Pagini

30 aprilie 2016

HRISTOS A INVIAT! PENTRU NOI!

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

28 aprilie 2016

Alexandru Pesamosca, chirurgul care a renunţat la lume

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


Alexandru Pesamosca
Alexandru Pesamosca (n. 14 martie 1930Constanța – d. 1 septembrie 2011București) a fost un chirurg pediatru din România. Timp de jumătate de secol, el a făcut circa 45 000 de operații, salvând de la infirmitate pe viață sau de la moarte mii de copii, inclusiv pe cei considerați fără speranță și inoperabili de către ceilalți medici.
Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanța, unde a urmat școala primară și Liceul „Mircea cel Bătrân”. A absolvit Facultatea de Medicină Generală la București în anul 1954 și a fost repartizat la Niculești-Jianu, (actualmente Dudești, Brăila) un sat de lângă Fetești, unde a profesat timp de 3 ani (1954-1957). Este apoi transferat în calitate de chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” (1957-1984) și „Budimex” (actualmente „Spitalul Marie Curie”) (1984), unde face un număr mare de operații (circa 45 000 după propriile declarații). Operează și în străinătate (China, Franța, Italia, Republica Moldova, etc), dobândind prestigiu internațional în domeniul chirurgiei pediatrice încă dinainte de 1989. A avut doi fii legitimi care au murit (unul din ei, doctor, în 1993, a murit din pricina unei tumori cerebrale) și încă două fete și doi nepoți. A locuit din 1999, de când a rămas văduv, într-o cămăruță din Spitalul „Marie Sklodovska-Curie” (fostul „Budimex”) din București.[1] În ultimii ani nu a mai operat, ci doar a dat instrucțiuni medicilor chirurgi care veneau să-i ceară ajutorul.
În vara anului 2011, el a fost internat la Spitalul Floreasca din cauza unor afecțiuni cardiace și renale. A murit în dimineața zilei de 1 septembrie 2011, la vârsta de 81 de ani.[2]

Ctitor

Alexandru Pesamosca este ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu,[3] aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) și președinte al Asociației „Așezământul social sfinții Martiri Brâncoveni”.[1] Patriarhul României a fost de acord ca să fie îngropat acolo, fiind ctitor de biserică.

In memoriam

În septembrie 2014 i s-a ridicat un bust în fața Spitalului de Copii „Marie Curie” din București.[4]



id1034_pesa4.jpg.jpg
Spune că are 73 de ani, dar nu-i dai vârsta. De 50 de ani este chirurg, iar în ultima bucată bună de vreme nu a mai părăsit spitalul Budimex, din Bucureşti. Trăieşte ca un călugăr, zi şi noapte într-o „chilie“ de nici 10 metri pătraţi. Chirurgia infantilă este specialitatea doctorului Alexandru Pesamosca. „Pesi“, cum îl alintă liota de copii, care se ţin scai de el. A realizat operaţii extrem de dificile, salvând multe vieţi, ajutând nenumărate familii. Cazul doctorului Pesamosca poate fi, într-un fel, asimilat exemplului primilor doctori creştini, „fără de arginţi“, care aveau clară conştiinţa că ei tratează, dar numai Dumnezeu vindecă.
D-le doctor, de ce locuiţi în spital?
De câţiva ani de zile am hotărât să rămân aici, să nu mai plec deloc acasă. Pierdeam foarte mult timp pe drum. Traficul este infernal, indisciplinat. Toată viaţa asta care ne înconjoară şi pe care o numim trepidantă este – cum să vă spun? – un fel de dezordine fantastică! În toate domeniile!
Nu vă plictisiţi în acest univers închis, care este spitalul?
Am o viaţă foarte intensă aici. Nu stau o clipă. Încep la 6 dimineaţa pregătirile pentru raport, apoi pentru şedinţa cu tinerele cadre. Pot să vă mărturisesc ceva?
Desigur.
Îi oblig, domnule, îi oblig să citească, să fie la curent cu ceea ce este prin lumea medi­cală, să compare cu ce este la noi. S-o mai lăsăm pe asta cu genialul popor din Carpaţi; este o himeră. Foarte periculoasă.
Mai aveţi, în atari condiţii, viaţă privată?
Vă invit ca la 73 de ani – vârsta mea – să-mi spuneţi de câte treburi private vă veţi mai bucura atunci! Dar să trecem peste asta… Pentru mine nu a fost nimic extraordinar că m-am mutat aici deoarece toată viaţa am stat aici, de când m-am decis să fac meseria asta. Le spun şi colegilor mei tineri şi neîmpă­caţi cu ei înşişi: Dumnezeu ne-a dat o meserie extraordinară, care te solicită la o gimnastică a minţii de neimaginat. Este mare lucru să pui un diagnostic corect, dar să „cazi“ pe o rezol­vare chirurgicală corectă, din prima, ei bine, aici este partea „anormală“ a meseriei.
Aţi simţit vreodată, în timpul unei intervenţii chirurgicale, un ajutor venit din altă parte?
De 50 de ani fac meseria asta, non-stop. Este o meserie de performanţă, unde trebuie să ai integritatea totală a simţurilor. Or, toate astea scad, după o anumită vârstă. Îi mulţu­mesc lui Dumnezeu că până acum am reuşit să-mi păstrez intacte darurile pe care mi le-a dat. Nu înregistrez nici o scădere în rapiditatea cu care iau o decizie, în promptitudinea gestului chirurgical, care are o precizie milimetrică, cum este bunăoară o sutură digestivă. Mai înregistrez şi altceva, care pentru mine este un fenomen. În ultima vreme, gra­ţie experienţei pe care am căpătat-o, fac nişte operaţii foarte complicate cu o uşurinţă din ce în ce mai mare. Dar ştiţi că mă rog înainte de operaţie? Ca să cred într-un succes al meu, trebuie să cred în El. Câteodată, şi cu din ce în ce mai multă înfrigurare, am senzaţia că-mi ies unele operaţii ca şi cum m-ar conduce alt­ceva decât ceea ce am acumulat eu. Colegii mei mai tineri îşi spun între ei: „Pe pacientul ăsta nu-l mai scoate“. Şi-l scot, domnule! Să nu credeţi că mă ocup de minuni… Dar ştiţi ceva? La sfârşit mi-e frică de ce se întâmplă cu mine. Am atâtea păcate încât mi-e greu să cred că este o recompensă. Nu vreau să cer osândă de la Dumnezeu, mi-e şi frică să spun câteodată că eu am făcut operaţia aceea.
Când eraţi tânăr simţeaţi lucrurile acestea?
Nu. Meticuloziatea meseriei a fost tot timpul obsesia mea. Asta te ajută, dar mai trebuie ceva.
Ce?
Nu pot să definesc. Mi-e greu să spun precis cine mă îndeamnă să rezolv un caz sau altul. De fapt, mi-e şi ruşine să vorbesc despre astea. Îi şi spuneam părintelui de aici, din spital: trufia este sursa celor mai mari greşeli în meseria noastră. Nu vedeţi pe posturile de televiziune ce circotecă fac unii?
D-le doctor, milă vă este?
Da.
Vă este îngăduit acest sentiment?
Nietzsche spunea că mila este morala celor slabi. O zicere, nefundamentată, departe de morala creş­tină. Sentimentul pe care îl încerci atunci când vrei să-i salvezi unuia viaţa, de dragul cui?, n-aş putea să vi-l explic…
De dragul orgoliului profesional?
Atunci eşti pierdut. Dacă faci asta de dra­gul suferinţei lui, ca atare, eşti justificat. Mie mi-e milă. De asta şi am rămas la copii, eu în­ce­pând ca chirug de adulţi. Materialul ăsta pe care îl batjocorim cu sârg, şi astăzi, nu numai pe vremea comuniştilor… Avem cea mai mare mortalitate infantilă din Europa, cea mai mare mortalitate maternă. Guvernanţii – de ieri şi de azi – n-au nici o treabă cu salvarea co­piilor, care este problema numărul unu a ţării. Ei n-au grijă nici de copiii lor, darămite de ai altora!
Prin natura profesiei dvs., sunteţi pe gra­niţa dintre viaţă şi moarte. Din constatările ex­perienţei pe care o aveţi vă întreb: există suflet?
Da.
Unde este el plasat?
Este în noi, în biologia fiecăruia din noi, în fiecare părticică din noi.
Suntem alcătuiţi din celule…
Păi şi celulele astea nu reprezin­tă, într-un fel, o dum­nezeire? Orice celulă este con­struită de un Creator.
Cum rămâne atunci cu teoria evo­luţionistă?
Sunt multe teo­rii, interpretate ulteriror eronat. Eu ar trebui să fiu, prin formaţie, tributarul teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin. Sunt elemente foarte clare ale evoluţiei, şi cu toate astea sunt multe lucruri care nu se pot explica astfel. Foarte multe dintre teoriile tinereţii mele nu mai sunt valabile acum. Structura cibernetică a creierului, spre exemplu… Sau clonarea, lucru cu care eu unul nu sunt de acord.
Ce s-a pierdut din profesia dvs. în ultimii ani?
Oooo! Respectul, simţul ierarhiei valorilor în toate spitalele de chirurgie. Pentru că a fost o perioadă în care fiecare a „ţâşnit“ în funcţie de muşchii politici pe care îi avea. Astfel, totul s-a răsturnat cu dosul în sus. Au apărut o groază de ciurucuri… Se sapă şi se reclamă unii pe alţii mai rău ca pe vremea lui Ceau­şescu.
Ucenici aveţi?
Am. Unii sunt corecţi şi la locul lor, alţii vor repede totul: casă, maşină, călătorii, aman­tă. Chirurgii de altădată, unii veneau din familii cu bani şi nu aveau astfel de probleme. Cei care au tras ca nişte disperaţi s-au ne­no­ro­cit, au ajuns nişte „Harpagoni“, pe spinarea popu­laţiei.
Mi se pare mie sau sunteţi un „contra­exem­plu“ pentru breaslă?
Şi eu ce să fac acum? Asta trăiesc, asta văd, ăsta sunt.
Care ar fi singurul lucru, legat de profesia dvs., pe care nu l-aţi putea face?
Nu numai eu, dar orice chirurg nu trebuie să facă rabat la onoare, la cinste şi la dem­nita­te. Dacă un medic tră­ieşte aceste 3 prin­ci­pii de bază, atunci nu poa­te să „tra­te­ze“ un bol­nav pentru o boală care nu există, numai ca să ia bani!
Există ase­me­nea cazuri?
Da, domnu­le, există! Cum să pui în ghips un bol­nav care nu are nimic!?! Am văzut asta cu ochii mei.
Vă este frică de moarte?
Acum nu, nu-mi mai este. Sunt liniştit.
V-a fost?
Da! Ca fiecare om care trece prin anumite cum­pe­ne de sănătate. Pentru mine acesta este saltul calitativ: nu mai am anxietatea aceea pe care ţi-o dă o boală. O ai, o primeşti şi începi să o vezi altfel.
În cazul acesta, eu vă urez „bun venit“ în creşti­nism!
Mulţumesc pentru urare, dar cred că eram p-aici demult. Am avut o mamă deo­sebit de religioasă; ţinea toate posturile, spre deosebire de mine. Le spuneam şi celor din spital, de la Co­mi­tetul parohial, că Patriahul a fost de acord să mă îngrop aici, că sunt ctitor de bise­rică. Capela este vizavi de sala de operaţie….
Interviu preluat din Revista  
http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-credintei/lumea-credintei-anul-i-nr-1-august-2003/alexandru-pesamosca-chirurgul-care-a-renuntat-la-lume/

mai multe cititi si aici...
http://ziarullumina.ro/de-garda-pentru-totdeauna-5704.html

9 aprilie 2016

Frumuseţea cerului

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                 Fericitul Augustin adresă o scrisoare Sfântului Ambrozie,
întrebându-l ce crede despre fericirea Sfinţilor şi despre ceruri. Când
scrisoarea se afla pe drum, Sfântul Ambrozie muri. Totuşi se arătă în
somn lui Augustin şi-i puse întrebarea: „Eşti în stare să numeri
stelele cerului, nisipul pământului şi picurii mării? Aceasta este cu
mult mai uşor decât a descrie splendoarea cerului. Frumuseţea
cerului este atât de mare, cum nu mi-aş fi putut-o închipui cu
ochii mei pământeşti, este aşa de splendid, că nu aflu nimic cu ce laş

putea compara.

8 aprilie 2016

Mărturii ale elevilor

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


clik pe poza ...

6 aprilie 2016

MAICA DOMNULUI: RUGACIUNEA SF NECTARIE

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
Mai multe găsiti aici:





4 aprilie 2016

Rugăciune

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

O rugăciune MINUNATĂ la revărsatul zorilor a Cuviosului Sofronie Saharov,
tradusă de Ieromonahul Rafail Noica. Este atât de splendidă şi cuprinzătoare
această rugăciune, încât oricare dintre noi, fie că este sau nu în vreun necaz,
dacă o va spune dimineaţa, îi va fi de un real folos... Doamne ajută!

       Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea
nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul
botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te
căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.
Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât
numai în Tine, Dumnezeule.

Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre
Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu
credinţă, veţi primi" şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă".
De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice
întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în
toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste,
blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de
prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea
voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat.

Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa
mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi
întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie.De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea
mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci
când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne,
ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine.
Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de
pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu.
Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc.
Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu
întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă
laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale
să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine!

Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii
de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari,
dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.
Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci
mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui
mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată
inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea:
din toată fiinţa mea.

Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă.
Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt.
Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ti pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu
mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă.
Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte
ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel
ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tainuite, de toată răutatea ascunsă întru
mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare
mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea.

Amin!

Sfantul Mucenic Trifon.

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
                                 

O , Doamne , Dumnezeule al dumnezeilor si
Imparate al imparatilor ,
Cel mai Sfant decat toti Sfintii ,
Multumescu-Ti ca m-ai invrednicit a-mi implini fara sovaiala ostenelile nevointei .
Iar acum ma rog Tie ca mana nevazutului diavol sa nu se atinga de mine si sa ma traga in adancul pieirii , ci mai vartos trimite-i pe Sfintii Tai Ingeri sa ma Calauzeasca in Salasul Tau Preaminunat si sa ma faca mostean Imparatiei Tale celei Preadorite !

Primeste sufletul meu si auzi rugaciunile tuturor celor ce Iti vor aduce Tie jertfe , intru pomenirea mea !
Cauta spre dansii din Locasul Tau cel Sfant si Daruieste-le lor Darurile Tale
cele bogate si nestricacioase ,
caci Tu esti Unul Bun si Milostiv Datator de Bine in vecii vecilor .
Amin !



Sfantul Trifon s-a nascut in satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfarsitul secolului al III-lea, regiune care astazi apartine Turciei. Dumnezeu i-a daruit din copilarie darul vindecarii bolnavilor si putere asupra demonilor. Pe cand avea 17 ani, a scos de sub stapanirea diavolului pe fiica imparatului roman Gordian. Dupa sase zile de post si rugaciune, Sfantul Trifon le-a descoperit paganilor existenta diavolului. La porunca sa, diavolul s-a aratat tuturor, in chip de caine negru, avand ochii ca de foc. Prin aceasta minune a atras pe multi pagani la crestinism.
Mai tarziu, in vremea imparatului Deciu, persecutorul crestinilor, Trifon a fost prins si supus la multe chinuri: a fost lovit cu batele, a fost ars, i s-au batut cuie in talpi si dus descult prin oras, pe vreme de iarna. Toate acestea sfantul le-a indurat cu rabdare. Pentru ca nu va sluji zeilor, a fost condamnat la taierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu sa moara inainte de a fi supus la pedeapsa data de imparat. Astfel, cand soldatii au ridicat sabia sa-i taie capul, sfantul si-a si dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
Crestinii au luat trupul Sfantului Trifon, cu intentia de a-l ingropa in Niceea. Insa, sfantul li se va descoperi si le va cere sa-l duca trupul in satul natal, Lampsac. Mai tarziu, moastele Sfantului Trifon au fost mutate la Constantinopol si apoi la Roma.

Sfantul Trifon este cunoscut in credinta populara ca cel ce pazeste livezile de omizi si lacuste, iar pe oameni, de nebunie. In vechime, viticultorii si pomicultorii tineau post in aceasta zi si chemau preotul sa le stropeasca cu agheazma livezile si via, ca aceastea sa fie ferite de nerodire si de seceta sau grindina.

Trifon, sfantul care alunga insectele
sursa 
Crestin ortodox


2 aprilie 2016

DE CE SA NU POMENIM RĂUL!

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


       Lumea astăzi suferă și din cauza faptului că oriunde merg și se mișcă s-au deprins a pomeni răul continuu, în orice împrejurare se găsește cineva să vorbească despre altcineva, despre un lucru, faptă sau eveniment care s-a petrecut de curând. Oamenii nu mai sunt capabili de introspecție, de vederea propriilor neputințe și patimi. Pomenirea răului este o operă desăvârșită de vrăjmașul diavol, deoarece îi pune pe oameni permanent în contradicție, rupându-se armonia la care tinde Dumnezeu să ne aducă. Este atât de trist faptul că toți, într-o măsură mai mică sau mai mare suntem tributari acestui mod de viețuire. Prea puțin încercăm să ne pozitivăm, să recurgem la interiorizare și la analiza propriilor nemernicii ca descoperindu-le și recunoscându-le ca fiind vătămătoare să purcedem la lupta împotriva lor.
E mult mai ușor să vedem neputințele altora, să le comentăm și să dăm vina pe ele ca fiind temelie a răului în lume. Dacă fiecare dintre noi am duce o luptă asiduă cu propriul egoism am reuși să schimbăm fața lumii, schimbându-ne întâi de toate pe noi. Părintele Porfirie Bairaktaris ne dă un exemplu scurt și simplu despre cum se poate schimba un om, o stare, o situație:
-Unii monahi cer iertare, se spovedesc, dar înlăuntrul lor păstrează aversiune față de alții. În felul acesta , Harul lui Dumnezeu nu Se pogoară. Am avut aici un vecin, un meșter care făcea diferite munci pentru că era plătit. Nu știu cum s-a întâmplat, dar a început să se ia la harță și să se înjure cu toți. Ce să fac, îmi ziceam, cum să-l ajut? Într-o zi m-am dus la el acasă. Când m-a văzut, s-a pierdut cu totul, s-a îngălbenit. Credea că am venit să-l cert. Eu am început să-i vorbesc de copacii lui, să laud roadele lor, am discutat despre ospitalitate... Asta a fost tot. Inima i s-a încălzit. De atunci, este nelipsit la noi și e plin de râvnă la toate treburile. În astfel de cazuri, e nevoie ca omul să fie luat cu binișorul.

SURSA
Părintele Porfirie - Antologie de sfaturi și îndrumări - Editura Bunăvestire Bacău