SFÂNTUL ANTONIE DE LA IEZERU VÂLCEA

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


SFÂNTUL ANTONIE D ELA IEZERUL-VÂLCEA, SOARE AL RUGĂCIUNII, CARE A ÎNCĂLZIT INIMA PĂMÂNTULUI ROMÂNESC

Vas cu strălucirea înţelepciunii în care s-a turnat din potirul iubirii lui Hristos,
Ocean al mângâierii binecuvântate, poartă-ne pe toţi pe valul harului luminos,
Sfinte Antonie, cel ce în zborul rugăciunii spre cele înalte ai urcat,
Pe aripile rugilor tale călăuzeşte şi gândul nostru spre Neajunsul Împărat.

Cu picăturile rugăciunii vărsate în inimă prin osteneli mai presus de fire,
Ai săpat peşteră în inimă, unde Pruncul dumnezeiesc Şi-a aflat sălăşluire,
Şi sub razele iubirii tale neîncetat odihnind pe Împăratul slavei negrăite,
De mari daruri te-ai învrednicit, revărsând oceanul lacrimilor smerite.

Pururea având în oglinda minţii nevrednicia firii, suspinai adânc
Şi nu ştiai cum cu căldura inimii tale ca şi cu un văl să-l acoperi pe Prunc,
La nevinovăţia şi dragostea ta privind Hristos ţi-a prefăcut peştera inimii în cer,
Şi uimirea te-a cuprins când ai auzit întrânsa glasuri îngereşti cu totul pline de dor.

Cuvintele rugăciunii se auzeau bătând în inimă ca nişte paşi cereşti,
Paşii Stăpânului Hristos, Cuvântul luând trup spre a fi simţit de cei pământeşti.
O, minune ! Cuvintele s-au trasfigurat sub lumina dumnezeiescului har,
Hristos nu mai e pentru tine un simplu cuvânt, ci e simţirea persoanei pline de dar.

Vorbeşti inimii tale ca un copilaş, căci înlăuntru ai descoperit pe Cel Viu şi d eiubire plin,
Şi-ncepi dialogul, cu ochii minţii privind în inimă, spre Cel Ce-ţi răspunde senin.
Toate tainele înţelepciunii Acesta le cunoaşte şi de la El afli lucruri minunate,
Şi iubirea Lui îţi serveşte ca acoperământ, care respinge toate ispitele vrăjmaşe.

Pe acesta privindu-L în oglinda inimii, te-ai ostenit să dobândeşti asemănarea cu Cel iubit,
Neîncetat spălându-ţi chipul sufletului la râul pocăinţei şi luminându-l cu poadoaba cuvântului smerit,
Pentru aceasta, ai şi dobândit legătura veşnică a iubirii lui Hristos,
Prin care de mari daruri te-ai învrednicit, ca un slujitor al Lui luminos.

Ca cel ce prin rugăciune te-ai sfinţit, făcându-te vas plin de darurilor Duhului,
Împărtăşeşte-ne şi nouă din roadele tale, ca prin cercare să urmăm Cuvântului.
În locaşurile slavei cereşti petreci cu îngerii, coborând pe pământ hrana cerească,
Trimite o fărâmitură de la ospăţul Sfinţilor şi o aşează pe a inimii masă.

Ca cel ce te-ai îmbrăcat cu dumnezeiescul dor şi glasul Sfinţilor ai urmat,
Trage-mă din groapa păcatului şi mă înfăţişează şi pe mine Cerescului Împărat.
Inima ţi-ai făcut-o sihăstrie, udată de roua lacrimilor curăţitoare,
Culege şi spinii din grădina inimii mele celei pururi neroditoare.

Darul rugăciunii inimii ai dobândit de la Ceea Ce este Comoara tuturor harurilor,
Şi te-ai făcut poartă a înţelepciunii, intrând prin inimă în Împărăţia darurilor,
Liturghia cea cerească se săvârşea neîncetat în inima ta pururi cântătoare
Şi adierile dumnezeiescului dor ţineau măsura armoniilor sfinţitoare.

Cu râurile lacrimilor tale ai plătit pentru darurile cele înalte
Şi virtuţile adăpându-le cu roua cerească au înflorit tot mai luminate.
Mintea mea căzută în prăpăstiile păcatului o ridică pe funia rugăciunii,
Şi Soarele cel veşnic luminător arată-L mie prin cuvânt în oglinda inimii.

Risipeşte norii lenevirii mele ce anunţă sosirea furtunii păcatelor,
Şi cu nevoinţa cea adevărată străjuieşte-mi sufletul de tirania patimilor.
Rugăciunile tale solesc râuri de minuni din care se adapă sufletele credincioşilor,
Dar eu te rog să îmi arăţi minunea învierii sufletului din mâinile vrăjmaşilor.
Patimile îmi sunt vrăjmaşii cei mai aprigi, căutând să mă doboare de pe scara rugăciunii,
Neîncetat urzind noi planuri de stăpânire neîncetată în cetatea inimii.
Numele tău răsună în cartea sihaştrilor, ce oglindeşte taina rugăciunii,
Toată arta războiului duhovnicesc dus pe câmpul de bătălie al inimii.
Ca cel ce te-ai ascuns în peştera smereniei, căutând pe Cel smerit,
Prin darurile dumnezeieşti de mare slavă de Hristos ai fost învrednicit.
Pe mine, cel foarte mic şi iubitor pe haina strălucitoare a mândriei,
Îmi arată părinte, adevărata măsură a nevoinţei şi adâncul smereniei.

Ca Moise stând cu mâinile ridicate la rugăciune, ai mijlocit milă pentru neamul tău,
Pentru dragostea ta, prin lacrimile izvorâte din adâncul inimii ştergând păcatul greu,
Ce stătea ca un nor mânios deasupra inimii poporului românesc,
Dar tu ai îmblânzit pe Împărat şi ai deschis iarăşi raiul pământesc.

Din izvoarele lacrimilor tale s-a adăpat pământul românesc,
Curăţindu-l de tot păcatul şi ducându-l iarăşi în braţele Tatălui ceresc.
Cu postul şi privegherea ai lovit pe vrăjmaşii ce te necăjeau neîncetat,
Şi sânge nevăzut ai vărsat, aducându-te prin nevoinţa crucii ca jertfă pentru Împărat.

De bună voie ai luat în spate povara nevoinţelor, ca uşor să zbori spre cer,
Necăjindu-ţi trupul cu osteneala, să poţi lesne urca scara dumnezeiescului dor.
Ca o cetate întărită ai răsărit în mijlocul pustiei, vestind apropierea Ierusalimului ceresc,
Lumina vieţuirii tale văzându-o credincioşi, au alergat la peştera ta ca la un liman dumnezeiesc.

Cum un colţ de pământ s-a făcut o oglindă a priveliştii Raiului ?
Cum Hristos S-a pogorât în grădina inimii smerite, ascultându-ţi suspinul graiului ?
Cum ai unit cerul cu pământul prin legătura rugăciunii cea atotputernică ?
Cum ai tăiat legăturile patimilor şi ai aflat odihna cea cucernică ?

Cu toiagul rugăciunii ai călătorit pe cărările inimii,
Fiind povăţuit pe cale de raza cea nestinsă a Luminii,
Iar credincioşii străbat cărările pământeşti, spre a ajunge la peştera binecuvântată,
După al cărei model ţi-ai zidit în inimă peşteră în care S-a pogorât Lumina neapropiată.

Cu părinteştile sfaturi ai străjuit râul vieţii celor ce te cinsteau,
Şi ocean de vindecări ai dăruit celor ce tămăduire îţi cereau,
Din ocara patimilor mă slobozeşte părinte, cu rugăciunile tale pustniceşti,
Şi pe scara inimii urcă cuvintele ca să se împărtăşească de daruri cereşti.

Cu acoperământul rugăciunii tale ocroteşte neamul din care ai răsărit
Şi cu suspinurile rugilor tale soleşte iertare aşa cum mereu ai mijlocit,
Deşi suntem nevrednici şi măsura adevărată a nevoinţelor a fost uitată,
Nu ne lipsi pe noi de harul tău, ci ospătează-ne din masa ta pururea încărcată.

Peştera ta s-a umplut de lumina dumnezeiască, adeverind lumina din peştera inimii,
Şi adierea dulce a Împăratului ai simţit-o venind ca mărturisire vie a iubirii,
Ascuns în încăperea smereniei, cu duhul călătoreai, curpinzând marginile pământului,
Căci se revărsase darul Treimii peste tine, cel ce însuşi te-ai adus în dar Cuvântului.

Pe mine cel pururea rănit de fiarele patimilor, rătăcind pe cărările păcatelor,
Ca un samarinean milostiv, vindecă-mi părinte, rănile adânci ale patimilor,
Şi în peştera rugăciunii tale mă primeşte, dându-mi să beau din paharul iubirii,
Iar ca un ucenic nepriceput urmărind slavolovirea ta, îl voi vedea strălucind pe Împăratul măririi.

Cu cetele pustinicilor petreci şi întinzi razele rugăciunii spre tronul Treimii,
Cerând îndurare pentru poporul şi scoaterea lui de pe căile rătăcirii.
Cu stâlpii rugăciunilor tale întăreşte Biserica lui Hristos, cea pururi biruitoare,
Şi alungă umbrele ereziilor, ce caută să întunece vederea luminii sfinţitoare.

Bucură-te, Vas al rugăciunii în care picură mierea cuvintelor,
Înălţime a tainei dumnezeieşti urcată pe scara gândurilor,
Nuntaş în cămara slavei negrăite a mirelui Hristos,
Împreună-vorbitor cu îngerii pe calea Cuvântului luminos,
Văzătorul tainelor nevăzute în oglinda minţii celei curate,
Cunună a monahilor, ce povăţuieşti inimile spre cele luminate,
Palat al înţelepciunii dumnezeieşti, zidit cu osteneala rugăciunii,
Uşă a dumnezeiescului dor, prin care au pătruns tainele Luminii,
Chimval al slavei lui Hristos, ce menţine măsura veşniciei,
Vistierie a darurilor împărăteşti, rânduite de mila Proniei,
Aflarea porţii de mântuire, prin fuga din calea păcatelor lumeşti,
Petrecere în corturile slavei în mijlocul horelor îngereşti,
Testament al legilor harului, împărtăşit ucenicilor râvnitori,
Carte a înţelepciunii, scrisă spre a fi citită de ochi luminători,
Minte urcată la înălţimi cereşti pe treptele rugăciunii văzătoare,
Icoană strălucită de razele veşniciei, spre vedere luminătoare,
Apostol al rugăciunii, propovăduind tuturor tainele veacului viitor,
Chemare la împărăţia iubirii, punând în inimă glasul Mirelui cântător.
Slujitor neîncetat la altarul rugăciunii, spre a ne dobândi mila dumnezeiască,
Acoperământ de lumină peste pământul românesc, făurit din mantia împărătească.

OGLINDĂ A DUHOVNICEŞTILOR NEVOINŢE ŞI SĂLAŞ PREAPLIN AL HARULUI DUMNEZEIESC

Înflăcărat înger, aprins de dorul cel dumnezeiesc
Ai zburat spre înălţimi ca icoană a chipului monahicesc
Următor în nevoinţe al Marelui Antonie te-ai arătat
Cu toată smerenia, iubirea Domnului ai îmbrăţişat.

În nevoinţe mai presus de cuget, ai răbdat multele ispite
În via lui Hristos lucrând, ai rodit gingaşe mlădiţe sfinte
Talantul ai înmulţit, cu rugăciunea şi postul te-ai ostenit
Şi tainele valurilor dumnezeieşti printre lacrimi ai descoperit.

Bucuria cereştilor dăruiri te-a prefăcut în frumos înger pământesc
Ce cu focul aprins al dorului rugăciunii cuprindeai neamul românesc
Şi tuturor împărtăşeai roadele cele mai bogate şi tot mai smerite
Ridicându-i pe toţi la Hristos, ca să se desăvârşească în virtute.

Şi astăzi nouă ne dăruieşti mijlocirea harului ceresc,
Umplând inimile noastre, cu mângâierea dorului nepământesc
Cu aceeaşi bucurie ne aştepţi, cu aceeaşi milă ne priveşti
Şi din dragostea ta gingaşă, sufletele noastre curăţeşti.

Firea ţi-ai sfinţit cu darurile primite de la Hristos
Şi ca un vas cucernic în jur ai răspândit mirosul frumos
Al virtuţilor celor mai depline, ce mintea înaripează spre iubire
Aducând în sufletele noastre cântările ce cheamă la smerire.

Mărgăritar luminos ascuns de pământul românesc
Te-ai ridicat cu dor spre cer, răsărind din raiul pământesc
Şi gingaş cuprinzând razele dumnezeieşti, ai zâmbit Soarelui
Neuitând să mijloceşti pentru fiii tăi, mângâierea Harului.

Peştera ta ai înmiresmat-o cu lumina din inima-ţi smerită
Şi-ai prefăcut-o prin rugăciune, în altar de jertfă sfântă
Sihăstria ta iubită ai binecuvântat-o spre veşnică sporire
Un Nou Munte Athos zidind, prin osârdia plină de iubire.

Pe vrăjmaş l-ai biruit cu puterea Crucii Domnului Hristos
Dobândind smerenia Lui, te-ai sfinţit sălaş prealuminos.
Ca o biserică plină de har dumnezeiesc te-ai arătat
Unde în cântări îngereşti îl aşteptai cu dor pe Împărat.

Făclia inimii, aprinsă de Văpaia Nestinsă, se pleca lin
În tot mai multe ispite, te-mbrăcai cu dumnezeiesc suspin.
Lăudând Sfânta Treime, Care prin dragoste toate supune
Ziua şi noaptea stăteai ca o piatră neclintită în rugăciune.

Arzând de focul nematerialnic al harului
Cu lacrimi curate, stingeai arderea dorului.
Stâlp preastrălucitor al vieţii noastre monahiceşti,
Tuturor le dăruieşti, cu dragoste, tainele sihăstreşti.
Spre a creşte în lumină, ocrotiţi de a ta povăţuire
Fiind sprijin spre smerire şi cale aleasă către mântuire.

Prin rugăciunea ta înaltă, cobori un colţ de rai pe pământ
Descoperind, şi nouă, neştiutorilor tainele noului legământ
Pom strălucitor, încărcat de darurile cele mai alese ale Duhului Sfânt
De mâna milostivă a Creatorului, cu multă dragoste, ai fost împodobit.

Ca un luceafăr pe cerul sfânt al stelelor româneşti eşti,
Şi puterea rugăciunii tale dă mărturie de podoabele cereşti
Ocrotitorul celor feciorelnici şi poartă deschisă către lumină
Fiilor tăi duhovniceşti le împleteşti cu drag preacinstită cunună.

Duhurile rele le alungi de la noi, nesuferind a ta strălucire
Şi inimilor noastre vorbeşti în liniştea sufletului, cu iubire
Chemându-ne la pocăinţă, pe noi, cei mult greşiţi
Şi mijlocind iertare multă, pentru toţi cei prigoniţi.
Dăruitor de sfinţenie, călăuză spre poarta strâmtă
Înger nerăbdător de a ne împărtăşi dragostea ta sfântă.
Primirea ta caldă sufletului vorbeşte de măreţia Sfinţilor
Şi ne cheamă şi pe noi, să urmăm calea aleasă a părinţilor.

Darul celei mai înalte rugăciuni ai dobândit de la Preasfânta Stăpână
Din potirul dragostei sale ai băut, luând veşnica cunună
Şi neîncetata rugăciune a inimii ai dobândit ca mărturie a iubirii
Ce-ai arătat-o Preacuratei, slujindu-i ei cu toate comorile jertfirii.

Chip şi icoană a rugăciunii te-ai făcut, părintele nostru,
Şi pildă vrednică de urmat cu râvnă, pentru orice sihastru
Părinte mult iubit al monahilor şi fereastră spre iubire eşti,
Şi mângâiere smerită de milostivire, pentru cei neputincioşi.

Izvorul neîncetat al rugăciunii tale revarsă picături şi peste mine
Curăţindu-mi simţurile de păcat şi chemându-mă tot mai limpede spre tine
Ca să privesc smerit măreţia tainelor dumnezeieşti
Pe care prin viaţa ta sfântă, părinte, le oglindeşti.

La racla Sfintelor tale Moaşte aflăm odihnă şi iubire
Întraripându-ne, şi noi, spre cea mai desăvârşită dorire
Cu blândeţe, necazurile noastre asculţi şi ne dai răbdare,
Nădejdea o readuci, Soarele strălucind iară cu petale-i de floare.

Nu ştim a ne ruga, dar suntem copleşiţi de durere
Vezi suferinţa noastră şi dăruieşte-ne mângâiere
Parcă suntem lângă un soare ceresc ce-şi întinde razele smerit
Cuprinzând inimile tuturor cu iubire în chipul cel mai desăvârşit.

Fii al nostru ocrotitor printre pământeştile ispite
Trimite-ne o rază a înţelepciunii celei sfinte
Care să ne călăuzească la Hristos prin strălucirea sa smerită
Şi mintea noastră în cele duhovniceşti, să fie tot mai adâncită.
Pomeneşte-ne părinte, şi pe noi, auzi sufletul nostru ce suspină
Fiind nevrednicii tăi fii duhovniceşti ai vremurilor din urmă.
Cu aceeaşi dragoste fierbine, povăţuieşte-ne şi pe noi pe căile rugăciunii
Deşi nu ne-am ostenit deloc, revarsă cu milă darurile iubirii
Fii sfeşnicul de lumină din care să ne aprindem inimile stinse
Cu rugăciunea neîncetată, ce ne descoperă taine necuprinse.