"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Sfântul Alexandru (238-336) – Patriarh al Constantinopolului-30 august
Sfântul Alexandru a trăit în vremea ereticului Arie, pe care de altfel l-a şi biruit cu rugăciunea. Pe motivul vârstei înaintate, Patriarhul din acea vreme al Constantinopolului, Sfântul Mitrofan, l-a trimis pe Alexandru în locul său să participe la primul Conciliu de la Niceea. Aici, Alexandru a apărat dreapta credinţă, în special împotriva ereziei lui Arie.
După încheierea Sinodului, în timp ce Alexandru se întorcea acasă, un înger i-a apărut Patriarhului Mitrofan, ce i-a spus: „Peste zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”. Astfel a ajuns Alexandru Patriarh al Constantinopolului.
Un episod aparte povestit în istoriile vieţii sale este cel al confruntării cu filosofii, a doua categorie cu care se lupta, pe lângă arieni. Aceştia, având trecere pe lângă împăratul Constantin, încercau să-l convingă să se întoarcă la legile romane şi greceşti şi să se lepede de credinţa cea nouă în Cristos. Ei s-au declarat gata chiar să îl înfrunte pe Patriarhul de Constantinopol, drept pentru care împăratul Constantin i-a trimis la Alexandru. Acesta a acceptat, deşi nu cunoştea deloc filosofia elinilor. A cerut însă ca filosofii să îşi numească un reprezentant: „Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toţi, când veţi striga şi vă veţi gâlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeţi pe care îl ştiţi că este mai înţelept”.
Filosofii au ales unul care a mers în faţa Patriarhului Alexandru, în timp ce ceilalţi stăteau pe lângă el, dornici să urmărească dialogul. Alexandru i-a surprins însă pe toţi, spunând filosofului: „În numele Domnului meu Isus Cristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputând zice nimic. Filosofii s-au ruşinat atunci. Unii s-au convertit la creştinism şi s-au botezat imediat, alţii au fugit înspăimântaţi.
Dar Patriarhul Alexandru a rămas în istorie mai ales ca biruitor al lui Arie, ca omul care l-a ucis cu rugăciunea sa. Arie, izolat de Biserică pentru erezia sa, a mers la împăratul Constantin, pe care cu vorbe meşteşugite l-a convins că credinţa sa este cea a Sfinţilor Părinţi. Constantin l-a trimis atunci pe Arie la Alexandru, pentru a fi împărtăşit, ca un dreptcredincios. Aceasta ar fi trebuit să se întâmple într-o duminică.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Alexandru a început să se roage lui Dumnezeu în faţa altarului să îi ia sufletul numai să nu trebuiască să îl împărtăşească pe ereticul Arie. Rugăciunea i-a fost ascultată, numai că Domnul nu l-a luat pe Alexandru ci l-a pierdut pe Arie dintre cei vii.
A doua zi, duminică, Arie venea mândru, înconjurat de reprezentanţi ai împăratului Constantin, pentru a participa la slujbă şi pentru a primi Sfintele Taine. Pe drum însă, Domnul l-a lovit şi ereticul a murit cu moartea lui Iuda (vezi Fapte 1,18). Întâmplarea a fost spre ruşinarea ereticilor şi spre întărirea în credinţă a creştinilor, chiar şi a împăratului, care a susţinut cu şi mai mare tărie hotărârile Conciliului de la Niceea.
Mai târziu, Sfântul Grigore avea să spună credincioşilor din Constantinopol: „Adevăr vă zic vouă, deoarece sunteţi ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh şi propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvântul şi cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceţi-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul şi povăţuitorul necurăţeniei”.
Apropiindu-se de sfârşitul vieţii sale pământeşti, Alexandru a fost întrebat pe cine lasă în locul său pe scaunul Patriarhiei de Constantinopol. Arătând spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, Sfântul Alexandru le-a spus: „De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!” Istoria ne spune că lui Alexandru i-a urmat Pavel, care a dus de asemenea o viaţă sfântă, ca predecesorul său.
(Vieţile Sfinţilor)
După încheierea Sinodului, în timp ce Alexandru se întorcea acasă, un înger i-a apărut Patriarhului Mitrofan, ce i-a spus: „Peste zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”. Astfel a ajuns Alexandru Patriarh al Constantinopolului.
Un episod aparte povestit în istoriile vieţii sale este cel al confruntării cu filosofii, a doua categorie cu care se lupta, pe lângă arieni. Aceştia, având trecere pe lângă împăratul Constantin, încercau să-l convingă să se întoarcă la legile romane şi greceşti şi să se lepede de credinţa cea nouă în Cristos. Ei s-au declarat gata chiar să îl înfrunte pe Patriarhul de Constantinopol, drept pentru care împăratul Constantin i-a trimis la Alexandru. Acesta a acceptat, deşi nu cunoştea deloc filosofia elinilor. A cerut însă ca filosofii să îşi numească un reprezentant: „Altminteri nu voi putea eu, un singur om, să vă dovedesc la toţi, când veţi striga şi vă veţi gâlcevi; de aceea voi, filosofii, să alegeţi pe care îl ştiţi că este mai înţelept”.
Filosofii au ales unul care a mers în faţa Patriarhului Alexandru, în timp ce ceilalţi stăteau pe lângă el, dornici să urmărească dialogul. Alexandru i-a surprins însă pe toţi, spunând filosofului: „În numele Domnului meu Isus Cristos, îţi poruncesc să taci!” Şi îndată i s-a legat limba filosofului şi a rămas mut, neputând zice nimic. Filosofii s-au ruşinat atunci. Unii s-au convertit la creştinism şi s-au botezat imediat, alţii au fugit înspăimântaţi.
Dar Patriarhul Alexandru a rămas în istorie mai ales ca biruitor al lui Arie, ca omul care l-a ucis cu rugăciunea sa. Arie, izolat de Biserică pentru erezia sa, a mers la împăratul Constantin, pe care cu vorbe meşteşugite l-a convins că credinţa sa este cea a Sfinţilor Părinţi. Constantin l-a trimis atunci pe Arie la Alexandru, pentru a fi împărtăşit, ca un dreptcredincios. Aceasta ar fi trebuit să se întâmple într-o duminică.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, Alexandru a început să se roage lui Dumnezeu în faţa altarului să îi ia sufletul numai să nu trebuiască să îl împărtăşească pe ereticul Arie. Rugăciunea i-a fost ascultată, numai că Domnul nu l-a luat pe Alexandru ci l-a pierdut pe Arie dintre cei vii.
A doua zi, duminică, Arie venea mândru, înconjurat de reprezentanţi ai împăratului Constantin, pentru a participa la slujbă şi pentru a primi Sfintele Taine. Pe drum însă, Domnul l-a lovit şi ereticul a murit cu moartea lui Iuda (vezi Fapte 1,18). Întâmplarea a fost spre ruşinarea ereticilor şi spre întărirea în credinţă a creştinilor, chiar şi a împăratului, care a susţinut cu şi mai mare tărie hotărârile Conciliului de la Niceea.
Mai târziu, Sfântul Grigore avea să spună credincioşilor din Constantinopol: „Adevăr vă zic vouă, deoarece sunteţi ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh şi propovăduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvântul şi cu lucrul a gonit rătăcirea ereticească. Aduceţi-vă aminte de rugăciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe începătorul şi povăţuitorul necurăţeniei”.
Apropiindu-se de sfârşitul vieţii sale pământeşti, Alexandru a fost întrebat pe cine lasă în locul său pe scaunul Patriarhiei de Constantinopol. Arătând spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, Sfântul Alexandru le-a spus: „De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!” Istoria ne spune că lui Alexandru i-a urmat Pavel, care a dus de asemenea o viaţă sfântă, ca predecesorul său.
(Vieţile Sfinţilor)
https://web.facebook.com/pios.marian?fref=ts
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.