"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Cu înălţimea cugetului te-ai ridicat deasupra văzduhului
Iar razele mângâietoare ţi-au unduit harfele sufletului.
Te-ai arătat biruitor peste vicleşugurile vrăjmaşilor
Şi prin vieţuirea ta ai fost oglindă vrednică înaintaşilor.
Cu legea Domnului ţi-ai îmbrăcat inima ta curată şi smerită
Şi frunze de aur din veşmântul strălucit al inimii arătau calea împlinită
Dăruind tuturor ucenicilor tăi lacrimile cuvintelor înmuiate în Duh
Fiind povaţă neclintită şi împotriva vrăjmaşilor diavoli, dumnezeiesc scut.
Cu înfrânarea, toată viaţa ţi-ai împodobit, pe altarele de jertfă ale florilor
Câştigând în schimb putere de la Dumnezeu, spre ruşinarea prigonitorilor.
În casa îngerilor ai vieţuit, strălucind ca o stea cu frumuseţea fecioriei
Pentru toţi cuvioşii monahi fiind, cea mai aleasă podoabă a mărturiei.
Ca un foc pururi nemistuit străluceai în mijlocul pustiei egiptene
Şi pân’ la cer te ridicai, cu îngerii brodând dansuri nepământene
Îmbrăcându-te în haina luminoasă a lui Hristos, pe omul vechi ai lepădat
Şi cu veşnicele împletiri de miresme duhovniceşti, gândul ţi-ai încununat.
În rugăciuni neîncetate şi în postiri neauzite, trupul ţi-ai ostenit
Şi cu diamantele fine ale îngerilor, întru mare cinste, ai strălucit
Genele nu ţi-ai odihnit, cu lacrimi şi suspine chipul ţi-ai luminat
Şi din aspra nevoinţă nu ai încetat, până ce mila Domnului nu ai aflat.
Tinereţea ta a răspândit cugetele frumoase ale cuminţeniei statornice
Iar plinătatea înţelepciunii de la bătrâneţe a prefigurat tainele canonice
Toate simţirile ţi le-ai călăuzit de la cârma corăbiei inimii
Locaş sfinţit Duhului Sfânt fiind, şi adânc al tainelor Treimii.
Mintea ta ai făcut-o stăpână peste toate furtunile ucigaşe
Şi-ai ridicat-o spre petalele de lumină ale cugetelor sfioase
Hristos ţi-a fost Luminătorul tainic printre cărările vieţii
Prin El dobândind, smerite, cugetarea-naltă a morţii.
Paşii tăi îngereşti erau luminaţi de Hristos în mijlocul pustiului
Şi mireasma sfinţeniei, în jurul tău, răspândeai prin aripile Duhului
Piatră neclintită a sihăstriei ai rămas, întărit de Harul Domnului
Cu îngerii în privegheri mereu, nu te-a biruit ispita somnului.
În pustie ţi-ai zidit cetăţi îngereşti apărate de razele mângâietoare ale Soarelui[1],
Inima ta însăşi, făcând-o palat dăruit ucenicilor împodobit cu strălucirile Harului,
Râuri veşnic neoprite de tămăduiri ai revărsat celor ce te rugau
Şi toţi ce s-au bucurat de ajutorul tău şi-n lauda ta cu smerenie se osteneau
Arătând fântâna vie a cuvântărilor tale dumnezeieşti tuturor oamenilor
Şi toţi pe Creator slăvind se asemănau în strălucirea nevoinţelor cu lucrarea îngerilor.
Pe treptele nepieritoare ale virtuţii ai urcat uşor cu paşi hotărâţi
Cu harul lui Dumnezeu, înlăturând pe toţi vrăjmaşii cei nemulţumiţi
Pe locul înalt stând acum deasupra priveliştii lumeşti, priveşte şi spre noi
Trimite raze de lumină în străfulgerări, ca să ne ajute şi pe noi, fii tăi
Să urcăm cu răbdare treptele iubirii, urmându-te în virtute
Ca- n mijlocul Împărăţiei lui Hristos să ne-ntâlnim, părinte !
Publicat de Anonim
CUVIOSUL MACARIE ALEXANDRINUL, cel ce a fost purtat ca un prunc lipsit de răutate de braţele pustiei, care într-o legănare a Duhului i-a povestit tainelor vieţuirii îngereşti, cu ale sale sfinte rugăciuni să aprindă şi candela cea stinsă a minţii noastre spre a vedea calea mântuirii.SFÂNTUL MACARIE ALEXANDRINUL, cel ce ridicând crucea nevoinţelor, a urmat Cuvântului, fiind înrourat de bucuria vederii luminii dumnezeieşti, să întărească călătoria gândului nostru spre rugul jertfei, din care se culeg roadele cele mântuitoare.
TROPAR
Focul râvnei pentru fapta bună aprinzându-se în inima ta,
Ai alergat spre izvorul înţelepciunii, izgonind pofta cea rea,
Întinzându-ţi gândul numai spre Mirele doririlor dumnezeieşti,
Te-ai ridicat cu totul cuvioase, de la cugetările cele pământeşti.
CONDAC
Cuvintele marelui Antonie te-au arătat sălaş al faptelor bune,
Cu a căror lumină străluceşte şi inimile noastre căzute în adâncă pătimire,
Vuietul pustiei te-a învăţat rugăciunea cea neîncetată,
Şi împreună cu îngerii ai slujit Stăpânului cu minte curată.
ICOS
Viaţa celor fără de trup ţi-ai ales fericite părinte,
Şi ai nimicit cugetarea deşartă cu gânduri smerite,
Nu înceta a te ruga pentru noi, cei osteniţi de pătimire,
Ci razele nevoinţelor tale arată-ni-le spre înţelepţire.
Bucură-te, fericită comoară a pustiei,
Măsură înaltă a vredniciei,
Vas al înţelegerilor minunate,
Moştenitor al slavei arătate,
Împreună cu îngerii petrecător,
Chimval al Cuvântului mântuitor,
Necheltuită comoară de milostivire,
Îndemnător spre cerească vieţuire,
Cunoscător al adâncurilor Duhului,
Vas mult iubit al tainelor Cuvântului.
Dumnezeu voieste sufletul fara de pacate
Spunea avva Sisoe: cand eram in Schit cu Macarie, ne-am suit sa seceram cu dansul sapte insi. Si iata o vaduva era adunand in urma noastra spice si nu inceta plangand. Deci a chemat batranul pe stapanul tarinei si i-a zis: ce are baba aceasta, ca totdeauna plange? I-a zis lui: barbatul ei avea un amanet al oarecarui si a murit de naprasna si nu i-a spus unde l-a pus si voieste stapanul amanetului sa o ia pe dansa si pe fiii ei robi. I-a zis lui batranul: zi-i sa vina la noi, unde ne odihnim de arsita. Si venind femeia, i-a zis ei batranul: ce plangi asa totdeauna? Si a zis: barbatul meu a murit luand amanetul oarecaruia si n-a spus cand a murit, unde l-a pus. Si a zis batranul catre dansa: vino, arata-mi unde l-ai ingropat! Si luand pe frati cu dansul, a iesit cu ea impreuna. Si venind la locul acela, a zis ei batranul: du-te la casa ta! Si rugandu-se ei, l-a chemat batranul pe mort, zicand: cutare, unde ai pus amanetul cel strain? Iar el raspunzand, a zis: in casa mea este ascuns, sub picioarele patului. Si i-a zis lui batranul: dormi iarasi pana la ziua Invierii. Si vazand fratii, de frica au cazut la picioarele lui. Si le-a zis lor batranul: nu pentru mine s-a facut aceasta caci nimic nu sunt, ci pentru vaduva si pentru copiii cei saraci a facut Dumnezeu lucrul acesta. Insa acesta este lucrul cel mare, caci Dumnezeu voieste sufletul fara de pacate si orice va cere va lua. Si venind a vestit vaduvei unde este pus amanetul. Iar ea luandu-l, i-a dat stapanului lui si si-a izbavit fiii sai si toti cei ce au vazut au slavit pe Dumnezeu.
Cu înălţimea cugetului te-ai ridicat deasupra văzduhului
Iar razele mângâietoare ţi-au unduit harfele sufletului.
Te-ai arătat biruitor peste vicleşugurile vrăjmaşilor
Şi prin vieţuirea ta ai fost oglindă vrednică înaintaşilor.
Cu legea Domnului ţi-ai îmbrăcat inima ta curată şi smerită
Şi frunze de aur din veşmântul strălucit al inimii arătau calea împlinită
Dăruind tuturor ucenicilor tăi lacrimile cuvintelor înmuiate în Duh
Fiind povaţă neclintită şi împotriva vrăjmaşilor diavoli, dumnezeiesc scut.
Cu înfrânarea, toată viaţa ţi-ai împodobit, pe altarele de jertfă ale florilor
Câştigând în schimb putere de la Dumnezeu, spre ruşinarea prigonitorilor.
În casa îngerilor ai vieţuit, strălucind ca o stea cu frumuseţea fecioriei
Pentru toţi cuvioşii monahi fiind, cea mai aleasă podoabă a mărturiei.
Ca un foc pururi nemistuit străluceai în mijlocul pustiei egiptene
Şi pân’ la cer te ridicai, cu îngerii brodând dansuri nepământene
Îmbrăcându-te în haina luminoasă a lui Hristos, pe omul vechi ai lepădat
Şi cu veşnicele împletiri de miresme duhovniceşti, gândul ţi-ai încununat.
În rugăciuni neîncetate şi în postiri neauzite, trupul ţi-ai ostenit
Şi cu diamantele fine ale îngerilor, întru mare cinste, ai strălucit
Genele nu ţi-ai odihnit, cu lacrimi şi suspine chipul ţi-ai luminat
Şi din aspra nevoinţă nu ai încetat, până ce mila Domnului nu ai aflat.
Tinereţea ta a răspândit cugetele frumoase ale cuminţeniei statornice
Iar plinătatea înţelepciunii de la bătrâneţe a prefigurat tainele canonice
Toate simţirile ţi le-ai călăuzit de la cârma corăbiei inimii
Locaş sfinţit Duhului Sfânt fiind, şi adânc al tainelor Treimii.
Mintea ta ai făcut-o stăpână peste toate furtunile ucigaşe
Şi-ai ridicat-o spre petalele de lumină ale cugetelor sfioase
Hristos ţi-a fost Luminătorul tainic printre cărările vieţii
Prin El dobândind, smerite, cugetarea-naltă a morţii.
Paşii tăi îngereşti erau luminaţi de Hristos în mijlocul pustiului
Şi mireasma sfinţeniei, în jurul tău, răspândeai prin aripile Duhului
Piatră neclintită a sihăstriei ai rămas, întărit de Harul Domnului
Cu îngerii în privegheri mereu, nu te-a biruit ispita somnului.
În pustie ţi-ai zidit cetăţi îngereşti apărate de razele mângâietoare ale Soarelui[1],
Inima ta însăşi, făcând-o palat dăruit ucenicilor împodobit cu strălucirile Harului,
Râuri veşnic neoprite de tămăduiri ai revărsat celor ce te rugau
Şi toţi ce s-au bucurat de ajutorul tău şi-n lauda ta cu smerenie se osteneau
Arătând fântâna vie a cuvântărilor tale dumnezeieşti tuturor oamenilor
Şi toţi pe Creator slăvind se asemănau în strălucirea nevoinţelor cu lucrarea îngerilor.
Pe treptele nepieritoare ale virtuţii ai urcat uşor cu paşi hotărâţi
Cu harul lui Dumnezeu, înlăturând pe toţi vrăjmaşii cei nemulţumiţi
Pe locul înalt stând acum deasupra priveliştii lumeşti, priveşte şi spre noi
Trimite raze de lumină în străfulgerări, ca să ne ajute şi pe noi, fii tăi
Să urcăm cu răbdare treptele iubirii, urmându-te în virtute
Ca- n mijlocul Împărăţiei lui Hristos să ne-ntâlnim, părinte !
Publicat de Anonim
CUVIOSUL MACARIE ALEXANDRINUL, cel ce a fost purtat ca un prunc lipsit de răutate de braţele pustiei, care într-o legănare a Duhului i-a povestit tainelor vieţuirii îngereşti, cu ale sale sfinte rugăciuni să aprindă şi candela cea stinsă a minţii noastre spre a vedea calea mântuirii.SFÂNTUL MACARIE ALEXANDRINUL, cel ce ridicând crucea nevoinţelor, a urmat Cuvântului, fiind înrourat de bucuria vederii luminii dumnezeieşti, să întărească călătoria gândului nostru spre rugul jertfei, din care se culeg roadele cele mântuitoare.
TROPAR
Focul râvnei pentru fapta bună aprinzându-se în inima ta,
Ai alergat spre izvorul înţelepciunii, izgonind pofta cea rea,
Întinzându-ţi gândul numai spre Mirele doririlor dumnezeieşti,
Te-ai ridicat cu totul cuvioase, de la cugetările cele pământeşti.
CONDAC
Cuvintele marelui Antonie te-au arătat sălaş al faptelor bune,
Cu a căror lumină străluceşte şi inimile noastre căzute în adâncă pătimire,
Vuietul pustiei te-a învăţat rugăciunea cea neîncetată,
Şi împreună cu îngerii ai slujit Stăpânului cu minte curată.
ICOS
Viaţa celor fără de trup ţi-ai ales fericite părinte,
Şi ai nimicit cugetarea deşartă cu gânduri smerite,
Nu înceta a te ruga pentru noi, cei osteniţi de pătimire,
Ci razele nevoinţelor tale arată-ni-le spre înţelepţire.
Bucură-te, fericită comoară a pustiei,
Măsură înaltă a vredniciei,
Vas al înţelegerilor minunate,
Moştenitor al slavei arătate,
Împreună cu îngerii petrecător,
Chimval al Cuvântului mântuitor,
Necheltuită comoară de milostivire,
Îndemnător spre cerească vieţuire,
Cunoscător al adâncurilor Duhului,
Vas mult iubit al tainelor Cuvântului.
Dumnezeu voieste sufletul fara de pacate
Spunea avva Sisoe: cand eram in Schit cu Macarie, ne-am suit sa seceram cu dansul sapte insi. Si iata o vaduva era adunand in urma noastra spice si nu inceta plangand. Deci a chemat batranul pe stapanul tarinei si i-a zis: ce are baba aceasta, ca totdeauna plange? I-a zis lui: barbatul ei avea un amanet al oarecarui si a murit de naprasna si nu i-a spus unde l-a pus si voieste stapanul amanetului sa o ia pe dansa si pe fiii ei robi. I-a zis lui batranul: zi-i sa vina la noi, unde ne odihnim de arsita. Si venind femeia, i-a zis ei batranul: ce plangi asa totdeauna? Si a zis: barbatul meu a murit luand amanetul oarecaruia si n-a spus cand a murit, unde l-a pus. Si a zis batranul catre dansa: vino, arata-mi unde l-ai ingropat! Si luand pe frati cu dansul, a iesit cu ea impreuna. Si venind la locul acela, a zis ei batranul: du-te la casa ta! Si rugandu-se ei, l-a chemat batranul pe mort, zicand: cutare, unde ai pus amanetul cel strain? Iar el raspunzand, a zis: in casa mea este ascuns, sub picioarele patului. Si i-a zis lui batranul: dormi iarasi pana la ziua Invierii. Si vazand fratii, de frica au cazut la picioarele lui. Si le-a zis lor batranul: nu pentru mine s-a facut aceasta caci nimic nu sunt, ci pentru vaduva si pentru copiii cei saraci a facut Dumnezeu lucrul acesta. Insa acesta este lucrul cel mare, caci Dumnezeu voieste sufletul fara de pacate si orice va cere va lua. Si venind a vestit vaduvei unde este pus amanetul. Iar ea luandu-l, i-a dat stapanului lui si si-a izbavit fiii sai si toti cei ce au vazut au slavit pe Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.