Acasă la Sfântul Ioan

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



             Hai să mergem și noi putin la locul nașterii si copilariei Sf. Proroc și Inainte-mergator Ioan Botezatorul, să fim împreună cu pelerinii din grupul cu care a ajuns în această sfânta localitate. Biserica Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din Ein Karem este cunoscuta si sub denumirea de "Sfantul Ioan cel din Munti". Acest al doilea nume vine de la cuvintele "tinut muntos", mentionate de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, atunci cand relateaza vizita Fecioarei Maria facuta verisoarei sale, Elisabeta, pe cand aceasta din urma purta in pantece pe Sfantul Ioan Botezatorul. Si in acele zile, sculandu-se Maria, s-a dus in graba in tinutul muntos, intr-o cetate a semintiei lui Iuda. Si a intrat in casa lui Zaharia si a salutat pe Elisabeta. Iar cand a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a saltat in pantecele ei si Elisabeta s-a umplut de Duh Sfant, si cu glas mare a strigat si a zis: Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau." (Luca 1, 39-42).




Sfantul Apostol si Evanghelist Luca nu precizeaza cum se numeste cetatea spre care a plecat in graba Maria, dar traditia crestina, confirmata si de sapaturile arheologice, ne spune ca e vorba de Ain Karem. In secolele IV-V, bizantinii au folosit aceasta zona pe post de cimitir, datorita mormintelor a doi martiri necunoscuti, amintiti si in inscriptia de la poarta bisericii. In secolele V-VII, bizantinii au construit aici o bisericuta in amintirea Sfintei Elisabeta. O scriere in limba georgiana, datand din secolele VII-VIII, marturiseste ca Biserica din Ierusalim celebra o mare sarbatoare la data de 28 august: "In orasul Encharim, in biserica in care este pomenita Dreapta Elisabeta." Acest lucru reiese si din Calendarul Bisericii din Ierusalim. Exista obiceiul ca in fiecare an, comunitatea din Ierusalim, sa mearga in pelerinaj la "Sanctuarul Sfanta Elisabeta de la Encarim". Cruciatii au gasit la Ain Karem doua sanctuare pe care le-au reconstruit. De la pelerinul rus Daniel Staretul, de la inceputul secolului al XII-lea, ni se pastreaza cea dintai descriere detaliata a locului: "Casa lui Zaharia se afla la poalele unui munte, putin mai la vest de Ierusalim. La aceasta casa a lui Zaharia a venit Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pentru a o vizita pe verisoara ai, Elisabeta. In aceasta casa s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul. Acum, pe acest loc se inalta o biserica foarte mare. Pe partea stanga, dupa intrarea in biserica, sub un mic Altar, se afla o micuta pestera. In aceasta pestera a fost nascut Sfantul Ioan." O mare si frumoasa biserica se inalta pe acest loc inca din perioada cruciatilor. In orice caz, imediat dupa caderea Imperiului Latin, in anul 1187, cladirea bisericii a fost mult redusa de catre localnicii musulmani, din aceasta ei facand grajd pentru adapostit vitele, mai bine de patru secole. Biserica cruciatilor a fost distrusa de Saladin sau, mai exact, a fost transformata intr-un mare han.
Mai multi pelerini scriitori au marturisit despre situatia grea a Bisericii Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din Ain Karem, pana in momentul in care franciscanii au recuperat acest loc sfant, in secolul al XVII-lea. Odata cu venirea acestora, cladirea bisericii si anexele acesteia au inceput a fi curatate si folosite potrivit scopului lor initial. Biserica din Ain Karem a fost redata cultului crestin.
Arhitectura Bisericii Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din Ain Karem pastreaza capele si morminte foarte vechi, alaturi de aportul mai nou al cruciatilor. Planul bisericii este urmatorul: 1. Cripta in care s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul; 2. Biserica din secolele XI-XII; 3. Capela Martirilor, cu inscriptii si morminte, din secolul al V-lea; 4. Capela de Sud, din secolul al VII-lea; 5. Locul in care se faceau spalarile rituale, din primul secol; 6-7. Sala Cruciatilor, din secolul al XII-lea.
Partea cea mai consistenta a bisericii a fost zidita in secolul al XI-lea, exceptie facand domul acesteia, care a fost terminat in secolul al XII-lea. Cripta ce aminteste locul in care a avut loc Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul se afla in partea stanga a Altarului. Cateva trepte de piatra conduc spre o grota naturala, considerata ca facand parte din locuinta lui Zaharia.In timpul lucrarilor de restaurare a fost descoperita, sub actualul portic al bisericii, o capela din secolul al V-lea sau al VI-lea, cu doua morminte sapate in piatra din epoca romana. Inscriptia greceasca de pe unul din mozaicurile capelei da marturie ca este vorba de mormintele unor martiri.
Mai tarziu, catre secolele VII-VIII, evlavia crestina a vazut in aceste morminte locul de ingropare a pruncilor nevinovati masacrati din porunca lui Irod. Alaturi de aceasta capela a fost descoperita o alta capela, tot din epoca bizantina, iar in micuta curte din fata bisericii a fost descoperita o statuie din marmura a lui Venus Pudica (sau Afrodita). Fragmentul dintr-o statuie a lui Venus, gasit pe acest loc, indica posibilitatea ca aici sa fi existat si un antic templu pagan al romanilor. In anul 1885, la poarta intrarii in curtea bisericii, in partea stanga, s-a descoperit o inscriptie in limba greaca, lucrata in mozaic; aceasta indeamna astfel: "Bucurati-va, O, Martiri ai Domnului!" In urma sapaturilor efectuate in anii 1941-1942, in curtea bisericii din Ain Karem s-au descoperit unele ramasite de cladiri din perioada romana. In secolul al V-lea, Patriarhia Ierusalimului a ridicat pe locul nasterii Sf Ioan Botezatorul o bazilica maiestuoasa, cu pardoseala in mozaic, refacuta apoi de catre cruciati in secolul al XII-lea, dupa care locul a fost pangarit de musulmani. Manastirea catolica Sfantul Ioan Botezatorul, asa cum arata ea astazi, este o constructie relativ noua, din a doua parte a secolului al XIX-lea, dar care pastreaza in stanga altarului o grota considerata a fi parte din locuinta Preotului Zaharia si locul in care s-a nascut Inaintemergatorul Domnului, cel mai mare om nascut din femeie.
Proorocia facuta de Preotul Zaharia la nasterea fiului sau este inscrisa pe zidul manastirii in multe limbi, inclusiv in limba romana: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; Şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac; Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.”
Primul capitol din Evanghleia Sf Ap Luca se incheie astfel: „ Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.” Cand regele Irod a dat porunca sa fie omorati toti copiii pana la doi ani si-a adus aminte si de fiul Preotului Zaharia, temandu-se sa nu fie acela Imparatul cel de curand nascut. Sinaxarul zilei de 5 septembrie – Sf Prooroc Zaharia povesteste:
Sfîntul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rîndul săptămînii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzîndu-se Elisabeta în munte [ pruncul Ioan avea atunci un an şi jumătate], se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea şi pruncul. Cînd a văzut de sus pe ostaşi cu dinadinsul căutînd-o şi apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu pruncul!” Şi îndată s-a desfăcut muntele şi a primit-o pe ea înăuntrul său şi a ascuns-o de ucigaşii cei ce o căutau… Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse, împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peşteră şi curgea izvor de apă. Şi a crescut un finic deasupra peşterii, plin de roade. Cînd era vreme de mîncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- şi spre mîncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.”
Am rămas pe treptele din faţa bazilicii, dând frâu liber privirii care se pierdea puţin câte puţin pe tablele minuţios inscripţionate în mai multe limbi ale omenirii, printre care şi limba română, cu proorocia făcută de Preotul Zaharia la naşterea fiului său: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său… Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii“.
În centrul localităţii Ein Karem de astăzi se găseşte Ein Sitti Maryam – Izvorul Maicii Domnului. Eram chiar în centrul acestui loc mirific. Ca orice pelerin însetat de puterea harului acestor locuri, m-am oprit la Izvorul Maicii Domnului. Chiar dacă apa acestuia astăzi nu mai este potabilă, simpla ei atingere îţi dă fiori la gândul că şi Fecioara Maria s-a răcorit la apa izvorului de aici, în perioada şederii sale la bătrâna Elisabeta. Tradiţia ne spune că Maica Domnului a locuit aici trei luni (Luca 1, 39-56), iar pe locul în care cele două s-au întâlnit se înalţă astăzi Mănăstirea Vizitării, pe zidurile căreia se poate citi în zeci de graiuri ale pământului Imnul de laudă al Maicii Domnului: „Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…“ (Luca 1, 46-48). Mulţime de pelerini se opresc în fiecare zi pentru a se răcori la apa acestui izvor. In jurul acestui izvor s-a format nucleul orașului canaanit în perioada bronzului, iar de atunci apa izvorului a fost utilizată ca sursă principală de alimentare timp de mii de ani.
De altfel, numele localităţii Ein Karem înseamnă izvorul îmbelşugat sau izvorul viei. În timpul celui de-al doilea Templu, un tunel de 30 de metri a fost săpat în stâncă, pentru a crește capacitatea izvorului. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deasupra izvorului, musulmanii au construit o moschee cu un minaret. Potrivit tradiției creştine, la acest izvor s-a oprit Maica Domnului pentru a bea apă, atunci când s-a întâlnit cu Elisabeta. Chiar dacă astăzi apa izvorului nu mai este potabilă, simpla ei atingere îţi dă fiori - la gândul că şi Maica Domnului a trecut pe aici.
Ein Karem, locul intalnirii dintre Maica Domnului si Elisabeta, 10 kilometri de Ierusalim si la 150 km de Nazaret, Ein Karem, localitatea in care locuiau Preotul Zaharia si Elisabeta sotia sa, este astazi un orasel evreiesc cochet, supranumit insa de secole „patria Sfantului Ioan Botezatorul”. In traducere, Ein Karem inseamna Fantana din Vie, aratand ca zona colinara era manoasa, spre deosebire de aridul Ierusalim, dincolo de care se intinde Pustiul Iudeii.
Pe locul intalnirii dintre Preacurata Maria si batrana Elisabeta, loc in care traditia spune ca Maica Domnului a locuit trei luni, poate si pentru a fi indrumata intru ale maternitatii de catre rudenia sa, este ridicata acum Manastirea catolica a Vizitarii. Pe zidurile acesteia este scris in zeci de limbi imnul de lauda al Maicii Domnului: „Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile…”.
Povestind despre vizitarea acestui loc, Parintele Ioanichie Balan are o observatie: „Doamne, ce bine ar fi daca crestinele noastre s-ar iubi mai mult si daca s-ar vizita in numele Tau, ca sa se roage si sa vorbeasca cele de folos, iar nu sa judece si sa cleveteasca!” In centru localitatii se afla izvorul de la care locuitorii luau apa si pe care l-a folosit si Maria in perioada sederii sale la sora mamei sale, Elisabeta; de secole se numeste Izvorul Maicii Domnului ( in prezent insa apa sa nu mai este potabila). Ein Karem, locul nasterii Sfantului Ioan Botezatorul „Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea.”
Numele localitatii - Ein Karim - se crede ca a fost primit de la multimea gradinilor si a campurilor cultivate din zona (karm), fertile datorita unui izvor cu debit bun (ain). Semnificatia numelui localitatii nu este insa pe deplin lamurita: "izvorul cu apa multa", "izvorul viei" sau "izvorul Karem-ului". Izvorul din Ain Karem este numit Ain Sitti Maryam, adica "Fantana Mariei". Locuit inca din Epoca Bronzului, conducatorul evreu Iosua a repartizat Karem-ul tribului lui Iuda, precum citim in Sfanta Scriptura: "Aceasta este mostenirea fiilor lui Iuda, dupa familiile lor… Maarat, Bet-Anot si Eltecon: sase cetati cu satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleemul, Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Carem (Karem), Galem, Betir si Manah: unsprezece cetati cu satele lor." (Iosua 15, 20 si 59)
Odata cu aparitia crestinismului, in localitatea evreiasca Ein Karem a fiintat o puternica comunitate de crestini, aceasta ocupandu-se in mare parte cu tamplaria si indrumarea pelerinilor. In prezent, cu exceptia a cateva mici comunitati crestine, intreaga populatie din Ain Karem este formata din evrei. Prezenta unei moschei in aceasta localitate tine sa aminteasca de existenta unui sat arab, mai inainte de anul 1948. Inainte de acest an, satul era locuit de 3.000 de arabi, dintre care 300 erau crestini.
Localitatea Ein Karem pastreaza sapte locasuri de inchinaciune crestine, biserici si manastiri. Printre acestea, se afla: Manastirea Franciscana, ridicata pe locul unde a avut loc Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul; Biserica Vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta; Manastirea Sfantul Zaharia; Biserica Doamnei din Sahyun, impreuna cu o serie de morminte.
Even Sapir – locul copilariei Sfantului Ioan Botezatorul. Nu departe de Ein Karem, dar intr-o zona colinara cu versanti abrupti, se afla astazi mosavul Even Sapir (o localitate de tip cooperativa agricola), cu doar 650 locuitori, fondata in anul 1950 de catre emigrati din Kurdistan. Autocarul abia trece pe drumul ingust de pe panta muntelui, oprindu-se la capatul padurii prin care pelerinii trebuie sa coboare pret de cateva minute, pe jos. În pustia de la Even Sapir ne-am trezit în faţa unor versanţi abrupţi, printre care maşina cu greu îşi făcea loc. Am ajuns la Even Sapir. La un moment dat ne-am oprit în faţa unei păduri, pentru a coborî pe o potecuţă care ducea la Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu. Acest lăcaş a fost construit chiar peste stânca ce s-a deschis, ocrotindu-i pe Elisabeta şi pe pruncul său Ioan, care se ascundeau de oamenii regelui Irod, în campania cumplită de ucidere a pruncilor. La un moment dat am avut sentimentul că am ajuns în Grădina Edenului. În timp ce-mi răcoream faţa cu apă de la Izvorul Sfântului Ioan Botezătorul am ridicat privirea spre versantul acoperit cu iederă, după care mi-am răsfăţat simţurile cu mirosul proaspăt al florilor pe care numai în locul acela le-am văzut.
Ioan Botezătorul ne este îndeobşte cunoscut pentru marea sfinţenie a vieţii sale. I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspră i-a fost viaţa în pustie şi de cât de intransigentă asceza. Ne putem întreba acum ce semnifică pentru noi Ioan Botezătorul, prin care însuşiri ale lui ni se arată admirabil, adică vrednic de mirare şi veneraţie, prin care ne poate fi călăuzitor şi model? Prin smerenia sa absolută, desigu. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“. Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
Coborând pe platoul de jos al aşezământului, am păşit cu sfială în peştera în care a vieţuit pruncul Ioan, acesta fiind şi locul în care mama sa s-a stins: „După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înaintemergătorului, şi-a dat sfârşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.“ Se pare că sfântul a vieţuit în acest pustiu singur, de la vârsta de doi ani, hrănindu-se cu lăstari şi miere sălbatică, adormind adesea la mormântul Sfintei Elisabeta, care se află la numai 200 de metri de locul acela, şi stăruind în aspră nevoinţă. Elocventă este în acest sens mărturia Sfântului Apostol Luca: „Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel“.
Se ajunge astfel la Manastirea franciscana a Sfantului Ioan din Pustiu, asezamant construit peste stanca aceea care s-a deschis, ocrotindu-i pe Sf Elisabeta si pe pruncul sau Ioan. Este acesta unul dintre cele mai fermecatoare locuri din Tara Sfanta: versantul este acoperit de iedera si flori, izvorul Sfantului Ioan Botezatorul are apa tamaduitoare, rece si buna – foarte apreciata in zilele caniculare de pelerinaj – iar daca cobori treptele abrupte, sub nivelul bisericii si al izvorului, ajungi pe un platou cu un mic bazin cu pesti colorati, decorativi, in dreapta caruia se afla pestera in care a vietuit copilul Ioan. Sinaxarul spune : „ După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfînta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, şi-a dat sfîrşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfîntul Ioan a fost hrănit de un înger pînă la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie, pînă la ziua arătării sale către Israel.” Se pare ca Sf Ioan Botezatorul a vietuit in acest pustiu singur, de la varsta de doi ani, in mai multe pesteri, hranindu-se cu lacoste ( un soi de fructe si nu lacuste / insecte, asa cum s-a tradus) si miere salbatica, ducand o viata aspra, de post si rugaciune. Izvorul de deasupra pesterii, din care se ia apa de baut, curge prin interiorul stancii pana la nivelul pesterii, facand un bazin in care se scalda cei care au probleme medicale grave, spre tamaduire, dupa care apa ajunge la bazinul cu pesti. Pestera aceasta din stanca desfacuta in mod miraculos, spre salvarea Sfintei Elisabeta si a copilasului Ioan, este unul dintre locurile minunate, in care simti ca sufletul se umple de liniste dumnezeiasca.
Locul este si tamaduitor, o pelerina da marturie despre aceasta: in aprilie 2010, sosita in Tara Sfanta pentru sarbatoarea Invierii Domnului, inainte de vizita la Ein Karem m-am simtit foarte rau, eram racita, in faza acuta, febrila, in care ar fi trebuit sa zac in pat si nu sa ma aflu in program, insotind un grup de pelerini. La Even Sapir, cat timp Parintele Roman, ghidul nostru, povestea despre acest loc al copilariei in salbaticie a Sf Ioan Botezatorul, eu am stat, pentru jumatate de ora, in pestera; am iesit de acolo sanatoasa, ca si cum locul ar fi sterilizat toti microbii din organismul meu, multumind Sf Ioan Botezatorul pentru puterea sa tamaduitoare, de care aflasem de multa vreme! Si apa rece din bazinul de langa pestera are puterea de a alunga duhuri rele si boli, de a vindeca neputinte trupesti si sufletesti!
Daca de la intrarea in manastirea din Even Sapir o iei pe cararea din stanga ( in dreapta cobori spre izvor si stanca), dupa 200 metri ajungi la pestera care adaposteste mormantul Sfintei Elisabeta, ceea ce atesta, o data in plus, autenticitatea locului. Intr-adevar, exista o lunga perioada din viata Inainte – Mergatorului Domnului, despre care Sfanta Evanghelie nu pomeneste nimic, se stie doar ca Sf Ioan Botezatorul a crescut in pustie, in absoluta singuratate si in aspra nevointa.
Aici insa, la Even Sapir, intreaga natura – stanca, apa, florile, isopul, pana si cactusii imensi – totul vorbeste direct sufletului despre o copilarie binecuvantata de prezenta Domnului, in care paruta nevointa este raspuns la preaplinul dragostei, la grija Tatalui Ceresc. Ai vrea să nu mai uiţi aerul proaspăt cu miros de iederă şi smirnă cu care te întâmpină potecile prin care te strecori până la Mănăstirea Sfântului Ioan din Pustiu, din locul unde a copilărit pruncul Ioan, la Even Sapir.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a lepădat de lumea din timpul său pentru a-şi lucra desăvârşirea şi a duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Astăzi nu se mai poate vorbi despre un loc de retragere, lumescul se găseşte din plin şi în mănăstiri, dar, după cum ne spune Sfânta Scriptură, cei care vor răbda în zilele acestea chemând numele lui Dumnezeu (cf. Matei 24, 12-13), care vor trăi întristându-se de ceea ce întâmplă în jur, nefăcându-se părtaşi la lucrarea fărădelegii, aceştia se vor mântui şi, ne spun Sfinţii Părinţi, mai mari se vor chema în împărăţia lui Dumnezeu decât cei ce au lucrat desăvârşirea în timpul strălucirii Sfinţilor Părinţi”. Așa ca se cuvine a lua de la Sfântul Ioan Borezatorul macar smerenia, rugaciunea și chemarea lui permenentă de a ne îndrepta, de a ne pocai, de a priveghea că se apropie Împarația Cerurilor. Amin (postat pe fb de ioan monahul)