Pagini

6 decembrie 2015

RUGACIUNE CATRE SFANTUL NICOLAE ,

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...




Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene. Roagă-L pentru noi, nevrednicii, pe Făcătorul şi Stăpânul nostru, înaintea Căruia stai dimpreună cu cetele netrupeşti; milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru şi în viaţa de acum, şi în veacul ce va să fie, ca să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre şi după necurăţia inimilor noastre, ci să ne dea nouă după bunătatea Sa. Că spre solirea Ta nădăjduind, cu ajutorul tău ne lăudăm, ocrotirea ta în ajutor o chemăm şi, căzând la sfântă icoana ta, cerem ajutor: izbăveşte-ne pe noi, bineplăcute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastră şi potoleşte valurile patimilor şi nevoilor ce se ridică asupră-ne, ca, pentru sfintele tale rugăciuni, să nu ne cuprindă pe noi necazul şi să nu ne cufundăm în adâncul păcatelor şi în mocirla patimilor noastre. Roagă-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca să ne dea viaţă paşnică şi iertarea păcatelor, sufletelor noastre mântuire şi mare milă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Palma Sfantului Nicolae

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


M-am tot gandit ce sa va scriu astazi pentru a iesi din cliseul postarilor celorlalti.Multe nu se mai puteau spune despre un subiect arhicunoscut,despre un subiect despre care discuta si copiii.Ei bine mi-au venit doua idei: 

1-Cred ca putini stiu de ce apare Iisus si Maica Domnului langa Sfantul Nicolae

2-Ideea cu Sinodul de la Niceea cu pedeapsa corporala cea mai cunoscuta in istoria iconografica-Palma data lui Arie.

Manastirea Panagia Sumela din Trabzon, Turcia, pastreaza in cadrul programului sau iconografic o fresca originala ce infatiseaza Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Ineditul acestei reprezentari (deoarece scena exista de altfel in multe alte locasuri de cult) consta in faptul ca in aceasta Sfantul Ierarh Nicolae este reprezentat palmuindu-l pe ereticul Arie.

Detalii cu privire la acest gest aflam din viata sfantului. 

Sfantul Nicolae s-a nascut in localitatea Patara din Asia Mica, in a doua jumatate a secolului al III-lea. Participa in calitate de episcop la primul Sinod Ecumenic tinut la Niceea in anul 325. Sinodul a condamnat erezia arianismului, care tagaduia divinitatea lui Iisus.

Sfantul Nicolae este recunoscut la acest sinod drept un mare aparator al Adevarului si a dreptei credinte. Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului.

Gestul sfantului impotriva lui Arie a produs tulburare, deoarece Sfantului Nicolae i-au fost retinute insemnele arhieriei: Sfanta Evanghelie si omoforul.
In timp ce Sfantul se afla inchins intr-o celula Mantuitorul si Maica Domnului i s-au aratat in chip minunat. Mantuitorul i-a inapoiat Sfantului Nicolae Evanghelia. Apoi, Maica Domnului i-a oferit acestuia omoforul arhieresc, restabilindu-l in treapta episcopala.

Icoanele traditionale ale Sfantului Nicolae infatiseaza aceasta minune in imaginea de mai jos: in stanga, Hristos ofera Evanghelia, in dreapta Maica Domnului ofera omoforul, iar in centru, Sfantul Nicolae le poarta.

Cand imparatul Constantin a auzit despre aceasta minune a ordonat ca Sfantul Nicolae sa fie reabilitat. Sfintii Parinti de la Niceea au condamnat invatatura eretica a lui Arie. Pana in prezent, marturisim invatatura Bisericii cu privire la Hristos, in Crez: "Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut”.

                                                            "Palma nevinovata"

Desi, la prima vedere, palma Sfantului Nicolae ne contrariaza, nu trebuie sa cadem in ispita de a ne transforma noi insine in "judecatorii" sai. Sa nu uitam ca "nevinovatia” sa au aratat-o inca de atunci Mantuitorul Hristos si Preacurata Sa Maica.

Tocmai acest fapt face ca palma Sfantului Nicolae sa aiba un caracter exceptional. Din aceasta perspectiva, nu trebuie sa ne "intemeiem” caderile noastre (mania si pornirile violente) pe gestul sfantului, nici in Biserica (iar Inchizitia este un exemplu de trista amintire), nici in societate. Palma Sfantului Nicolae s-a manifestat dintr-o mare dragoste fata de Hristos, iar Mantuitorul a cunoscut taina inimii sale, in timp ce "palmele” noastre, de cele mai multe ori, nu sunt decat manifestari ale lipsei dragostei celei adevarate.

Sa nu ne indoim ca Sfantul Nicolae a fost un om bland si sfant, asa cum Biserica il si numeste in troparul inchinat lui: "Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-au aratat pe tine, turmei tale, adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Nicolae, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.”

Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ofere spre desfranare. Sfantul Nicolae i-a daruit omului aflat in nevoie trei pungi cu aur, iar fiicele acestuia s-au putut casatori. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.

Ziua trecerii Sfantului Nicolae la cele vesnice a fost data de 6 decembrie 334, potrivit lucrarii "Legenda Aurea" ("Legenda Sanctorum" ) a lui Jacoppo da Voragine (+ 1298) . In prezent, moastele sale se afla la Bari, din anul 1087. Mentionam ca in biserica "Sfantul Gheorghe Nou" din Bucuresti, se afla mana dreapta a Sfantului Nicolae. Exista credinta ca aceasta mana i-a fost trimisa lui Mihai Viteazul chiar de Cardinalul de Bari, printr-un pelerin roman, in semn de pretuire pentru lupta domnitorului impotriva paganismului.

Va indemn sa luati chipul Sfantului Nicolae, ca nimeni sa nu mai planga pentru lipsa darurilor. Nu uitati ca in viata vesnica luam cu noi doar atat cat am daruit.


                                                           FRUNTEA ŞI PALMA

Chipul Sfântului Nicolae, aşa cum a fost el păstrat de către tradiţia iconică, poartă cu sine, prin vremi, un detaliu ce ni s-a întipărit pe nesimţite în minte, detaliu care ni-l face cunoscut de departe şi pe dată, pe cel născut în Asia Mica, la Patara, în urmă cu mai bine de şaptesprezece veacuri, undeva în jurul anului 280. Fruntea enormă, brăzdată de trei-patru încreţituri, reprezintă semnul distinctiv, după care poate fi identificată imediat icoana Arhiepiscopului din Myra Lichiei.  

Din icoanele sale Sfântul Nicolae ne priveşte atent, cu ochii larg deschişi, cu o anume prudenţă izvorâtă dintr-o amintire veche de demult, pe care nu poate şi mai ales nu vrea s-o uite. Amintirea unei palme. O amintire despre care nu vorbeşte, nu atât din pricina durerii ei, cât mai cu seamă din credinţa că „tăcera este dialogul lumii ce va să vină”(Sfântul Isaac Sirul). Un gest radical şi surprinzător venit din partea cuiva recunoscut de către hagiografie ca fiind mai degrabă „blînd, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngîmfare”. Tocmai de aceea până şi îmbrăcămintea ierarhului era una simplă, iar hrana aidoma ca cea a unui pustnic, luată numai o dată în zi, după apusul soarelui. „Toată ziua, se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultînd nevoile celor ce veneau la dînsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toţi şi apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mîngîietor celor ce plîngeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine”.  

Chiar dacă numele său e menţionat de către Martirologiul roman prima dată abia în sec. al VI-lea, legat de o vedenie a lui Constantin cel Mare căruia Sfântul (ce i se mai spune pe la noi şi Sân Nicoară), i s-ar fi arătat în vis, cerând să ierte trei ostaşi osândiţi la moarte, Tradiţia îl consemnează ca find prezent printre cei 318 episcopi participanţi la Sinodul I Ecumenic, deschis oficial la Niceea, în 20 mai 325 şi ale cărui dezbateri au durat până în ziua de 25 august a aceluiaşi an. La şedinţa deschiderii oficiale şi la cea de închidere a asistat însuşi împăratul Constantin. Şedinţele oficiale ale Sinodului s-au desfăşurat în sala de recepţie a palatului imperial din Niceea, sub preşedinţia episcopilor Eustaţiu al Antiohiei şi Alexandru al Alexandriei. Părinţii întruniţi la Niceea au respins şi condamnat învăţătura preotului Arie din Alexandria, conform căreia Fiul (Iisus Hristos, deopotrivă Dumnezeu şi om, după dreapta credinţă) este doar o făptură intermediară, creată în prealabil, tocmai în vederea creaţiei propriu-zise a lumii, de care Dumnezeu, în transcendenţa şi perfecţiunea Sa absolute, nu avea cum să se apropie.  

Pentru arieni Fiul (Iisus Hristos, deopotrivă Dumnezeu şi om, după dreapta credinţă), deşi este creatura cea mai înaltă şi mai apropiată de Dumnezeu, nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată (şi) Dumnezeu. Dezbaterile nu au fost deloc line, Arie având destui adepţi (peste 20 de ierarhi). Lor li s-a adăugat într-un fel şi grupul celor care ţineau o aşa-zisă cale de mijloc, avându-l ca reprezentant pe Eusebiu de Nicomidia. El va susţine un punct de vedere conform căruia Fiul este asemănător după fiinţă cu Tatăl (omoiousios) în loc de deofiinţă cu Tatăl (omoousios) aşa cum afirmă dreapta credinţă. În fapt, această poziţie de mijloc însemna menţinerea camuflată a punctului de vedere arian. În vreme ce omoousios implică consubstanţialitatea sau identitatea numerică perfectă a iubirii ontologice a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh – conformă gândirii Sfântului Atanasie cel Mare (la vremea disputelor de la Niceea, abia un simplu diacon), şi crezului ortodox niceean, omoiousios are în vedere doar o similitudine substanţială ce duce la avarirea unităţii Sfintei Treimi prin identitatea generică a trei indivizi divini izolaţi, aşezaţi unul lângă altul – conformă arianismului.

Aşadar se poate spune că, în acea vară a anului 325, la Niceea, s-au confruntat două tipuri de înţelegere a dogmei Trinităţii divine. În tensiunea prelungită a unor astfel de zile, se spune că Arhiepiscopul Mirelor Liciei, Nicolae, l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie.

Gestul, creştineşte vorbind, este desigur, inacceptabil. Chipul iconic al Sfântului Nicolae ne lămureşte însă că nu a fost vorba de un gest coleric, ci de efectul unei atenţii teologice supraomeneşti, însoţite de combustia unei trăiri interioare căreia i-am putea afla corespondentul, poate, doar în episodul neotestamentar al biciuirii zarafilor din Templu, de către Fiul lui Dumnezeu. Că miza acelor zile a fost una deosebită, se va dovedi doar două veacuri mai târziu, când vizigoţii arieni vor fi „adoptaţi” de Biserica Apuseană cu preţul unor compromisuri doctrinare ale căror efecte vor duce prin timp la schismă. Chipul iconic al Sfântului Nicolae, atent şi brăzdat de riduri, vorbeşte despre gravitatea celor întâmplate atunci şi presimte cele ce au să vină. Nuieluşa ridicolă care i se pune astăzi în cârcă e doar unitatea de măsură a distanţei dintre credinţa sa de atunci şi aceea din vremile noastre de azi ori de mai ieri.

Fruntea enormă, cuibar al forţei duhului şi al înţelepciunii, nedespărţite de iubire, fruntea brăzdată de griji a altminteri blajinului Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, ne spune că şi blândeţea îşi are limitele ei, iar derapajele de la dreapta credinţă se răsplătesc şi altfel decât cu nuieluşe din argint, dulciuri ori dulcegării copilăreşti din vremurile noastre. Sfântul Nicolae pecetluieşte şi veghează, atent în ascultarea inimii şi auster în faţa ispitelor lumii, integritatea Tainei Întrupării, timpul Naşterii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Carele din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Carele toate s-au făcut...

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Nicolae.

26 noiembrie 2015

Sfântul Stelian

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


        Sfântul Stelian este considerat protector al pruncilor şi al familiei creştine în general. Viaţa sa de rugăciune şi râvna duhovnicească l-au învrednicit de darul facerii de minuni, vindecându-i mai ales pe copiii chinuiţi de diferite boli.
S-a născut la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi). Provenind dintr-o familie săracă, Stelian a fost nevoit să-şi câştige singur existenţa. Însă ceva în adâncul sufletului îl îndemna să se retragă din lume şi să-i slujească lui Dumnezeu, cel care nu-l părăsise niciodată la nevoie.
Nu e lipsit de importanţă faptul că Sf. Stelian a trăit în „secolul de aur” al creştinismului, caracterizat, printre altele, de încetarea persecuţiilor, de sistematizarea adevărurilor de credinţă şi de o viaţă ascetică înfloritoare. Cu toate că singurătatea îl atrăgea, Stelian nu s-a îndepărtat întru totul de societate, datorită dragostei lui pentru semeni, preferând să fie printre ei spre a-i ajuta, şi abia apoi să se întoarcă în chilia sa, pentru a se odihni.
Într-o noapte, în timp ce se ruga, Stelian a simţit prezenţa lui Dumnezeu şi a fost copleşit de slava Duhului Sfânt. Nu se ştie exact ce s-a întâmplat atunci în chilia lui, însă cert este faptul că în ziua următoare chipul său iradia de o bucurie profundă şi era copleşit de o linişte sufletească pe care n-o mai cunoscuse până atunci. Totul avea să se desluşească atunci când Stelian a întâlnit un copil bolnav, pe care încerca să-l consoleze, ca de obicei, iar când şi-a pus mâna peste creştetul copilului, a simţit puterea lui Dumnezeu trecând prin mâna sa. Copilul şi-a revenit imediat şi, de atunci înainte, Stelian simţea orice suferinţă sufletească de la mare distanţă.
În scurt timp, chilia lui a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru bolnavi şi suferinzi, dintre care mulţi se însănătoşeau, nu numai prin puterea mâinii sale, ci şi prin credinţa lor puternică, fără de care ar fi rămas fără nicio speranţă de vindecare.
Deşi nu studiase la şcoli înalte, Stelian s-a dovedit a fi şi un învăţător erudit. Se spune că multe familii îşi încredinţau copiii lui Stelian spre a fi călăuziţi către Dumnezeu. Şi probabil că acesta a constituit primul centru social, unde mamele îşi puteau lăsa copiii, în timp ce se ocupau de alte treburi casnice.
Astfel, Sfântul Stelian avea să devină patronul spiritual al nou-născuţilor şi al familiei în general. Grija pentru copii se reflecta mereu pe chipul său vesel. Întotdeauna era binevoitor şi plin de dragoste faţă de semeni. Aşa l-au ajuns bătrâneţile pe Sfântul Stelian, care a trecut la Domnul într-o linişte sufletească deosebită, dându-i slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Biserica Ortodoxă îl pomeneşte în calendar la 26 noiembrie.

13 noiembrie 2015

Rugăciunea Sfântului Nectarie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


         Sfinte Nectarie, facatorule de minuni, omule al lui Dumnezeu. Implinirea nazuintelor Duhului; Pastorule si liman dumnezeiesc, lucratorul viei celei de taina a lui Hristos, credincios si sarguincios, care ca un rob credincios al lui Dumnezeu si savarsitor al tainelor Acestuia ai fost invrednicit de catre Acesta cu darurile facerii de minuni si al vindecarilor. Multi sunt cei care au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinta si evlavie preacinstitele tale moaste ; cei necajiti, suferinzi de multe boli, mâhniri, suparari, nenorociri si primejdii. Altii departe gasindu-se, neputând sa vina cu trupul, dar crezând ca darurile Atotputernicului Dumnezeu daruite prin intermediul sfintilor Sai nu numai celor din apropiere, ci si celor de pe mare departe ii ajunge si ii ajuta, luand fiecare daruirea dupa cererea sa.
        Deoarece noi suntem robi netrebnici ai lui Dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din afara, ca fiarele salbatice, ziua si noaptea viclenesc impotriva scumpei Mirese a lui Hristos, curatei si Una Sfânta Duhovniceasca si Apostoleasca Biserica pentru a o darâma si a o face nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile cele cuvântatoare, pentru care Hristos sângele Sau l-a varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de vreme ce nu suntem vrednici, pentru multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate a ne ruga Preaiubitorului de oameni si Preamilostivului Dumnezeu si Tata pentru dezlega
rea cererilor si necazurilor noastre, a supararilor care mereu ne insotesc, te imploram cu durere, cu inima infrânta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti impreuna cu Preasfanta Maica a lui Dumnezeu si cu toti sfintii sa fim izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, prin multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea noastra L-am mâniat pe Preabunul si Preainduratorul Dumnezeu si Parintele nostru Ceresc, si va veni la noi si pentru nerecunostinta noastra va fi nu Dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul Judecator, spre a ne pedepsi si a ne rasplati dupa faptele noastre.
              Credem si nadajduim ca mijlocirea tuturor sfintiIor si a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu va imblânzi fata Acestuia si-L va inmuia, va indeparta cursele vazutilor si nevazutilor vrajmasi, va imprastia dorintele lor nelegiuite si ne va izbavi pe noi din toata primejdia, caci ‘‘mult poate rugaciunea dreptului cea cu osârdie’’ si ‘‘mult poate rugaciunea Maicii spre imblânzirea Stapanului’’. Va transforma mâhnirea noastra in bucurie si desfatare si vom cânta impreuna cu Sfintii Apostoli, mucenici, marturisitori si cu toti sfintii ‘‘aceasta este biruinta si biruitoarea lumii, credinta noastra’’, si ca profetul David: ‘‘Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu, Care faci minuni. Minunat  este Dumnezeu intru sfintii sai!’’


11 noiembrie 2015

Viata Sf.Mare Mucenic Mina


"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



Maine in ziua de 11 noiembrie sarbatarim pe Sfantul Mina

Cati dintre noi nu am trecut pragul bisericii Sfantul mina ,macar odata in viata pentru a ne ruga pentru o nedreptate ce ni s-a facut,pentru un lucru ce l-am pierdut s-au ni s-a furat???!!!


Viata Sf.Mare Mucenic Mina

Sfântul Mina era de neam egiptean şi creştin de mic copil. Ajungând la vârsta cerută pentru militărie s-a făcut ostaş şi a fost trimis să-şi facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigiei. Oraşul în care slujea era păgân şi dedat unei grosolane închinări de idoli, din care cauză nu se putea împăca cu viaţa de aici şi mai ales cu camarazii, care se închinau la idoli. În acest timp, domnea peste marele şi întinsul imperiu al romanilor, Diocliţian (284 - 305), om ridicat de jos, dar bun militar şi înzestrat cu bune însuşiri de împărat. Imperiul lui întinzându-se de la Oceanul Atlantic şi până la India, având sub stăpânirea sa atât de multe neamuri şi atâta întindere de pământ, înconjurat de pretutindeni de popoare vrăjmaşe, a ajuns însuşi la convingerea că este prea greu să guverneze singur. De aceia în anul 285 a împărţit coroana cu camaradul său de arme Maximian Hercule, iar peste câtva timp şi-a mai luat încă două ajutoare: pe Constanţiu Clor şi Maximian Galeriu. Deci Diocliţian cu Galeriu, care I-a devenit ginere, domneau peste Imperiul de Răsărit iar Maximian cu Constanţiu Clor domneau peste Imperiul de Apus. Timp de douăzeci de ani, Diocliţian s-a ocupat să dea ţării sale o bună şi puternică organizare. Deşi numărul creştinilor se tot mărea şi viaţa lor curată şi frumoasă strălucea pretutindeni, el n-a dat atenţie la aceasta. Nu tot aşa guverna Galeriu. Acesta fiind un bărbat plin de energie şi de îndrăzneală, nu suferea creştinii pentru că stăruiau să nu fie la fel cu păgânii, mai ales după ce s-a împrietenit bine cu filozoful păgân Ieroclis, un mare vrăjmaş al creştinilor. Întâmplându-se ca palatul imperial din Nicomidia să se aprindă şi să ardă, Galeriu a dat vina pe creştini şi a poruncit să se ia împotriva lor cele mai crude măsuri. În acelaşi timp stăruia să încredinţeze pe bătrânul său socru că creştinii sunt o nenorocire pentru imperiu şi trebuiesc nimiciţi. Diocliţian iubea mult pe Galeriu, întâi pentru că îi era ginere, al doilea pentru că în lupta împotriva Perşilor din 296 - 297 a ieşit învingător. Şi ca să¬i împlinească dorinţa a dat în numele tuturor celor patru, un edict de prigonirea creştinilor din întreg imperiul roman. În edict se poruncea ca creştinii din armată sau să lepede credinţa creştină şi să aducă jertfă zeilor romani ( idolilor ) sau să părăsească serviciul militar. Creştinii au părăsit armata. Sfântul Mina a părăsit şi el armata şi nevoind să se întoarcă în Egipt, în patria sa, s-a dus în munţii Frigiei şi aici în singurătate, în linişte şi tăcere, petrecea timpul cugetând la Dumnezeu, la învăţăturile lui Hristos şi la cele sufleteşti. Înarmat cu postul şi cu rugăciunea, după îndemnul Mântuitorului, poartă o luptă puternică cu omul său cel dinlăuntru pentru a-l supune sufletului şi deplinei ascultări de Hristos şi poruncile Lui şi pentru a căpăta libertatea ca în voie să trăiască numai pentru Dumnezeu. Văzând că măsura luată n-a dat roadele aşteptate, Diocliţian şi Galeriu au poruncit să ardă şi să dărâme biserica din Nicomidia şi alte biserici mai mici de prin alte părţi, iar printr-un nou edict a poruncit persecutarea creştinilor şi să fie supuşi la moarte în chip public. În adevăr, creştinii au fost prinşi şi aruncaţi în temniţe cu sutele, batjocoriţi şi ucişi; zilnic erau lipsiţi de viaţă 10, 20 şi uneori şi 60 de creştini, în tot răsăritul şi în Egipt. În acest timp greu pentru creştini s-a coborât Sfântul Mina din munţi şi a venit în oraşul Cotuania din Frigia, unde auzise că va avea loc o mare sărbătoare păgânească. În piaţa oraşului se adunase multă lume. Sfântul Mina luase cunoştinţă de poruncile împărăteşti şi văzând ce se petrece în oraş, a luat curaj şi deschizându-şi gura a început să predice mulţimii pe adevăratul Dumnezeu, pe Hristos şi învăţătura Sa, îndemnând lumea să se lepede de păgânism, să primească sfântul botez şi să se facă creştini buni. De poruncile împărăteşti care pot lipsi pe om de trup, dar mai mult nici un rău nu pot să-i facă (Matei 10,28), să nu se teamă. Să ia aminte la cuvintele Sfântului prooroc Isaia care zice:
"Pe Mine m-au găsit cei ce nu Mă căutau şi M-am descoperit celor ce nu întrebau de Mine" (65,1). Îndată a fost luat din mijlocul mulţimii şi dus la mai marele oraşului, la Pirrus, care după ce s-a uitat lung la el, l-a întrebat:



- Cine eşti tu? - "Sunt robul lui Hristos, Care domneşte în cer şi pe pământ, a răspuns Sfântul Mina". - Din acest oraş eşti sau din altă parte a ţării? Şi cum de ţi-ai luat atâta îndrăzneală ca să vorbeşti în public cu glas mare? Sfântul Mina n-a răspuns nici un cuvânt dar un soldat din cei de faţă l-a cunoscut şi a spus guvernatorului cine este. - Adevărat spune acesta, că tu ai fost ostaş sub conducerea lui Firmilian? - "Cu adevărat, am fost ostaş dar văzând nelegiuirile ce se fac în oraşe şi mai ales închinările la zeii cei mincinoşi, am părăsit oastea şi am plecat în pădure unde am trăit fericit cu Domnul vieţii mele. Şi auzind de sărbătoarea ce aţi pornit, am venit să îndrept orbirea voastră, predându-vă pe Dumnezeu cel adevărat, Care ţine cerul şi pământul şi pe voi toţi şi să vă învăţ a cunoaşte pe Hristos, lumina cea adevărată, care luminează şi sfinţeşte pe tot omul ce se apropie de El." Ascultând acestea în linişte, guvernatorul a poruncit să-l închidă pe Sfântul Mina în temniţă, până va trece serbarea, nevoind ca să o tulbure şi nici să stânjenească petrecerea şi plăcerea poporului prin judecata şi osânda lui.




Tot timpul cât a stat în temniţă, Sfântul Mina se ruga şi cânta lui Dumnezeu imnuri de slăvire. Îndată după sărbătoare, Sfântul Mina a fost adus înaintea lui Pirrus, care I-a cerut cu tărie să se lepede de Hristos şi de credinţa în El şi să aducă jertfă zeilor ţării (idolilor), făgăduindu-i nu numai punerea lui în libertate dar să-i dea şi daruri. Cu linişte şi hotărâre la tot ce ar putea veni peste el, Sfântul Mina respinge propunerea şi făgăduinţa, chiar dacă mai marele oraşului îl ameninţă cu chinuri ca cele pe care le-a îndurat atâţia alţii creştini, sfârşind cu moartea. - Nu mă tem nici de chinuri şi nici de moarte, răspunde vitejeşte Sfântul Mina. La auzul acestora guvernatorul furios a dat poruncă călăilor să-l supună la chinuri fără milă, ceea ce au făcut fără întârziere. Sub ochii lui, Sfântul Mina a fost dezbrăcat şi bătut cu vine de bou până la sânge, care curgea şiroaie pe trupul lui umplut de răni.



Martirul însă nu scotea nici un vaiet, nici un suspin, parcă nu trupul lui era lovit şi rănit. Un privitor cu numele de Pegas, cutremurându-se de ceea ce vedea s-a apropiat de Sfântul Mina şi I-a spus: "Omule, fie-ţi milă de tine şi supune-te guvernatorului mai înainte ca trupul tău să fie zdrobit. Pleacă-te zeilor în faţa lui iar după ce scapi închină-te Dumnezeului tău, care pentru atâta lucru nu se va supăra pe tine, cred eu"
- Fugi dinaintea mea! Nu voi grăi minciună, chiar de ar fi să mor, iar jertfă voi aduce numai Dumnezeului meu. Numai El este nădejdea mea. Pirrus care sta de faţă la toate acestea zâmbea şi râdea de Sfântul Mina şi de credinţa şi de învăţăturile lui Hristos, ceea ce îl făcea pe Sfântul Mina să fie şi mai răbdător. Apoi l-au legat cu trupul gol de un copac. L-au scrijelat cu nişte piepteni de fier şi l-au frecat cu o bucată de stofă ţesută din păr. Drept răspuns la aceste noi chinuri, Sfântul Mina a început să cânte imnuri obişnuite în adunările creştine. Mânia lui Pirrus a crescut fără măsură şi răstindu-se la Sfântul Mina I-a strigat: - Lasă vorbăria şi alege una din două: ori devii al nostru şi încetăm a te chinui ori fii al lui Hristos pe care ÎL tot pomeneşti şi noi te ucidem. - A lui Hristos am fost, sunt şi voi fi, a răspuns Sfântul Mina. Faţă de acest răspuns hotărât, Pirrus a căzut pe gânduri apoi i-a spus: Îţi las două - trei zile de gândire. - Nu două, nici trei, răspunse Martirul, dar ani de zile şi încă mulţi şi nu-mi voi schimba gândul ce mă stăpâneşte de când sunt creştin devotat lui Hristos. Şi niciodată nu voi lepăda credinţa în adevăratul Dumnezeul meu, iar alt răspuns de la mine nu mai aştepta. De Dumnezeul meu nu mă lepăd, dracilor voştri nu mă jertfesc, înaintea idolilor voştri fără viaţă şi fără simţire, nu voi pleca genunchii mei. Aceste cuvinte hotărâtoare au făcut pe Pirrus să scapere de mânie, adeverind cuvintele Psalmistului: "Domnul împărăţeşte, popoarele tremură". (Ps. 98.1). Un ofiţer apropiindu-se de Pirrus I-a spus: "Nu este taină pentru luminarea ta, creştinii nu se tem şi nici nu fug de chinuri iar moartea o socot o băutură dulce. Deci nu te tulbura şi nici nu te amărî degeaba, ci mai bine porunceşte să săvârşim cu acest creştin împietrit". Guvernatorul ascultând acest sfat a dat următoarea poruncă: "Pentru că Mina ostaşul a căzut în nelegiuitul creştinism şi nu vrea să se supună poruncii împărăteşti de a aduce sacrificii zeilor, poruncim să I se taie capul cu sabia iar corpul să I se ardă".




Soldaţii au pus mâna pe Sfântul Mina, l-au târât afară din oraş, I-au tăiat capul şi I-au aruncat corpul în foc. Dar creştinii au venit în jurul focului imediat ce ostaşii au plecat şi au scos din foc bucăţi din trupul sfântului, le-au spălat, le-au uns cu arome şi le-au îngropat într-un loc ştiut.

După anul 318 când împărăţea Constantin cel Mare, creştinii au scos moaştele sfântului din pământul Frigiei şi le-au dus în patrie, în Egipt şi anume în Alexandria. Pe locul unde au fost îngropate, după câtăva vreme s-a zidit o biserică în cinstea Sfântului Mina în care multe minuni s-au săvârşit, dăruindu-se creştinilor multe vindecări şi mult ajutor. Sfântul Timotei, episcop al Alexandriei, ne istoriseşte multe din aceste minuni.

Scriem şi noi aici trei din ele: Un negustor creştin de prin alte părţi a venit la Alexandria cu corabia să cumpere mărfuri, având pentru aceasta asupra lui o mare sumă de bani. Cum a ajuns în oraş cel dintâi lucru pe care l-a făcut a fost să meargă la biserica Sfântului Mina să se închine. Auzise multe minunăţii despre sfânt şi biserica lui. Cu această ocazie s-a rugat pentru ajutorul lui şi a făcut bisericii un dar. A doua zi s-a urcat iarăşi în corabie şi a plecat spre localitatea Loxoneta, unde a ajuns pe seară. Aici coborând din corabie s-a dus să-şi caute gazdă şi a găsit la un om care din când în când găzduia pe câte cineva. Culcându-se să se odihnească, a pus capul pe pernă şi a adormit. Un săculeţ cu aur, văzut la el, a făcut pe gazdă să-şi pună în minte să-l omoare ca să-i poată fura aurul. Zis şi făcut. Pe la miezul nopţii sculându-se, a strâns de gât pe negustor şi I-a ascuns corpul. Apoi I-a luat săculeţul cu aur. După câteva nopţi apare Sfântul Mina călare pe un cal înaintea gazdei şi la întrebat: - Unde-ţi este călătorul? - Nu ştiu nimic de el, a răspuns gazda. Sfântul a coborât de pe cal şi s-a dus unde era mortul ascuns, l-a scos din groapă şi l-a înviat spunând: dă slavă lui Dumnezeu. Călătorul venindu-şi în fire L-a slăvit pe Dumnezeu şi i-a mulţumit Sfântului Mina pentru binele ce i-a făcut. Sfântul Mina a luat şi aurul de unde l-a ascuns gazda şi i l-a dat călătorului spunându-i: mergi cu pace în drumul tău. Gazda a căzut în genunchi şi s-a rugat de iertare înaintea Sfântului Mina. Sfântul după ce l-a mustrat s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea iertare şi spunându-i rămas bun s-a suit pe cal şi a plecat. Gazda s-a uitat lung după el până ce nu l-a am văzut.
Un bogat creştin din Alexandria, numit Eutropie a făgăduit să dăruiască bisericii Sfântului Mina un vas de aur. Pentru acest scop a poruncit argintarului să facă două vase; unul pentru biserică şi unul pentru el. Argintarul a împlinit porunca şi făcând vasele, pe unul a scris numele Sfântului Mina iar pe celălalt numele celui care poruncise să le facă. Trebuind să plece în călătorie cu corabia, a luat amândouă vase cu sine şi le-a privit îndelung, cu care ocazie i s-a părut mai frumos vasul însemnat cu numele sfântului Mina. La masă a poruncit să se pună mâncare în acest vas iar pe cel cu numele său l-a destinat bisericii. După masă, servitorul se aşează la marginea corăbiei să spele vasele de mâncare. Pe când le spăla sub ochii stăpânului, servitorul scapă vasul cu numele sfântului în mare.


Nestând pe gânduri, servitorul s-a aruncat în mare după vas. Stăpânul a început să se vaiete că pierde şi sluga şi vasul şi căzând în genunchi se ruga lui Dumnezeu să-i scape servitorul, făgăduind să mai facă un vas pentru biserică sau să dea bisericii o sumă de bani egală cu preţul vasului pierdut. Corabia a tras la mal şi bogatul creştin umbla pe ţărm de colo până colo plângându-se şi aşteptând să vadă unde va arunca marea trupul servitorului înecat. Cât de mare a fost mirarea lui şi a celor din corabie când au văzut pe servitor ieşind viu la ţărm şi ţinând vasul Sfântului Mina în mână. Bogatul creştin a căzut în genunchi şi a mulţumit lui Dumnezeu, slăvindu-L că I-a scăpat sluga. Apoi l-a întrebat pe servitor cum de a rămas viu. Servitorul a povestit că după ce s-a aruncat în mare, I-a ieşit înainte un bărbat frumos îmbrăcat, însoţit de alţi doi şi l-au luat şi l-au dus pe mare toată noaptea şi a doua zi, până când l-au scos în acest loc. Eutropie a înţeles că acel bărbat a fost Sfântul Mina. Întorcându-se acasă a mers de îndată la biserica Sfântului Mina, a dăruit vasul şi îngenunchind a dat mulţumire lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru el.
Un evreu din acelaşi oraş, având a pleca într-o lungă călătorie, a dat în păstrarea unui prieten al său creştin o lădiţă cu o mie de galbeni, bani de aur, până la întoarcerea sa a zăbovit destul evreul pe unde s-a dus dar în acest timp creştinul şi-a pus în minte să nu-i mai întoarcă evreului aurul, ci să şi-l păstreze pentru el. Întorcându-se evreul din călătorie s-a dus la prietenul său creştin şi a cerut lădiţa sa cu aur. Creştinul a spus că nu are a-i da nimic deoarece evreul nu i-a lăsat nimic şi că nu înţelege ce vorbeşte acesta. Evreul auzind acestea s-a întristat foarte tare şi cuprins de deznădejde i-a spus creştinului: frate, nimeni nu ştie ceea ce ţi-am lăsat în păstrare în afară de bunul Dumnezeu şi dacă tu spui că nu ai primit de la mine nimic, să mergem amândoi la biserica Sfântului Mina şi acolo să te juri că nu ai luat din mâna mea lădiţa cu mia de galbeni. Creştinul a fost de acord şi au mers amândoi la biserică încălecând pe cai. Aici creştinul a jurat că nu a primit de la evreu lădiţa cu bani pentru păstrare. După jurământ au încălecat iarăşi amândoi pe cai şi au pornit spre casă. Pe drum calul creştinului a început a se înfuria şi a fugit rupând frâul, aruncându-l pe stăpânul său jos. În cădere creştinul a pierdut o cheie mică din buzunar şi un inel de pe mână. Cu mare greutate a potolit calul şi a putut să se suie călare. Într-un loc plăcut, creştinul l-a poftit pe evreu să descalece şi să stea puţin să se odihnească la umbră pe iarbă, dând drumul şi cailor să pască ceva. Evreul s-a învoit. După puţin timp simţind că dintr-o latură a drumului vine cineva, şi-a îndreptat privirea acolo. Creştinul s-a umplut de spaimă: venea servitorul lui de acasă cu inelul şi cheiţa într-o mână iar în cealaltă cu lădiţa cu bani. - Ce este asta? întreabă creştinul pe servitor. - Un ostaş tare impunător a venit călare la stăpâna mea şi i-a dat cheiţa aceasta spunându-i să trimită cât mai degrabă lădiţa cu bani la evreu pentru ca nu care cumva vreo primejdie să te ajungă pe tine stăpâne. Şi mi-a dat mie acestea, poruncindu-mi să ţi le aduc. Şi creştinul şi evreul s-au înspăimântat de acestea şi înţelegând că acestea s-au petrecut prim bunătatea şi amestecul Sfântului Mina, s-au întors la biserică şi căzând în genunchi amândoi, au mulţumit lui Dumnezeu pentru minunea petrecută în ochii lor.

Creştinul s-a umplut de bucurie că s-a izbăvit de păcat iar evreul s-a umplut de bucurie că şi-a văzut în mâini lădiţa sa cu aur. Creştinul s-a rugat să-i dea iertare iar evreul să fie botezat şi primit în rândul credincioşilor lui Hristos, prin care a venit în lume adevărul şi dreptatea. Creştinul s-a pocăit pentru că a călcat legea lui Dumnezeu iar evreul s-a creştinat ca să îmbrăţişeze această lege, ce scapă de la păcat şi de la moarte, când o păzeşti cu credinţă. Amândoi şi-au văzut dorinţele împlinite şi neîncetat au slăvit pe Dumnezeu, Care face minuni prin Sfinţii Săi şi oile rătăcite le aduce în turma lui Hristos, Căruia fie-I slava în veci, Amin.



sursa 
https://web.facebook.com/pios.marian

8 noiembrie 2015

Rugaciune catre Sfantul Nectarie

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...




Sfinte Nectarie, facatorule de MINUNI, omule al lui Dumnezeu. Implinirea nazuintelor Duhului; Pastorule si liman Dumnezeiesc, lucratorul Viei Celei de Taina a lui Hristos, Credincios si sarguincios, de ingrijire CA UN Rob Credincios al lui dumnezeu si savarsitor al tainelor Acestuia ai Fost invrednicit de Catre Acesta cu darurile facerii de MINUNI si al vindecarilor.
 Multi sunt cei ce au luat vindecare de la tine, cercetând cu credinta si evlavie preacinstitele tale  moaste; Cei necajiti, suferinzi de multe boli, mâhniri, suparari, nenorociri si primejdii. Altii Departe industrie gaz-se, neputând sa vina cu trupul, Dar crezând ca darurile Atotputernicului dumnezeu daruite principiul intermediul Sfintilor Sai Nu NUMAI Celor din apropiere, ci si Celor de pe mare Departe ii ajunge si ii AJUTĂ, luand fiecare daruirea dupa cererea sa.
Deoarece Noi suntem robi netrebnici ai lui dumnezeu si ne gasim in mare mahnire, primejdie si suparare, Caci vazuti si nevazuti vrajmasi, dinauntru si din Afara, ca fiarele salbatice, Ziua si Noaptea viclenesc impotriva scumpei mirese o lui Hristos, curatei si Una Sfânta duhovniceasca si Apostoleasca Biserica a scris AO Darama si AO fata nevazuta. Preaalesule Pastor al lui Hristos, noi, oile Cele cuvântatoare, pretul de ingrijire Hristos sângele Sau la varsat, iti cerem sa ii izgonesti si sa-i imprastii. Si de ce Vreme Nu suntem vrednici, a scris multele noastre pacate, ca din gurile noastre murdare si buzele necurate A ne ruga Preaiubitorului de Oameni Preamilostivului dumnezeu si Tata a scris dezlegarea cererilor si necazurilor noastre, un supararilor grija mereu ne insotesc, te imploram cu durere , cu Inima infrânta, cu suspinuri si cu lacrimi sa mijlocesti Impreuna cu Preasfanta Maica a lui dumnezeu si cu Toti Sfintii SA FIM izbaviti din multele primejdii, noi, pacatosii si nevrednicii. Noi, principiul multele si nenumaratele pacate si cu nemultumirea Noastră L-am mâniat pe Preabunul si Preainduratorul dumnezeu si Parintele Nostru ceresc, si VA veni la noi si a scris nerecunostinta Noastra VA Fi Nu dumnezeu Multmilostiv si Indurator, ci Dumnezeul judecător, Spre un NE pedepsi si a ne rasplati dupa faptele noastre.
Credem si nadajduim ca mijlocirea TUTUROR sfintiIor si o Preasfintei MAICI a lui dumnezeu VA imblânzi fata Acestuia si-L VA inmuia, VA indeparta cursele vazutilor si nevazutilor vrajmasi, VA imprastia Dorin?ele Lor nelegiuite si ne va izbavi pe Noi din toata primejdia, Caci'' mult poate rugaciunea dreptului CEA cu osârdie'' si'' mult poate rugaciunea Maicii Spre imblânzirea Stapanului''. Va transformare mâhnirea Noastră în Bucurie si desfatare si vom canta Impreuna cu Sfintii Apostoli, Mucenici, marturisitori si cu Toti Sfintii'' aceasta Este Biruinta si biruitoarea Lumii, Credinta Noastră'', si ca Profetul David:'' Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul Nostru? Tu esti dumnezeu, Care faci MINUNI. Minunat este Dumnezeu Intru Sfintii Sai!''
Sa-i cântam si sa-i laudam, sa multumim Maicii Domnului, cea de ingrijire Ne-a eliberat, Grabnic ascultatoarea, Nădejdea si Mantuirea Poporului Nostru, Maicii noastre duhovnicesti, în Psalmi si cantari duhovnicesti. '' Aparatoare Doamna, pretul Biruinta, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie Multumiri, Nascatoare de dumnezeu, noi, Robii tai. Ci ca CEEA CE ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din TOATE nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururi Fecioara''!



Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Arhanghelul Mihail
Rugăciunea I-a (luni)
Către Sfîntul Arhanghel Mihail
 Mare Arhanghele al lui Dumnezeu Mihaile, biruitorul demonilor, biruieşte-i şi zdrobeşte-i pe toţi vrăjmaşii mei văzuţi şi nevăzuţi. Şi roagă-L pre Domnul Atotţiitorul să mă mîntuiască de toate necazurile şi de orice boală, de rana aducătoare de moarte şi de moarte năprasnică, o, mare arhistrategule Mihaile, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


 

Arhanghelul Gavriil
Rugăciunea a II-a (marţi)
Către Sfîntul Arhanghel Gavriil

O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Gavriile! Tu i-ai binevestit Preacuratei Fecioare Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Vesteşte-mi şi mie, păcătosului, ceasul straşnic al morţii mele şi roagă-L pre Domnul Dumnezeu pentru păcătosul meu suflet ca să-mi ierte păcatele mele şi să nu mă oprească diavolii la vămi.

Arhanghelul Rafail
Rugăciunea a III-a (miercuri)
Către Sfîntul Arhanghel Rafail
 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Rafaile! Tu eşti călăuză, doftor şi tămăduitor, povăţuieşte-mă spre mîntuire şi vindecă-mi bolile cele sufleteşti şi trupeşti. Du-mă la prestolul lui Dumnezeu şi roagă milostivirea Lui pentru sufletul meu păcătos, ca să mă ierte Domnul şi să mă păzească de oamenii răi de acum şi pînă în veac. Amin.
Rugăciunea a IV-a (joi)

Arhanghelul Uriil
Către Sfîntul Arhanghel Uriil
 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Uriile! Tu eşti strălucirea focului Dumnezeiesc şi luminătorul celor întunecaţi de păcate: luminează mintea mea, inima mea, voinţa mea cu puterea Sfîntului Duh. Povăţuieşte-mă pe calea pocăinţei şi roagă-L pre Domnul Dumnezeu să mă izbăvească de iadul cel mai de jos şi de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, întotdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arhanghelul Selafiil
Rugăciunea a V-a (vineri)
Către Sfîntul Arhanghel Selafiil
 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Selafiile! Tu îl rogi pre Dumnezeu pentru oamenii credincioşi, roagă îndurarea Lui şi pentru mine, păcătosul, ca să mă izbăvească Domnul de toate năpastele şi bolile şi de moarte năprasnică şi să mă învrednicească de Împărăţia Cerurilor împreună cu toţi sfinţii în vecii vecilor. Amin.

Arhanghelul Iegudiil
Rugăciunea a VI-a (sîmbătă)
Către Sfîntul Arhanghel Iegudiil
 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Iegudiile! Tu eşti apărător plin de rîvnă a slavei lui Dumnezeu. Tu îndemni spre preaslăvirea Sfintei Treimi, îndeamnă-mă şi pre mine, trîndavul, să slăvesc pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfîntul Duh şi roagă-L pre Domnul Atotţiitorul ca să zidească întru mine inimă curată şi duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele şi cu duh stăpînitor să mă întărească a mă închina în duh şi adevăr Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arhanghelul Varahiil
Rugăciunea a VII-a (duminică)
Către Sfîntul Arhanghel Varahiil
 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Varahiile! Stînd înaintea prestolului lui Dumnezeu şi de acolo aducînd binecuvîntarea lui Dumnezeu în casele credincioşilor robilor Săi, cere de la Domnul Dumnezeu îndurare şi binecuvîntare caselor noastre, ca să ne binecuvînteze şi pre noi Domnului Dumnezeu din Sion şi din Muntele cel Sfînt al Lui şi să prisosească belşugul roadelor pămîntului. Să ne dăruiască nouă sănătate şi mîntuire şi întru toate bună sporire, biruinţă şi stăpînire asupra vrăjmaşilor şi să ne păzească întru mulţi ani, ca într-un gînd să slăvim pre Dumnezeu: pre Tatăl, pre Fiul şi pre Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril: RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRI...

”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu i... ”De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”(Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel)

 
O, Sfinţilor Arhangheli Mihaile şi Gavriile, cei ce sunteţi nebiruiţi apărători creştinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, daţi-ne nouă mână de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor.
Ca unii ce vă îndulciţi neîncetat de vederea feţei dumnezeieşti şi pururea înconjuraţi pământul, ca să pliniţi voile Stăpânului, nu ne treceţi cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat şi cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieţi.
Cei ce aduceţi neîncetat tămâia laudelor îngereşti Celui Ce este Mireasma Raiului faceţi pomenire şi de noi, cei ce nu mai avrem îndrăzneală a ne ruga Ziditorului pentru mulţimea păcatelor noastre.
Ca cei ce staţi înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieştilor cuvinte ale voii Sale, plecaţi urechea şi auziţi şi suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinşi de legăturile durerii. Ca nişte milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociţi pentru noi mântuirea sufletelor şi împărtăşirea din izvorul dumnezeieştilor daruri.
Stingeţi săgeţile ispitelor celor pornite asupra noastră şi sub acoperământul păcii ne primiţi pe noi, cei tulburaţi de viforul necazurilor.
Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiţi pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră şi îndreptaţi paşii gândurilor noastre pe căile înţelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viaţă Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociţi pentru noi adăpare din izvoarele pocăinţei şi din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieţi să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulţumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiţi nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor şi să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate !

Biserica Sfintilor Petru si Pavel - Mihail si Gavril: RUGĂCIUNE CĂTRE SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRI...:

4 noiembrie 2015

Evlavia

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                              Părintele Paisie Aghioritul spune că trebuie să avem evlavie, credinţă şi
dragoste fierbinte către Dumnezeu. Dar ce este evlavia? Evlavia este frica lui
Dumnezeu, sfiala, sensibilitatea duhovnicească. Evlavia este har de la
      Dumnezeu  înăuntrul omului. Evlaviosul se sfieşte, dar această sfială picură miere în inima sa.
Mişcările lui sunt fine, atente. Simte puternic prezenţa lui Dumnezeu, a
îngerilor şi a  Sfinţilor. Simte alături de el pe îngerul lui păzitor cum îl supraveghează.

  Are mereu în   mintea sa faptul că trupul lui este biserică a Duhului Sfânt şi trăieşte simplu, în curăţie  şi sfinţenie. Pretutindeni se comportă cu atenţie şi grijă şi simte vii toate cele sfinte.
 Ia  aminte, de pildă, să nu fie în spatele lui icoane. Nu pune Evanghelia sau o
   carte   duhovnicească etc. acolo unde stă, pe canapea sau pe scaun. Dacă vede o icoană inima  îi tresare, iar ochii i se umplu de lacrimi. Chiar şi numai numele lui Hristos de-l vede  scris undeva, îl sărută cu evlavie şi i se îndulceşte sufletul său. Şi chiar de va vedea aruncată pe jos o bucăţică de ziar pe care să scrie, de pildă, numele lui Hristos sau  Sfânta Bisericã a Sfintei Treimi, se pleacă, o ia, o sărută cu evlavie şi se mâhneşte  pentru faptul că a fost aruncată pe jos.

● Altceva este respectul şi altceva evlavia. Respectul este parfumul, iar
evlavia este tămâia.

● Femeile, trebuie să aibă mai multă evlavie decât bărbaţii. Femeile, prin
firea lor, se impune să aibă evlavie. Bărbaţii, atunci când nu au evlavie, au doar o indiferenţă, în timp ce femeile, dacă-şi pierd evlavia fac lucruri grosolane.

● Cum putem dobândi evlavia? - Sfinţii Părinţi spun că, pentru a dobândi
evlavie, trebuie să trăieşti sau să ai legături cu oameni care au evlavie şi să iei
aminte cum se comportă ei. Sfântul Paisie cel Mare, când a fost întrebat de cineva:
Cum pot dobândi frica de Dumnezeu?, i-a răspuns: Să te însoţeşti cu oameni care  Îl iubesc pe Dumnezeu şi au frică de Dumnezeu, ca să dobândeşti şi tu frică  dumnezeiască. Desigur, înlăuntrul nostru există evlavia firească, dar dacă omul nu
o cultivă, diavolul îl aruncă pe om, prin uitare, în nesimţire şi neevlavie. Însă prin   comportamentul celui evlavios se deşteaptă iarăşi evlavia înăuntrul lui. Dumnezeu
se bucură când avem evlavie şi o iubim pe Maica Domnului şi pe Sfinţi.  
Iar atunci când avem evlavie faţă de Maica Domnului şi de Sfinţi, cu atât mai mult  vom avea evlavie faţă de Dumnezeu!

20 octombrie 2015

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC ȘI TĂMĂDUITOR PANTELIMON

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Aceste icoane printre care si cea a Sfantului Pantelimon...le am deasupra patului unde dorm...


Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 2-lea

De mic rămas fără mamă, Sfinte, ai fost dat de tatăl tău la învăţătură păgânească şi la meşteşugul vindecărilor cu puterea zeilor; dar ca o trestie neînfrântă ai rămas în mijlocul vânturilor vrăjmaşe şi nu ai găsit alinare până ce n-ai aflat calea Dumnezeului Celui adevărat, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Adânc fiind rănit de dragostea în Hristos, când veneai de la Ermolae şi ai întâlnit pe copilul muşcat de viperă, atunci întâia oară te-ai rugat în genunchi lui Dumnezeu, de la Care a şi venit mântuirea, căci copilul a înviat, vipera a murit, iar tu ai primit botezul şi te-ai împărtăşit cu trupul şi cu sângele Domnului; pentru aceasta te lăudăm aşa:
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, nădejdea bolnavilor cea cu folos;
Bucură-te, cel ce ştii să înalţi la ceruri rugăciuni;
Bucură-te, cel ce peste noi reverşi minuni;
Bucură-te, că Domnul putere ţi-a dat;
Bucură-te, cel ce copilul ai înviat;
Bucură-te, bucuria multor îndureraţi;
Bucură-te, uimirea multor învăţaţi;
Bucură-te, ostaş neînvins al lui Hristos;
Bucură-te, că ai aprins credinţa creştină în inimile multora;
Bucură-te, întoarcerea multor rătăciţi;
Bucură-te, mângâierea celor amărâţi;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 3-lea

Deşi cu trup omenesc pe pământ, sufletul ţi l-ai înălţat spre cer. Pentru aceasta, cu dreptate te privesc credincioşii ca pe o stea cerească, de unde vine raza mântuirii în toate necazurile; drept care împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Râvnă multă ai pus, Sfinte, ca să întorci de la închinarea la idoli către Domnul chiar pe tatăl tău, dar el tot păgân a rămas, până ce a văzut tămăduirea pe care ai dat-o, în numele lui Hristos, unui orb şi atunci, împreună cu acela, a primit botezul. Pentru aceasta primeşte de la noi laude ca acestea:
Bucură-te, cercetător al durerilor;
Bucură-te, vindecător al orbilor;
Bucură-te, cel ce dai lumină ochilor trupeşti şi celor sufleteşti;
Bucură-te, sfărâmător al curselor diavoleşti;
Bucură-te, al sufletului tău vânător;
Bucură-te, al doctorilor doctor;
Bucură-te, că lucrezi cu puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că în tine nădăjduim şi noi;
Bucură-te, stăvilar al potrivnicilor;
Bucură-te, lauda îngerilor;
Bucură-te, a păgânilor mirare;
Bucură-te, bucuria mamei tale;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
Condacul al 4-lea
Ca norul ce umbrea pe evrei în pustie, astfel te-ai arătat Nicomidiei şi apoi întregii lumi, căci oricine aleargă la tine cu credinţă găseşte alinare, fiind împuternicitul şi alesul Domnului, Căruia pentru darul ce ţi-a dat Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca fulgerul s-a răspândit vestea bunătăţii şi a minunilor tale, Sfinte, făcând să se îngrijoreze învăţătorii păgâni, care îndată au cerut împăratului pierderea ta, ca a unuia ce eşti părtaşul lui Hristos, iar tu neabătut ai rămas în credinţă; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce ţi-ai împărţit moştenirea săracilor;
Bucură-te, cel ce prin case şi închisori milostenie şi tămăduiri aduci celor necăjiţi;
Bucură-te, îngrozirea păgâneştilor conducători;
Bucură-te, că deşertăciunea păgânească vrei să omori;
Bucură-te, cel ce împăratului ai fost împotrivitor;
Bucură-te, că Hristos în luptă ţi-a fost întăritor;
Bucură-te, că mulţime de chinuri ţi-ai pregătit;
Bucură-te, cel ce cu răbdare chinurile ai suferit;
Bucură-te, că mulţi, privindu-te, cu tine au crezut;
Bucură-te, cel ce Domnului noi mucenici ai făcut;
Bucură-te, cel ce simţi bucurie în chinuri;
Bucură-te, cel de la care moştenim frumoase pomeniri;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 5-lea

Cele ce pentru păgâni erau de preţ pentru tine erau fără de preţ; şi cele fără de preţ pentru ei erau de mare preţ la tine; căci ai dispreţuit dregătoriile şi bogăţiile vremelnice cu care erai ispitit, pentru a câştiga bunătăţile nepieritoare de la Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Neînduplecat văzându-te, împăratul a poruncit să fii spânzurat gol pe lemn, cu fiare să fii sfâşiat şi cu făclii ars, dar nepieritorul Împărat neatins te-a păstrat, spre uimirea tuturor; de care lucru şi noi minunându-ne, cântăm:
Bucură-te, că ai dovedit împăratului puterea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că un vechi slăbănog s-a tămăduit prin darul tău;
Bucură-te, că păgânătatea de ruşine a rămas;
Bucură-te, că vrăjmaşii ţi-au cerut noi torturi într-un glas;
Bucură-te, Sfinte, care ţi-ai pus trupul spre chinuri;
Bucură-te, cel pătruns de credinţă adâncă;
Bucură-te, că, gândindu-te la Domnul, te-ai mângâiat;
Bucură-te, că Hristos în chipul lui Ermolae ţi S-a arătat;
Bucură-te, că fiarele cu care erai sfâşiat ca ceara s-au muiat;
Bucură-te, că de pe lemnul chinurilor sănătos ai fost slobozit;
Bucură-te, că făcliile cu care erai ars s-au stins;
Bucură-te, că înfocată credinţă în inimile multora ai aprins;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 6-lea

Pe gânduri ai pus pe cei ce te chinuiau, Sfinte, şi încruntaţi la faţă şi la suflet, se întrebau de unde ai atâta putere şi de ce zeii nu te pierd. Atunci au iscodit noi chinuri, pe care tu primindu-le încrezător în puterea lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Plumb mult într-un cazan punând şi sub limbile focului topindu-l, ai fost aruncat în această văpaie cu nădejdea deşartă că acum se va sfârşi cu tine, dar tu, viteazule Mucenic, iarăşi nevătămat ai rămas, precum mai înainte Dumnezeu păzise pe măritul Apostol Ioan. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, floarea nădejdilor către Dumnezeu;
Bucură-te, în boli şi în necazuri izbăvitorul nostru;
Bucură-te, pentru noi, păcătoşii, al lui Dumnezeu îmblânzitor;
Bucură-te, al rugăciunilor noastre către Domnul purtător;
Bucură-te, tare sprijinitor al copiilor noştri;
Bucură-te, îndestularea cea bună a caselor noastre;
Bucură-te, rouă ce inimile răcoreşti;
Bucură-te, cel ce de asupriri ne izbăveşti;
Bucură-te, vindecarea celor ce de la oameni nu-şi găsesc alinare;
Bucură-te, că din valurile deznădejdilor prin tine aflăm izbăvire;
Bucură-te, cel ce văpaia plumbului ai răcorit;
Bucură-te, cel ce cunună neveştejită ţi-ai pregătit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 7-lea

Zile de-a rândul ai fost chinuit, Sfinte, dar acestea mai multă răsplătire ţi-au adus şi mulţumirea mai mult ţi-a crescut, când cu chinurile tale, dor mare ai aprins în inimile multora, să părăsească zeii şi să treacă la Hristos, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Piatră ţi-au legat de gât, Pantelimoane, şi în mare ai fost aruncat, dar Stăpânul mărilor şi pe tine, şi piatra a făcut-o uşoară şi plutitoare, căci ai mers pe luciul apei, ieşind la mal. Deci şi noi bucurându-ne şi minunându-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce nu te înfricoşezi de chinuri, viteazule;
Bucură-te, cel înarmat cu bărbăţie şi credinţă, alesule;
Bucură-te, al puterii firii înfrângător;
Bucură-te, al adâncului mării stăpânitor;
Bucură-te, plutitor deasupra apelor;
Bucură-te, vieţuitor deasupra ispitelor;
Bucură-te, tinere plin de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, dobânditor de slavă cerească;
Bucură-te, liman al celor îngreuiaţi;
Bucură-te, mulţumirea celor îndureraţi;
Bucură-te, răspânditorule al credinţei;
Bucură-te, iubitorule al umilinţei;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 8-lea

Nici tinereţea, nici nevinovăţia şi nici puterea minunilor tale, n-au schimbat inimile chinuitorilor, ci mai rău sporind în mânie, îţi iscodeau alte pătimiri, crezând că pot pune lumina sub obroc; iar tu făclie mai luminoasă te arătai, spre bucuria lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Neîncetat ai fost ispitit cu bunătăţi şi cinstiri lumeşti, dar ca pe nişte curse în calea către cer judecându-le, ai fost aruncat în mijlocul leilor şi neliniştiţi te-au privit, dorind să-ţi vadă trupul sfâşiat; dar Stăpânul tuturor gurile fiarelor a închis; pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce eşti cu nevinovăţie încununat;
Bucură-te, că pentru nevinovăţie la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că Dumnezeu minunat te-a arătat;
Bucură-te, lumină ce sub obroc nu s-a putut pune;
Bucură-te, vieţuitor plin de fapte bune;
Bucură-te, cel ce bunătăţile lumeşti curse le socoteşti;
Bucură-te, că te-ai făcut asemenea oştilor cereşti;
Bucură-te, noule Daniele, aruncat în mijlocul leilor;
Bucură-te, că fiarele s-au făcut asemenea mieilor;
Bucură-te, că vrăjmaşii doreau să te piardă;
Bucură-te, că Hristos nevătămat te-a păzit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 9-lea

Văzând tăria ta, Sfinte, mulţi din păgâni au crezut în Hristos, pentru care lucru împăratul de mânie a fost cuprins, iar tu, Pantelimoane, te veseleai pentru vânări de noi suflete, cu care şi noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Şi pe roată cu cuie ai fost chinuit, dar roata s-a sfărâmat, lovind pe mulţi necredincioşi şi vrăjitor socotindu-te, ai mărit pe preotul Ermolae, dascălul tău. Atunci cu trei ostaşi te-au însoţit, Sfinte, spre a-l aduce împăratului care şi lui îi dorea sfârşitul. Deci pentru noua jertfă ce prin tine se pregăteşte grăim:
Bucură-te, propovăduitorul dumnezeieştii credinţe;
Bucură-te, cel ce înfrunţi mâniile aprinse;
Bucură-te, că pe roată ai fost chinuit;
Bucură-te, că de creştinătate eşti preamărit;
Bucură-te, cel ce ai fost socotit vrăjitor;
Bucură-te, căci cu Hristos te-ai arătat biruitor;
Bucură-te, al lui Ermolae de mucenicie vestitor;
Bucură-te, căci cu dascălul tău eşti pătimitor;
Bucură-te, că ucenici ai lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat s-au arătat;
Bucură-te, că la moartea lor pământul s-a cutremurat;
Bucură-te, cel ce Treimii pe pământ ai slujit;
Bucură-te, că prin vindecări doctor al Domnului te-ai dovedit;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 10-lea

Zadarnice au fost chinurile păgânilor, Sfinte, căci drumul ţi-a fost drept către Hristos; pentru aceasta te-ai învrednicit de darul tămăduirilor ce-l verşi tuturor celor ce cu credinţă vin la tine cu rugăciuni şi cu care cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cine nu te va lăuda, văzându-te cu ochii minţii, că ai fost împins şi lovit ca un răufăcător, spre marginea Nicomidiei, unde ţi se hotărâse tăierea capului, şi tu mai liniştit şi mai vesel te-ai arătat. Pentru aceasta din nou primeşte această laudă:
Bucură-te, cel ce loviri ca Domnul ai primit;
Bucură-te, că pentru Iisus toate ai suferit;
Bucură-te, că, în chinuri, Domnului slavă dădeai;
Bucură-te, că Împărăţia cerească cu dor o căutai;
Bucură-te, că numele din Pandoleon ţi-a fost schimbat;
Bucură-te, că glas din cer Pantelimon te-a chemat;
Bucură-te, că după nume eşti multmiluitor;
Bucură-te, că după fapte eşti mult-îndurător;
Bucură-te, că faţa ca de înger ţi s-a făcut;
Bucură-te, că chinuitorii în lături s-au abătut;
Bucură-te, că spre lovire călăii ai îndemnat;
Bucură-te, că abia îndrăznind capul ţi-au tăiat;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 11-lea

Cu durere drept-credincioşii au privit sfârşitul tău, Pantelimoane; căci tu le-ai fost flacără nestinsă a dreptei credinţe, miluitor al celor lipsiţi şi vindecător al celor bolnavi, dar ne mângâiem că te-ai suit la Dumnezeu, de unde nu încetezi a privi spre mulţimea ce te cheamă în rugăciuni şi, izbăvind-o de dureri, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Senin la suflet şi blând la chip ţi-ai primit sfârşitul, trecând astfel în Împărăţia cerească, unde eşti întâmpinat de Sfânta Treime şi aşezat de-a dreapta Sa, mărit de sfinţi şi de puterile cereşti, pentru care laudă ca aceasta îţi aducem:
Bucură-te, mireasmă ce până la cer te-ai ridicat;
Bucură-te, că duhul tău Treimii l-ai încredinţat;
Bucură-te, mult-plânsule de credincioşii pământului;
Bucură-te, mult-lăudatule de puterile cereşti;
Bucură-te, a lui Ermolae, Erimp şi Ermocrat bucurie;
Bucură-te, cu înaintaşii mucenici împreună-vieţuire;
Bucură-te, că de pământ nicidecum nu te-ai depărtat;
Bucură-te, că în rugăciuni pe orice credincios ai ascultat;
Bucură-te, albină ce te-ai îmbogăţit în fapte bune;
Bucură-te, că ai fost încoronat cu nepieritoare cununi;
Bucură-te, piatră la temelia creştinătăţii;
Bucură-te, înfrângător al păgânătăţii;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 12-lea

Lupta cea bună ai luptat, credinţa ai păstrat, mulţumindu-ţi sufletul, că ai urmat lui Hristos, iar pentru noi ai rămas vrednică pildă, ca, privind la tine, să-ţi urmăm credinţa şi în ispite să ne înarmăm cu armele tale şi biruitori să mulţumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Şi după moarte ai săvârşit minuni, Pantelimoane, căci în loc de sânge lapte a curs din grumazul tău şi măslinul de care ai fost legat spre tăiere, în vederea tuturor, s-a umplut de roade; de aceea iarăşi auzi de la noi:
Bucură-te, bucuria Tatălui;
Bucură-te, lauda Fiului;
Bucură-te, desfătarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, miluirea celor de pe pământ;
Bucură-te, izvor nesecat de tămăduiri;
Bucură-te, izbăvitor de chinuri;
Bucură-te, doctor sufletesc şi trupesc;
Bucură-te, alesule al Tatălui ceresc;
Bucură-te, cel ce linişteşti sufletele;
Bucură-te, cel ce îmblânzeşti cugetele;
Bucură-te, cel ce scapi de urgia duşmanilor;
Bucură-te, cel ce înlături norul suspinelor;
Bucură-te, cel ce primeşti gândurile şi puterile;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul al 13-lea

Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întârziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi apărător, celor în primejdii izbăvitor, celor învăluiţi în păcate scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate îmblânzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci suntem slabi şi istoviţi, Sfinte, şi astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi iarăşi se zice Icosul 1: Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat..., Condacul 1: Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească...,

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai păstrat sufletul curat, Mucenice, căci maica ta cu mare grijă ţi-a sădit în inimă credinţa în dulcele Iisus, pe care mai târziu bătrânul Ermolae stropind-o cu apa cea vie, pe care şi el o avea de la Împăratul cel nemuritor, ai părăsit păgânătatea şi ţi-ai deschis larg sufletul să primeşti pe Hristos, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, Sfinte cu adâncă judecată;
Bucură-te, că dreaptă ţi-a fost credinţa urmată;
Bucură-te, al pieritorilor zei dispreţuitor;
Bucură-te, al blândului Iisus următor;
Bucură-te, că după Domnul ai însetat;
Bucură-te, că dreaptă răsplătire ai căpătat;
Bucură-te, că n-ai ţinut la bogăţii pământeşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai adunat comori cereşti;
Bucură-te, cel ce stai între cetele sfinţilor;
Bucură-te, ajutătorul năpăstuiţilor;
Bucură-te, podoaba creştinilor cea nepreţuită;
Bucură-te, mângâierea noastră mult dorită;
Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!

Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane!
şi se face otpustul.

12 octombrie 2015

SFÂNTUL CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...



VIAŢA ŞI ACATISTUL SFÂNTULUI CUVIOS TEOFIL CEL NEBUN PENTRU HRISTOS


Sfântul Teofil cel "nebun pentru Hristos" s-a născut în luna octombrie a anul 1788 în orăşelul Mahnovo şi a trecut la cele veşnice în data de 28 octombrie 1853, la vârsta de 65 de ani. Mormântul ieromonahului Teofil, nebunul pentru Hristos, se află în sihăstria Kitaev, aproape de biserica Sfintei Treimi, pe latura de miazănoapte, alături de mormântul zăvorâtului Dositei din Lavra Kievo-Perceska.


Ieroschimonahul Teofil era destul de înalt de statură. Faţa sa luminoasă şi ochii albaştri, limpezi, nu se potriveau deloc cu felul ursuz în care se purta uneori cu oamenii. Barba o avea scurtă şi îngustă - nu o tundea, în schimb, îşi smulgea fire din ea. Vorbea înfundat şi destul de repede, cel mai adesea în ucraineană. Nimeni nu l-a văzut vreodată râzând, ci adesea plângând; şi aceste lacrimi pe care le varsa atât de des slujeau în ochii Domnului, ca nişte mărgăritare foarte preţioase, pentru răscumpărarea mulţimii păcatelor noastre.

După adormire, la fel ca şi în timpul vieţii, el dă ajutor nu mai puţin grabnic în necazuri şi în nevoi tuturor celor ce cu credinţă cheamă numele lui. Despre aceasta mărturisesc cu tărie numeroasele panihide care s-au săvârşit şi se săvârşesc şi acum la mormântul dreptului adormit în Domnul, de către feluriţi oameni veniţi din cele mai îndepărtate colţuri ale Rusiei; căci mulţi neputincioşi şi bolnavi, cărora ajutorul omenesc le era nefolositor, au fost povăţuiţi în vis să caute rugăciunile fericitului Teofil şi astfel au primit, după credinţa lor, tămăduire. De pildă, pe un doctor grec din Ierusalim îl chinuia de multă vreme podagra (Boală cronică cauzată de dereglarea metabolismului şi manifestată prin crize articulare dureroase), şi se deznădăjduise de vindecare. Într-o noapte, i s-a arătat în vis stareţul Teofil şi i-a grăit: "Mergi la Kiev, închină-te sfinţilor de acolo şi atunci când vei merge în sihăstria Kiev, cere să se facă o panihidă pe mormântul meu - şi vei fi sănătos... Eu sunt ieroschimonahul Teofil". Grecul n-a băgat câtuşi de puţin în seamă visul, însă în noaptea următoare s-a petrecut acelaşi lucru. În cea de-a treia noapte, stareţul s-a arătat ameninţător şi a cerut cu stăruinţă ca porunca să-i fie îndeplinită; iar atunci când doctorul, deşteptându-se îngrozit din vis, a făgăduit cu jurământ să întreprindă călătoria poruncită, a simţit numaidecât o oarecare uşurare, încât putea deja să meargă sprijinit în cârje, în vreme ce până atunci nu putea să meargă undeva decât în şaretă. Ajungând la Kiev în anul 1882, însoţit de soţie, doctorul grec, care nu ştia limba rusă, a cerut sfat la mitropolitul Platon şi, urmând sfatul acestuia, a făcut o panihidă la mormântul stareţului Teofil, s-a închinat cu credinţă moaştelor Preacuvioşilor Perceskai şi a plecat acasă într-o stare de sănătate şi vigoare desăvârşită.

Viaţa acestui mare sfânt conţine o înlănţuire de evenimente care îl cutremură pe cititor; o viaţă plină de peripeţii şi de întâmplări minunate.

Cartea cu viaţa şi acatistul Sfântului Cuvios teofil cel "nebun pentru Hristos" o puteţi citi gratuit accesând linkul următor:

28 septembrie 2015

Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, făcătorul de minuni

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


O, Sfinte Ierarhe Ioane, părintele nostru, bunule păstor şi tainicule văzător al sufletelor omeneşti! Acum te rogi înaintea Prestolului dumnezeiesc, precum singur ai zis: „Deşi am murit, sunt viu”. Roagă-L pe Dumnezeu Cel Atotmilostiv să ne dăruiască iertare de păcate, ca să ne recăpătăm puterea duhovnicească, să scăpăm de amărăciunea acestei lumi şi să strigăm către Domnul, ca să ne dea smerenie şi inspiraţie duhovnicească, cuget dumnezeiesc şi duh evlavios în toate căile noastre.
Tu care ai fost ocrotitor milostiv al orfanilor şi îndrumător încercat pe pământ, fii acum călăuză şi pentru noi, ca un nou Moise, iar în discordiile bisericeşti povaţă atotcuprinzătoare a lui Hristos. Ascultă plângerea tinerilor descumpăniţi şi de îndrăcire cuprinşi; scutură lâncezeala plictiselii abătută asupra păstorilor, slăbiţi de atacurile lumii acesteia şi care zac ţintuiţi de duhul toropelii zadarnice. Cu lacrimi te rugăm pe tine, o, închinătorule înflăcarat, vino şi la noi, cei care în negura patimilor suntem afundaţi, aşteptând îndrumările tale părinteşti. Luminează-ne cu lumina neînserată unde te afli tu acum, rugându-te pentru fiii tăi, împrăştiaţi pe toată suprafaţa pământului, dar îndreptaţi cu iubirea lor plăpândă către lumină, acolo unde sălăşluieşte Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine cinstea şi Împărăţia, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin