ALTĂ ISTORIOARĂ DESPRE RAI

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Lumina Cunostintei de Dumnezeu

O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut ( Psalmul 89, 4 ). Era un călugăr de mult într-o mănăstire şi se întreba: " Cum poate să treacă o mie de ani ca o zi ?" atât este de frumos în Rai şi atât de mare fericire, că, o mie de ani pare o zi. Călugărul era paracliser la biserică şi avea viaţă înaltă. El s-a rugat Maicii Domnului câţiva ani de zile şi zicea : " Maica Domnului, roagă-te la Mântuitorul Hristos să-mi arate cum trec o mie de ani ca o zi ? Căci ştiu că aceste cuvinte ale Duhului Sfânt sunt adevărate ". S-a rugat trei ani şi i-a arătat Dumnezeu. Fiind paracliser, după slujba de la miezul nopţii a rămas singur în biserică citind acatistul Maicii Domnului. Cheile le avea în mână şi fesul îl pusese pe o strană. Deodată a intrat în biserică un vultur şi s-a aşezat pe iconostas. Dar atât era de frumos vulturul, cum nu mai văzuse în viaţa aceasta nimeni. Era cu mii de culori, avea coc, ochii negri şi se uita prin biserică. Fiecare până era ca o piatră scumpă. Călugărul când a văzut vulturul că s-a aşezat pe iconostas, a uitat să se mai roage şi s-a gândit : " Măi, eu mă reped ca să-l prind ! Că dacă l-oi prinde pe acesta, nu-mi mai trebuie altă avere pe faţa pământului. Măcar o pană să iau de la el !" S-a repezit spre vultur, dar vulturul a zburat în mijlocul bisericii. Se făcea că nu poate zbura. Călugărul, după el. Când să-l prindă, vulturul a zburat din pridvor. " Vai de mine ! Doamne, ajută-mă să-l prind !" Dar când să pună mâna pe el, vulturul iar a zburat, dar mai mult pe jos; ieşind din biserică s-a aşezat pe gard. Când s-a repezit călugărul spre gard, vulturul a zburat în pădure. Călugărul a sărit peste gard, zicând : " Doamne, ajută-mă să-l prind !" Când să pună mâna pe el, vulturul a zburat într-o poiană mare. " Doamne, nu mă lasa. Măcar o pană să iau de la el !" Când s-a repezit în mijlocul poienii la vultur, acesta a zburat într-un brad. Atunci a început a plânge călugărul : "Doamne, n-am fost vrednic măcar o pană din el să iau ".Şi se uita la vultur." Doamne,Doamne, ce pasăre frumoasă !" Dar deodată vulturul a început să cânte, o cântare cum nu a mai auzit el pe faţa pământului. Era îngerul în chip de vultur, dar el nu ştia; şi a stat şi s-a uitat la vultur, care i-a cântat 355 de ani. Părându-i-se că a trecut doar un ceas, călugărul, în timpul acesta, nici nu a îmbătrânit, nici nu a obosit, nici nu a flămânzit, nici nu a însetat şi nimeni nu a dat peste el. Zburând vulturul, monahul fiind cu cheia bisericii în mână şi-a adus aminte : " Vai de mine, nu mi-am luat nici fesul şi biserica a rămas descuiată; mă duc să încui biserica ". A venit la mănăstire, având cheia bisericii în mână, dar mănăstirea nu o mai cunoştea. Biserica era acoperită alfel, chiliile erau altele. Se gândi întru sine : " Doamne, ori eu mi-am ieşit din minţi, ori mănăstirea asta nu-i a noastră ". Ştiind că stătuse doar un ceas şi ceva, s-a dus la portar cu cheia în mână. Portarul vede un bătrân cu barbă albă, foarte strălucit la faţă şi-i zice : - Binecuvîntează, părinte ! Cu ce drum pe la noi ? - Fiule, mă duc să încui biserica. - Dar de unde eşti ? - De aici, de la mănăstire. - Dar unde ai fost dus ? - Până aici, mai aproape. - Părinte, nu eşti de la noi. - Nu mă cunoşti, fiule, dar eu sunt călugărul cutare, sunt paracliserul şi mă duc să încui biserica ! - Stai, părinte, mă duc să-i spun stareţului. Dar stareţul a visat în noaptea aceea o descoperire şi a auzit de trei ori : " Deschideţi porţile mănăstirii, ca să între porumbelul Domnului !" - Părinte, a venit un călugăr bătrân, luminat la faţă, zicând că el vrea să încuie biserica, că el este paraclisier. - Deschide-i, fiule, că o taină mare este aceasta ! Vino cu el la mine. Când a venit la stareţ, acesta l-a întrebat : - Părinte, mă cunoşti pe mine ? - Nu. - Dar mănăstirea o cunoşti ? - Nu o mai cunosc. Biserica o cunosc, dar parcă nu mai este aşa cum era. Avea alt acoperiş. - Dar unde ai fost plecat, părinte ? - Am fost până aici, în pădure. Stareţul a pus să se tragă clopotele mănăstirii şi a adunat în biserică tot soborul, care avea 300 de călugări. Apoi l-a adus pe acest călugăr în mijlocul bisericii şi l-a pus în faţa catapetezmei să-l vadă toţi călugării şi l-a întrebat : - Părinte, dintre toţi aceşti călugări, cunoşti pe vreunul ? - Viu este Hristos, nu cunosc pe niciunul ! A răspuns el. - Dar voi, îl cunoaşteţi pe acest călugăr ? - Nu-l cunoaştem, au răspuns ei. - Părinte, dacă spui că ai plecat de un ceas de aici, cine era stareţ când ai plecat ? A întrebat atunci stareţul. - Avva Ilarion. - Cine era ecleziarhul mare ? - Avva Ambrozie. - Cine era econom ? - Avva Chiriac. - Cine era veşmântar ? - Avva Gherontie. Atunci a spus stareţul : - Mare taină s-a descoperit între noi. Să vină arhivarul mănăstirii. Şi i-a spus : Du-te şi adă arhivele mănăstirii aici pe câteva sute de ani în urmă şi caută când a fost rândul acesta de călugări. A căutat cu 50 de ani, cu 100 de ani; a căutat cu 200 de ani, cu 300 de ani şi nu se găseau. Şi a căutat cu 355 de ani şi a găsit nişte registre mâncate de carii, vechi, rătăcite prin podul mănăstirii. Când a început a citi cutare, cutare, i-a găsit. - Părinte, dar când ai plecat ? - Trebuie să fie un ceas şi ceva. - Părinte, dar care a fost lucrul pentru care te-ai rugat lui Dumnezeu ? - Eu mă rog de mult avreme şi citesc rugăciuni la Maica Domnului ca să-mi arate Mântuitorul ceea ce spune în Psaltire : O mie de ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, sunt ca ziua de ieri care a trecut ! - Părinte, iată că Preasfântul şi Preabunul Dumnezeu ţi-a împlinit cererea sfinţiei tale. N-ai vrut să crezi, sau ai crezut, dar ai vrut să te convingi. Iată, de când ai plecat, au trecut 355 de ani ! Bătrânul a început a plânge. Stareţul îi vorbi : - Vezi, părinte, că ţi-a arătat Dumnezeu minunea pentru că te-ai rugat cu credinţă. Dacă 355 de ani ţi-au părut că un ceas, acum crezi că o mie de ani este ca o zi înaintea lui Dumnezeu ? - Cred, părinte ! Atunci stareţul a poruncit ca un preot să se îmbrace repede în veştminte, a adus Sfintele taine şi l-a împărtăşit pe bătrân în faţa tuturor. Bătrânul a primit Sfintele Taine şi a zis : - Părinţilor, iertaţi-mă, că mare uimire mi s-a făcut. Faţa lui lumina ca soarele. Apoi a cerut iertare de la toţi şi a murit în biserică.