"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să ne zidească nouă, celor neputincioşi, cu rugăciunile Sale trepte de urcuş către Împărăţia cerurilor şi să ne acopere cu acoperământul milostivirii Sale de toată mânia ispitelor, semănând în inimile noastre nădejdea mântuirii, care sub lumina credinţei să ne răsară roadele cele adevărate ale iubirii.
Adunarea Sfinţilor astăzi prăznuieşte în cer cu razele laudelor luminând chipul Fecioarei Preacurate, Şi noi cu glasurile nevrednice ale inimilor să-i aducem cântările Duhului ca pe nişte valuri luminate, Îngerii slujesc cu gânduri smerite, neîndrăznind pătrunderea tainei negrăite, Fecioara a născut pe Împăratul tuturor, unind pământul smerit cu cerurile preaslăvite. Se înfricoşează glasul a împleti laude din cuvinte omeneşti Celei necuprinse nici de cuvintele limbilor îngereşti, Pământul tremurând se pleacă cu smerenie Celei Ce cu cuvântul rugăciunii Sale a plecat cerurile aducând pe Împăratul celor netrupeşti. Cum în icoana gândului să se aşeze chipul Celei Ce străluceşte mai mult decât soarele pământesc ? Cum cu un firav cuvânt să se descrie taina naşterii Sale nedezlegată nici de gândul îngeresc ? Cea Care pe pământ a îmbrăcat haina smereniei, acum poartă veşmântul împărătesc al slavei cereşti, Cea Care S-a făcut Oglinda bucuriei îngerilor a vindecat orbirea noastră făcându-ne văzători ai celor nepământeşti, Aceasta S-a înălţat ca Scaun de heruvimi pentru Hristos şi S-a întins ca Masă duhovnicească pentru cei neputincioşi, Aceasta a dezlegat blestemul nostru cel vechi şi Şi-a legat inima cu legăturile iubirii dumnezeieşti. Cuvântul Cel nescris pentru noi a binevoit să scrie legământul în inima curată a Celei fără prihană, Mântuirea noastră a vestit-o şi, prin rugăciunea Celei Ce L-a născut, şi acum cu milă spre făptura Sa se coboară. Fără dureri ai născut îmbrăcând în bucurie dumnezeiasca bucurie a naşterii Celui de Sus, Însă la trista moartea a Celui Ce jugul pătimirii a luat pentru noi, sabia durerii Te-a atins. În braţele Tale ai legănat pe Cel Ce leagănă toată făptura cu adierile Duhului, În inima Ta ai zidit icoana ce arată chipul cel nevăzut al Cuvântului, Pricinuitoarea mântuirii noastre Te-ai făcut, prin naşterea Începătorului Vieţii, Şi din blestemul lui Adam ai ridicat pe cei ce zăceau în adâncul morţii. Îngerii se sfiesc a se apropia de Tine, Cea Care străluceşti toate cu razele curăţiei, Şi în lumina făcliilor laudelor contemplă taina Ta după măsura vredniciei. Cum gândul meu ostenit de păcat să se apropie de Izvorul a toată binecuvântarea ? Cum, eu, cel stricat de patimi să văd pe cea Care a cuprins în Sine toată luminarea ? Mă înfricoşez şi nu îndrăznesc mai mult, ca cel ce ştiu că nu sunt vrednic, Însă dator sunt a cinsti a Ta pomenire, aducându-Ţi raza cuvântului cucernic. Ca o lună Te-ai oglindit în marea întunecată a vieţii pământeşti, Şi neîncetat Te rugai ca toţi să cunoască pe Soarele darurilor împărăteşti. La chemarea cuvintelor Tale a răspuns cu dragoste Cuvântul Cel neschimbat Şi pentru slobozirea omului rătăcit, S-a pogorât din cer şi în haina smereniei S-a îmbrăcat. Cu rugăciunile Tale, fă să se plece spre noi îndurările Celui Ce Te ascultă neîncetat, Şi pe Care cu desăvârşită smerenie, ca să eliberezi pe Adam, întru ascultare L-ai urmat. Stat-ai la hotarul unirii cerului cu pământul şi valurile neştiinţei le-ai oprit, Făcând să răsară nouă Soarele înţelepciunii celei netâlcuite de cuvântul smerit. Lumea Îţi aduce închinare de cinstire ca Uneia ce ai lucrat pământul mântuirii noastre, Şi ai făcut să răsară Soarele nădejdii, ca să strălucească peste sufletele neputincioase. La cele neînţelese de mintea omenească Ţi-ai ridicat gândul luminat de Duhul Sfânt, Şi în pântece ai binevoit să primeşti pe Cel Ce S-a întrupat din Tine în chip de negrăit. Pământenii saltă văzându-Te pe Tine Podul mântuirii pe Care a trecut mai întâi Cuvântul, Şi îngerii cu uimire contemplă slava Ta, văzându-Te Altar al Treimii de care se înspăimântează gândul. Cum ai născut pe Cel Ce a stricat blestemul nostru şi ai rămas nestricată ? Cum S-a lucrat în Tine trupul Celui Ce Te-a arătat a darurilor livadă înmiresmată ? Cum ţii în braţe Rodul mântuirii şi Îl arăţi lumii ca pe o Comoară necheltuită ? Cum hrăneşti mintea, celor ce Te cinstesc, cu mana cuvintelor de Duhul sfinţită ? Cum inima Ţi-ai făcut-o cetate a rugăciunii în care a împărăţit Cel neîncăput ? Cum Te-ai plecat să hrăneşti pe Hrănitorul făpturii cu cugetul umilit ? Cum ai înecat păcatul nostru în marea rugăciunilor Tale şi apa Vieţii ne-ai izvorât ? Cum întru cele înalte locuieşti şi nu Te desparţi de omul cel de multe patimi chinuit ? Cum cu lacrimile Tale ai şters zapisul păcatelor noastre, scriindu-ne în inimi Cuvântul mântuirii ? Cum suspinarea Evei ai dezlegat şi celor din iad li s-a vestit apropierea izbăvirii ? Cum ai slujit Celui Ce pentru noi S-a făcut rob, ca să ne facă stăpâni ai virtuţilor ? Cum ai fost înălţată de dreptatea dumnezeiască mai presus de vrednicia Sfinţilor ? Cum cele negrăite de îngeri în inima Ta s-au rostit în adâncimea tainică a gândurilor ? Cum nu încetezi a acoperi cu milostivirea Ta soborul bine cinstitor al creştinilor ? Cum stând înainte potoleşti valurile mâniei dumnezeieşti stârnite de vântul patimilor noastre ? Cum usuci râurile întristării pricinuite de pornirile omeneşti cele pătimaşe ? Cum cu untdelemnul milostivirii mângâi rănile sufletului necredincios ? Şi cum cu lapte Tu hrăneşti pe Cel Ce a luat povara trupului omenesc ? Cum mâinile Care au purtat pe Cel Necuprins se ridică la rugăciune ? Cum pentru toţi mijloceşti aflarea cărării Vieţii spre mântuire ? Cum în mâinile Tale iei pe cei ce zac întristaţi în patul păcatului trupesc ? Cum auzi rugăciunile păcătoşilor când inima Ta contemplă neîncetat Chipul dumnezeiesc ? Cum în peşteră nu Te-ai temut să mergi ca să-L naşti pe Marele Împărat ? Cum cu milostivire Te apleci să legi rănile celor chinuiţi de păcat ? Cum cu mana Cuvântului ne hrăneşti Tu, Cea Care L-ai hrănit pe Dânsul cu lapte ? Cum S-a împărtăşit de neputinţele omeneşti Cel Ce a împodobit pământul cu minunate fapte ? În braţele Tale de Maică ai ţinut pe Cel Ce a dezlegat nerodirea sufletului meu, Cu ce cuvinte să Te cistesc ca Ceea Ce m-ai scos pe mine din întunericul cel greu ? Prin Tine am văzut răsărind Lumina mântuirii Care a strălucit până la marginile lumii, Raza înţelepciunii Acesteia să mă povăţuiască şi pe mine la limanul odihnitor al iubirii. Ceea Ce Te-ai făcut Carte Cuvântului roagă-L pe Acesta să mă scrie în cartea vieţii, Şi din ocara patimilor mă slobozeşte, ca să vestesc mila Ta de la ceasul dimineţii, Sub acoperământul milostivirii Tale păzeşte lumea tulburată de valurile necredinţei, Şi risipeşte sfaturile viclene ale celor ce sufletul meu îl depărtează de limanul pocăinţei. Cum Eu, Fecioară fiind, nasc pe Cel mai înainte de veci în chip minunat ? Cum înţelepciunea dumnezeiască m-a sfinţit pe mine pentru Împărat ca vas luminat ? Cum din pântecele Meu răsare Izvorul Vieţii, care adapă toată făptura ? Cum binecuvântarea părintească mă umbreşte, ca să port în Mine Lumina ? Bucură-Te, Palat al înţelepciunii sfinţit de cuvintele Duhului, Casă a mântuirii în care se adăpostesc toţi căutătorii Cuvântului, Ocean al milostivirii ce poartă adâncurile gândurilor dumnezeieşti, Rai înţelegător în care Cuvântul a aşezat toate darurile cereşti, Scară a fecioriei pe care s-au urcat la ceruri cei curăţiţi de păcat, Oglindă a soarelui dreptăţii, care vesteşte tuturor minunile Veşnicului Împărat, Port în care se odihnesc corăbiile nădejdilor de mântuire, Lumină din sfeşnicul Luminii care aduce pământului veste de izbăvire, Cer însufleţit în care s-a odihnit comoara cântărilor îngereşti, Vas al milostivirii în care s-au turnat toate îndurările dumnezeieşti, Biserică care a cuprins în pântecele Său pe Mântuirea noastră, Crin al sfinţeniei a cărei gingăşie vesteşte a Raiului mireasmă, Îndulcirea glasurilor îngereşti care înalţă imnul neîncetat al măririi, Pecete a fecioriei care mărturiseşte taina negrăită a sălăşluirii, Hrănitoarea celor flămânzi, Care mai înainte L-ai hrănit pe Hrănitorul vieţii, Odihna celor ce trecând puntea rugăciunii Tale s-au izbăvit de prigonirea morţii. Lauda neîncetat ţesută de cuvintele luminate ale Sfinţilor iubitori, Izvorul minunilor care nu încetează a adăpa şi pe cei pătimitori. Împărăteasa tuturor îngerilor, care Te înconjoară în chip smerit cu aripile laudelor, Masă duhovnicească pe care s-au aşezat darurile contemplate în oglinda gândurilor.
Adunarea Sfinţilor astăzi prăznuieşte în cer cu razele laudelor luminând chipul Fecioarei Preacurate, Şi noi cu glasurile nevrednice ale inimilor să-i aducem cântările Duhului ca pe nişte valuri luminate, Îngerii slujesc cu gânduri smerite, neîndrăznind pătrunderea tainei negrăite, Fecioara a născut pe Împăratul tuturor, unind pământul smerit cu cerurile preaslăvite. Se înfricoşează glasul a împleti laude din cuvinte omeneşti Celei necuprinse nici de cuvintele limbilor îngereşti, Pământul tremurând se pleacă cu smerenie Celei Ce cu cuvântul rugăciunii Sale a plecat cerurile aducând pe Împăratul celor netrupeşti. Cum în icoana gândului să se aşeze chipul Celei Ce străluceşte mai mult decât soarele pământesc ? Cum cu un firav cuvânt să se descrie taina naşterii Sale nedezlegată nici de gândul îngeresc ? Cea Care pe pământ a îmbrăcat haina smereniei, acum poartă veşmântul împărătesc al slavei cereşti, Cea Care S-a făcut Oglinda bucuriei îngerilor a vindecat orbirea noastră făcându-ne văzători ai celor nepământeşti, Aceasta S-a înălţat ca Scaun de heruvimi pentru Hristos şi S-a întins ca Masă duhovnicească pentru cei neputincioşi, Aceasta a dezlegat blestemul nostru cel vechi şi Şi-a legat inima cu legăturile iubirii dumnezeieşti. Cuvântul Cel nescris pentru noi a binevoit să scrie legământul în inima curată a Celei fără prihană, Mântuirea noastră a vestit-o şi, prin rugăciunea Celei Ce L-a născut, şi acum cu milă spre făptura Sa se coboară. Fără dureri ai născut îmbrăcând în bucurie dumnezeiasca bucurie a naşterii Celui de Sus, Însă la trista moartea a Celui Ce jugul pătimirii a luat pentru noi, sabia durerii Te-a atins. În braţele Tale ai legănat pe Cel Ce leagănă toată făptura cu adierile Duhului, În inima Ta ai zidit icoana ce arată chipul cel nevăzut al Cuvântului, Pricinuitoarea mântuirii noastre Te-ai făcut, prin naşterea Începătorului Vieţii, Şi din blestemul lui Adam ai ridicat pe cei ce zăceau în adâncul morţii. Îngerii se sfiesc a se apropia de Tine, Cea Care străluceşti toate cu razele curăţiei, Şi în lumina făcliilor laudelor contemplă taina Ta după măsura vredniciei. Cum gândul meu ostenit de păcat să se apropie de Izvorul a toată binecuvântarea ? Cum, eu, cel stricat de patimi să văd pe cea Care a cuprins în Sine toată luminarea ? Mă înfricoşez şi nu îndrăznesc mai mult, ca cel ce ştiu că nu sunt vrednic, Însă dator sunt a cinsti a Ta pomenire, aducându-Ţi raza cuvântului cucernic. Ca o lună Te-ai oglindit în marea întunecată a vieţii pământeşti, Şi neîncetat Te rugai ca toţi să cunoască pe Soarele darurilor împărăteşti. La chemarea cuvintelor Tale a răspuns cu dragoste Cuvântul Cel neschimbat Şi pentru slobozirea omului rătăcit, S-a pogorât din cer şi în haina smereniei S-a îmbrăcat. Cu rugăciunile Tale, fă să se plece spre noi îndurările Celui Ce Te ascultă neîncetat, Şi pe Care cu desăvârşită smerenie, ca să eliberezi pe Adam, întru ascultare L-ai urmat. Stat-ai la hotarul unirii cerului cu pământul şi valurile neştiinţei le-ai oprit, Făcând să răsară nouă Soarele înţelepciunii celei netâlcuite de cuvântul smerit. Lumea Îţi aduce închinare de cinstire ca Uneia ce ai lucrat pământul mântuirii noastre, Şi ai făcut să răsară Soarele nădejdii, ca să strălucească peste sufletele neputincioase. La cele neînţelese de mintea omenească Ţi-ai ridicat gândul luminat de Duhul Sfânt, Şi în pântece ai binevoit să primeşti pe Cel Ce S-a întrupat din Tine în chip de negrăit. Pământenii saltă văzându-Te pe Tine Podul mântuirii pe Care a trecut mai întâi Cuvântul, Şi îngerii cu uimire contemplă slava Ta, văzându-Te Altar al Treimii de care se înspăimântează gândul. Cum ai născut pe Cel Ce a stricat blestemul nostru şi ai rămas nestricată ? Cum S-a lucrat în Tine trupul Celui Ce Te-a arătat a darurilor livadă înmiresmată ? Cum ţii în braţe Rodul mântuirii şi Îl arăţi lumii ca pe o Comoară necheltuită ? Cum hrăneşti mintea, celor ce Te cinstesc, cu mana cuvintelor de Duhul sfinţită ? Cum inima Ţi-ai făcut-o cetate a rugăciunii în care a împărăţit Cel neîncăput ? Cum Te-ai plecat să hrăneşti pe Hrănitorul făpturii cu cugetul umilit ? Cum ai înecat păcatul nostru în marea rugăciunilor Tale şi apa Vieţii ne-ai izvorât ? Cum întru cele înalte locuieşti şi nu Te desparţi de omul cel de multe patimi chinuit ? Cum cu lacrimile Tale ai şters zapisul păcatelor noastre, scriindu-ne în inimi Cuvântul mântuirii ? Cum suspinarea Evei ai dezlegat şi celor din iad li s-a vestit apropierea izbăvirii ? Cum ai slujit Celui Ce pentru noi S-a făcut rob, ca să ne facă stăpâni ai virtuţilor ? Cum ai fost înălţată de dreptatea dumnezeiască mai presus de vrednicia Sfinţilor ? Cum cele negrăite de îngeri în inima Ta s-au rostit în adâncimea tainică a gândurilor ? Cum nu încetezi a acoperi cu milostivirea Ta soborul bine cinstitor al creştinilor ? Cum stând înainte potoleşti valurile mâniei dumnezeieşti stârnite de vântul patimilor noastre ? Cum usuci râurile întristării pricinuite de pornirile omeneşti cele pătimaşe ? Cum cu untdelemnul milostivirii mângâi rănile sufletului necredincios ? Şi cum cu lapte Tu hrăneşti pe Cel Ce a luat povara trupului omenesc ? Cum mâinile Care au purtat pe Cel Necuprins se ridică la rugăciune ? Cum pentru toţi mijloceşti aflarea cărării Vieţii spre mântuire ? Cum în mâinile Tale iei pe cei ce zac întristaţi în patul păcatului trupesc ? Cum auzi rugăciunile păcătoşilor când inima Ta contemplă neîncetat Chipul dumnezeiesc ? Cum în peşteră nu Te-ai temut să mergi ca să-L naşti pe Marele Împărat ? Cum cu milostivire Te apleci să legi rănile celor chinuiţi de păcat ? Cum cu mana Cuvântului ne hrăneşti Tu, Cea Care L-ai hrănit pe Dânsul cu lapte ? Cum S-a împărtăşit de neputinţele omeneşti Cel Ce a împodobit pământul cu minunate fapte ? În braţele Tale de Maică ai ţinut pe Cel Ce a dezlegat nerodirea sufletului meu, Cu ce cuvinte să Te cistesc ca Ceea Ce m-ai scos pe mine din întunericul cel greu ? Prin Tine am văzut răsărind Lumina mântuirii Care a strălucit până la marginile lumii, Raza înţelepciunii Acesteia să mă povăţuiască şi pe mine la limanul odihnitor al iubirii. Ceea Ce Te-ai făcut Carte Cuvântului roagă-L pe Acesta să mă scrie în cartea vieţii, Şi din ocara patimilor mă slobozeşte, ca să vestesc mila Ta de la ceasul dimineţii, Sub acoperământul milostivirii Tale păzeşte lumea tulburată de valurile necredinţei, Şi risipeşte sfaturile viclene ale celor ce sufletul meu îl depărtează de limanul pocăinţei. Cum Eu, Fecioară fiind, nasc pe Cel mai înainte de veci în chip minunat ? Cum înţelepciunea dumnezeiască m-a sfinţit pe mine pentru Împărat ca vas luminat ? Cum din pântecele Meu răsare Izvorul Vieţii, care adapă toată făptura ? Cum binecuvântarea părintească mă umbreşte, ca să port în Mine Lumina ? Bucură-Te, Palat al înţelepciunii sfinţit de cuvintele Duhului, Casă a mântuirii în care se adăpostesc toţi căutătorii Cuvântului, Ocean al milostivirii ce poartă adâncurile gândurilor dumnezeieşti, Rai înţelegător în care Cuvântul a aşezat toate darurile cereşti, Scară a fecioriei pe care s-au urcat la ceruri cei curăţiţi de păcat, Oglindă a soarelui dreptăţii, care vesteşte tuturor minunile Veşnicului Împărat, Port în care se odihnesc corăbiile nădejdilor de mântuire, Lumină din sfeşnicul Luminii care aduce pământului veste de izbăvire, Cer însufleţit în care s-a odihnit comoara cântărilor îngereşti, Vas al milostivirii în care s-au turnat toate îndurările dumnezeieşti, Biserică care a cuprins în pântecele Său pe Mântuirea noastră, Crin al sfinţeniei a cărei gingăşie vesteşte a Raiului mireasmă, Îndulcirea glasurilor îngereşti care înalţă imnul neîncetat al măririi, Pecete a fecioriei care mărturiseşte taina negrăită a sălăşluirii, Hrănitoarea celor flămânzi, Care mai înainte L-ai hrănit pe Hrănitorul vieţii, Odihna celor ce trecând puntea rugăciunii Tale s-au izbăvit de prigonirea morţii. Lauda neîncetat ţesută de cuvintele luminate ale Sfinţilor iubitori, Izvorul minunilor care nu încetează a adăpa şi pe cei pătimitori. Împărăteasa tuturor îngerilor, care Te înconjoară în chip smerit cu aripile laudelor, Masă duhovnicească pe care s-au aşezat darurile contemplate în oglinda gândurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.