"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Стрітення Господнє//Сретение Господне//Υπαπαντή//Candlemas
Candelora//candelariaعيد تطهير مريم العذراء
---------------------------------------------------------------------------
Întâmpinarea Domnului de dreptul Simeon şi proorocia lui este prima mărturie majoră pe care un om o face cu referire la persoana lui Hristos, Care, ca Fiu al lui Dumnezeu, are pe pământ misiunea de a face cunoscută iubirea Tatălui pentru oameni. Dacă la Naşterea Domnului cei care vestesc importanţa Celui născut sunt îngerii, apoi magii (adică lumea păgână), iar la Botezul Său, Înaintemergătorul Ioan, prin glasul bătrânului Simeon, pentru prima dată, transpare bucuria şi tensiunea neamului iudaic, preînchipuind întreaga omenire în faţa aşteptării venirii Izbăvitorului, a lui Mesia, anunţat de către toţi proorocii. Icoanele care înfăţişează acest praznic reprezintă transpunerea imagistică a textului evanghelic de la Luca şi interpretarea pe care exegeţii o fac pasajului în cauză.
Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Luca, capitolul 2, versetele 22-38. Hristos este adus la Templu de Maria şi de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii. În Templu este întâmpinat de Simeon şi de Ana. Simeon este descris de Sfântul Luca Evanghelistul ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi, dorind să vadă mântuirea lui Israel, iar Duhul Sfânt era peste el. Duhul i-a dezvăluit că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Mesia (Luca 2, 25-26). Se consideră că Simeon era preot, dar acest lucru nu este menţionat în Evanghelia după Luca.
Ana este descrisă ca o proorociţă. Şi ea este bătrână şi îi dă slavă lui Dumnezeu.
În acest episod evanghelic, profeţia şi ritualurile Templului se împletesc şi sunt folosite pentru a exprima importanţa actului aducerii Pruncului Iisus la Templu. Hristos este numit de Simeon „lumina care luminează neamurile şi slava poporului Israel“ (Luca 2, 32). Aşa cum vom vedea mai târziu, sărbătorirea acestor evenimente în cadrul praznicului Întâmpinării Domnului le plasează într-un context teologic mai bogat, plin de paradoxuri, şi se folosesc exemple din Vechiul Testament pentru a sublinia minunea Întrupării şi răspunsul dramatic al lui Simeon.
Întâlnirea lui Hristos cu Simeon, împlinirea unei proorocii
Cele mai vechi omilii asociate acestui praznic vin dintr-un timp în care această sărbătoare, aşa cum este ea acum, nu era instituită. Este posibil ca textul evanghelic să fi fost citit în perioada Crăciunului sau la sărbătorirea Tăierii împrejur a lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, în Ierusalim se instituise deja o sărbătoare la a 40-a zi de la Crăciun şi, de aici, se pare că s-a răspândit şi în alte biserici. La acest praznic se pune accent pe Întrupare şi, în special, pe întâlnirea Dumnezeului întrupat cu credinciosul Simeon, care reprezintă Legea Veche şi aşteptarea împlinirii profeţiilor; după ce a văzut împlinirea acestora, Simeon nu mai apare pentru că, după cum spun cântările litugice, el merge să răspândească Vestea cea bună morţilor.
Textul din Isaia 6, 6-7, citit la Slujba Vecerniei acestei sărbători, este o prevestire a Întrupării: cărbunele aprins care îndepărtează nelegiuirea şi aduce iertarea este un simbol al Fiului întrupat, iar buzele atinse de cărbune sunt simbolul Fecioarei prin care Întruparea are loc. În contextul Întâmpinării Domnului, este valabilă şi interpretarea tipologică: serafimul cu cărbunele are rolul de a-l purifica pe profetul Isaia, pregătindu-l pentru misiunea de profet.
Această paletă largă de interpretare se găseşte în cântările praznicului şi se regăseşte şi în icoana închinată acestui eveniment.
Cel ce a dat Legea devine supus Legii, în umanitatea Sa
Autorii de cântări preiau pasaje din Evanghelie şi, frecvent, încorporează şi o înţelegere teologică mai adâncă. Acum, este subliniat mai ales paradoxul că Dumnezeu, Care este mai înalt decât oştile cereşti, S-a smerit atât de mult încât Se lasă purtat în braţe de doi oameni, Maria, mama Lui, şi dreptul Simeon.
Imaginea episodului din Isaia, capitolul 6, are un loc important în imnuri; focul care simbolizează prezenţa lui Dumnezeu este un element-cheie al limbajului simbolic al patristicii şi al teologiei ortodoxe.
Tema acestui praznic este paradoxul reprezentat de faptul că Cel ce a dat Legea devine supus Legii în umanitatea Sa. Nu rămâne nici un dubiu în privinţa semnificaţiei Vechiului Testament - faptul că acest vechi Legământ este dat de Dumnezeu şi că este împlinit în Noul Testament prin Hristos. Întruparea înseamnă că Fiul lui Dumnezeu devine Om în contextul particular religios şi cultural al poporului lui Israel. Teofania experiată de Moise pe Sinai în momentul în care a primit tablele Legii este comparată cu imaginea lui Simeon primindu-L în braţe pe Însuşi Dătătorul de Lege, ca Prunc.
Templul din Ierusalim este locul în care Domnul este întâmpinat, este locul pământesc în care oamenii, temple ale lui Dumnezeu, se întâlnesc.
Influenţa unor omilii poate fi văzută în câteva locuri din Minei unde sunt menţionate revigorarea bătrânului şi lucrarea Duhului Sfânt de a-l aduce la Templu. Bucuria întâlnirii aduce sfârşit anilor de aşteptare ca speranţa lui Israel să se împlinească.
Hristos vine ca Lumină pentru neamuri, dar şi ca Slavă a poporului lui Israel
Modul în care este interpretată slobozirea lui Simeon poate părea neobişnuit pentru cei din afara tradiţiei ortodoxe, pentru că plecarea lui nu este o simplă mutare la cele binecuvântate, ci o misiune de a răspândi şi morţilor vestea bună a Întrupării lui Adam cel Nou. Astfel, ne este arătată şi împlinirea lucrării lui Hristos de la Paşti, fiindcă cuvintele Slujbei Întâmpinării vestesc deja: „Acum porţile raiului au fost deschise“.
Cântarea lui Simeon (Luca 2, 29-32), care îşi găseşte un loc deosebit în viaţa liturgică a Bisericii de Răsărit şi de Apus, are ca temă faptul că Hristos vine ca o Lumină pentru neamuri, dar şi ca Slavă a poporului lui Israel.
sursa https://www.facebook.com/pios.marian/posts/1672369086108384
Стрітення Господнє//Сретение Господне//Υπαπαντή//Candlemas
Candelora//candelariaعيد تطهير مريم العذراء
---------------------------------------------------------------------------
Întâmpinarea Domnului de dreptul Simeon şi proorocia lui este prima mărturie majoră pe care un om o face cu referire la persoana lui Hristos, Care, ca Fiu al lui Dumnezeu, are pe pământ misiunea de a face cunoscută iubirea Tatălui pentru oameni. Dacă la Naşterea Domnului cei care vestesc importanţa Celui născut sunt îngerii, apoi magii (adică lumea păgână), iar la Botezul Său, Înaintemergătorul Ioan, prin glasul bătrânului Simeon, pentru prima dată, transpare bucuria şi tensiunea neamului iudaic, preînchipuind întreaga omenire în faţa aşteptării venirii Izbăvitorului, a lui Mesia, anunţat de către toţi proorocii. Icoanele care înfăţişează acest praznic reprezintă transpunerea imagistică a textului evanghelic de la Luca şi interpretarea pe care exegeţii o fac pasajului în cauză.
Evenimentul care constituie subiectul sărbătorii Întâmpinării Domnului Hristos apare relatat în Evanghelia Sfântului Luca, capitolul 2, versetele 22-38. Hristos este adus la Templu de Maria şi de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii. În Templu este întâmpinat de Simeon şi de Ana. Simeon este descris de Sfântul Luca Evanghelistul ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi, dorind să vadă mântuirea lui Israel, iar Duhul Sfânt era peste el. Duhul i-a dezvăluit că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Mesia (Luca 2, 25-26). Se consideră că Simeon era preot, dar acest lucru nu este menţionat în Evanghelia după Luca.
Ana este descrisă ca o proorociţă. Şi ea este bătrână şi îi dă slavă lui Dumnezeu.
În acest episod evanghelic, profeţia şi ritualurile Templului se împletesc şi sunt folosite pentru a exprima importanţa actului aducerii Pruncului Iisus la Templu. Hristos este numit de Simeon „lumina care luminează neamurile şi slava poporului Israel“ (Luca 2, 32). Aşa cum vom vedea mai târziu, sărbătorirea acestor evenimente în cadrul praznicului Întâmpinării Domnului le plasează într-un context teologic mai bogat, plin de paradoxuri, şi se folosesc exemple din Vechiul Testament pentru a sublinia minunea Întrupării şi răspunsul dramatic al lui Simeon.
Întâlnirea lui Hristos cu Simeon, împlinirea unei proorocii
Cele mai vechi omilii asociate acestui praznic vin dintr-un timp în care această sărbătoare, aşa cum este ea acum, nu era instituită. Este posibil ca textul evanghelic să fi fost citit în perioada Crăciunului sau la sărbătorirea Tăierii împrejur a lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, în Ierusalim se instituise deja o sărbătoare la a 40-a zi de la Crăciun şi, de aici, se pare că s-a răspândit şi în alte biserici. La acest praznic se pune accent pe Întrupare şi, în special, pe întâlnirea Dumnezeului întrupat cu credinciosul Simeon, care reprezintă Legea Veche şi aşteptarea împlinirii profeţiilor; după ce a văzut împlinirea acestora, Simeon nu mai apare pentru că, după cum spun cântările litugice, el merge să răspândească Vestea cea bună morţilor.
Textul din Isaia 6, 6-7, citit la Slujba Vecerniei acestei sărbători, este o prevestire a Întrupării: cărbunele aprins care îndepărtează nelegiuirea şi aduce iertarea este un simbol al Fiului întrupat, iar buzele atinse de cărbune sunt simbolul Fecioarei prin care Întruparea are loc. În contextul Întâmpinării Domnului, este valabilă şi interpretarea tipologică: serafimul cu cărbunele are rolul de a-l purifica pe profetul Isaia, pregătindu-l pentru misiunea de profet.
Această paletă largă de interpretare se găseşte în cântările praznicului şi se regăseşte şi în icoana închinată acestui eveniment.
Cel ce a dat Legea devine supus Legii, în umanitatea Sa
Autorii de cântări preiau pasaje din Evanghelie şi, frecvent, încorporează şi o înţelegere teologică mai adâncă. Acum, este subliniat mai ales paradoxul că Dumnezeu, Care este mai înalt decât oştile cereşti, S-a smerit atât de mult încât Se lasă purtat în braţe de doi oameni, Maria, mama Lui, şi dreptul Simeon.
Imaginea episodului din Isaia, capitolul 6, are un loc important în imnuri; focul care simbolizează prezenţa lui Dumnezeu este un element-cheie al limbajului simbolic al patristicii şi al teologiei ortodoxe.
Tema acestui praznic este paradoxul reprezentat de faptul că Cel ce a dat Legea devine supus Legii în umanitatea Sa. Nu rămâne nici un dubiu în privinţa semnificaţiei Vechiului Testament - faptul că acest vechi Legământ este dat de Dumnezeu şi că este împlinit în Noul Testament prin Hristos. Întruparea înseamnă că Fiul lui Dumnezeu devine Om în contextul particular religios şi cultural al poporului lui Israel. Teofania experiată de Moise pe Sinai în momentul în care a primit tablele Legii este comparată cu imaginea lui Simeon primindu-L în braţe pe Însuşi Dătătorul de Lege, ca Prunc.
Templul din Ierusalim este locul în care Domnul este întâmpinat, este locul pământesc în care oamenii, temple ale lui Dumnezeu, se întâlnesc.
Influenţa unor omilii poate fi văzută în câteva locuri din Minei unde sunt menţionate revigorarea bătrânului şi lucrarea Duhului Sfânt de a-l aduce la Templu. Bucuria întâlnirii aduce sfârşit anilor de aşteptare ca speranţa lui Israel să se împlinească.
Hristos vine ca Lumină pentru neamuri, dar şi ca Slavă a poporului lui Israel
Modul în care este interpretată slobozirea lui Simeon poate părea neobişnuit pentru cei din afara tradiţiei ortodoxe, pentru că plecarea lui nu este o simplă mutare la cele binecuvântate, ci o misiune de a răspândi şi morţilor vestea bună a Întrupării lui Adam cel Nou. Astfel, ne este arătată şi împlinirea lucrării lui Hristos de la Paşti, fiindcă cuvintele Slujbei Întâmpinării vestesc deja: „Acum porţile raiului au fost deschise“.
Cântarea lui Simeon (Luca 2, 29-32), care îşi găseşte un loc deosebit în viaţa liturgică a Bisericii de Răsărit şi de Apus, are ca temă faptul că Hristos vine ca o Lumină pentru neamuri, dar şi ca Slavă a poporului lui Israel.
sursa https://www.facebook.com/pios.marian/posts/1672369086108384
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.