Sfantul Efrem Cel Nou - RUGĂCIUNE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

O, preablândule Părinte Efrem, niciunul dintre cei care se încred întru tine nu rămâne fără de răspuns, căci mila ta degrab ne cuprinde întru toate nevoile, prin faptă adeverind tuturor că eşti grabnic ajutător şi arătându-te ca pe un izvor nesecat ce ne adapă cu veşnica milostivire a Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei Treimi. Minunata mireasmă a sfinţeniei tale ne învăluie pe toţi cei care ne apropiem de tine cu credinţă, iar darul tău neîncetat face să sporească în inimile noastre puterea nădejdii celei sfinte. Fă-te împreunăcălător cu noi în această viaţă pământească, ajutându-ne întru împlinirea evangheliceştilor porunci, căci multe şi neştiute sunt căile acestei vieţi şi felurită e mulţimea întâmplărilor care ne întâmpină; însă fiind povăţuiţi de lumina ta cea strălucitoare, cu grăbire dobândim putere să ne ridicăm din lunecările noastre în păcat. Ajută-ne ca prin harul tău să biruim şi noi lucrarea cea de-a stânga a slavei deşarte şi a întristării celei rele şi, făcându-ne roditori întru smerenie, să cunoaştem strălucirea nevoinţelor tale şi să pricepem că întru adevăr eşti minte îndumnezeită, împodobită cu roua cereştii cunoştinţe. Fie ca bunătatea ta cea plină de lumină să cuprindă sufletele şi trupurile noastre, iar darul tău cel tămăduitor să vindece în chip minunat bolile şi mâhnirile noastre cele de multe feluri. Cu această nădejde şi bucurie în inimi, cu umilinţă alergăm către tine şi mulţumindu-ţi pentru toate binefacerile şi tămăduirile tale, îţi grăim: Bucură-te, potir îmbelşugat al bunelor dăruiri dumnezeieşti; bucură-te, comoară dăruită nouă de dreapta cea puternică a Părintelui Ceresc; bucură-te, curăţie străluminată împletită cu podoaba sângelui mucenicesc!

RUGĂCIUNE CĂTRE SF. IOAN IACOB HOZEVITUL

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

sursa 

Vindecarea prin credință

Sfinte Părinte Ioane, cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.
Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți. Amin!

DESPRE MOSUL GHEOGHE LAZAR

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...





《DOUA CUVINTE ALE PARINTELUI CLEOPA ILIE DESPRE MOSUL GHEOGHE LAZAR》

(Convorbire cu un grup de ardeleni)

Ati auzit de mosul Gheorghe, vestitul Mosul Gheorghe? Ehehei! Mare apostol al Moldovei si al Ardealului! Ii am fotografia in casa, l-ati vazut acolo descult, cu capul gol. Are osemintele la Manastirea Varatec. Mosul Gheorghe a oprit trenul la Pascani pe linie. Mosul Gheorghe a vindecat mii de bolnavi. Mosul Gheorghe a facut evreii de s-au botezat pe aici.
A umblat zeci de ani descult, cu capul gol, cu un cojoc rupt. Si cand era gerul de 40 de grade, el tinea predica. Zapada era pana dincoace de genunchi si cat vorbea el se topea pana ajungea la pamant, ca avea picioarele fierbinti ca focul si din capul lui iesea aburi. Manca o data in zi dupa apusul soarelui numai paine si varza verde. Ii strangeau oamenii de cu vara. Iar vin niciodata nu bea decat o lingurita cand se impartasea cu Preacuratele Taine. Astea e bine sa le stiti si sa le inregistrati ca sa le aveti in Ardeal, din viata Mosului Gheorghe. Mai ales ca s-a intamplat ca printre voi sa fie un om tocmai din satul lui.
Eu stiam multe de dansul, ca eu sunt aici de peste 50 de ani, cu mila lui Dumnezeu. Cand eram mai tanar nu ma interesam de dansul, nu stiam de unde-i. Dar cand am aflat eu de viata lui, mi-am zis: "Stai, domnule, ca asta e om sfant."
Eu tin mult la el, am dat portretul lui si la Manastirii Ramet. Le-am zis: "Mai, popularizati-l, ca aici la noi e pictat in biserica ca sfant." La Schitul Vovidenia, intre sfintii nationali ai tarii, este pictat si Mosul Gheorghe, asa cu cojoc, cum il vezi, pentru ca el a fost mare om aici la noi. El aici a murit, la Piatra Neamt. El a fost in Sfantul Munte cu staretul meu, cu Ioanichie, in doua randuri. Pe urma la Ierusalim a stat cu staretul meu. El l-a intors pe staret.
Staretul meu era de la Zarnesti, de la Piatra Craiului. Mosul Gheorghe l-a adus cu toata familia la manastire, ca acesta a fost casatorit. Si i-a adus si pe nepoti si pe nepoate. Pe toti i-a adus din Ardeal la Manastirea Agapia si pe la celelalte manastiri.
Mosul Gheorghe a fost un mare o de lagatura intre Ardeal si Moldova. El a fost un apostol. El cand vedea o fata ca are evlavie si e credincioasa sau un baiat credincios, il lua sa-l duca la manastire: "Draguta, hai la Moldova, acolo-s manastiri multe, e Ierusalimul tarii, va duc eu acolo." Si a adus zeci si zeci de calugari si calugarite ucenici din Ardeal la manastirile astea. Si au ajuns oameni mari: Evghenie Ungureanu arhimandrit, el l-a adus; Silvestru Garoi arhimandrit, el l-a adus; Agafia Velase, care a fost stareta la Agapia, el a adus-o; maica Amfilohia Deleanu de el a fost adusa; maica Filofteea Stentea de dansul, parintele staret al meu Ioanichie, care a fost aici, tot el l-a adus - Mosul Gheorghe. Cica: "Hai acolo, draguta, ca acolo-s manastiri, ca aici le-au stricat ungurii." El numai ii aducea si ii lasa la manastire si iar se ducea sa mai aduca si pe altii. A fost un om cu mare dragoste de a aduce pe multi la manastire.

Preacuviosul părinte Gherasim de la Iordan.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

.Creştin-ortodocşii îl prăznuiesc la 4 martie pe Preacuviosul părinte Gherasim de la Iordan. Sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Scenă din viața Sfântului Ghersaim de la Iordan, Biserica Sf. Nicolae Orfanos, sec. XV

Dumnezeu,este credinta cea dreapta in Hristos,adica Ortodoxia

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

       Sa stiti ca radacina si viata poporului nostru,inaintea lui Dumnezeu,este credinta cea dreapta in Hristos,adica Ortodoxia.Paziti-va de orice secta,ramaneti fii ai Bisericii lui Hristos,cum au fost bunicii si parintii vostri din veac.

Deci,sa nu va inselati cu ideile sectarilor,care vin din sanul Bisericii Protestante,care zic ca numai credinta,adica"Sole Fide",ajunge pentru mantuire,si ca pot sa-si faca de cap,ca n-au nevoie de sfat,sau "Sola Gracia"care inseamna,mantuirea prin har.

Nu este adevarat!

Fara Biserica nu este mantuire!Cine ai iesit din Biserica nu mai are pe Hristos,ca Biserica este trupul lui Hristos.Cine a iesit din Biserica nu mai este fiu dupa dar al lui Dumnezeu din Botez,ci este fiu al satanei,care s-a rupt de la mama lui duhovniceasca,si a luat-o dupa capul lui si s-a pierdut.

Cel ce crede cu tarie in Dumnezeu,cel ce se roaga neincetat lui Dumnezeu si alearga regulat la Sfanta Biserica,nu va cere niciodata ajutorul diavolilor si al vrajitorilor,care sunt vrajmasii lui Dumnezeu.Sa tineti minte,ca nimic rau nu te atinge daca ai trei lucruri:daca POSTESTI SFINTELE POSTURI,daca ESTI SPOVEDIT CURAT si MERGI REGULAT LA BISERICA.

Nu-ti poate face nimeni niciodata,nici un rau.Pot sa vina toti dracii din iad ca nu au ce-ti face.

Odata ce te-ai marturisit si esti SUB CANONUL DUHOVNICULUI ai intrat in Taina lui Iisus Hristos
                                                                                                              Pr.Cleopa

RĂSTIGNIREA

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”

(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

O, omule nemulțumit!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

💔

O, omule! cârtirea ta Mă doare foarte mult!...
Cu toate acestea, când ți-e greu, Eu vin si te ajut.
Și Mă milostivesc spre voi, precum Cerescul Tată
Nu aș voi să dau pierzării pe nimeni, niciodată.

Din Cer, de Sus, Eu vă privesc cum mulți vă bateți joc
Căci unii nici nu cred în Mine, ci cred în idoli și-n noroc.
V-aș putea pierde-ntr-o clipită... lăsând răul să biruiască...
Dar nu vă las, ci trimit îngeri ca pururi să vă ocrotească.

V-am dat ca armă să luptați cu cel rău: Crucea Mea!
Dar voi în loc s-o prețuiți, glumind, o necinstiți pe Ea.
Eu am sfințit-o cu-al Meu Sânge, voi o călcați chiar în picioare...
Pentru netrebnicia voastră, vi se cuvine dar, iertare?!

Vă rabd mâhnirea ce-Mi aduceți, batjocura, faptele rele...
Dar nu vă pot ierta necinstea ce I-o aduceți Maicii Mele!
Ea plânge neâncetat, Mă roagă, să nu vă pedepsesc mai mult
Dar voi stârniți a Mea mânie... încă vă iert, doar s-o ascult.

V-am dat talanți la fiecare, vă cer la toți după putință.
Dar voi îi îngropați în patimi, din trândăvie, necredință.
Dacă voi azi fugiți de Mine, că sunt... Dulce Mântuitor...
Ce vă veți face când cu tunet, vă voi fi Drept Judecător?!

Când Maica Mea cea Milostivă, Mă roagă iarăși să vă iert,
De mila Ei care v-o poartă, mai cu blândețe atunci vă cert.
Vă bateți pieptul încercând să dovediți c-aveți dreptate
Mi-e milă să vă mai privesc, că sunteți farisei în toate.

De-aceea Fața Mi-o întorc... uitați că sunt Stăpânul vostru...
Unde-i dreptatea?... când mințiți, chiar și când spuneți Tatăl nostru!
Îmi cereți să vă iert pe voi așa precum și voi iertați:
Dar cum o faceți... osândind? mereu vrând să vă răzbunați...

V-am spus: ”Celor ce vă greșesc, iertați, dați binecuvântare!”
Căci ”darul vostru”-l veți primi îndărăt și înmiit de mare.
Voi nu gândiți, că dând osândă, blestem și lipsă de iertare,
Vă adunați iadul cel veșnic, fără o șansă de scăpare.

Azi plâng și Eu cu a Mea Maică, că nu vreți să Mă ascultați...
Atunci veți plânge voi cu-amar, dar pe drept veți fi judecați.
V-am dat timp pentru pocăință dar îl trăiți în patimi grele
Aceasta vă va fi răsplata?... ”prinosul” așteptării Mele?!

Am coborât din Raiul Meu, să mor pe Cruce - pentru voi!
Am răbdat bice și ocară pentru a vă scoate din nevoi.
Și astăzi rabd cuiele-n palme cu care voi Mă pironiți...
Aveți acea mândrie oarbă, crezând că totuși Mă iubiți.

Unde vă este Adevărul?!... că Îl iubiți pe Dumnezeu...
Însă-l urâți pe-al vostru frate, i-ntristați sufletul mereu.
Vă dau Lumina Mea prin Sfinți, scoțîndu-vă la un liman
Dar voi fugiți de ajutor, spre-al patimilor larg ocean.

Vă iert, ca pe niște copii... obraznici și neștiutori,
Cu toate că voi Mă huliți și sunteți nemulțumitori!
Cobor din Cer să Mă-ntâlnesc cu voi la Sfânta Liturghie
Dar locurile vă sunt goale și inima vă e pustie.

Vă dau ca hrană: Trupul Meu, prin Sfânta Euharistie,
Sângele meu... să ne unească cu dragoste pentru vecie
Și pentru aceasta... nu cer mult, decât o inimă curată
Dar încercați să Mă mințiți și-o faceți mai întunecată.

Vă faceți furi de cele sfinte, nevrând curat să spovediți,
Acele patimi pentru care... cu-amar trebuie să vă căiți.
Nu acceptați puțin canon să-l faceți liberi, pe pământ...
Și să vă dau în dar: Iubirea!... Dulceața Duhului Meu Sfânt!

Nu mai depindeți de-un duhovnic, nu vreți smerita-cugetare,
Ne-acceptând a lui povețe... vă poticniți în înșelare.
Vă răzbunați când el vă cere să puneți punct păcatului,
Ce sunteți voi să judecați... sluga străină... a Domnului?!...

Prin osândirea ce-i aduceți, mai în adânc vă coborâți.
Prin el, chiar Eu vă întind Mâna, dar Mi-o respingeți și-o urâți.
Voi cereți milă de la Mine, dar mila voastră unde este?...
Uitați că cel ce sapă groapă, cu voie se primejduiește.

Nici măcar dinte pentru dinte, să dau pedeapsă nu-ndrăznesc
Ci-aștept mereu căința voastră, cu dragoste să vă primesc.
Eu vă iubesc cu-adevărat!, căci pentru voi M-am răstignit,
Dar voi nu-Mi știți a Mea Iubire, mândria rău v-a amăgit.

Când clopotul vă cheamă dulce, voi alergați spre alte zări.
Vă rătăciți și nu căutați a Împărăției doar, cărări.
Însă Eu negreșit v-aștept, jertfindu-Mă în Sfânt Altar
Nu mai lăsați timpul să treacă, căci pierdeți vremea în zadar.

Căci nu se știe ceasul vostru când se oprește din bătut.
Și-atunci vă-ntoarceți în țărână, la ce ați fost de la-nceput.
Dar faptele ce vă rămân, vă deschid poarta pe vecie.
N-acceptați să primiți osânda, ci alegeți Raiul prin trezvie.

O, omule! cârtirea ta, Mă doare foarte mult!...
Deschide-ți sufletul spre Mine, vreau astăzi ruga să-ți ascult.
Nu mă mai crede un Străin,ci dă-Mi acum inima ta.
Deși n-ai nici o faptă bună... nădăjduiește-n mila Mea.

Cu toată dragostea și jertfa care din Cer mereu coboară,
Te-aștept să te întorci la Mine și să-ți fac Crucea mai ușoară.
Primește-Mă în al tău suflet, azi, omule, cu bucurie...
Și Eu... te voi primi în Ceruri... Sunt Domnul tău în veșnicie!

Sursa: internet.

.POCAINTA ESTE SCARA CARE NE URCA DE UNDE AM CAZUT

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ..

Nu locul il mantuieste pe om,ci libera lui voie,Adam,stramosul nostru a cazut chiar din Rai,iar dreptul Lot s-a pazit chiar in Sodoma.Orice patima e mai usor s-o invingi de la prima ei aparitie,decat atunci cand ea se va imputernici,se va transforma in deprindere si te va stapani ca o a doua natura.Dupa cum e cu neputinta sa-ti cumperi pe bani fara sa te ostenesti,stiinta de carte sau orice alt mestesug,tot asa e cu neputinta,sa dobandesti deprinderea in virtute fara osardie si fara zel!Cel ce se teme de Domnul,nu se raspandeste cu mintea aici si acolo,caci asteapta pe Stapanul sau,nu cumva sa vina fara de veste si-l va afla trandavindu-se,si-l va taia in doua!Cel ce are frica lui Dumnezeu,nu petrece fara grija,ca totdeauna este treaz.Cel ce se teme de Dumnezeu,la somn fara de masura,pe sine nu se da,ca privegheaza si asteapta venirea Domnului sau!Cel ce se teme de Domnul nu petrece cu nebagare de seama,ca sa nu intarate pe Stapanul sau!Cel ce se teme de Domnul nu se trandaveste,ca totdeauna se ingrijeste de talantul ce-l are,ca sa nu se osandeasca!Cel ce se teme,face totdeauna cele ce plac Domnului sau si pe acestea le gateste,ca dupa ce va veni Domnul,pentru multe sa-l laude! (Sf.Efrem Sirul *306-373)

MINUNEA MOAȘTELOR ȘI A IZVORULUI TĂMĂDUITOR AL SFÂNTULUI SAVA

...

Pe când era încă în viaţă, Sfântul Sava le tălmăcea adesea celor din obştea de la Mar Saba multe dintre gândurile şi trăirile lor. Pe lângă toate cele ale călugărilor, sfântul le povestea adesea cam cum va fi obştea din Valea Kidronului peste ani şi ani. Sfântul Sava a stăruit destul de mult asupra existenţei şi lucrării sale monastice, dar asupra trecerii la cele veşnice. În privinţa trupului său neputrezit, acesta spunea încă de pe atunci că va fi dus undeva departe, dar că peste sute de ani, înainte de sfârşitul lumii, se va întoarce acasă în Lavra Mar Saba. Profeţia sfântului s a împlinit atunci când sfintele sale moaşte au fost furate de către cruciaţi (în preajma anului 1100), alături de alte moaşte ale sfinţilor din Ţara Sfântă şi duse la Veneţia, în Italia. După 900 de ani, în vremea Papei Paul al VI lea, moaştele aveau să se întoarcă în Pustiul Iudeii, în lavra pe care însuşi Sfântul Sava a întemeiat o. Tot aici, în urma rugăciunilor sfântului, din piatră seacă a ţâşnit un izvor care curge şi astăzi, întru tămăduirea trupească şi sufletească a celor care ajung la Marea Lavră.

Sfântul lovea în sicriul din sticlă, spre spaima călugărilor latini

Părintele Gurie de la Mânăstirea Sfântul Sava ne a povestit aşa cum şi el preluase această istorisire din arhiva lavrei: „Papa nu ne a dat sfintele moaşte pentru că ne iubea, ci pentru că Sfântul Sava îi apărea constant Papei în vis şi l tot bătea la cap să înapoieze moaştele către mânăstirea din Pustiul Iudeii. Între timp, Papa Ioan al XXIII lea a trecut la Domnul, luând cu el şi această dorinţă neîndeplinită a sfântului. Lucrurile au început să capete noi valenţe comunicative, în sensul că succesorul său, Papa Paul al VI lea, nu şi putea găsi liniştea din cauza apariţiei neîncetate a unui vis în care Sfântul Sava îşi tot cerea moaştele la mânăstirea sa din pustiu. Cel mai relevant lucru legat de această dorinţă neîmplinită a sfântului s a întâmplat chiar în biserica Sfântului Antonie din Veneţia, în care la loc de cinste erau păstrate moaştele cele frumos mirositoare. Din interiorul sicriului de sticlă în care se afla, sfântul ar fi lovit sticla, provocând groază în rândul călugărilor latini, al paznicilor şi al tuturor celor prezenţi în biserică în clipa aceea.”

Stareţul Serafim a recunoscut sfintele moaşte după ochiul care îi lipsea sfântului

S a ivit o problemă atunci când a sosit vremea înveşmântării sfintelor moaşte cu veşminte ortodoxe, pentru că latinii îl îmbrăcaseră cu veşminte latine. După nouă secole, ar fi fost cu neputinţă să manevrezi în aşa fel corpul încât să îi pui rasa, schima monahală şi epitrahilul, printre altele. Ca lucrurile să fie şi mai complicate, mâinile Sfântului Sava erau încrucişate pe piept. Mitropolitul Kiriakos al Nazaretului ne înfăţişează că lucrurile s au petrecut atunci astfel: „Am zărit apoi pe stareţul Serafim îngenunchind în faţa sfintelor moaşte şi rugându se o bună vreme. La un moment dat s a ridicat şi a făcut nişte metanii şi i a ridicat braţele Sfântului Sava ca pe ale unui om viu în faţa tuturor ochilor noştri uimiţi.” Au putut să schimbe veşmintele fără nici o problemă chiar în Veneţia, înainte de întoarcerea la Ierusalim. De la gheron Atanasie au rămas şi povestiri cum că Părintele Serafim, stareţul de la acea vreme a Mânăstirii Sfântul Sava, a cercetat cu mare grijă moaştele Sfântului Sava pentru ca nu cumva italienii să fi înlocuit adevăratele moaşte, iar ei să se întoarcă în Pustiul Iudeii cu alte oseminte. Ceea ce l a convins pe stareţ că moaştele sunt cele autentice a fost constatarea lipsei unui ochi al sfântului, amănunt pe care avva Serafim îl cunoştea de la bătrânii mânăstirii. Toţi cei de la Mânăstirea Sfântul Sava ştiau că monofiziţii îi scoseseră acestuia unul dintre ochi. Fiind de acum sigur că în raclă se afla Sfântul Sava cel Sfinţit şi nu altcineva, a luat sfintele sale moaşte şi a pornit înspre Pustiul Iudeii.

Moaştele Sfântului Sava s au întors după 900 de ani în Mar Saba

Procesiunea cu moaştele sfântului a făcut un popas şi la Atena, pentru a împărtăşi şi grecilor bucuria cea mare a închinării la moaştele cele sfinte. În tot acest timp, stareţul Serafim nu s a dezlipit nici o clipă de raclă, priveghind şi fiind cu mare luare aminte chiar şi atunci când toţi cei care îl însoţeau dormeau. Despre această noapte povesteşte şi Mitropolitul Kiriakos al Nazaretului, care descrie privegherea de la Atena ca pe un interminabil dialog duhovnicesc fără cuvinte, dar în duh. După acest ultim popas, sfântul s a reîntors acasă, în Ţara Sfântă. Moaştele întregi ale Sfântului Sava cel Sfinţit se află în biserica mare a Marii Lavre din Pustiul Iudeii, fiind venerate de credincioşii din întreaga lume.

Izvorul tămăduitor al rugăciunilor Sfântului Sava

Multe minuni s au săvârşit atât în vremea vieţuirii sfântului la mânăstirea care îi poartă numele, cât şi după trecerea sa la Domnul. Tot de la Părintele Gurie, moldoveanul care i a fost ucenic Părintelui Justin Pârvu la Mânăstirea Petru Vodă, am aflat şi taina izvorului de la Mar Saba: „Pe când obştea de la această sfântă mânăstire era în formare, monahii aveau o viaţă în duhul celei mai curate trăiri duhovniceşti. O parte dintre ei se nevoiau în peşterile săpate în stâncile care înconjoară aşezământul din pustie, iar ceilalţi privegheau neîncetat, bucurându se de vieţuirea în asceză, post şi rugăciune pe care de bunăvoie şi au ales o. Pe lângă toate aceste bucurii pustniceşti, aveau însă şi o mare îngrijorare, aceea a lipsei de apă. Nu exista nici un susur de apă în toată valea aceea populată de călugări, motiv pentru care aceştia trudeau mult pentru aducerea apei de la distanţe foarte mari. Văzându i Sfântul Sava din zi în zi mai trişti şi mai îngrijoraţi, s a retras o vreme în post aspru şi neîncetată rugăciune. Era târziu în noapte atunci când, ridicându se de la rugăciune, a auzit un zgomot ca un susur de apă. Un asin săpase cu copita, iar din locul acela a început să izvorască apă. Toţi monahii au alergat acolo şi s au minunat. Acest izvor curge şi astăzi, apa fiind răcoroasă, dar şi tămăduitoare de tot felul de boli.”

Mariana Borloveanu

Si eu am fost aici :

Păcătuit-am, Doamne

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Păcătuit-am, Doamne, păcătuit-am! Şi peste păcatele mele stă sabia Judecăţii Tale. Stă cumpăna Judecăţii Tale. Şi eu n-am ce pune în această cumpănă. Nici un răspuns n-am pentru păcatele mele. Şi nici o apărare, decât cuvintele robului Tău David: „fărădelegea mea o cunosc“, păcatul meu îl cunosc.Păcătuit-am, şi păcatul stă acum „de-a pururi înaintea mea“.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a scos din casa dragostei Tale.
Păcătuit-am, şi păcatul m-a lăsat singur şi pribeag.
Păcătuit-am, şi am ajuns un Cain, fugărit mereu de grozăvia şi urgia pedepsei.
Păcătuit-am, şi sufletul meu a pierdut ceva. Viaţa mea a pierdut ceva… Viaţa mea a pierdut pe Cineva…
Sărmane suflet pribeag, unde vei găsi ceea ce ai pierdut? O, nu mai rătăci plângând! Caută-L pe Cel pierdut acolo unde L-ai lăsat. Caută-L acolo unde L-ai părăsit.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Cu lacrimi de foc mă aplec la Crucea Ta. Lumea şi păcatul m-au smuls de aici. Şi, vai, cât de grozavă a fost calea păcatului! Mă întorc cu lacrimile fiului pierdut. Împacă-mă iarăşi cu Tatăl Ceresc. Împacă-mă iarăşi cu Tine şi mă primeşte iarăşi în legământul dragostei Tale! Pentru păcatele mele, pedepseşte-mă şi pe mine, ca odinioară pe robul Tău David, dar nu mă părăsi! Acesta e suspinul meu de fiecare clipă: pedepseşte mă, Doamne, dar nu mă părăsi!
„Sabia“ nu s-a depărtat din casa robului Tău David; pedeapsa l-a urmărit, dar dragostea Ta nu l-a părăsit. Pe cel ce s-a încrezut în Tine nu l-ai îndepărtat. Nu l-ai lăsat „să râdă vrăjmaşul de el“, strigând: „Prindeţi-l, căci Dumnezeu l-a părăsit pe dânsul“. Nu l-ai scos din casa dragostei Tale. Nu l-ai părăsit ca pe un vas netrebnic. N-ai rupt legământul Tău cu el.
O Doamne, sabia mustrării Tale să mă taie şi pe mine până la sfârşit! Sângele lacrimilor mele să curgă mereu. Medicamentele „amare“ să nu se gate din viaţa mea. Pentru păcatele mele, loveşte-mă fără cruţare. Lasă-l pe „Şimei“ să arunce mai departe cu pietre după mine. Lasă-mă să trec singur – părăsit de toţi – pârâul Chedron, dar nu mă părăsi Tu, Doamne, lumina şi viaţa mea.
Iisuse, preadulcele meu Mântuitor, mă prăbuşesc cu toate păcatele mele la picioarele Crucii Tale! Şi cu lacrimi fierbinţi mă rog. Şi cu lacrimi de foc mă rog: învredniceşte-mă să gust din dulceaţa făgăduinţei Tale! „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie Îmi ascunsesem o clipă faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, Care are milă de tine“ (Isaia 54, 7-10).
O Doamne, învredniceşte-mă să trăiesc în această preadulce făgăduinţă! Învredniceşte-mă să mă sting în această preadulce făgăduinţă, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor. Amin.

."MINUNEA CU LUMINA SFÂNTĂ CARE SE POGOARĂ AN DE AN LA IERUSALIM..."

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


..."Coloana care se despică cu Sfânta Lumină în anul 1579..."

..."În fiecare an, in Sambata Mare, are loc venirea Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului. Sfanta Lumina se aprinde doar la ortodocsi, semn ca acestia pastreaza credinta apostolica. Amintim ca in sambata Pastilor, patriarhul intra in Sfantul Mormant fara a avea vreo sursa de lumina asupra sa, se roaga si Sfanta Lumina coboara in mod miraculos din cer, ca un fulger. „Lumina apare din mormant, asa cum ceata se ridica deasupra unui lac si piatra mormantului arata de parca ar fi acoperita de un nor de lumina.”

..."În Sambata Mare a anului 1579, stapanitorii turci au interzis patriarhului si crestinilor ortodocsi sa intre in Biserica Invierii pentru ceremonia primirii Sfintei Lumini din cauza armenilor, care platisera sa fie lasati sa slujeasca acolo.

Patriarhul din acea vreme era Sofronie al IV-lea. Era primul an al patriarhatului sau si era lipsit de dreptul de a participa la primirea in chip minunat a Sfintei Lumini. Ramas fara acest drept, patriarhul s-a rugat toata ziua langa o coloana din partea stanga a usii de intrare in biserica. Dupa apusul soarelui, coloana s-a despicat si Sfanta Lumina a izvorat din interiorul ei. Despicatura din colona are o inaltime de 1,20m.

Despre momentul pogorârii Sfintei Lumini

Istoricul Al-Biruni în lucrarea sa spune :

"Creştinii au deja stinse opaiţele şi făcliile lor şi aşteaptă până ce zăresc o flacără albă curată care aprinde o candelă.

Unii sultani au pus în locul fitilului o sârmă de aramă ca să nu se aprindă şi să nu se înfăptuiască minunea. Însă atunci când venea flacăra se aprindea arama.

Deodată, în jurul ceasului al nouălea, în timp ce toţi se rugau, o can­delă s-a aprins cu Lumina Domnului, fără ajutorul vreunui muritor."

ÎN VREMEA RĂSTIGNIRII TALE !

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Versuri : Eliana Popa 

De-as fi trăit in vremea Răstignirii Tale
Obrazul Sfant eu nu l-as fi scuipat
La fel ca toti acei cu inimi goale
Ce spre Golgota, ura si-au purtat !

Eu as fi vrut să fiu o adiere
Si cu blândețe fruntea-Ti să o sterg
Să-ți scot toti spinii patimilor grele
Si rănile-n zefiri sa Ti le leg !

Un strop de roua de-as fi fost sau ploaie
Toată puterea apei as fi strâns
Din mine revărsându-se suvoaie
Spre gura-Ti insetata ar fi curs !

Si de-as fi fost un trandafir, o floare
Spre Tine doar mireasma-mi să se verse
Petale zugravite in culoare
Ca un balsam pe răni sa Ti se-aseze.

De-as fi trăit in vremea Răstignirii Tale,
Obrazul sfânt eu nu l-as fi scuipat
Doar l-as fi sters de sânge si sudoare
Si-n fata Ta, umil m-as fi plecat !

CE BINE E!..

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

de Preot Sorin Croitoru

Ce bine e-'n Altarul Tău,
Stăpânul meu, Hristosul meu..
Eu nu Te văd, dar știu că ești
Și știu că-'n liniște privești
Spre robul Tău cel fericit
Că-'n Locul Sfânt Tu l-ai primit,
Pe el și-un înger nevăzut
Cu sabie de foc și scut..


Ca Petru-mi vine să tot zic:
"Ce bine e pe-acest Tabor!",
Sau ca Ioan cel cuibărit
La pieptul Tău în foișor,
Ori ca Maria ce sorbea
Cuvântul Tău și al Tău har,
Așa mă simt și eu acum
În pacea Sfântului Altar..

Precum Maria, Maica Ta,
Ce-'n Sfânta Sfintelor trăia
Și se-'ndulcea în suflet blând
De Dumnezeul ei oricând,
Așa mă bucur, Domnul meu,
Că pot să mă-'ndulcesc și eu,
Căci știu că Tu cu mine ești
Și nevăzut Tu îmi zâmbești..
amin

Duminica inchinata Sfantului Ioan Scararul

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Saptamana a patra, Saptamana Injumatatirii Postului, este luminata de prezenta Sfintei Cruci, de care necontenit pomenesc slujbele bisericesti. „In mijlocul zilelelor infranarii, ajungand astazi cu puterea Crucii, sa slavim pe Cel ce S-a inaltat pe dansa, ca pe Mantuitorul si Dumnezeul nostru.“.

Sf. Cruce se afla pe iconostas in aceasta vreme, spre inchinarea credinciosilor: „Sa ne inchinam, credinciosii, preacinstitului lemn pe care S-a inaltat Facatorul tuturor.; veniti sa o sarutam cu frica si cu dragoste, luand de la ea dar luminos; izbavire de patimi, intarire si izgonire a toata puterea draceasca“.

Impreuna cu cinstirea Crucii se uneste si „tema saptamanii“: Pilda Vamesului si Fariseului, care din nou ne aduce aminte de primejdia mandriei si de folosul cel mare al smereniei. Faptele noastre cele rele sunt necontenit prilej de smerenie si a striga ca vamesul: „Nu cutez eu ticalosul, sa privesc cu ochii spre cer, pentru faptele mele cele viclene.“ (Duminica seara); caci „Facand vrednicia sufletului meu roaba patimilor, m-am facut ca un animal si nu ma pot uita spre Tine, Preainalte; ci plecandu-ma in jos, Hristoase, ca vamesul ma rog strigand catre Tine: Dumnezeule milostiveste-Te spre mine si ma mantuieste“ (Vineri seara).

Dar Mantuitorul ne-a invatat smerenia mai mult decat cu pilda Vamesului, cu insasi viata si smerenia Sa. De aceea: „De la Domnul, Cel ce S-a smerit pe Sine pana la moartea prin Cruce pentru tine, invatandu-te, suflete al meu, din inaltare smerenia si din smerenie inaltarea, nu te inalta pentru virtutile tale, nici nu te socoti pe tine drept sa osandesti pe aproapele tau ca fariseul cel laudaros; ci cu gandul plecat aducandu-ti aminte numai de pacatele tale, ca vamesul striga: Dumnezeule, milostiveste-Te spre mine pacatosul“ (Joi seara).

Prin smerenia Sa, Domnul ne-a lasat calea cea buna a smereniei: „Cale cea mai buna a inaltarii ai aratat, Hristoase, a fi smerenia, micsorandu-Te Insuti pe Tine si chip de rob luand, neprimind rugaciunea cea mult falnica a fariseului, iar suspinul cel umilit al vamesului primindu-l ca pe o jertfa fara prihana intru cele de sus“ (Luni, la Vecernie).

Incadrarea Duminicii Crucii de cele doua pilde evanghelice: a Fiului Risipitor (Saptamana a III-a) si a Vamesului (Saptamana a IV-a) are un adanc talc duhovnicesc. Crucea este, pe de o parte, semnul negraitei milostiviri si a dragostei fara margini a lui Dumnezeu, „Care asa de mult a iubit lumea, incat si pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat pentru dansa“ (Ioan 3, 16), iar pe de alta, este si semnul nemarginitei smerenii a Domnului, „Care S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte de Cruce“ (Filipeni 2, 8). Ceea ce Mantuitorul ne invatase cu cele doua pilde, ne-a aratat-o mai desavarsit cu moartea Sa pe Cruce. Smerenia si dragostea, care sunt plinatatea desavarsirii duhovnicesti si pe care le cerem cu atata staruinta de-a lungul postului, prin rugaciunea Sf. Efrem, ni le arata Domnul prin taina Crucii, pe care o cinstim in mijlocul postului.

Si ca o icoana vie a acestor mari virtuti, Duminica a IV-a, ne pune inainte praznuirea marelui Parinte si povatuitor duhovnicesc, Sfantul Ioan Scararul. Viata lui a fost ascunsa, smerita si aprinsa de dumnezeiasca dorire. Patruzeci de ani a trait sihastreste, pururea fiind aprins de ravna inflacarata si de focul dumnezeiestii iubiri. Toata petrecerea lui era in rugaciunea neincetata si in nemasurata dragoste de Dumnezeu. De aceea s-a facut pilda a toata virtutea si doctor sufletesc iscusit; plin de intelepciune, caci Duhul Sfant vorbea prin gura lui, ajungand ca o „stea neratacita si luminand pana la marginile lumii“ (Condac).

Bogatia acestei intelepciuni a adunat-o in vistieria duhovniceasca numita „Scara Raiului“, pe care a facut-o darul cel mai de pret al vietii calugaresti.

Alcatuita din 30 de trepte, dupa cei 30 de ani ai vietii smerite a Domnului, Scara sa ne urca din treapta in treapta de la cele pamantesti la cele ceresti. Fuga de lume, adica lepadarea de avutii, de rudenii si de sine insusi, intrarea sub ascultarea unui povatuitor iscusit, cainta cu lacrimi si aducerea aminte de moarte, tacerea, infranarea si lepadarea de toata grija cea lumeasca ne vor ajuta sa smulgem din radacina multimea patimilor din noi: lacomia, iubirea de argint, mandria, trandavia si celelalte si ne vor ridica spre agonisirea virtutilor duhovnicesti: blandetea, curatia, saracia, privegherea, smerenia, trezvia si rugaciunea, linistea si nepatimirea si cele trei mari virtuti teologice: credinta, nadejdea si dragostea.

Dupa ce el a urcat mai intai aceste minunate trepte ale sca-rii si a ajuns la capatul de sus, Sf. Ioan ne indeamna si pe noi: „Suiti-va, fratilor, suiti-va, punand suisuri in inimile voastre si luand aminte la proorocul care zice: «Veniti sa ne suim in muntele Domnului, si in casa Dumnezeului nostru» (Is. 2, 3).

Invatatura de taina a Scarii este: precum pe o scara suisul se face din treapta in treapta, tot asa si sporirea duhovniceasca nu se face la intamplare, ci cu pricepere, intr-o anumita si neintrerupta inlantuire de fapte, de-a lungul intregii vieti si sub indrumarea unui povatuitor incercat. De aceea si calea aceasta este potrivita vietii calugaresti si pentru calugari a fost scrisa Scara. „Cine este monahul credincios si intelept?“ intreaba Sf. Ioan si raspunde: „Acela care si-a pazit neatinsa arderea duhului si pana la sfarsitul vietii nu conteneste sa adauge in fiecare zi, foc peste foc, vapaie peste vapaie, silinta peste silinta, dorire peste dorire“.

Plina de dumnezeiasca intelepciune, Scara este povatuire iscusita pentru cei retrasi din lume, care voiesc sa se lase scrisi cu degetul lui Dumnezeu. De-a lungul celor 30 de trepte ale ei, vedem ca intr-o oglinda uneltirile dracesti ale pacatului, inlantuirea virtutilor si pe aceea a patimilor, cum sa invatam mestesugul cunoasterii de sine si al despatimirii, lucrarea virtutilor, care creste pe adevaratul monah din putere in putere, de la smerita ascultare pana la plinatatea cea mai de sus a dumnezeiestii iubiri.

Cuvintele ei sunt pline de miez duhovnicesc, simple si adanci, adevarate lozinci ale vietii duhovnicesti. „Monahul este adancul smereniei“, „monahul este o necontenita sila a firii“, monahul este o necontenita lumina in ochiul inimii. Smerenia este marea bogatie a monahului, camara a bunatatii, de care nu se pot apropia rapitorii. Smerenia si dragostea este sfintita doime: dragostea inalta, iar smerenia pe cei inaltati ii sprijina sa nu cada.

Indeletnicirea cea mai de seama a monahului este trezvia si rugaciunea. „Isihast este cel ce zice: Eu dorm, dar inima mea vegheaza“ (Cant. 5, 2). Rugaciunea este mijloc de cunoastere de sine, „oglinda monahului“, „bogatia monahului“, „cununa de pietre scumpe a monahului“, semnul dragostei sale fata de Dumnezeu; „iar daca vrei sa cunosti degraba folosul ruga-ciunii, sa se lipeasca pomenirea lui Iisus de rasuflarea ta“.



Toata lupta monahului este impotriva patimilor si pentru cunoasterea virtutilor:

- doctoria impotriva ingamfarii se cumpara cu aurul smereniei;

- cine si-a agonisit pomenirea mortii nu va pacatui in veac;

- ascultarea este mormant al voii;

- monahul neagonisitor este stapanul lumii;

- monahul trufas nu are nevoie de drac, fiindca el insusi este drac.

Nevointa trupeasca are multa putere impotriva dracilor, caci noroiul uscat nu mai atrage pe porci si nici trupul vestejit de nevointa nu mai odihneste pe draci.

Grija cea mare a monahului este sa scape de nesimtire, care „este moartea sufletului mai inainte de moartea trupului“ si sa-si agoniseasca nepatimirea, care „este invierea sufletului mai inainte de invierea trupului“. Iar podoaba cea mai de pret a lui este sfanta feciorie si curatie, „cine a agonist-o pe aceasta, acela a murit si a inviat si inca de aici a inceput nestricaciunea cea viitoare“.

Pentru nepretuitul ei folos duhovnicesc, Scara Raiului se citeste la sfintele slujbe de-a lungul Postului Mare si este cartea cea mai cautata, carte de capatai la ortodocsi. Iar izvoditorul ei, marele Avva Ioan Scararul, este cinstit de Biserica in fruntea tuturor marilor povatuitori si Parinti duhovnicesti.

Praznuirea lui la inceputul celei de-a doua jumatati a postului, ne pune inainte icoana de sfintenie si metoda mestesugita pentru dobandirea ei. Ca sa contemplam icoana si sa invatam din metoda si mai deplin arta duhovnicestii innoiri, sa ne incordam puterile si mai mult spre a rascumpara vremea putina care a mai ramas, intru ostenelile pentru despatimire si cresterea virtutilor mantuitoare.

„Cuvioase Parinte Ioane, ascultand glasul Evangheliei Domnului, ai parasit lumea, bogatia si marirea intru nimic socotindu-le. Pentru aceasta tuturor ai strigat: Iubiti pe Dumnezeu si veti afla har vesnic; nimic sa nu cinstiti mai mult decat dragostea Lui, ca sa aflati odihna impreuna cu toti sfintii, cand va veni intru marirea Sa. Cu ale caror rugaciuni, Hristoase, pazeste si mantuieste sufletele noastre“. (Vecernia duminicii).

Parintele Petroniu Tanase
Articol preluat din volumul “Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului”, Editura Doxologia

SFÂNTUL MUCENIC FANURIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                                       
....de Eliana Popa..

Într-o cetate veche elinească, trăia un negustor bogat și fericit
Avea copii, la număr treisprezece, dar într-o zi acesta a murit !
Fanurie era copilul cel mai mare, avea atunci cam doi'șpe anișori
Și a rămas doar el si-a sa măicuță, să-i crească pe micuții frățiori !
Au sărăcit căci mama lor frumoasa ,nu a știut a duce mai departe
Negoțul început de soțul său si s-au trezit datornici peste noapte !
Nu a rămas nimic, doar o cămară in care viețuiau ca vai de ei
Și biata mamă-i îngrija cu sârg și nu-i lăsa o clipă singurei
Muncea doar noaptea după ce,cu grijă îi adormea cu lacrimile-ascunse
Ca ei să aibă haine și mâncare , Fanurie-i simțea durerile nespuse !
El o vedea adeseori cum plânge și-adoarme stând pe scaun, obosită !
Erau curați și toți aveau hăinuțe , doar ea purta o haină zdrențuită !

Flăcăul povestea la toti cum mama...ii creste cu iubire,ca o sfântă
Dar un prieten l-a-ndemnat așa : ,, - Fanurie, o clipă stai si-ascultă !
De vrei să vezi cât este ea de sfântă și-n care loc pentru un ban trudește
În seara asta nu mai adormi și pas cu pas pe străzi o urmărește !"
Și ispitit de vorbele acelea, Fanurie a hotărât să vadă
Ce face mama sa când ei adorm si iată-l c-o urmă ca o iscoadă !
Femeia după ce i-a adormit și rând pe rând plângând i-a sărutat
Și-a împletit în păr șirag de perle și-n haine sclipitoare s-a-mbrăcat !
Era frumoasă cum el, niciodată, nu a văzut-o ...și-a rămas uimit
De ce în seara asta se impodobeste și-și leapădă veșmântul ponosit?
Apoi ieși usor, ușor pe ușă să nu-și trezească puii adormiți
Fanurie a alergat ca umbra și-n urma ei a mers cu pași grăbiți .

O, Doamne, ce uimit rămâne ,văzând cum mama lui s-a strecurat
Într-un local cu lăutari și dans ,un loc cu mulți bărbați și rău famat !
Și a urcat pe scenă unduindu-și trupul, dar ochii ei ca două peruzele
Sclipeau de lacrimi ce stăteau a curge precum sclipesc in noapte tainic, doua stele !
Și nimeni nu simțea durerea ei, toți se gândeau că poate este beată
Fanurie privea uimit și o vedea, așa cum nu o mai văzuse niciodată !
S-a îndreptat spre scena tulburat..era timid...dar nici nu și-a dat seama
Cum a ajuns aproape, lângă ea și a strigat cu voce tristă: ,, - Mama!!"
La glasul lui s-a-ntors cu groază,mama,că fiul taina i-a descoperit
Cu ochii mari și inima zdrobită și cu-n oftat adânc s-a prăbușit !

El a ieșit atunci în fugă, scârbit de ce-a văzut ..si s-a-ndreptat,
Spre-o apa ce curgea lângă cetate , unde câțiva păstori s-au așezat
Și i-a rugat să-l treacă și pe el,pe malul celălalt ,dacă se poate...
Și l-au trecut la timpul potrivit, iar ei și-au purtat pasii mai departe !
Rămas pe malul apei singurel, gândea pe care drumuri să apuce
Dar Dumnezeu cel Milostiv din cer i-a arătat pe care drum să urce !
Trăia departe de tumultul lumii, un pustnic ce-L iubea pe Dumnezeu
Și a primit porunca de la Domnul : ,, - Coboară pân' la râu, plăcutul Meu !
Primeste-acest toiag ,să te ajute, s-ajungi mai repede că-i grabă mare
Și-ai să găsești acolo un copil...Fanurie cu sufletul de floare
Am hotărât să-mi fie vas ales, prin el s-aduc in lume mângâiere
Tu să-l ajuti , să-l iei de ucenic c-a suferit necazuri și durere!"

Luând toiagu-n mâna sa cea dreaptă, porni sihastru-n mare grabă către râu
Era bătrân si-avea un chip ca din icoane,cu barbă albă,lungă ce-i trecea de brâu.
Și într-un ceas ajunse la băiat, când îl zări strigă cu bucurie :
,, - Fanurie ! Te rog să vii la mine și împreună să pornim către chilie !"
,, - Bătrâne, oare-ai cunoscut pe tata ? De m-ai strigat pe nume sau mai știi ?
Te-o fi trimis ca să mă cauți,mama ? De-aș fi mâncat aici de fiare, n-aș veni!
Mirat de cele spuse l-a privit bătrânul ,cu dragoste de umeri l-a cuprins :
,, - Nu știu de ce vorbești așa, copile! Nu mama ta, ci Domnul m-a trimis!"
Și au pornit la drum către chilie,bătrânul pustnic lângă ucenic
I-a aratat bătrânul multe taine și i-a citit povesti din Pateric!
L-a botezat creștin și împreună,când noaptea cheamă peste pleoape somnul
Îngenuncheati in mica lor chilie, ardeau in rugăciune pentru Domnul !
Fanurie cu greu s-a hotârât ( căci dojenit de avva a luat seama)
Să se întoarcă iarăși în cetate, să-și ceară iertăciune de la mama !

Dar ajungând la casa părintească , n-a mai gasit-o cum era odată
I-au spus vecinii despre maica sa, că-n noaptea aceea ea căzuse moartă!
Iar frații săi au fost luați de rude și duși departe (cine știe unde ?)
Fanurie a părăsit cetatea și s-a întors la pustnicul din munte !
S-a lepădat de lume și de patimi și a trăit în post și rugăciune
S-a ridicat pe treptele virtuții și zi de zi sporea in cele bune !
În preajma lui se îmblânzea și fiara și împaca jivinele pustiei
Un șarpe îl păzea chiar lângă prag când se stingeau luminile chiliei !
Făcea minuni și vindeca bolnavii trimiși de pustnici din vecinătate
Și adesea cobora să cerceteze pe toți betegii și săracii din cetate !

Și într-o zi a fost chemat degrabă,să vindece o fiică de-mpărat
Într-o cetate unde multi trăiau în patimi, puțini fiind cu sufletul curat !
Dar a găsit-o moartă pe copilă, părinții i-au sărit plângând 'nainte,
Și biruit de marea lor durere, el s-a rugat cu lacrimă fierbinte
Așa de mult a plâns in rugăciune si Domnul pentru el s-a îndurat
Să-ntoarcă-n trupul mort suflarea vie și fata lor din morți s-a ridicat !
Și multi văzând uimiti acea minune, s-au botezat cu toată casa lor
Crezând în Unul Dumnezeu din ceruri , Acel ce e deasupra tuturor !
Însă vicleanul cel neadormit avea și el ascunși prigonitorii
Care urzeau râzând in întuneric, pe robul lui Hristos să-l dea pierzării !

Și-au aruncat o vorbă la-mpărat si-au spus minciuni in mod acuzator ,
Cum că Fanurie toate le face , nu ca un sfânt ci ca un vrăjitor !
L-au acuzat de tainci uneltiri ,asupra fetei sale ce- a înviat
Spunând că el prin vrăji a omorât-o și tot prin vrăji din morți s-a ridicat !
Și că acestea le-a făcut știind ,că cei ce vor vedea așa minune
Nu-l vor lăsa să plece din cetate și-n locul împăratului pe tron vor vrea a-l pune !
Și auzind acestea împăratul, s-a mâniat și-a poruncit îndată
Să fie dat pe mână la călăi și dus la moarte fără judecată !
Și l-au legat cu funii și cu lanțuri ,târându-l către locul osândirii
Și a băut și el amara cupă, precum Hristos în timpul răstignirii !

Îl mângâiau mergând cu el alături , mulțimea celor ce i-a ajutat
Săraci , femei și toți acei sărmani ce i-a tămăduit si-apoi s-au botezat!
Fanurie văzându-i cum suspină ,cerând un strop de milă pentru el
Din chinul agoniei și al morții , un lung suspin înaltă către cer :
,, - O, Doamne-al îndurărilor si-al Vieții , te rog, eu, păcătosul robul Tău,
Să-i miluiești cu marea Ta iubire, să-i scapi din mreaja duhului cel rău
Pe toți aceia ce vor împărți o pâine sau o plăcintă pentru mama mea
Să îi asculți si să le fii aproape și pâinea lor să fie jertfă pentru ea !
Să te înduri și să o ierți de toate, să o așezi cu dreptii-n a Ta casă
Să nu socoti că buna mea măicuță, când a murit era o păcătoasă!"

Un tunet răzbătut atunci din ceruri si glasul Domnului s-a auzit :
,, - După cuvântul tău să fie ....Fanurie ! Așa cum ți-ai dorit !
Și toți cei care vor striga la tine in boli și-n neputintele trupești
Voi împlini degrabă a lor ruga și tu vei merge să-i tămăduiesti!"
Și multi prigonitorii văzând aceasta plângeau in urma lui, înfricoșați
Chiar și călăii-au aruncat securea, strigând că vor să fie grabnic botezați !
Atunci o ploaie a căzut ca roua ,era botezul cel venit de sus,
Peste călăi și peste toți aceia , ce L-au primit în suflet pe Iisus !
Iar împăratul împietrit de groază a dat poruncă la călăi îndată
Ca sfântului să i se curme viața ,căci altfel se botează-ntreaga gloată !
Însă aceștia n-au voit s-audă, plângeau cu lacrimi multe și cu vai
Fanurie le-a spus : ,, - Tăiati-mi capul ! Și vă promit că azi veți fi in rai ''
Zicând acestea și-a plecat grumazul si a primit mucenicească moarte
Și-n loc de sânge, mare-i Dumnezeu ! Ne spune cartea, că a curs doar lapte.

Și cei ce l-au iubit și l-au cinstit ,precum un uragan s-au ridicat
Strigând și ocărând pe împăratul , că a ucis un om nevinovat !
Și-nspăimântat de tumultul mulțimii a dat poruncă la soldații săi
Să-mprăstie mulțimea răzvrătită și să-i ucidă pe cei trei călăi !
Si-atunci într-o lumină orbitoare s-a arătat Fanurie ,oștean
Ținând în mână o făclie-aprinsa și în armură de soldat roman
A potolit mulțimea speriată și-a-mbărbătat pe aceia trei călăi
Apoi s-a ridicat la cer în slavă ,spre groaza și uimirea celor răi !
Si-atunci călăii au primit să moară și au murit pentru Hristos martiri
Din ceruri peste ei, ai slavei ingeri, au aruncat cununi de trandafiri !
Și-n clipa când pe cap le-au pus cunună , pe trupurile lor scăldate-n sânge
Miresmele de nard s-au așezat și mir ceresc a început a curge !

O ,Doamne ,Cel ce esti Lumină sfântă și faci din păcătoși martiri
Mai înfloresc și azi in cerul Tău, pentru cununa vieții, trandafiri ?

Credința în popor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

de Vasile Militaru                                  

O rușine-i azi credința la poporul românesc

Ca e “dumnezeu” știința și dezmățul sufletesc!

S-a uitat credința sfântă cu tradiții strămoșești

Azi la modă-i desfrânarea și slujirile trupești!

Să te-nchini azi “e rușine”, lumea râde de pacat

Dumnezeu e-nchipuire, fiindcă de …ne-am cultivat!

De! Strămoșii din vechime nu erau prea cultivați,

Astăzi merg să se închine numai cei înapoiați!

Azi, cu-atâta învățătură, cum să crezi în Dumnezeu,

Când cunoști perfect atomul și-i despici nucleul său!

Azi, când munca grea cu brațul e facută de motor,

Azi, când vezi în casă lumea, privind la televizor?!…

Ce câștig ai din credință când azi ai tot ce dorești?

Cum, tu om cu-nvățătură, iarași să te umilești?…

O, dar iată că azi omul s-a schimbat fundamental,

Este drept, are cultură, dar e rău, nedrept, brutal..

Iată, lipsa de credință de la cei ce-s cultivați,

Că ajung să se ucidă chiar și rude, chiar și frați!

Ce frumos era românul, milostiv, cinstit, smerit,

Credincios și cu nădejdea vieții fără de sfârșit!

Toți strămoșii cei din veacuri, iată că au fost uitați,

Sau, sunt defăimați de unii, că n-au fost prea cultivați!

Oare limba românească care-o scriem și-o vorbim

Nu din cărțile lor sfinte, ce le-au scris, o moștenim?

Prima frază tiparită în iubitul nostru grai

Este-o sfântă rugăciune pe acest picior de plai.

Oare nu aveau cultură? Varlaam era ateu?

N-aveau minte sănătoasă de chemau pe Dumnezeu?

Dosoftei n-avea cultură, sau Ivireanul Antim?

Oare nu erau tot oameni, despre dânșii noi ce știm?

Dosoftei cu-a lui cultură peste tot recunoscut

Purta moaște în trăsură ca odor neprețuit.

Mucenicul din Suceava peste tot l-a însoțit,

Pentru ce-l purta cu dânsul Marele Mitropolit?

Oare asa de scurtă minte să fi fost la Dosoftei!?

Câți ca ei au azi cultură dintre cei mai mari atei?

***

Poate Ștefan Voievodul de cultură-a fost lipsit,

El, doar conducea poporul, prin Sihastrul cel sfințit!

Câți din cei ce au cultură cunosc azi amănunțit

Ce averi avea Sihastrul care Ștefan l-a iubit?

Dar câți știu că Sfântu-acesta înțelept și luminat,

Știa pe de rost Psaltirea și pe câți i-a vindecat!?!

Și câți știu că atunci Ștefan sta la ușa lui smerit

Așteptând, el domn, la ușă obosit și istovit?

Știți că-n ruga lui umilă a cerut lui Dumnezeu

Ca s-ajute Voievodul, izbăvind poporul său?

Tot poporul cu credință apară acest pământ,

Mii și mii sunt sub țărână, un popor martir și sfânt!

Au zdrobit păgânătatea cu puterea Sfintei Cruci,

Tot pământul țarii noastre este plin de mucenici!

Sfântul Gheorghe pe drapele întărea pe-acești străbuni,

Presărând urgia morții în puhoaie de păgâni!

Mircea, Alexandru, Ștefan, brazi zidiți de Dumnezeu

Stavila păgânătății – au slăvit Numele Său!

Pân-la noi răzbeau adesea milioane de păgâni,

Dar cădeau zdrobiți de Domnul prin acești creștini români!

Brâncoveanu, om cu carte, între voievozi cinstit,

A murit păstrând credința, un “crestin desăvârșit”!

***

O, dar astăzi Sfinții noștri, ce puțin sunt cunoscuți,

Au sfințit aceste plaiuri în cumplite suferinți!

Azi când gradul de cultură este mult mai ridicat,

Toți strămoșii Sfinți ai noștri, neamul nostru i-a uitat.

Câte vieți fără prihană, vrednice azi de urmat.

Sunt trecute cu vederea, câți români le-au cercetat?

De la Daniil la Iacob, de curând mort la Iordan,

Un popor întreg de Îngeri sunt în plaiul Dunărean!

La Cernica, un luceafar este Sfântul Calinic,

Teodora de la Sihla și Nicodim cel sfințit!

Moșu Gheorghe de la Piatra, din clopotniță de sus

Sau Vichentie la Secu, și căți sunt întru Iisus!?

Doar o parte dintre dânșii poate-s scriși în Pateric,

Despre care, lumea cultă, n-a aflat înca nimic!

O, dar țara noastră-i plină de sfințite ctitorii

Ale Domnului Altare, ale noastre bucurii!

Iată-n zilele de astăzi au rămas fără de preț

Vin străinii să se-nchine frescelor la Voroneț,

Vin străinii și se miră de așa minunății

Care…, cei fără cultură, le-au zidit ca mărturii!

Căți cunosc că la Iordan, îndurand vânturi și ploi,

De curând Iacob-Ioan este Sfânt din Dorohoi?!

Care-i viața lui sfințită, știu că pentru noi a scris

O comoară numa-n versuri până-n clipa când s-a stins!

Trupul lui plin de miresme și de Dumnezeu Sfințit,

Se gasește la Hozeva, de străini astăzi cinstit!

Mai cer unii azi dovada să arate Dumnezeu

Cum să creadă doar în semne azi poporul cel ateu?

Dacă nare-n el voința să citească din Scripturi,

Nu urmează nici credința sfintelor învățături:

Ei cred tot ce spune lumea, făr-să ceară dovediri,

Iar Scriptura, Patericul, nu-s decat închipuiri!

Iată cum cinstim credința și pe Bunul Dumnezeu

Noi românii, creștini de astazi, am ajuns popor ateu!

Iată cum cinstim strămoșii și pe toți ai noștri Sfinți

Tăvălindu-ne în rele și-n spurcatele dorinți.

Pentru ce-au luptat străbunii să ne scape de păgâni,

Dacă noi trăim ca hunii, dar ne socotim creștini…?
Sursa:
https://hrabalexandru.blogspot.com/