastre cele rele, este mai amara decat toate. Căci, precum sfintii se invrednicesc a straluci in locuri luminoase şi se desfateaza intru veselie ingereasca şi fiecare se bucura şi de insasi aducerea aminte a faptelor lor cele bune, tot aşa şi pacatosii se chinuiesc in locuri intunecoase, pline de frica şi de cutremur, fiind mustrati şi de constiinta lor pentru cele ce au gresit. Din care osanda sa ne izbaveasca marea milostivire a lui Dumnezeu. Ca, precum zic sfintii, ce altceva este mai grozav şi mai infricosat decat acele locuri la care sunt trimisi dracii? Şi ce este mai amar decat munca in care sunt osanditi? Însă şi pacatosii acolo se vor osandi şi se vor munci impreuna cu dracii, precum zice Hristos. "Ducet-va de la mine, blestematilor, in focul de veci, care este gatit diavolilor şi slugilor lui". Dar mai amara şi mai ticaloasa munca decat toate este a fi lipsit de slava lui Dumnezeu şi a nu fi invrednicit de vederea fetei Lui. Dupa cum zice şi sfantul Ioan Hrisostom "Chiar de n-ar fi râu de foc muncitor, nici alta osanda de pedeapsa, este destul numai a sta de fata la acel infricosat divan şi a vedea ca unii se invrednicesc a fi slaviti şi laudati, iar altii a fi defaimati şi osanditi ca sa nu mai vada fata lui Dumnezeu". Aceasta este cea mai cumplita şi mai nesuferita pedeapsa, rusine, necinste şi intristare. Ca atunci, şi mustrarea constiintei şi aducerea aminte a faptelor, precum am zis, este mai rea decat o mie de munci; pentru ca sufletul isi va aduce aminte de toate cate a facut aici, precum zic Sfintii Parinti, şi de cuvinte, şi de fapte şi de ganduri şi nu poate uita nici una din cate a gresit. Iar ceea ce se spune la psalm: "În ziua aceea se vor pieri toate gandurile lor", e vorba de cugetele acestui veac, adică de case, mosii, rudenii, copii, de dare şi luare. Pe toate acestea, dupa ce iese sufletul din trup le pierde şi de nici unele dintr-insele nu-şi mai aduce aminte, decat numai de bunatatile sau rautatile pe care le-a facut. De aceasta isi aduce aminte şi nu pierde pe nici una din ele; ba şi dacă a folosit pe cineva cu ceva, sau el s-a folosit de altul, isi aduce aminte şi de cel ce l-a folosit şi de cel pe care l-a folosit. De asemenea, şi dacă a facut rau cuiva, sau a primit de la altul, isi aduce aminte şi de acestea şi nu uita, precum am zis, nici una din cate a facut in lumea aceasta, ci pe toate le tine minte când iese din trup; inca şi mai vadit şi mai limpede le tine minte, fiindca se slobozeste din acest trup pamantesc. Vorbind cu un bătrân pentru aceasta şi zicand acel bătrân ca sufletul când iese din trup isi aduce aminte şi de pacatul ce a facut şi de obrazul cu care l-a facut, eu ii ziceam: "Nu va fi aşa, ci poate va fi tinand minte sufletul numai obiceiul cel rau care l-a deprins din lucrarea pacatului, şi de acela numai isi va aduce aminte nu şi de obraze!". Dar batranul nu se incredinta de aceasta şi zicea ca tine minte şi locul unde a pacatuit, şi chipul pacatului şi obrazul cu care a facut pacatul. Şi ne-am pricit mult pentru cuvantul acesta, dar cu adevarat aşa o sa fie şi vai de noi de nu de vom ingriji.

Drept aceea, va zic pururea: nevoiti-va sa castigati cugete bune, ca sa le aveti acolo: ca orice are omul de aici, aceea ia cu dansul.

Deci, o, fratilor, sa ne grijim ca sa scapam dintru aceste nevoi şi Dumnezeu isi va face mila de noi. Ca El este nadejdea tuturor marginilor pamantului şi a celor ce sunt pe mare departe. Cei ce sunt la marginile lumii sunt cei ce se afla in rautatea cea deplina; iar cei ce sunt pe mare departe, sunt cei ce se afla intru multa necunostinta, însă şi unora şi altora Hristos le este nadejdea, noi numai putina osteneala sa facem şi Dumnezeu ne miluieste, de vreme ce sufletul omului se aseamana unei holde: ca precum de are cineva o tarina şi nu o lucreaza, cu cat o lasa de se inteleneste, cu atât se umple de maracini, pe care de va vrea sa o curateasca, va trebui sa-şi sangereze mainile, pana sa dezradacineze maracinii, ce i-a lasat sa creasca in vremea lenevirii lui (ca aşa se cuvine sa secere cele ce a semanat); însă cel ce vrea sa-şi curateasca holda sa negresit trebuie sa dezradacineze bine maracinii, ca de nu-i va scoate din radacina, ci numai ii va taia pe deasupra, iar vor creste. Şi dupa ce o va curati bine de maracini, indata trebuie sa o are şi sa semene intr-însă samanta buna; ca dacă numai o va curati sau o va şi ara dar pe urma nu o va semana ci o va lasa, gasesc maracinii loc moale lucrat şi mai bine se inradacineaza şi se fac mai multi. Aşa şi in sufletul trandav se fac maracini, adică patimi, pe care vrand cineva sa le curateasca, trebuie sa taie din radacina pofta cea veche şi obiceiurile cele inradacinate; ca nu este alt lucru mai rau, decat naravul cel rau. Pentru care zice şi Marele Vasile: "Cu anevoie poate cineva birui obiceiul sau cel rau, fiindca un narav ce s-a intarit de multa vreme, are putere ca o fire". Pentru aceea trebuie sa tai, precum am zis, intai obiceiurile cele rele şi patimile, ca şi pricinile lor care sunt ca niste radacini. De nu se vor usca radacinile acelor obiceiuri, lesne odraslesc iarăşi ca maracinii; ca sunt unele patimi, care nimic nu pot lucra, dacă vei taia pricina lor din care se atâta, precum zavistia singura nu este numic, dar are pricina şi radacina slava desarta, fiindca vrand cineva sa fie slavit, uraste pe cel ce este slavit şi cinstit. Tot aşa şi mania are multe pricini, dar mai vartos se naste din iubirea poftelor trupesti. Aceasta ne aduce aminte şi Evagrie, spunandu-ne despre un oarecare sfant, ca zice: pentru aceea fug eu de poftele trupesti, ca sa pot taia pricinile maniei. Şi toti parintii zic ca fiecare patima se naste din aceste trei: din trufie, din iubirea de argint şi din iubirea poftelor trupesti care (cum de multe ori v-am spus) este curvia şi lacomia. Pentru aceasta trebuie a taia nu numai patimile ci şi pricinile lor şi a ne indrepta prin pocainta şi plangere. Şi apoi sa incepi a semana samanta buna, adică lucrarea faptelor celor bune. Ca precum am zis pentru tarina, de nu o va semana indata cineva, dupa ce o va curati şi ara, iar cresc maracinii şi afland locul slab de aratura, fac radacini şi mai adanci şi mai mari. Aşa este şi duhul omului: dupa ce se va indrepta şi se va cai de faptele cele rele, de se va lenevi, şi nu va incepe indata sa se osteneasca a face fapte bune, i se intampla ce zice Sfanta Evanghelie: ca duhul necurat când iese din om, se duce in locuri pustii cautand odihna, şi neafland-o se intoarce in locasul sau din care a iesit. Şi intorcandu-se de-l ca afla nepregatit şi curatit, adică pustiu de toate faptele bune, merge sa ia cu dansul alte sapte duhuri, mai rele decat el şi viind, se salasueste acolo şi se fac cele de apoi ale omului aceluia mai rele decat cele dintai. Căci, cu neputinta e ca sufletul sa ramana in aceeasi stare, ci se sporeste spre mai bine, sau se porneste spre mai rau.

Drept aceea, tot cel ce voieste sa se mantuiasca, trebuie nu numai de rautate sa se lase, ci sa faca şi bine, precum zice Psalmistul: "Fereste-te de rau, şi fa bine". Adică, de pilda, are cineva obiceiul sa faca nedreptate? Trebuie nu numai sa nu faca strambatate ci sa faca şi dreptate; este curvar şi lacom ori betiv? Nu numai sa le paraseasca pe acestea, ci sa se sileasca sa castige şi infranarea. De este manios, nu numai sa conteneasca mania, ci sa dobandeasca şi blandete; de se mandreste, nu numai sa nu se mai mandreasca, ci sa se şi smereasca. Aceasta insemneaza: "Fereste-te de rau, şi fa binele". Căci oricarei patimi rele se impotriveste o fapta buna: mandriei - smerenia; lacomiei - infranarea poftei; osandirii - rabdarea; maniei - blandetea; uraciunii - dragostea. Asemenea şi celorlalte patimi li se impotrivesc fapte bune. Deci, precum scotand faptele cele bune, am bagat patimi in sufletul nostru, tot aşa trebuie sa ne nevoim nu numai sa scoatem de la noi patimile, ci in locul lor inlauntrul nostru sa sadim, faptele cele bune, pe care le avem din fire, date de Dumnezeu. Pentru ca in ceasul in care a zidit Dumnezeu pe om, a semanat intr-insul şi faptele cele bune, precum zice: "Sa facem om dupa chipul şi asemanarea noastra". Dupa chip a zis, pentru ca Dumnezeu a facut pe suflet curat, fara nici o stricaciune şi singur stapanitor; iar dupa asemanare zice, adică asemenea cu Dumnezeu in faptele cele bune, căci zice: "Fiti milostivi, precum şi Tatal vostru cel din ceruri; fiti sfinti, ca şi Eu sfant sunt". Apostolul zice: "Fiti buni intre voi", iar psalmul: "Bun e Domnul celor drepti la inima" şi altele asemenea. Aceasta insemneaza: dupa asemanare. Din care cunoastem ca faptele cele bune fireste sunt sadite in om, iar patimile nu sunt din fire, căci nu au fiinta, nici vreun ipostas, ci precum intunericul nu are fiinta fireasca, căci se face din lipsa luminii, precum zice Marele Vasile, aşa şi patimile se nasc in suflet din parasirea faptelor celor bune. Cata vreme este invaluit omul de poftele trupesti, savarseste patima şi o intareste de da razboi cu sufletul. Pentru aceasta se cuvine, ca şi cu tarina, când ne punem toata silinta sa o curatim, indata sa o şi semanam cu samanta buna ca sa faca rod bun. Dar mai trebuie sa aiba şi aceasta purtare de grija: cel ce seamana tarina sa adică sa intre adanc samanta in pamant, ca sa nu vina pasarile sa o mănânce. Şi apoi, dupa ce o va semana aşa adanc, sa astepte mila lui Dumnezeu, pana ce va trimite ploaia ca sa creasca samanta. Pentru ca oricat de mult s-ar osteni omul sa sape şi sa semene, de nu va trimite Domnul ploaie semintei lui, toata osteneala este desarta. Aşa şi noi, când vom face fapte bune, trebuie sa le acoperim cu smerenie, şi slabiciunea noastra sa o aruncam la Dumnezeu, rugandu-ne sa ne ajute şi sa ne primeasca osteneala, iar de nu, in desert ne ostenim. Dar se va intampla şi dupa ce ploua sa rasara samanta, de nu va mai ploua la vreme, se usuca rodul şi se pierde, căci nu numai samanta are nevoie de ploaie ca sa rasara, ci şi vlastarul dupa ce rasare, iarăşi are trebuinta ca sa creasca. Dar nici atunci sa nu fie fara de grija omul; căci de multe ori, şi dupa ce creste şi face spic, cade bruma sau piatra şi pierde roada. Aşa este şi cu sufletul: Sa poata cineva osteni sa-l curete de toate patimile aratate mai sus şi sa faca şi fapte bune, dar iarăşi trebuie sa ceara mila lui Dumnezeu şi acoperamantul Sau, ca sa nu-l lase sa piara; ca precum am zis despre samanta, şi dupa ce va face lastar şi va creste facand spic, de nu va ploua la vreme, se usuca. Aşa este şi cu omul: dupa ce va face acestea toate, se pierde, de-şi va ridica Dumnezeu mila Sa şi de-l va parasi. Însă Dumnezeu paraseste pe om, când nu-şi pazeste starea sa: adică, dacă este cineva postitor şi cade in desfranare de mancari şi bauturi şi altele; sau fiind smerit, cade in mandrie. Dumnezeu mai mult se scarbeste de acestia şi-i paraseste, ca pe unii ce au gustat dulceata binelui şi se intorc la amaraciunea raului. Pentru care şi zice Sfanta Scriptura: "Cel ce va pune mana pe plug şi se va intoarce inapoi, nu se indrepteaza intru imparatia lui Dumnezeu". De aceea şi Sfantul Vasile intr-un fel judeca pacatul celui cucernic şi in altul al celui ce se afla in greseala. Deci, trebuie sa ia fiecare aminte la sinesi, ca orice fapta buna, oricat de mica, sa nu o faca cu mandrie spre placerea oamenilor, sau cu alt scop lumesc, ca atunci acea mica meteahna, face de pierde tot lucrul, precum am zis despre bruma, piatra şi altele. Chiar de nu se strica rodul din aceste intamplari, ci sta pana la seceris, nici atunci sa nu fie fara de grija, ca se intampla de multe ori şi dupa ce secera cineva tarina şi ispraveste toata osteneala, ca vine un om vrajmas de da foc rodului şi se prapadeste toata sudoarea lui. Deci, nu poate sa fie fara grija, pana când nu va baga roadele sale in jitnita. Aşa şi omul, dupa ce va scapa din toate cele ce am zis, nici atunci nu trebuie sa fie fara grija. Ca se intampla la urma tuturor acestora, ca afla diavolul ceva, şi-l inseala, sau cu indreptare, sau cu mandrie, sau aducandu-i ganduri de necredinta. Şi nu numai ca pierde toate ostenelile sale, ci il face sa se departeze de la Dumnezeu. Şi ceea ce n-a putut sa-i faca cu lucrul, il face cu un gand rau; căci se intampla cateodata ca şi numai un gand rau de-l va primi cineva, sa-l indeparteze de Dumnezeu.

De aceea, va zic pe scurt: cel ce se nevoieste sa se mantuiasca, nu trebuie sa fie fara de grija, pana la moarte.

Asadar, sa nu ne lanevim, fratilor, ci sa ne ostenim şi sa avem mare grija şi sa ne rugam lui Dumnezeu pururea cu tot dinadinsul, ca sa ne acopere şi sa ne pazeasca, pentru bunatatea Lui, spre slava Tatalui, a Fiului, şi a Sfantului Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor,

Amin!

Cuprins: Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare