Pagini

11 iunie 2018

AM ÎNCERCAT..

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


de Preot Sorin Croitoru
Am încercat în viața mea de când Te-am cunoscut 
Să Te arăt și altora, așa cum am putut..
Și ai văzut dorința mea, că vreau să Te slăvesc
Și m-ai umplut de harul Tău ca pe un vas ceresc..
În rugăciuni m-ai miluit cu lacrimi și cu foc,
În predici fulgere mi-ai pus și n-am tăcut deloc..
Mi-ai dat cuvinte din belșug să semăn pe ogor,
Iar eu am insistat mai mult la cei ce nu Te vor..
Știam că oile cuminți în staule le ai,
Dar cele rupte-n dinți de lupi, cum vor ajunge-n Rai?..
Și nu m-am odihnit deloc, scriind sau predicând,
Cuvântul scris și cel rostit le-am folosit pe rând..
Și mi-ai mai dat un alt talant, de-a scrie poezii,
Să pot adică să explic iubirea-Ți pentru fii,
Ca cei ce, curioși fiind, spre versuri căutând,
Să Te primească imediat în inimă, plângând!
Da, Doamne, Tu-mi dădeai să simt, apoi eu descriam
Cu mari emoții ceea ce în suflet eu simțeam..
Mioarele din turma Ta și blânzii mielușei,
Citeau aceste poezii, și-atunci simțeau și ei!
Și m-ai învrednicit apoi să Îți ridic lăcașe
Din magazie și-un garaj, în două mici orașe,
Căci mi s-au dat la mână doar ștampile pe hârtii,
Și am născut, cu harul Tău, frumoase parohii!
Că nu ai vrut ca prin străini, acest popor român,
Popor cu zeci de mii de sfinți, să moară ca păgân,
Ci preoți jertfitori le-ai dat și sfinți Arhierei,
Ca orișiunde sunt români, să îi sfințești pe ei!
Eu nu știu, Bunul meu Iisus, de-am reușit să-Ți plac..
Cu cele ce mi-ai dat, mai mult nu am știut să fac..
Dar cel puțin, sunt bucuros: degeaba nu am stat..
Și chiar de nu am fost perfect, măcar am încercat!
amin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.