,, Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre și tămăduitorul bolilor sufletești și trupești, ca cel ce ai împodobit cu adânc de cunoaștere a făpturii omenești, te rugăm în vreme de durere și mâhnire, caută cu milă spre noi, păcătoșii fiii tăi și mijlocește către Preabunul nostru Mântuitor iertare de păcate și vindecare de toată neputința.
Părinte Sfinte care ai mare îndrăzneală în fața Tronului Ceresc, te chemăm cu mare de lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească și trupească, spre mântuire și sfințire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredințat prin aceste cuvinte: «Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi am să vă ajut mai mult. ca și până acum».
După cum în viată pe cei aflați în mari necazuri și suferințe cumplite îi tămăduiai îndată, așa și acum pe noi, cei păcătoși, însă chemați cu dragoste la mormântul tău încununat cu har ceresc și flori, ne primește și ne mângăie, sfânt și bun Părinte. Ne scoate din negura păcatelor și a patimilor. Dăruiește-ne binecuvantarea ca să purtăm crucea vieții spre înviere și luminare desăvârșită.
Doctor și tămăduitor de orice suferință, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi și pe cei ce îi aducem în lacrimi și rugaciuni la crucea sfânta ă mormântului tău, izvorător de pace, har și binecuvantarea ta de bun și sfânt Părinte, îți mulțumim și te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea și ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slava marelui și minunatului nostru Dumnezeu și spre a sufletelor noastre mântuire. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi, păcătoșii. Amin!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.