Pagini

27 decembrie 2018

Sfantul Arhidiacon Stefan



.Ioan Monahul

atru la numar si suna cum nu se poate mai limpede, aratand deslusit ce asteapta Hristos de la aceia care cuteaza a spune ca-i sunt ucenici. “Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri”. Marcu 8, 3“Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri”.Luca 9, 26:“Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, de acesta si Fiul Omului se va rusina, cand va veni intru slava Sa si a Tatalui si a sfintilor ingeri.”Luca 12, 8-9:“Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, si Fiul Omului va marturisi pentru el inaintea ingerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, lepadat va fi inaintea ingerilor lui Dumnezeu”. Textelor acestora le-a dat ascultare deplina Sfantul Stefan, care nu s-a rusinat, nu s-a lepadat, si-a infruntat acuzatorii si a ramas neclintit in credinta sa pana la moarte.Un alt text fundamental pentru problema curajului si a lepadarii de Hristos, il gasim in Epistola catre romani, capitolul 10, versetul 10:“Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire”.Textul acesta pare a-i fi fost calauza celui pe care-l praznuim astazi si gandesc ca trebuie sa ne fie si noua indreptar permanent.
Daca un singur tanar ar merge astazi pe urmele Sf. Arhidiacon Stefan ar schimba fata tarii.
“Un exercitiu ascetic prin care ne-am raporta cu onestitate propria noastra viata la semnificatiile martirajului Sf. Stefan ne-ar aduce in situatia de a vedea nemijlocit realitatea care ne inconjoara, totodata si cele doua singure posibilitati de a vietui: ori privind ca si Stefan, la Hristos, netematori si liberi, statornici in adevarul de credinta si gata de orice sacrificiu, ori ramanand mai departe sclavi, inrobiti si batjocoriti de lasitatea noastra”.

26 decembrie 2018

Sfântul Arhidiacon Ştefan

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



27 - Decembrie
+ ) SFANTUL APOSTOL INTAIUL MUCENIC SI ARHIDIACON STEFAN
Sfantul Ştefan, unul din cei şapte diaconi.
, Apostolul cu chip de înger
Creştin-ortodocşii îl prăznuiesc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul dintre cei şapte diaconi. Sfânta Scriptură ne învaţă despre cum au ales şi hirotonit primii şapte diaconi cei 12 Apostoli ai Mântuitorului (numărul Sfinţilor Apostoli s-a reîntregit după ce Iuda Iscarioteanul a fost înlocuit cu Matia), astfel încât numărul creştinilor sporea pe zi ce trecea cu mii de creştini. Între ei s-a aflat şi Sfântul Apostol Ştefan.
În Vieţile Sfinţilor se arată de asemenea că Sfântul Ştefan îşi punea mâinile pe bolnavi, care se însănătoşeau, îi întărea pe credincioşi prin cuvânt, îi mustra pe iudeii necredincioşi. “S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: «Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioară, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit». Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.”
În Faptele Apostolilor se spune că au intrat atunci câţiva bărbaţi, care au susţinut că l-au auzit că “a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii”. “Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava Lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: «Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!» Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi’ntr’un cuget s’au năpustit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl loveau cu pietre.
Se spune că, privindu-l pe Sfântul Ştefan, cei prezenţi “au văzut faţa lui ca faţa de înger”. Sinaxarul arată că nemaiputând răbda ruşinea biruinţei, aceştia l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. “Iar Sfântul se ruga pentru ei, zicând: «Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!». Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.”
Sfinte Arhidiacone Ștefan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cuviosul Nicodim de la Tismana (26 Decembrie)


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Miercuri, 26 Decembrie

Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pomenirea Sfîntului şi Dreptului Iosif

Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

ACATISTUL/PARACLISUL

Acatistul Sfântului Cuviosului Nicodim de la Tismana

Paraclisul Sfântului Cuviosului Nicodim de la Tismana

Întocmit după viaţa Sfântului, de Gherontie Călugărul (Ghenoiu).

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca unui mare ocrotitor; ci ca cela ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Icosul 1:

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, preacuvioase părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor, lacrimi de bucurie îţi aduc ţie, cântându-ţi unele ca acestea:

Bucură-te, a îngerilor mirare;

Bucură-te, a demonilor pierzare;

Bucură-te, desfătarea Raiului;

Bucură-te, îngere al Darului;

Bucură-te, a cuvioşilor cunună;

Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;

Bucură-te, a Lavrei tale ocrotitor;

Bucură-te, al monahilor îndrumător;

Bucură-te, cerească lumină;

Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;

Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;

Bucură-te, al pustnicilor veselitor;

Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea:

Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, părinte Nicodime; şi mergând în Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi sihaştrii Athonului de văpaia dragostei dumnezeieşti ce ardea întru tine, şi slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Lavra Hilandarului se veseleşte primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os domnesc crescută şi în care Duhul lui Dumnezeu se odihneşte; iar noi uimiţi de puterea Harului ce luminează întru tine, părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:

Bucură-te, lauda Sfântului Munte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, râvnitorul dumnezeieştilor ştiinţe;
Bucură-te, a Basarabilor lumină;
Bucură-te, inimă de bucuriile Duhului plină;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;
Bucură-te, a noastră dăruire a celor de folos;
Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfinţit;
Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;
Bucură-te, cela ce ai fost om ceresc;
Bucură-te, cela ce eşti înger pământesc;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea:

Întâistătător al marelor lavre athonite fiind, preacuvioase părinte, chip al nevoinţelor duhovniceşti te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta şi să ridici vetre de lumină duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, preacuvioase; şi acum mulţimile călugărilor, chip al nevoinţelor monahiceşti, pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aduc neîncetat, grăind aşa:

Bucură-te, a monahilor lumină;
Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;
Bucură-te, dulce ostenitor;
Bucură-te, al darurilor dumnezeieşti cuprinzător;
Bucură-te, orânduitorul vieţii monahiceşti;
Bucură-te, cela ce pe pustnici îi întăreşti;
Bucură-te, părinte, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;
Bucură-te, prea blândule păstor;
Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea:

Când marele Antonie ţi-a poruncit să treci în Ţara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte, şi haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, părinte, pe ţărmul românesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

La Orăştie trecând în Ţara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire, te-ai sârguit părinte, iar Vlaicu Vodă ţi-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilinţă unele ca acestea:

Bucură-te, înger binevestitor;
Bucură-te, al orânduielii monasticeşti începător;
Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;
Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;
Bucură-te, a Basarabilor bucurie;
Bucură-te, că ei, rudenie după trup vor să te ştie;
Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veseleşte;
Bucură-te, că fiu prea iubit pe tine te primeşte;
Bucură-te, că la Vodiţa aşezare de sihaştri ai ridicat;
Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;
Bucură-te, a Banatului lumină;
Bucură-te, că ai tăi fii duhovniceşti întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea:

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, părinte, prin dumnezeiască chemare a alergat la Cascada Apelor Cristaline şi în peşteră sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

După ce ai izgonit din peşteră balaurul ce te ameninţa, părinte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ţi descopere voinţa Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici şi împlinindu-ţi dorirea, cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, cela ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;
Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoinţe;
Bucură-te, cunoscătorul înaltelor ştiinţe;
Bucură-te, aşezătorule de cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahiceşti;
Bucură-te, cela ce te-ai suit la înălţime;
Bucură-te, mângâietorul inimilor creştine;
Bucură-te, iubitorul Sfintelor lui Dumnezeu locaşuri;
Bucură-te, cela ce pregăteşti ale Duhului sălaşuri;
Bucură-te, părinte, al nostru învăţător;
Bucură-te, al dumnezeieştilor Daruri cuprinzător;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 6-lea:

Stând pe o piatră la rugăciune trei zile şi trei nopţi, părinte, o dumnezeiască lumină te-a cuprins şi ca un stâlp de foc, de la cer şi până la pământ s-a făcut, din care Domnul ţi-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; şi luminat de raza Duhului Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Mulţime de ucenici adunând, părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi şi noapte, rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin tine lucruri mari şi prea slăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, părinte, al nostru îndrumător;
Bucură-te, cel către Domnul pentru noi, fierbinte rugător;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;
Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;
Bucură-te, cela ce de darul lacrimilor te-ai umplut;
Bucură-te, că prin vărsarea acestora, locaş Sfântului Duh te-ai făcut;
Bucură-te, al monahilor păstor;
Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;
Bucură-te, a Valahiei lumină;
Bucură-te, liră, de duhovnicească viersuire plină;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea:

Prin sfinţenia vieţii tale, părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; ca şi duhurile necurate, din cei cuprinşi de ele le izgoneai; şi la credinţa ortodoxă pe mulţi i-ai adus, preacuvioase; pentru care şi cu bucurie te lăudam pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Când împăratul Sigismund a alergat la tine, părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, şi văzând-o izbăvită şi cu totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoştinţă îţi cântă unele ca acestea:

Bucură-te, părinte al mângâierii;
Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;
Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creştine;
Bucură-te, a lui Sigismund mirare;
Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;
Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;
Bucură-te, că el prin apa botezului s-a luminat;
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;
Bucură-te, risipitorul ereziei;
Bucură-te, iubitorul pravilelor sfinte;
Bucură-te, propovăduitorul dreptei credinţe;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea:

Firea focului ai biruit, părinte, că în mijlocul jerătecului stând ca la două ceasuri şi mai mult, nevătămat ai rămas, preafericite; şi împreună cu ucenicul tău, în mijlocul flăcărilor fiind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

În mare uimire fiind Sigismund cu Mircea, şi mulţimile credincioşilor care erau de faţă văzându-te stând în mijlocul flăcărilor fără a te vătăma, părinte, preamărind puterea lui Dumnezeu cea mare, care te ocrotea, îţi cântau unele ca acestea:

Bucură-te, cela ce depăşeşti legile firii;
Bucură-te, cel plin de Harul dumnezeirii;
Bucură-te, că firea focului ţi s-a supus;
Bucură-te, că în mijlocul văpăilor stând, cu duhul erai sus;
Bucură-te, minte dumnezeiască;
Bucură-te, înger în fire omenească;
Bucură-te, că orice minte copleşeşti;
Bucură-te, că pe cei ce ispitesc, îi umileşti;
Bucură-te, că toţi au rămas fără de glas;
Bucură-te, părinte, de focul dragostei creştine ars;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, a sfintei tale lavre, mărire;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea:

Sosind vremea trecerii tale din această viaţă, către Domnul, preacuvioase părinte, mai înainte ai fost înştiinţat. Şi pentru ultima dată coborând din peşteră în sfânta lavră, la prealuminatul praznic al Naşterii Domnului împreună cu ucenicii tăi cântai Dumnezeiescului Prunc: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

        Intristare   mare i-a cuprins pe toţi, părinte, auzind despre trecerea ta din această viaţă; dar încredinţându-i că vei mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru ei şi pentru toţi acei care vor cere ajutorul tău în necazurile lor, de bucurie îţi cântau unele ca acestea:

Bucură-te, al lavrei tale mijlocitor;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine dulce mângâietor;
 Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, al Tismanei înger păzitor;
Bucură-te, al monahilor dulce îndrumător;
Bucură-te, corabie duhovnicească;
Bucură-te, liman sigur celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, a sufletelor obidite scăpare;
Bucură-te, far purtător de-a Duhului lumină;
Bucură-te, îngerească minte, de înţelepciune dumnezeiască plină;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea:

Văzând prea slăvită mutarea preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel sfinţit de la pământ la cer, şi noi să ne înstrăinăm de lumea cea deşartă şi la cele dumnezeieşti să ne suim, ca împreună cu dânsul să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

          Veniţi credincioşilor, să lăudăm pe cel minunat între sfinţi, pe povăţuitorul monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din lavra Tismanei şi a Gorjului cunună, pe marele între cuvioşi Nicodim, şi cu un glas să-i cântăm cântare de bucurie, aşa:

Bucură-te, cela ce în căile Domnului ne eşti îndrumător;
Bucură-te, ai celor neştiutori învăţător;
Bucură-te, a raiului desfătare;
Bucură-te, stea, de dumnezeiască lumină purtătoare;
Bucură-te, că din pruncie pe Hristos iubind, lumea o ai defăimat;
Bucură-te, că pe umerii tăi jugul cel bun şi sarcina cea uşoră a Domnului ai luat;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate şi grabnic ajutător al celor bântuiţi;
Bucură-te, izbăvitorul copilei îndrăcite şi bucuria cea negrăită a credincioşilor ei părinţi;
Bucură-te, al creştinilor grabnic sprijinitor;
Bucură-te, al sufletelor celor scârbite mângâietor;
Bucură-te, a oropsiţilor îmbărbătare;
Bucură-te, izbăvitorul nostru de a lui Lucifer pierzare;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea:

Niciodată nu vom înceta a spune minunile tale, părinte Nicodime, că toate bolile tămăduieşti şi pe toţi care cer ajutorul tău cel bogat în milă, din necazuri îi izbăveşti. Pentru aceasta cu bucurie lăudându-te, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Spre tine totdeauna nădăjduind, te fericim, preacuvioase părinte Nicodime, că ai împodobit cununa vieţii duhovniceşti prin dumnezeiasca ta sfinţenie, care peste veacuri pilduieşte sufletelor dornice de Dumnezeu; şi bucurându-ne, noi robii tăi, cu evlavie te preamărim şi, lăudându-te, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, mărgăritarul cel de mult preţ, întărirea vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună şi ocrotitorul Ţării Româneşti;
Bucură-te, cela ce cu preacuvioşii şi cu toţi sfinţii eşti împreună-vieţuitor;
Bucură-te, al dumnezeieştii slave moştenitor;
Bucură-te, bună conglăsuire a celor credincioşi;
Bucură-te, creştere aleasă, celor evlavioşi;
Bucură-te, că prin sfinţenia vieţii tale pe toţi i-ai umplut de evlavie;
Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei de taină, care este a Duhului Sabie;
Bucură-te, cela ce sabia nevăzuţilor vrăjmaşi o ai sfărâmat;
Bucură-te, că duhovniceasca ta moştenire lui Dumnezeu o ai închinat;
Bucură-te, candela aprinsă a sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, că toţi credincioşii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea:

Minunându-ne de dumnezeiescul Har, care lucrează puteri preaslăvite prin Sfintele tale moaşte, Părinte Nicodime, şi gândind la razele strălucirii cu care Dumnezeu te-a împodobit, de bucurie negrăită cântăm noi credincioşii Făcătorului de bine: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Chip al înstrăinării te-ai făcut, părinte, şi de dumnezeiescul Har umplându-te pe toţi i-ai luminat, iar noi prin tine, de duhovnicească mireasmă umplându-ne, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, părinte;
Bucură-te, arhimandrite;
Bucură-te, a Darului sălăşluire;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, luceafăr preaslăvit;
Bucură-te, de Domnul preamărit;
Bucură-te, preacuvioase părinte;
Bucură-te, îţi spunem, prin sfinte simţăminte;
Bucură-te, al nostru bun păstor;
Bucură-te, al săracilor părtinitor;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi scăpare;
Bucură-te, a rătăciţilor luminare;
Bucură-te, părinte Nicodime, făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea:

O, preafericite părinte Nicodime, primind a noastră umilă rugăciune, mijoceşte nouă mila Celui Preaînalt, şi izbăvindu-ne din toată ispita, scoate-ne din chinul ce va să fie, pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: "Îngerii din ceruri..." şi
Condacul 1: "Arătătorului nostru..."

şi apoi se citeşte îndată:




RUGĂCIUNE:

Sfinte preacuvioase părinte Nicodime, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt. Izbăveşte-ne cu folosinţa ta, preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Ştii neputinţa firii noastre, dar şi credinţa o vezi şi suspinurile auzi; nu ne lăsa, părinte, când alergăm la tine.

Roagă-te Stăpânului, pentru noi nevrednicii, să ierte greşealele noastre şi să ne dea dragoste curată şi putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său Nume. Pe tine te cerem şi ţie ne rugăm: ajută-ne, părinte, că, deşi am greşit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocroteşti de săgeata cea ucigătoare a vrăjmaşului nostru diavol, care răneşte de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toţi care au alergat la tine cu credinţă, tămăduindu-i de neputinţele lor şi pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, aşa şi pe noi, părinte, ne izbăveşte de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, şi prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, slavă, mulţumită şi închinăciune totdeauna să înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sursa: Acatistier, Ed. Biserica Ortodoxă Alexandria, p. 360-371, Acatistul Sf. Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel sfinţit.

Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Sfîntul preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungînd mai tîrziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfîntului Munte.
Ajungînd la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întîi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdînd grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungînd vestit în tot Muntele.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa pînă la o sută de călugări atoniţi, greci, sîrbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzîndu-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adînc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvînt de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sîrbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzînd patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sîrbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mîntuirea semenilor săi.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfîntul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea rîului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfîntul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca "după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sînt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ".
Pe valea pîrîului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rînduială călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunînd în jurul său cîţiva călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.
Sfîntul Nicodim, luînd de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cît a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încît nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
La bătrîneţe, Sfîntul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează pînă astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămîna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvîrşea Sfînta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dînsul, mînca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mîngîia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.
Numele Sfîntului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut pînă dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cît ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvîntarea Cuviosului, s-au numai cît se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfîntul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.
La sfîrşitul secolului al XIV-lea, Sfîntul Nicodim, împreună cu cîţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfînta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrîn. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul cîţiva ani, unde a şi scris cu mîna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează pînă astăzi.
Ajungînd la adînci bătrîneţi cu sfinţenie, Sfîntul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind plîns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plîngere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormîntul dinainte pregătit, cum se vede pînă astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorîtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfîntului Grigorie Decapolitul, în Sfînta Mănăstire Bistriţa.
După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfîntului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfîntului să se înstrăineze moaştele din locaşul său, a făcut minune, încît a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfîntului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de la mînă pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfîntul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţîndu-se egumenul, a luat un deget de la mîna sfîntului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfîntul la grumaz; şi se află în sfînta Mănăstire Tismana pînă în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ. Însă din sfîntul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cît de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească.
În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfîntului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfîntului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, pînă în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfîntului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mîngîierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfîntului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfîntului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfînta Mănăstire Tismana, care are în sine comoara de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bîntuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi. Amin.

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Paraclisul Sfântului Cuviosului Nicodim de la Tism...


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Paraclisul Sfântului Cuviosului Nicodim de la Tismana

Acest paraclis al Sfântului Nicodim este reprodus după a doua sa ediţie, tipărită în 1857 la Bucureşti de Sfântul Ierarh Calinic. S-a păstrat aproape integral topica frazei limbii "vechilor cazanii" a cărei exactitate şi conciziune în exprimare are savoarea ei deosebită pentru toţi dreptslăvitorii creştini care o cunosc şi o iubesc.

După obişnuitul început, se zic:

Tropar, glas I:

"Celui ce a răsărit din Fecioara, mai Marelui Păstorilor, ai urmat ca o oaie de turma, Părintele nostru Nicodime, cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunile, făcându-te lucrător sfinţit de cele cereşti, tămăduieşti sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă; pentru aceasta, strigăm: Slavă celui ce te-a proslăvit pe tine, Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, Slavă Celui ce a arătat tuturor, prin tine, îndreptare".

Slavă... Şi acum...

Gavriil zicând ţie: Fecioară, bucură-te, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor întru tine, Sicriul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru Tine, Slavă Celui ce a ieşit din Tine, Slavă Celui ce ne-a slobozit pe noi prin naşterea Ta.

Apoi Psalmul 50

Peasna I (Glas 8):

"Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scâpănd Israeliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm. "

Stih:

Sfinte Prea Cuvioase Părinte Nicodime, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu obiceiulri bune din tinereţe înfrumuseţându-te, te-ai lipit de Hristos, omorând patimile trupeşti cu înfrînarea şi la viaţă te-ai mutat, Prea Cuvioase.

Cuvintelor şi legilor lui Dumnezeu împlinitor fiind, te-ai umplut, Prea Înţelepte Părinte, de daruri şi de minuni dumnezeieşti şi la toţi ai slobozit străluciri din destul.

Slavă...

Cu tăria lui Hristos întărindu-te, ai surpat stăpânirea vrăjmaşului şi ai luat cinste, Prea Cuvioase, lauda cea de biruinţă cu strălucirea minunilor.

Şi acum...

Patimile trupului şi umbletele cele necuviincioase ale minţii mele potoleşte-le, te rog, Fecioară, şi mă îndreptează pe mine, cel rătăcit cu mintea.

Peasna a 3-a:

"Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule iubitorule de oameni".

Cu totul năzuind la Atotstăpânitorul, Cuvioase Părinte prea înţelepte, ai scăpat de toată răutatea diavolească.

Cu înălţarea smereniei înfrumuseţându-te, ai surpat la pământ pe cel mult lăudăros, prin faptele tale cele alese.

Slavă...

Cu trupul fiind îmbrăcat, Părinte prea înţelepte, ai smerit grumazul cel semeţ al necuratului prin smerenia cuvintelor tale.

Şi acum...

În pântecele tău, Prea nevinovată, întrupându-Se Ziditorul, S-a sălăşluit spre facerea de bine a celor ce cu credinţă te laudă pe tine.

Catavasie:

Mântuieşte din nevoi pe robii Tăi, Născătoare de Dumnezeu şi Părinte Nicodime, că noi, după Dumnezeu, la voi scăpăm toţi, ca şi către cei ce sunteţi calzi folositori şi grabnici ajutători.

Înţelepciunea trupească cu pătimiri o ai supus şi dând rob pe cel rău celui mai bun, Părinte prea slăvite Nicodime, prin postiri ai zdrobit meşteşugurile diavolului şi ai strălucit în lume ca raza soarelui, cu strălucirile faptelor tale celor bune; pentru aceasta te lăudăm pe tine.

Slavă... Şi acum...

Fecioară de Dumnezeu născătoare, zid nebiruit eşti nouă, creştinilor, căci către tine scăpând rămânem nevătămaţi şi, iar greşind, pe Tine te avem rugătoare; pentru aceea, cu mulţumită strigăm Ţie: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu Tine!

Peasna a 4-a:

"Auzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta."

Făcând, prea slăvite, sufletul tău lăcaş Sfântului Duh, te-ai făcut moştean împărăţiei celei de sus, împreună cu Puterile cereşti.

Patimile cele cu multe dureri totdeauna le tămăduieşti, ale celor ce se apropie de tine, că ai luat dar de la Dumnezeu, Prea Cuvioase, a lucra semne şi minuni.

Slavă...

Cu frumoasă creştere ai crescut în casa lui Dumnezeu, Părinte, fiind cu fapte bune înfrumuseţat, şi cu rodurile minunilor plin de bună mireasmă.

Şi acum...

Duhovnicească ţarină, ca într-o brazdă ai răsărit spic de Dumnezeul tuturor, Care hrăneşte toate, Ceea ce eşti pururea Fecioară.

Peasna a 5-a:

"Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni".

Cu minte curată vezi, prea slăvite, frumuseţea cea nespusă a lui Hristos, Dumnezeului nostru, al tuturor.

Ca Ilie în căruţă te-ai suit, Părinte, la cer , prin faptele cele bune ale tale, cu duhul fiind îndreptat.

Slavă...

Topindu-ţi trupul tău cu înfrânarea şi cu curăţia, Părinte, ai ajuns la lărgime în lăcaşurile cele de sus.

Şi acum...

Tămăduieşte întunecarea minţii mele celei bolnave, Ceea ce ai născut pe Hristos Tămăduitorul, Stăpână cu totul nevinovată.

Peasna a 6-a:

"Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele: că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă".


Omorându-s-a vicleanul balaur, prin sfintele tale rugăciuni, de Dumnezeu fericite, şi din răutatea lui se izbăvesc cei ce cer semne de la tine, că eşti plăcut lui Dumnezeu, prea luminate, fiind cunoscut de credincios.

Cu plugul osârdiei ogorând sufletul tău, sfinte părinte, ai aruncat într-însul înţelepţeşte fapte bune, seminţele cele mult roditoare şi ai secerat din destul spice de multe feluri de tămăduiri.

Slavă...

Cu tăria Duhului, Părinte, îmbărbătându-te, ai surpat stăpânirea şi puterea vrăjmaşului şi ai luat cinste, lauda cea de biruinţă, Prea Cuvioase, cu strălucirea minunilor.

Şi acum...

Domnul fiind cu tine, precum ai voit, Prea Curată Fecioară, ne-a izbăvit pe toţi din înşelăciunea vicleanului, prin mijlocirea Ta. Drept aceea, acum după datorie te fericim neamurile neamurilor.

Apoi Catavasia:

Mântuieşte de nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca şi către un zid nestricat şi folositor. Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Condacul Sfântului:

Ca cel împreună-râvnitor sfinţilor şi ca pe un părinte mai mare, toată lavra ta cu credinţă te cinsteşte pe tine, sfinţite Nicodime, pe care cu rugăciunile tale păzeşte-o, fericite, totdeauna nebiruită de toate nevoile şi neclătită, ca un cuvios şi pururea părinte slăvit.

Prochimen (Glas 4):

Cinstită este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Stih: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă...?

Toată suflarea să laude pre Domnul...

Slavă... (Glas 2):

Pentru rugăciunile prea cuviosului Tău Nicodim, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stihira glas 6:


Dumnezeiescul Dar umbrează peste racla moaştelor tale, Sfinte Nicodime: pentru aceasta şi la mireasma mirului minunilor tale alergăm, tămăduire de boale luând; ci, Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.

Peasna a 7-a:

"Tinerii cei ce merseră din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat."

Trecând, Cuvioase Părinte, cu minte tare nevoinţele pustniceşti prin dumnezeiasca smerenie, ai smerit mintea cea prea trufaşă, cântând: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Frumoasă creştere ai crescut, Părinte, în casa lui Dumnezeu; fiind înfrumuseţat cu fapte bune şi cu rodurile minunilor ai dat bună mireasmă.

Slavă:

Luminându-ţi inima ta, te-ai făcut mai mare sfinţitului sobor de părinţi, dovedind şi învăţând şi pe toţi adunând la voia lui Dumnezeu, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Şi acum...

Prunc nou născând, pe Cuvântul Cel fără de început, Fecioară, ne-ai înnoit pre noi, cei învechiţi cu păcatele şi ne-ai întărit a cânta: bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Peasna a 8-a:

"Pe Împăratul ceresc, pe Carele Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii."

Îngereşte ai vieţuit, Părinte, moştenitorule al dumnezeieştilor locaşuri, pentru aceasta împreună cu îngerii dănţuieşte duhul tău.

Fără de întoarcere călătorind, Părinte înţelepte şi vrednicule de minuni, pe cărările cele dumnezeieşti, carele duc la ceruri, de tot le-ai abătut de la cele ce duc la rău.

Slavă:

Cu darul ce s-a sălăşluit în sufletul tău, Părinte, se izgonesc duhurile cele necurate, carele cu vicleşug vieţuiesc în oameni.

Şi acum...

Apă nedeşertată eşti, Fecioară, dintru care, bând toţi, ne umplem de Dar, sfinţindu-ne sufletele şi trupurile.

Să lăudăm, bine să cuvântăm...

De Dumnezeu grăitorii tineri, în cuptor călcând văpaia focului, au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pre Domnul.

Peasna a 9-a:

"Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele celor fără de trupuri slăvindu-te."

Tămăduire din destul izvorăşte sicriul tău cel cinstit prin Duhul lui Dumnezeu, şi patimile cele de multă vreme ale celor ce vin la tine le vindecă, Părinte; şi izgoneşte viclenele duhuri cele cumplite şi îndeamnă pe credincioşi să laude luminatele nevoinţele tale.

Ca un soare mare ai răsărit nouă cu mărirea nevoinţelor tale şi ai strălucit toate marginile pământului, de Dumnezeu înţelepţite şi, murind, ai trecut din lumină către lumina cea strălucitoare; drept aceea strigăm ţie: Luminează cugetele noastre, Prea Cuvioase Părinte Nicodime.

Slavă:

Înflorit-ai în văile pustniceşti, Prea Cuvioase Părintele nostru, ca un trandafir cu bun miros; şi ca un crin ai umplut de mireasmă ştiinţele credincioşilor cu faptele bune şi cu minunile. Drept aceea, Cuvioase, depărtează de la noi patimile cele cu împuţiciune.

Şi acum...

Luminează, Fecioară curată, inima mea, ceea ce totdeauna se tânguieşte cu călcarea poruncilor şi cu multe tulburări ale vieţii şi nu mă lăsa să fiu de bucurie vrăjmaşilor, ca să te slăvesc pe tine şi cu dragoste să te cânt, Prea lăudată.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.

Apoi stihirile acestea:

Peste crugurile cereşti zburând cu bunătăţile prin dumnezeiasca faptă bună, Prea fericite Părinte, ai intrat în nor, Cuvioase; prin carele cu adevărat, nu în vorbe întunecate, ci în Darul lui Dumnezeu te-ai arătat, strălucire luând.

Cu bunătăţile luminându-ţi sufletul şi mintea, la Cer te-ai mutat, la Împărăţia lui Hristos, Nicodime cel de trei ori fericite, aducându-I Lui mănunchele ostenelilor tale; şi întru pustnici arătându-te ca un luminător, cu hrana cea nepieritoare te desfătezi.

Treimea Cea de o fiinţă cu adevărat şi fără de început, lăcaş Duhului întru tine puind, luminător prea luminat te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule Nicodime şi, trecând toate cele pământeşti, în Ceruri lăcaş ţi-ai aflat.

Slavă:

Tinde mâinile tale către Dumnezeu pentru slugile tale, de Dumnezeu purtătorule Sfinţite Nicodime şi te roagă pentru dânşii: să se izbăvească de greşelile cele multe şi de scârba şi mânia cea viitoare.

Şi acum...

Ochiul inimii mele îl ridic către tine, Stăpână: nu trece puţina mea suspinare, ci în ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ şi ajutătoare. Amin!

Realizat după “Viaţa, Acatistul şi Paraclisul Sfântului Prea Cuviosului şi de Dumnezeu Purtătorului Părintelui Nostru Nicodim cel Sfinţit, Arhimandritul lavrei Tismana, făcătorul de minuni - tipărită cu binecuvântarea I.P.S. Sale Dr. Nestor Vornicescu Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, 1997, Sfânta Mănăstire Tismana.

Titlu în original: Cinstitul paraclis al Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim Sfințitul, cel din Lavra Sfintei Mănăstiri a Tismanei.

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: Paraclisul Sfântului Cuviosului Nicodim de la Tism...:

24 decembrie 2018

SFANTUL CUVIOS NICODIM CEL SFINTIT DE LA TISMANA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


26 -Decembrie
     Preacuviosul Părintele nostru Nicodim cel sfinţit era de neam macedo-român, născut din părinţi binecredincioşi la Prilep, în sudul Serbiei, în anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr şi a domnului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru Basarab. După ce învaţă carte în patria sa, este chemat de Hristos la nevoinţa vieţii monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primeşte îngerescul chip, ajungând mai târziu egumen al acestei lavre şi chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte.
Ajungând la Athos, în muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obşte, apoi singur într-o peşteră în preajma Mănăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavol. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puţină vreme s-a curăţit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni şi s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii şi al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele.
Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obştea sa până la o sută de călugări atoniţi, greci, sârbi, macedoneni, români şi bulgari, deprinzându-i pe toţi frica de Dumnezeu şi hrănindu-i cu învăţăturile Sfintei Scripturi. Căci era dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog şi părinte duhovnicesc pentru mulţi. Pentru aceea nu puţini sihaştri, călugări de chinovii şi egumeni veneau la el pentru sfat şi cuvânt de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia şi Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică. Deci, văzând patriarhul şi împăratul smerenia şi înţelepciunea cuviosului şi cucerindu-se de sfinţenia vieţii sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos şi bucuria creştinilor. Aşa înţelegea el să împlinească Evanghelia şi să ajute la mântuirea semenilor săi.
În urma unei descoperiri dumnezeieşti, Sfântul Nicodim vine din Muntele Athos cu mai mulţi ucenici în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici aşezări monahale: Vratna şi Mănăstiriţa.
Iar în anul 1364 trece în Ţara Românească şi se aşează pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) şi Radu (1377-1384) şi a sihaştrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfinţeşte în anul 1369. Mănăstirea Vodiţa a fost înzestrată apoi cu danii şi întărită prin hrisov domnesc ca "după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareţ nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină călugării care sunt acolo şi ei singuri să-şi pună stareţ".
Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulţi sihaştri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălţat, de asemenea, la locul numit "Cascade", Mănăstirea voievodală Tismana, cu acelaşi hram, cu ajutorul domnitorului Ţării Româneşti Radu I şi Dan I, între anii 1377-1378. Aici, marele stareţ formează o obşte renumită de zeci de călugări, ajută la menţinerea în continuare a vieţii isihaste pe valea Tismanei şi pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiţia Muntelui Athos. Apoi, adunând în jurul său câţiva călugări minuaţi, a întemeiat la Mănăstirea Tismana o vestită şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti, renumită în toată peninsula Balcanică. De aici Cuviosul Nicodim conducea toate mănăstirile organizate de el şi întreţinea corespondenţă cu egumeni şi ucenici din Athos, din Serbia şi din Ţara Românească, precum şi cu patriarhul Eftimie al Tîrnovei, dovedindu-se un mare teolog şi părinte duhovnicesc.
Sfântul Nicodim, luând de la Dumnezeu darul facerii de minuni şi putere asupra duhurilor necurate, a făcut multe şi nenumărate minuni, cât a trăit în viaţă, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Se zice că a intrat şi în foc şi a ieşit nevătămat, încât nici chiar de haine şi nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni şi nespuse lucruri cu puterea lui Hristos.
La bătrâneţe, Sfântul Nicodim încredinţează grija celor două mănăstiri, Vodiţa şi Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la mai aspră nevoinţă în peştera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea şi în neîncetată rugăciune. Numai Duminica şi la praznice cobora din peşteră în Mănăstirea Tismana şi săvârşea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi mângâia pe toţi cu cuvinte de folos şi se urca din nou la peşteră.
Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Ţării Româneşti, pentru sfinţenia vieţii sale şi darul vindecării a tot felul de boli. În tradiţia mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alţii se tămăduiau cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecaţi de Sfântul Nicodim se numără şi fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câţiva ucenici, întemeiază pe valea Jiului Mănăstirea Vişina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. Iar în anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită şi Silvaşul de Sus, în ţinutul Hunedoarei, cu acelaşi hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân. În această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câţiva ani, unde a şi scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi.
Ajungând la adânci bătrâneţi cu sfinţenie, Sfântul Nicodim de la Tismana s-a mutat din această viaţă vremelnică, la viaţa cerească şi nepieritoare, în ziua de douăzeci şi şase decembrie, anul mînturii 1406, fiind plâns de toţi ucenicii săi. Sfintele sale moaşte s-au îngropat cu multă plângere în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, cum se vede până astăzi, unde se face în tot anul prăznuirea lui. După ce Dumnezeu i-a proslăvit moaştele cu mireasmă dumnezeiască de bun miros şi cu dar izvorâtor de mir şi cu facere de minuni, au fost scoase şi puse în raclă, fiind aşezate cu cinste în biserica zidită de el, ca şi moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, în Sfânta Mănăstire Bistriţa.
După trecere de mulţi ani, un domn al Ţării Româneşti, a voit să ridice din Mănăstirea Tismana moaştele Sfântului Nicodim şi să le ducă în oraşul Bucureşti. Dar, nefiind voia sfântului să se înstrăineze moaştele din locaşul său, a făcut minune, încât a părăsit domnul acela lucrul neplăcut sfântului. După aceea s-a arătat în vedenie unuia din călugări, poruncindu-i să spună egumenului ca să-i ascundă moaştele şi numai un deget să-i ia de la mâna pentru evlavia locuitorilor. În acest chip s-a arătat Sfântul Nicodim şi egumenului, poruncindu-i, asemenea, să-i facă precum îi spusese şi fratelui aceluia. Încredinţându-se egumenul, a luat un deget de la mâna sfântului şi mir de la moaştele sale şi au fost puse într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care o purta sfântul la grumaz; şi se află în sfânta Mănăstire Tismana până în ziua de astăzi, ca podoabe duhovniceşti cinstite şi de mare preţ. Însă din sfântul mir nu este îngăduit nimănui a lua măcar cât de puţin, fără numai vasul a-l săruta şi a se umple de bunămireasmă duhovnicească.
În acest chip fiind ascunderea moaştelor sfântului, multă vreme se ştia taina numai de către egumen şi de unul din fraţii mănăstirii. Mai pe urmă, din pricina multor răzmeriţe şi robii, au rămas moaştele sfântului tăinuite de tot şi neştiute de nimeni, până în ziua de astăzi. Poate că aşa a fost voia sfântului, cu toate că se găsesc cele mai susnumite sfinte odoare, spre mângâierea părinţilor mănăstirii şi a celorlalţi locuitori creştini, prin care şi acum se fac multe şi nenumărate minuni. Duhurile cele necurate din oameni se izgonesc cu chemarea numelui sfântului şi vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc şi aleargă cu credinţă la ajutorul lui. Şi ţara aceasta, cu rugăciunile şi cu ajutorul Sfântului Nicodim, de multe nevoi se păzeşte şi se izbăveşte. Apoi şi Sfânta Mănăstire Tismana, care are în sine comoară de mare preţ a sfintelor sale moaşte, de multe primejdii şi bântuieli ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi este păzită şi apărată totdeauna cu grabnică şi călduroasă folosinţa sa. Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

19 decembrie 2018

Sf. Ignatie Teoforul (20 decembrie)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...





Sf. Ignatie, a fost episcopul Antiohiei. Pentru ca nu s-a lepadat de credinţa în  Hristos, a fost chinuit îndelung, apoi a fost trimis legat la Roma, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui. Se spune că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor". Pe Sf. Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.

RUGAȚI-VĂ NEÎNCETAT!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

de Preot Sorin Croitoru
Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă mereu,
E încărcat de bunătăți bogatul Dumnezeu!
Dar dacă, trândăvind prea mult, voi mila nu-I cerșiți,
Din tot ce are pentru voi, nimic n-o să primiți!
A dat necazul peste voi sau v-ați umplut de boli?..
E cazul, dragul meu creștin, din lene să te scoli!
Te scapă Dumnezeu din cer de ofuri și dureri,
Dar lucrul ăsta mai întâi tu trebuie să-l ceri..
Rugați-vă, rugați-vă, rugați-vă cu zel,
V-așteaptă Tatăl Cel ceresc, duceți-vă la El,
Căci dacă voi pe internet tot timpul risipiți,
De la Preabunul Dumnezeu nimic n-o să primiți!

15 decembrie 2018

Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă. Amin!”

14 decembrie 2018

Sfanta Lucia

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu,Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Praznuit la 15 decembrie,Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei, 

Troparul
Cu haină de preot fiind îm­podobit şi cu sângele curgând şiroaie, fericite, ai alergat la Stăpânul tău, Hristos, Înţe­lepte Elefterie, nimicitorul sa­tanei. Pentru aceasta nu în­ceta a te ruga pentru cei ce cu credinţă cinstesc fericitele tale nevoinţe.

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată şi a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăţată credinţa creştină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit şi a învăţat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăţa şi propovăduia pe Hristos a atras pe mulţi la credinţă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea ţepuşe ascuţite, de o parte şi de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor şi a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a ieşit nevătămat şi i s-a tăiat capul. A fost aruncat şi Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul şi a ieşit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostaşi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos şi i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos şi alţii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostaşi.

Mama lui, Antia, a fost ucisă şi ea cu sabia pe când îmbrăţişa şi săruta pe fiul ei mort.

                                  Rugăciune către Sfântul Mucenic Elefterie

Sfinte Mucenice Elefterie, ca pe o podoabă a preoților și îndemnător al purtătorilor de chinuri, toți pe tine te cinstim și te rugăm: pe cei ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi îi eliberează, rugându-te lui Dumnezeu neîncetat pentru noi toți care-ți cântăm, mare făcătorule de minuni.
Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, Sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare și acum și pururea și-n vecii vecilor! Amin!


13 decembrie 2018

Sfânta Muceniță Lucia, fecioara

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Sfânta Muceniţă Lucia era din Siracuza Siciliei şi era logodită. Îmbolnăvindu-se mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei Muceniţe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinţe muceniceşti pentru Hristos. După însănătoşirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărţit toate averile sale săracilor şi era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăţii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulţi asupra ei, dar n-au putut să o mişte din locul în care se proptea. Pentru că aceia şi-au pierdut nădejdea că o mai pot mişca din loc, şi pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.
Troparul Sfintei Muceniţe Lucia Fecioara – gl. al 4-lea.
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Lucia, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine, şi ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jerfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.


Sfântă Muceniță Lucia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
LUCIA, LUCIAN; LUCHIE, LUCHIA (masc.) – nume augural cu semnificaţie devoţională în epoca creştină, corespunde latinescului Lúcius(-a), explicat prin verbul lucio, lucere, „a face lumină” şi substantivului lux, lumen, „lumină”, deşi există opinia că aceasta nu e decât o etimologie populară. •Lucia şi derivatele Lucianus, Luciana, Lucilianus, au pătruns în calendarul creştin.
•Filiera greco-slavă: Luchie, Luchian, Luchiana, Luchilian. Formele latine: Lucia, Lucian, Luciana au fost introduse în onomastica românească în secolul al XIX-lea.

12 decembrie 2018

Minunea Sfântului Ierarh Spiridon din catedrala din Caristos, Grecia, 1930

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Sfântul Ierarh Spiridon este prăznuit în chip deosebit de către adevărații ortodocși, din pricina faptului că în această zi nou-calendariștii serbează Crăciunul urmând calendarului papist. În Grecia se pot vedea adesea litografii ale vechilor calendare în care este înfățișat praznicul Sfântului Spiridon, alături de icoana Sfântului Spiridon care este purtată în acea zi pe străzile satelor și ale orașelor, pentru a arăta neștiutorilor că nu Nașterea Domului este prăznuită atunci în calendarul ortodox. Există și o mărturie a unei minuni săvârșite de Sfântul Ierarh Spiridon, care a încredințat pe mulți nou-calendariști, întorcându-i la adevăratul calendar.

Printre nenumărații martori ai minunii s-a aflat și Zinovia Sideri, care a trăit 102 ani și a mărturisit despre minunea Sfântului Spiridon în anul 1976, mărturie publicată atunci în ziarul atenian Skrip. Iată mărturia bătrânei Zinovia:



   „Era Crăciunul după noul calendar. La acea vreme nu urmam vechiul calendar. Am mers la biserica Sfântului Nicolae pentru slujbă. Biserica era plină de lume. Am stat în partea stângă, aproape de o coloană. Pe acea coloană se găsea icoana Sfântului Spiridon, dăruită bisericii de către un credincios, Antonie Lumidis din Pireu. Icoana era împodobită cu flori, ce rămăseseră de la sărbătoarea de pe calendarul nou. Când preotul care slujea, pe nume Sila, a început după vohodul mic să tămâieze și să cânte troparul Nașterii, „Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru…”, icoana Sfântului Spiridon a început brusc să lovească coloana, atât de tare încât toate florile cu care fusese împodobită au căzut. La vederea acestui semn, lumea a fost cuprinsă de spaimă, preotul și cântărețul s-au oprit, încetând cântarea. Atunci cineva din popor a strigat: „Astăzi este praznicul Sfântului Spiridon potrivit vechiului calendar, cântați-i troparul!” În acel moment au început cu toții să cânte cu credință „Soborului celui Dintâi te-ai arătat apărător și de-Minuni-Făcător, de-Dumnezeu-Purtătorule Spiridoane, Părintele nostru…” (Troparul Sfântului). Abia atunci, în vremea cântării troparului, icoana Sfântului a început ușor-ușor să încetinească, până ce a încetat cu totul a mai lovi coloana.



A doua zi, ziarul „Karestini” a publicat o mărturie despre acest eveniment neobișnuit. Toți locuitorii din Caristos și din împrejurimi vorbeau despre acest semn minunat și recunoșteau faptul că vechiul calendar bisericesc este cel adevărat.

Mai târziu, pe 29 decembrie, într-un articol pe aceiași temă, ziarul „Karestini” anunța:

„… a doua zi, icoana nu mai era la locul ei. Mulți cred că a fost înlăturată intenționat, pentru a nu mai exista discuții despre problema calendarului, fiindcă oamenii începuseră să creadă, majoritatea trecând la vechiul calendar. Astfel că locuitorii din Caristos sunt foarte indignați și cred că cineva se joacă diabolic cu sentimentele lor religioase și sfintele icoane, fiindcă nici până astăzi icoana nu a fost repusă la locul ei, în ciuda insistenței tuturor locuitorilor.”

Apărut în publicația Ta Patria, Volumul VIII, 1988, pg. 132-133
Traducere via Revnitel, № 12-14, oct. 1999 – iun. 2000 via Tradiţia Ortodoxă