DESPRE SFANTA IMPARTASANIE

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                              CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 

 Moto: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6:54). 

                                                                           Preot Ioan

                                            Iubiţi credincioşi, 

În Sfânta Biserică Ortodoxă sunt 7 Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Cununia, Spovedania, Împărtăşania, Sfântul Maslu şi Preoţia. Nu pot fi repetate: Botezul, Mirungerea şi Preoţia. Celelalte pot fi repetate.

Dar ce numin noi Sfântă Taină?

 Sfântă Taină este o lucrare sfântă văzută, prin care puterea mântuitoare nevăzută, care se numeşte har dumnezeiesc, revarsă asupra celor ce o primesc daruri minunate. Împărtăşania este o taină mare, prin care credincioşii ortodocşi, sub chipul pâinii şi al vinului primesc trupul şi sângele adevărat al lui Iisus Hristos, pentru o adevărată, reală împreunare cu El şi deci, pentru a dobândi viaţa veşnică. Această Sfântă Taină a Împărtăşaniei, este în acelaşi timp o jertfă şi ea are mai multe denumiri: Euharistia (în limba greacă înseamnă mulţumire) - fiindcă la Cina cea de Taină, mai întâi a mulţumit, apoi a binecuvântat pâinea şi vinul şi le-a dat ucenicilor săi să se împărtăşească; Cina Domnului; Cuminecătură... Această mare şi dumnezeiască Taină a fost instituită de Domnul nostru Iisus Hristos încă înaintea Cinei celei de Taină, după săturarea a 5000 de oameni cu cinci pâini şi doi peşti. Iisus Hristos a făgăduit să dea celor credincioşi Prea Curat Trupul şi Sângele Său pentru a dobândi viaţă veşnică când a zis: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer; de va mânca cineva din pâinea aceasta , viu va fi în veci. Şi pâinea pe care Eu voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu. Adevărat, adevărat grăiesc vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi“ (Ioan 6:51-53). Iisus Hristos a aşezat Taina Sfintei Împărtăşanii la Cina cea de Taină, înaintea patimilor sale: „Şi pe când mâncau ei, Iisus luând pâinea şi binecuvântând a frânt şi a dat ucenicilor săi zicând: «Luaţi mâncaţi, acesta este trupul Meu» ; apoi luând paharul şi binecuvântând, le-a dat zicând: «Beţi dintru acesta toţi; acesta este sângele Meu al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor» (Matei 26:26-28).

Din aceste cuvinte se vede că în Taina Împărtăşaniei sub chipul pâinii şi al vinului se dă celor credincioşi în mod real şi substanţial, trupul şi sângele lui Iisus Hristos, cum învaţă despre aceasta şi Sfântul Apostol Pavel: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?“ (1 Corinteni 10:16). „De aceea, oricine va mânca această pâine sau va bea acest pahar cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi de sângele Domnului“ (1Corinteni 11:27). 

 Taina Sfintei Împărtăşanii are o însemnătate foarte mare pentru că: 

 1. În Euharistie credincioşii sub chipul pâinii şi a vinului mănâncă şi beau adevăratul trup şi sânge al lui Hristos spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci: Ioan 6:51-58; Matei 26:26-28; 1 Corinteni 10:16.

 2. Euharistia se săvârşeşte spre amintire de viaţa, patimile şi moartea lui Iisus Hristos pentru noi păcătoşii: „Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea“ (Luca 22:10; 1 Corinteni 11:24-25); „Pentru că ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi acest pahar, vestiţi moartea Domnului până va veni“ (1 Corinteni 11:26).

 3. Euharistia este jertfa de pe Golgota continuată şi aplicată, întrucât Mântuitorul ca jertfitor şi ca jertfă în acelaşi timp, aduce Tatălui trupul şi sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului. Singura deosebire constă în forma şi scopul jertfei. Pe Golgota s-a adus Domnul pe Sine în chip sângeros, jertfindu-şi viaţa sa trupească; în Euharistie se jertfeşte pe sine prin preot în chip nesângeros şi tainic. Prin jertfa de pe cruce a realizat Domnul răscumpărarea întregului neam omenesc împăcând pe om cu Dumnezeu. Euharistia ca jertfă se aduce şi pentru cei vii şi pentru cei morţi.

 4. Euharistia este şi o jertfă de cerere, adică se aduce pentru ca noi să dobândim cele de folos sufletului şi trupului.

 5. Este în fine, jertfă de laudă şi de mulţumire pentru binefacerile nesfârşite ce ni le-a adus jertfa Lui de pe Golgota. De aceea pentru împărtăşire se cere o pregătire deosebită şi anume, credincioşii trebuie să se apropie la Sfânta Împărtăşanie „cu vrednicie“, adică pocăindu-se şi mărturisindu-şi păcatele lor şi împăcându-se cu cei pe care i-au necăjit: „Cel ce va mânca pâinea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze dară omul pe sine şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta“ (1Corinteni11:27). Cine se împărtăşeşte cu nevrednicie, pe acela pe pământ îl aşteaptă boli şi chiar moartea, iar în cer judecată şi osândă: „Cel ce mănâncă şi bea din ele cunevrednicie, acela mănâncă şi bea sieşi osândă nesocotind Trupul şi Sângele Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunteţi bolnavi şi neputincioşi şi nu puţini mor“ (1 Corinteni 11: 29-30).

 Taina Sfintei Împărtăşanii se va săvârşi până la a doua venire a lui Iisus Hristos: „ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi acest pahar, vestiţi Moartea Domnlui până va veni El“ (1Corinteni 11:26), şi ea se săvârşeşte de urmaşii legiuiţi ai Sfinţilor Apostoli: EPISCOPII şi PREOŢII: „Aşa dară oamenii să ne socotească ca pe nişte slujitori ai lui Iisus Hristos şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Corinteni 4:1; Efeseni 4:11-12).

 Toţi Sfinţii Părinţi şi Învăţători ai Bisericii, chiar şi creştinii care s-au despărţit de Sfânta Biserică în primele veacuri: nestorienii, eutinienii, iacobiţii, armenii, copţii au crezut şi au învăţat că că cei credincioşi, în Taina Sfintei Împărtăşanii primesc nu pâinea şi vinul obişnuit, ci adevăratul trup şi sânge al lui Hristos.

 Sfântul Efrem Sirul zice: „La cine este ochiul credinţei, acela luminat priveşte pe Stăpânul şi cu credinţă mănâncă din trupul mielului curat, Fiul cel de o fiinţă cu Tatăl ceresc.... Tu credincios, cu toată credinţa primeşte trupul şi sângele Stăpânului cu toată convingerea şi nu te sili să cercetezi!“ Sfântul Ambrozie zice: „Hrana euharistică a creştinilor este incomparabil mai presus de mana care s-a dat cândva evreilor, pentru că , pe când evreilor s-a dat trupul lui Hristos numai în preînchipuire, nouă ni se dă într-adevăr, şi pe când mana nu scutea de moarte pe cei care o mâncau, pâinea de viaţă a creştinilor, pogorâtă tot din cer, dar acum fiind chiar trupul lui Hristos ne dă viaţă veşnică“.

 La fel Sinodul I Ecumenic, Sinodul III Ecumenic şi Sinodul Trulan, canon 101 spun că: „În Euharistie noi primim adevăratul Trup şi Sânge al lui Iisus Hristos“. Toţi Sfinţii Părinţi spun că: „Euharistia ca jertfă înlocuieşte jertfele din Vechiul Testament care aveau numai însemnătate preînchipuitoare căci pe jertfelnicul creştin, începând cu Cina cea de Taină este pus înainte şi se înalţă Mielul cel adevărat al lui Dumnezeu care a ridicat păcatele lumii, acel Miel care a fost răstignit pe cruce“. Sfânta Euharistie fiind o jertfă atât de mare şi de sfântă, este foarte însemnată şi binefăcătoare după lucrările sale, atât pentru cei pentru care se săvârşeşte şi cu atât mai mult pentru cei care se împărtăşesc: „Ea face pe Dumnezeu milostiv şi dă iertare de păcate tuturor pentru care se aduce - vii şi morţi“ (Sfântul Ambrozie). Sfântul Chiril al Ierusalimului zice: „Când ne rugăm pentru cei morţi deşi au fost păcătoşi, Hristos care s-a răstignit pentru păcatele noastre se milostiveşte şi pentru ei şi pentru noi“. Sfântul Ioan Gură de Aur şi Fericitul Augustin spun: „Cel ce nu mănâncă Trupul şi nu bea Sângele Domnului, se lipseşte de viaţa veşnică“. Sfinţii Părinţi au recunoscut ca este necesară pentru credincioşi împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului: „Este bine şi prea de folos ca în fiecare zi să se împărtăşească creştinii“, iar noi putem întâlni astăzi foarte mulţi creştini care nu s-au împărtăşit niciodată în viaţa lor, chiar până la adânci bătrâneţi. Alţii spun că s-au împărtăşit la Paşti, dar de fapt nu s-au împărtăşit, ci au luat doar Sfintele Paşti (pâine stropită cu vin şi sfinţită prin rugăciunile preotului) pe care le confundă cu Sfânta Împărtăşanie.

                                                     Iubiţi credincioşi, 



Iată în continuare câteva întâmplări adevărate care confirmă faptul că în Sfânta Euharistie credincioşii sub chipul pâinii şi al vinului primesc adevăratul trup şi sânge al Domnului Iisus Hristos:

 1. Istoricul Sozomen povesteşte că într-una din zilele în care Sfântul Ioan Gură de Aur împărtăşea pe credincioşi, s-a apropiat o femeie care era molipsită de erezia macedoniană. Cum a primit Sfânta Împărtăşanie îndată părticica din gura ei s-a prefăcut în piatră. După această minune, femeia s-a spovedit şi s-a întors la credinţa adevărată. 

2. Când Sfânta muceniţă Evdochia a fost adusă la judecată, ostaşii dezbrăcând-o au văzut că a căzut jos o părticică din Sfintele Daruri. Ostaşii au ridicat părticica şi neştiind ce este au dus-o la împărat. Când ighemonul a întins mâna ca să ia părticica, părticica s-a prefăcut în foc, care a pârlit ostaşii iar la ighemon i-a ars umărul stâng.

 3. Un grup de copii dintr-un sat păşteau vitele. Pentru a se distra au hotărât să se joace oficiind Sfânta Liturghie în glumă. Copiii aceştia veneau adesea la Biserică şi cunoşteau bine rânduiala Sfintei Liturghii. Au adus pâine şi vin, au ales o piatră mare în loc de Sfânta Masă, pe care au aşezat pâinea şi vinul şi au început săvârşirea Liturghiei. Unul alegându-şi rolul de preot, doi şi-au ales rolul de diaconi iar restul cântăreţi. Şi iată când au voit să se atingă de pâine să o sfarme şi să se împărtăşească, s-a coborât foc din cer, a mistuit piatra şi tot ce era pus pe ea. Copiii de spaimă au căzut la pământ şi au rămas aşa fără să se mişte. În această stare i-au găsit părinţii şi numai a doua zi au putut să povestească ceea ce s-a întâmplat cu ei. Cazul a fost adus la cunoştinţa episcopului locului şi acolo, pe acel loc s-a construit o Biserică.

 4. Despre Sfântul Grigore cel Mare se povesteşte că o dată, o femeie nobilă a dus la Biserică prescuri pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Când a sosit momentul împărtăşaniei, femeia s-a apropiat de altar pentru a primi Sfintele Taine. La cuvintele Sfântului Grigore „se dă de viaţă făcătorul Trup al Domnului nostru Iisus Hristos“, femeia a zâmbit.
 Sfântul Grigore a întrebat-o: „De ce aţi zâmbit?“. Femeia i-a răspuns: „Pentru mine este curios Stăpâne că tu pâinea pe care eu am pregătit-o cu mâinile mele o numeşti trupul lui Hristos!“. Sfântul Grigore văzând neştiinţa femeii s-a rugat lui Dumnezeu şi îndată pâinea s-a prefăcut în carne iar vinul în sânge. Această minune au văzut-o toţi cei din Biserică. Sfântul s-a rugat acum din nou şi chipul trupului s-a prefăcut în chipul pâinii, iar chipul sângelui s-a prefăcut în chipul vinului, cu care a fost împărtăşită femeia care, de atunci încolo a devenit foarte credincioasă.

 5. Şi iată acum, iubiţi credincioşi, încă o întâmplare reală care s-a petrecut acum câţiva ani într-un sătuc din Ardeal. O femeie foarte credincioasă care se ocupa cu creşterea albinelor (avea stupină) a observat că de la o vreme nu prea mai merg bine stupii, albinele produceau puţină miere. Auzise de la o altă credincioasă că dacă pui într-un stup Sfânta Împărtăşanie, albinele o să dea o producţie foarte mare de miere.
Şi atunci, a mers la Sfânta Biserică, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, dar, în loc să înghită Sfânta Împărtăşanie, a ascuns-o sub limbă şi apoi, ajungând acasă, a băgat-o într-unul dintre stupi. Peste trei săptămâni preotul satului a avut o descoperire de la Dumnezeu că această femeie a făcut altceva decât trebuia cu Împărtăşania. S-a dus la ea acasă şi a întrebat-o: „De la Dumnezeu am descoperire că acum trei săptămâni nu ai înghiţit Sfânta Împărtăşanie, spune-mi cinstit, te rog, ce ai făcut cu ea?“.
 Simţindu-se vădită, femeia a început să plângă şi i-a mărturisit adevărul.
Au mers împreună şi au deschis stupul şi auziţi dumneavoastră minune: ALBINELE FĂCUSERĂ O CLĂDIRE DIN CEARĂ EXACT CA O BISERICUŢĂ ÎN JURUL SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII !!! Minunat este ce-au făcut albinele, dar foarte trist este că există o mulţime de oameni care nici măcar nu ştiu ce este aceea Sfânta Împărtăşanie. Unii o confundă cu Sfintele Paşti, alţii mor neîmpărtăşiţi dintr-o mare neglijenţă, iar o altă parte (ateii) o refuză chiar şi pe patul de moarte spre osânda lor veşnică. Puterea tămăduitoare a Sfintei Împărtăşanii (câteva exemple)

 ► Soacra Sfântului Grigore Teologul fiind grav bolnavă, cum s-a împărtăşit îndată s-a vindecat.

 ► Sfântul Andrei Criteanul până la 7 ani a fost mut, dar cum s-a împărtăşit a început să vorbească. 

► Sfântul Ioan Arhiepiscopul Constantinopolului a pus Sfintele Daruri pe ochii unui orb şi a spus: „Cel ce a vindecat pe orbul din naştere, să te vindece şi pe tine!“. Orbul s-a vindecat şi a început a vedea.

 ► Sfântul Ioan de Kronstadt povestea că o femeie bătrână care scuipa sânge şi nu mai putea mânca nimic, după ce s-a împărtăşit s- a vindecat complet de boala sa. Cine se împărtăşeşte cu regularitate (cel puţin în cele patru posturi mari ale anului) cu Sfintele Taine, aceluia şi duhurile necurate nu-i pot face nimic. Iată că, o dată Sfântul Macarie a întrebat pe diavol: „De ce vă temeţi voi cel mai mult la creştini?“ Şi diavolul i-a răspuns: „Noi ne temem de ceea ce mâncaţi voi !!!“, adică de Sfânta Împărtăşanie. 
Combaterea obiecţiunilor altor culte religioase Înainte de a trece la combaterea obiecţiunilor sectare, este necesar să vedem ce părere au despre Sfânta Împărtăşanie capii protestantismului, şi anume: LUTHER
- admite prezenţa reală a lui Iisus Hristos în Sfânta Împărtăşanie, dar nu admite prefacerea pâinii şi vinului în trupul şi sângele Domnului. După el trupul şi sângele Domnului sunt alături sau împreună cu pâinea şi vinul
- (In pane, cum pane et sub pane şi in vino, cum vino et sub vino)
- adică pâine şi vinul rămân neschimbate, dar se împreună cu ele trupul şi sângele Domnului. De aceea, felul acesta de prezenţă se numeşte şi prin împănare
 - praesentia per impanationem. La această părere greşită a ajuns Luther pornind de la analogia dintre Sfânta Euharistie şi întruparea Domnului. ZWINGLI
- învaţă că în Sfânta Împărtăşanie nu este prezent Domnul sub nici o formă. Sfânta Împărtăşanie este un simplu act comemorativ, o ceremonie care ne aminteşte de cea din urmă serbare a Paştelui de către Mântuitorul cu ucenicii săi. El spune că cuvintele de instituire trebuie înţelese în sens figurat: „Acesta este trupul meu însemnează acesta închipuieşte trupul Meu“.

Sau spune că atunci când Mântuitorul rosteşte cuvântul „trupul Meu“ are înţeles „simbolul trupului Meu“. CALVIN - ţine cale de mijloc între Luther şi Zwingli.
El spune că în Sfânta Împărtăşanie sunt de faţă trupul şi sângele Domnului dar nu în chip material, ci în chip SPIRITUAL.
Pâinea şi vinul nu se prefac, nici nu conţin prin impanaţiune trupul şi sângele Domnului, ci sunt mijloace prin care ni se dă trupul şi sângele Domnului. Numai cei aleşi se împărtăşesc însă cu acest SPIRITUAL TRUP şi SANGE al Domnului, pe când cei păcătoşi primesc simple pâine şi vin.
                                               Oare aşa să fie??? 
 Biserica Ortodoxă a condamnat rătăcirile protestante în Sinodul de la Iaşi (1642) şi în cel din Ierusalim (1672) şi a formulat învăţătura asupra acestor puncte în Mărturisirea Ortodoxă şi Mărturisirea Patriarhului Dositei. Obiecţia unor culte religioase: Noi ne împărtăşim, dar credem că primim pâine şi vin obişnuit spre amintirea patimilor şi morţii lui Iisus Hristos, după cum chiar El a zis: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea“ (1 Corinteni 11:24). Că noi primim doar pâine şi vin, chiar şi Sfântul Apostol Pavel aceasta zice: „Că de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta moartea Domnului vestiţi până când va veni“ (1 Corinteni 11:26).

 Răspunsul nostru: 

    Faptul că Sfântul Apostol Pavel nu consideră obişnuite „pâinea“ şi „vinul“ cu care ne împărtăşim se vede din aceea că el nu dă nici o tâlcuire cuvintelor spuse de Iisus Hristos ucenicilor săi „Acesta este trupul Meu“ şi „Acesta este sângele Meu“, la Cina cea de Taină (1 Corinteni 24:25). Şi apoi tot el le spune creştinilor să ia aminte că nu este „simplă pâine“ şi nu este „simplu vin“, ci să se ispitească pe sine, dacă sunt vrednici să le primească. Şi dacă vor primi cu nevrednicie, vor fi vinovaţi nu contra pâinii şi al vinului ci: „vinovaţi vor fi trupului şi sângelui Domnului“ (1 Corinteni 10:27), pe care-L primesc sub chipul pâinii şi al vinului, căci mai înainte el zice: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este oare împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?“ (1 Corinteni 10:16).

 Obiecţia unor culte religioase: Împărtăşirea e nefolositoare: „Aria şi teascul nu-i va hrăni şi vinul i-a înşelat“ (Osea 9:2).

 Răspunsul nostru:

    Proorocul Osea nu vorbeşte aici despre împărtăşire, care pe timpul lui nici nu era, ci ameninţă pe evrei şi pe păgâni pentru idolatrie şi desfrâu cu foame, în timpul căreia ei nu vor avea nici pâine, nici vin şi nu vor trăi pe pământul Domnului. Obiecţia unor culte religioase: Voi chinuiţi pe Iisus Hristos, a doua oară, căci îl tăiaţi cu cuţitul şi-i străpungeţi cu suliţa trupul în timpul frângerii ei.

 Răspunsul nostru:

        Nu-i adevărat! Agneţul se taie în semnul crucii în vremea proscomidiei, în amintirea patimilor de pe cruce ale Mielului lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa păcatele lumii şi atunci se împunge cu copia spre amintire, pentru că ostaşul a împuns coasta Mântuitorului. Când însă pâinea va fi prefăcută de Sfântul Duh în Trupul lui Hristos, atunci ea numai se frânge pentru împărtăşirea credincioşilor. Obiecţia unor culte religioase: La voi la ortodocşi nu se face drept frângerea, deoarece trupul şi sângele lui Iisus Hristos nu se dau separat cum a împărtăşit Iisus Hristos pe ucenicii săi ci împreună, cu linguriţa.

 Răspunsul nostru:

             Acest lucru priveşte rânduiala, dar nu esenţa tainei. Obiceiul de a se da credincioşilor Sfânta Împărtăşanie cu linguriţa a fost introdus în Sfânta Biserică din două motive:

 1. pentru a păzi această sfinţenie de pângărire de către necredincioşii care, după mărturisirea Sfântului Ioan Gură de Aur, luau împărtăşania acasă pentru descântece;

 2. era cu neputinţă de a împărtăşi copiii cu Sfântul Trup fără să fie împreunat cu Sfântul Sânge, şi la urma urmelor cu linguriţa este uşor de împărtăşit mulţi credincioşi la o singură slujbă. Apoi pentru că Împărtăşania este „focul dumnezeiesc“ care arde pe cei care se împărtăşesc cu nevrednicie (1Corinteni11:29-30)şi care curăţă păcatele credincioşilor (Matei 26:28) - linguriţa înseamnă CLEŞTELE cu care cândva un serafim, luând un cărbune de pe jertfelnic s-a atins de gura proorocului Isaia şi a zis: „Iată... fărădelegea ta este depărtată de la tine“ (Isaia 6:6-7) - tâlcuieşte Sfântul Simeon episcop de Tesalonic în lucrarea sa „Despre linguriţa sfinţită“. 

Obiecţia unor culte religioase: 

 Iisus Hristos n-a turnat apă caldă în pahar dar voi turnaţi. Răspunsul nostru: Turnăm apă caldă în amintirea faptului că, atunci când a murit Iisus Hristos unul din ostaşi cu suliţa coasta i-a împuns-o şi îndată a ieşit „sânge şi apă“ (Ioan 19:34). Turnând apă călduţă în Sfântul Potir, preotul zice: „Căldura credinţei plină de Duhul Sfânt“.

      Obiecţia unor culte religioase:

 Ortodocşii răstignesc din nou pe Iisus Hristos, dacă socotesc împărtăşirea o jertfă pentru milostivire căci: „Iisus Hristos o dată s-a jertfit ca să ridice păcatele multora“ (Evrei 9:24-26-28) 
- „Noi suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Iisus Hristos o dată“ (Evrei 10:10-14) - de aceea jertfa cea fără de sânge este de prisos.

 Răspunsul nostru: 

Aici se vorbeşte despre jertfa de pe Golgota care este preînchipuită de jertfele din Vechiul Testament. Jertfele iudeilor se aduceau în fiecare an şi nu puteau să îndrepte pe cei care le aduceau „pentru că cu neputinţă este ca sânge de tauri şi de ţapi să ridice păcatele“ (Evrei 10:1-4). Jertfa de pe Golgota a fost adusă o dată pentru totdeauna, pentru păcatele întregii lumi. Dar Sfânta Împărtăşanie, El a poruncit să se facă totdeauna „Fiindcă de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnlui o vestiţi până când El va veni“ (1Corinteni 11:26). În Sfânta Liturghie nu pătimeşte a doua oară, ci El Însuşi preface prin Sfântul Duh, pâinea şi vinul în adevărat trupul şi sângele Său.

Obiecţia unor culte religioase: 

 Noi nu putem să credem că un preot păcătos poate să prefacă pâinea şi vinul în trupul şi sângele Mântuitorului.

 Răspunsul nostru: 

Nu preotul preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Iisus Hristos ci Sfântul Duh; preotul numai se roagă ca Dumnezeu să trimită pe Sfântul Duh să prefacă Sfintele Daruri. Puterea şi acţiunea darului Sfântului Duh nu se împiedică de vrednicia sau nevrednicia preotului, care chiar păcătos fiind, are asupra lui „Darul lui Dumnezeu“ adică Harul Duhului Sfânt - primit prin punerea mâinilor episcopului (2 Timotei 1:6) şi „comoara aceasta (Harul Duhului Sfânt) însă o avem în vase de lut (în trup). Această covârşitoare putere să fie aceea a lui Dumnezeu şi nu de la noi“ (2 Corinteni 4:7). Concluzii despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei 

1. Iisus Hristos a făgăduit să aşeze Taina Sfintei Împărtăşanii (Ioan capitolul 6). Şi a aşezat-o la Cina cea de Taină (Matei 26:26- 28).

 2. În Taina Sfintei Împărtăşanii, credincioşii mănâncă, sub chipul pâinii şi al vinului, Trupul şi Sângele adevărat al lui Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor şi viaţa de veci (Ioan 6:51-54; Matei 26:26- 28; 1Corinteni 10:15-16-17; 1 Corinteni 11:27-29).

 3. Pentru Împărtăşanie trebuie să fim pregătiţi, să ne împărtăşim cu vrednicie (1Corinteni 11:27-30).

 4. Sfânta Împărtăşanie se va săvârşi până la a doua venire a lui Iisus Hristos (1Corinteni 11:26) Şi ea se săvârşeşte numai de preoţii şi episcopii Sfintei Biserici (1Corinteni 4:1; Efeseni 4:11-12).

 5. „Cine nu se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, acela nu va avea viaţă veşnică“ (Ioan 6:53-54).

                                                Iubiţi credincioşi, 

 „Trupul şi sângele lui Hristos din Sfânta Împărtăşanie se luptă cu trupul şi sângele nostru împotriva patimilor, sfinţind trupul şi arzând patimile“ (Părintele Arsenie Boca). Mai înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie trebuie să ne spovedim. Nimeni nu se poate împărtăşi fără ca mai înainte de aceasta să alerge să-şi spele sufletul de mizeria păcatelor. Unii oameni nu merg la spovedanie având următoarele obiecţii împotriva acestei Sfinte Taine:

 1. „Sunt atât de păcătos! Poate oare Dumnezeu să-mi ierte păcatele? Nu cred asta! De aceea nu am nici un folos dacă mă spovedesc“.

Dacă omul se spovedeşte cu căinţă şi sinceritate i se iartă toate păcatele. Sfântul Ignatie Briancianinov spune: „Puterea pocăinţei se întemeiază pe puterea lui Dumnezeu! Doctorul este Atotputernic, iar medicamentul pe care ni-l dă El este tot atât de puternic“. 

2. „De ce să mă spovedesc, nu am nici un păcat. Să se spovedească cei ce au ucis, care au jefuit, au făcut desfrânare, nelegiuiri sau vreun alt fel de păcat“. Această obiecţie faţă de spovedanie este total opusă celei dintâi. În primul caz omul nu crede că va fi iertat din pricina conştiinţei apăsătoare a propriei păcătoşenii, iar aici lipseşte orice conştiinţă a păcătoşeniei. Dacă un om stă pentru mai mult timp închis într-o cămăruţă, se obişnuieşte cu aerul stricat şi nici nu simte cât este de neplăcut. Însă, dacă intră cineva de afară, nu va putea să rabde duhoarea adunată în cameră şi va ieşi îndată. Ei spun că sunt curaţi, fără de păcat dar închipuirile nu pot fi socotite drept realitate. „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu  este întru noi“ (1 Ioan 1:8).

Sfinţii Părinţi ne învaţă că greu lucru este ca omul să-şi vadă păcatele. Aceasta ei o tălmăcesc prin orbirea pe care ne-o pricinuieşte diavolul. Avva Isaia spune: Când omul se desparte de cel ce se află de-a stânga sa, adică de comuniunea cu diavolii şi de ascultarea de sfaturile lor , atunci el îşi va vedea păcatele sale înaintea lui Dumnezeu, în toată amănunţimea lor. Dacă vederea păcatelor proprii ar fi fost ceva uşor, atunci Sfântul Efrem Sirul nu sar mai fi rugat cu aceste cuvinte: „Aşa, Doamne, Împărate dăruieştemi să-mi văd greşelile mele...“ Nici Sfântul Ioan de Kronştad nu ar fi spus: „Aceasta este, într-adevăr de la Dumnezeu - ca să-ţi vezi păcatele în mulţimea şi josnicia lor“. 

3. „Eu mă spovedesc direct lui Dumnezeu. Ce nevoie am să merg la preot?

“ Dacă nu ai nevoie să mergi la preot, nu merge la el! Dar atunci caută spre Dumnezeu, să te boteze El direct de sus. El să te mirungă, El să te cunune, El să săvârşească Sfântul Maslu, El să te împărtăşească direct dintr-o liturghie cerească. Însă tu nu faci asta. De ce eşti nestatornic?
 De ce pentru celelalte taine te adresezi preotului, iar când este vorba de Taina Spovedaniei spui: nu am nevoie de preot, eu mă spovedesc direct înaintea lui Dumnezeu! Nu simţi oare că în felul acesta te înşeală vrăjmaşul tău? Dumnezeu a rânduit preoţii să săvârşească Sfintele Taine, ca prin ele să primim harul cel ceresc şi atotmântuitor. Şi mântuirea este o taină.

 4. De ce să mă spovedesc când ştiu că iarăşi voi păcătui? 

Sunt de acord că trebuie să te spovedeşti, dar să nu mai greşeşti deloc după aceea. Această obiecţie conţine ceva adevărat şi ceva neadevărat. Adevărată este dorinţa de a nu mai păcătui după spovedanie. Însă noi suntem oameni neputincioşi şi nu putem ajunge dintr-o dată la o astfel de statornicie. Şi atunci să încetăm să ne mai spovedim? Cum este mai bine: să zaci în noroiul mlaştinii duhovniceşti sau să te ridici după fiecare cădere şi să-ţi continui drumul înainte, cu nădejdea că poate, odată, vei ajunge la limanul statornic şi frumos al virtuţii. Dacă nu te spovedeşti, rămâi în noroi. Un tânăr călugăr se plângea marelui stareţ, Avva Sisoe: „Avva, ce să fac? Am păcătuit!“ Bătrânul îi răspunse: „Ridică-te!“ Monahul zice: „M-am ridicat şi iarăşi am căzut!“
Stareţul îi răspunse iarăşi: „Ridică-te din nou!“ Atunci călugărul cel tânăr îl întrebă: „Şi până când mă voi ridica din moment ce mereu cad?“ „De câte ori cazi ridicăte şi te vei mântui!“, i-a răspuns Avva Sisoe. 

Orice om care îşi murdăreşte mâinile se spală. Nimeni nu va zice: „N-am să mă mai spăl că oricum au să mă murdăresc!“ Sau altfel spus nimeni nu va refuza să mai mănânce pentru că peste puţină vreme îi va veni iarăşi foame. După ce te-ai spovedit şi ţi-ai îndeplinit canonul pe care ţi l-a rânduit duhovnicul, să te duci iarăşi la el şi să-i cere dezlegare (binecuvântare) ca să te împărtăşeşti. Dacă cineva se împărtăşeşte fără binecuvântarea duhovnicului, acela se osândeşte ca şi iudeii care L-au răstignit pe Mântuitorul sau ca Iuda, care L-a vândut pe Domnul. În zilele de pregătire pentru a te împărtăşi caută să dai înapoi ce ai luat pe nedrept şi să te împaci cu cel cu care eşti certat. Să ai sufletul curăţit de orice nelegiuire pentru că scris este: „Fericiţi cei ce spală veşmintele lor (adică îşi spală sufletele prin spovedanie) ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii“, căci: „În cetate (adică în Împărăţia lui Dumnezeu) nu va intra nimic pângărât şi nimeni care este dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna“ (Apocalipsa 21:27).

Cu câteva zile mai înainte de a te împărtăşi, ştiind că „Sfintele se dau numai celor sfinţi“, încearcă pe cât îţi stă în putinţă să te înfrânezi de la tot ce te-ar face să păcătuieşti. Posteşte cât poţi de mult, fii retras de la gâlcevile vieţii sociale, îndepărtează-te de la legăturile cu soţul sau soţia ta, fă bine pe cât poţi rugându-te la Dumnezeu pentru sufletul tău şi pentru toţi cei din jurul tău. În seara de dinainte de a te împărtăşi citeşte din ceaslov rugăciunile pentru împătăşanie (canonul de împărtăşanie). În Sfânta Biserică să stai cu frică şi evlavie de Dumnezeui iar când preotul zice: Cu frică de Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă, atunci să iei o lumânare, o aprinzi şi să te apropii de Sfântul Potir zicând în gând: „Dumnezeul curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte!“. Nu uita cuvintele Părintelui Arsenie Boca: „Când te împărtăşeşti unde-ţi sunt lacrimile?“. Îndată după ce ai luat Sfânta Împărtăşanie, să iei anaforă şi aghiasmă, să te fereşti să nu scuipi, să nu mai săruţi nici o icoană iar când ajungi acasă citeşte din Ceaslov „Rugăciunile de mulţumire după dumnezeiasca împărtăşire“.
 Cu luare aminte sa ne impartasim... Împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem. Să te împărtăşeşti însemnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viaţa lui Hristos, iar viaţa lui Hristos să se facă viaţa nostră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligăm pe Hristos în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta. Împărtăşirea prin milostenie

 Sunt patru feluri de împărtăşire: 

 1. Prin săvârşirea a toată fapta bună, după cuvântul Domnului, Care zice: „Cine face poruncile Mele acela Mă iubeşte pe Mine“ (Ioan 14:21); 

2. Prin ascultarea cu atenţie a cuvântului lui Dumnezeu, adică prin citirea sfintelor cărţi, prin slujbe şi cântări duhovniceşti, după cuvântul care zice: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4:4);

 3. Prin sfânta rugăciune făcută cu smerenie şi luare-aminte;

 4. Prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este împărtăşirea cea mai înaltă, fără de care nimeni nu se poate mântui.

 Cântecul potirului
de Nichifor Crainic

 Când holda tăiată de seceri fu gata
 Bunicul şi tata,
 Lăsară o chită de spice în picioare
 Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
 Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
 Să-nchipuie barba lui Domnu Hristos. 

Când pâinea-n cuptor semănă cu arama,
 Bunica şi mama,
 Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
 Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
 Ca pâinea, dând abur cu dulce miros,
 Părea că e barba lui Domnu Hristos.

 Şi iată potirul la gură te-aduce,
 Iisuse Hristoase, tu jertfa pe Cruce,
 Hraneşte-mă, mamă de sfânt Dumnezeu. 
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
 Eşti totul în toate şi toate prin tine,
 Tu pâinea de-a pururi a neamului meu. 

Din coarda de viţa ce-nfăşura crama
 Bunica şi mama,
 Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea; 
Copile, grăira, broboanele-acestea
 Sunt lacrimi de mamă varsate prinos
 La casnele Domnului nostru Hristos.

 Apoi, când culesul de struguri fu gata,
 Bunicul şi tata,
 În joc de călcâie jucând nestemate
 Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,
 Copile, grăiră, e must sângeros
 Din inima Domnului nostru Hristos.

 Şi iată potirul la gura te-aduce, Iisuse Hristoase,
 Tu jertfa pe Cruce;
 Adapa-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.
 Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
 Eşti totul în toate şi toate prin tine, 
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu. 

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
 Pământul acesta, Iisuse Hristoase,
 E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
 Priveşte-te-n vie şi vezi-te-n grâne
 Şi sângeră-n struguri şi frânge-te-n pâine, 
Tu, viaţa de-a pururi a neamului meu.

 Bibliografie: Biblia E.I.B.M.,Bucureşti, 1988; Preot Igor Macovei, Călăuza misionarului ortodox; Sfântul Nicolae Velimirovici, Catehismul Bisericii Ortodoxe, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004; O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie Boca în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002; Ieromonah Nicodim Sachelarie, Îndrumarea vieţii, Edituara Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2000.

 http://www.razbointrucuvant.ro/2011/10/31/halloween-osarbatoare- demonica-sau-cum-sunt-initiati-copiii-nostri-in-practicioculte- inclusiv-in-gradinite-si-scoli-si-video/