Sfîntul Apostol Iacob

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Unul din cei doisprezece, fratele Sf. Apostol Ioan, de Dumnezeu cuvântătorul

Sfîntul Apostol Iacob a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfîntului Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu. Şi era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele său, lăsîndu-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea dumnezeiască şi Îi urma pretutindeni, luînd aminte la învăţăturile ce ieşeau din Preacurata Lui gură şi vedea minunile ce se făceau de El. Pe aceşti doi fraţi apostoli i-a iubit Domnul atît de mult, încît unuia dintre ei i-a dat pieptul Său spre rezemare, iar acestuia i-a făgăduit paharul Său, pe care l-a băut pe Cruce. Însă şi ei au iubit atît de mult pe Domnul lor şi atîta rîvnă au arătat după El, încît au voit să pogoare foc din cer, asupra celor ce nu credeau în Hristos, ca să-i piardă. Şi ar fi făcut aceasta, dacă nu i-ar fi oprit îndelungrăbdătorul Hristos.

Pe aceşti amîndoi fraţi, Iacob şi Ioan şi pe Sfîntul Apostol Petru nicidecum nu-i lăsa Domnul fără să le spună ceva; şi mai ales le descoperea lor mai mult decît celorlalţi, dumnezeieştile Lui taine, precum pe Tabor, cînd, vrînd să-Şi arate slava dumnezeirii Sale, a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan. Iar după patima cea de bunăvoie şi după Învierea şi Înălţarea Domnului nostru şi după primirea Sfîntului Duh, Sfîntul Apostol Iacob s-a dus în Spania şi în alte părţi, propovăduind Cuvîntul lui Dumnezeu şi s-a întors iarăşi în Ierusalim. Şi a fost iudeilor înfricoşător ca un tunet, pentru că, neîndoindu-se, învăţa cu toată îndrăzneala despre Iisus Hristos, cum că El este adevăratul Mesia, Mîntuitorul lumii. Şi biruia pe farisei şi pe învăţătorii Legii din dumnezeieştile Scripturi, mustrînd şi ocărînd împietrirea inimii şi necredinţa acelora. Iar ei, neputînd să stea împotriva cuvintelor lui cele nebiruite, a momit cu aur contra lui pe un oarecare filozof vrăjitor, anume Ermoghen, ca să aibă înfruntare cu Iacob şi să-i ruşineze învăţătura lui.

Vrăjitorul, fiind mîndru şi nevoind să vorbească singur cu Iacob, a trimis pe ucenicul său, care se numea Filit, zicînd: "Nu numai pe mine singur, dar nici pe ucenicul meu nu va putea Iacob să-l biruiască în înţelepciune. Dar Filit, vorbind cu Sfîntul Iacob, n-a putut să se împotrivească înţelepciunii Sfîntului Duh, care era în apostol; ci a tăcut ca un mut şi nu şi-a deschis gura spre împotrivire. Şi, cunoscînd adevărul, s-a umilit, şi întorcîndu-se la vrăjitor, învăţătorul său i-a spus că este nebiruită învăţătura lui Iacob, pe care o întăreşte şi cu minuni, sfătuind pe învăţător, ca, lăsîndu-şi dăscălia sa, să binevoiască să fie ucenic al lui Iacob. Iar tiranul Ermoghen, cu vrăjile sale, a chemat pe diavoli şi le-a poruncit, ca să ţină pe Filit în loc, ca pe un legat, ca să nu se poată mişca cîtuşi de puţin şi i-a zis: "Voi vedea de te va izbăvi Iacob acela". Iar Filit a trimis pe un oarecare în taină la apostol, înştiinţîndu-l despre legarea sa de la diavol, prin vrăjile lui Ermoghen. Iar apostolul a trimis la el mahrama sa, poruncindu-i, ca, luîndu-o, să zică cuvintele acestea: Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi, Domnul ridică pe cei surpaţi. Zicînd acestea Filit, îndată s-a liberat din legarea cea nevăzută, iar diavolii, prin mahrama apostolului înfricoşîndu-se de puterea cuvintelor celor grăite, au lăsat pe Filit, care, batjocorind pe Ermoghen, a alergat la Sfîntul Iacob şi, învăţînd dreapta credinţă, s-a botezat.

Ermoghen, umplîndu-se de mînie şi ură, a jurat pe diavolii ce-i slujeau, ca pe Iacob şi pe Filit legaţi să-i aducă la dînsul. Dar după ce s-au apropiat diavolii de casa în care era Sfîntul Iacob cu Filit, îndată Îngerul Domnului, prin porunca lui Dumnezeu, a prins pe diavolii aceia şi, legîndu-i cu nevăzute legături, îi muncea. Iar diavolii cei nevăzuţi, minunîndu-se de puterea lui Dumnezeu, strigau în auzul tuturor, zicînd: "Iacobe, Apostole al lui Hristos, fii milostiv nouă, pentru că noi cu porunca lui Ermoghen am venit să te legăm pe tine şi pe Filit; dar iată, acum sîntem tare legaţi şi cumplit munciţi!" Iar Sfîntul Iacob a zis: "Îngerul lui Dumnezeu cel ce v-a legat pe voi, acela să vă dezlege şi, ducîndu-vă, aduceţi aici la mine pe Ermoghen, fără de nici o vătămare". Şi îndată diavolii fiind dezlegaţi, au alergat la Ermoghen şi apucîndu-l, într-o clipeală a ochiului, l-au legat şi l-au dus înaintea apostolului, rugînd pe apostol ca să-i libereze şi să izbîndească asupra lui Ermoghen. Iar apostolul a întrebat pe diavoli pentru ce n-au legat pe Filit, precum le-a fost lor porunca de la Ermoghen. Răspuns-au diavolii: "Noi nici muştele din casa ta nu putem să le mişcăm".


Deci, a zis apostolul către Filit: "Domnul nostru ne-a poruncit să răsplătim bune pentru rele; deci, dezleagă pe Ermoghen şi-l fă slobod de diavoli". Şi a fost aşa, iar apostolul a zis către Ermoghen cel dezlegat din legăturile diavolilor: "Domnul nostru nu voieşte ca să aibă slugi fără voie, slujindu-i de nevoie, ci de voia cea bună. Deci, tu du-te oriunde voieşti". Şi a zis Ermoghen: "Dacă voi ieşi din casa ta, îndată mă vor ucide diavolii, pentru că ştiu cît de cumplită este mînia lor şi nu-mi este cu putinţă să mă izbăvesc de dînşii, dacă nu mă vei apăra tu". Atunci apostolul i-a dat în mîini toiagul său, pe care-l purta la drum. Iar Ermoghen, mergînd cu toiagul acela la casa sa, nici o supărare sau frică n-a avut de la diavoli. Şi, cunoscînd puterea lui Hristos şi neputinţa diavolească văzînd-o, a adunat toate cărţile vrăjitoriei sale şi le-a dus la Sfîntul Iacob şi, căzînd la picioarele lui, striga: "Robule al lui Dumnezeu Cel adevărat, cel ce scoţi sufletele omeneşti din pierzare, miluie-şte-mă şi primeşte-mă pe mine, vrăjmaşul tău, în ucenicie". Deci, învăţînd Ermoghen sfînta credinţă, a primit Sfîntul Botez, iar cărţile vrăjitoreşti din porunca apostolului le-a ars şi s-a făcut slujitor al lui Hristos; şi făcea minuni în numele lui Hristos.

Aceasta văzînd-o evreii, s-au pornit cu mînie mare şi au îndemnat pe împăratul Irod ca să ridice goană asupra Bisericii lui Hristos şi pe Iacob să-l ucidă. Deci, împăratul Irod a poruncit ca să facă rău unora din Biserică şi a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. Văzînd că aceasta a plăcut evreilor, a poruncit a prinde şi pe Petru, pe care l-a şi pus în temniţă. Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei scrie despre Sfîntul Iacob, că, pe cînd era osîndit de Irod la moarte, un bărbat oarecare anume Iosia, unul din cei ce a pîrît pe apostol către Irod, văzînd bărbăţia şi îndrăzneala Sfîntului Iacob, nevinovăţia şi sfinţenia lui cunoscîndu-le şi adevărul cuvintelor grăite de dînsul pentru venirea lui Mesia înţelegîndu-l, a crezut în Hristos şi mărturisitor al lui Hristos deodată s-a arătat. Atunci şi Iosia împreună cu Sfîntul Apostol Iacob a fost osîndit la moarte.

Mergînd împreună la locul cel de moarte, pe un slăbănog oarecare ce zăcea lîngă cale, apostolul l-a făcut sănătos. Iar cînd îşi gătea grumajii săi spre tăiere, a rugat Iosia pe Sfîntul Iacob ca să-i ierte păcatul cel făcut din neştiinţă, căci a fost clevetitor asupra lui la împărat. Iar apostolul, cuprinzîndu-l, l-a sărutat, zicînd: "Pace ţie". Şi şi-au plecat amîndoi capetele spre tăiere şi astfel s-au sfîrşit. Iar după tăiere, ucenicii Sfîntului Apostol Iacob, luînd trupul învăţătorului lor, cu dumnezeiască povăţuire l-au dus în Spania, unde şi pînă acum se dăruiesc din mormîntul lui tămăduiri de boli; şi se săvîrşesc minuni întru slava lui Hristos Dumnezeu, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, de toată făptura în veci. Amin.


Condac (Glas 2)

Glas dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine, dragostea tatălui tău o ai trecut cu vederea și ai alergat la Hristos, Iacove, cu fratele tău, mărite, cu care împreună te-ai învrednicit a vedea dumnezeiasca schimbare la față a Domnului.


Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Ap. Iacov, fiul lui Zevedei se zugrăvește ca un tânăr cu un început de barbă. Poartă în mână un sul (o hârtie) înfășurat(ă), ca propovăduitor al Evangheliei. Mai este zugrăvit în ceata apostolilor și în mai multe imagini reprezentând scene din viața lui Hristos (la Schimbarea la Față, în grădina Ghetsimani etc.)