"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
Cine poate să te laude pe tine, după vrednicie ?
Cine poate să mărturisească lacrimile şi buna pribegie ?
Depărtatu-te-ai de cele ale lumii şi ai câştigat cununa îngerească,
Pentru aceasta pe toţi ai umplut de mireasma cea dumnezeiască..
Cuvintele tale ca nişte raze au luminat cămările inimilor,
Şi întru acestea s-a arătat Soarele dreptăţii ca luminător al gândurilor,
Şi pe noi, cei întunecaţi la minte , ne povăţuieşte la calea mântuirii,
Ca să ne izbăvim de norul patimilor, aducând mulţumire Treimii.
Fericit eşti, căci pe calea nevoinţelor ai urmat lui Hristos,
Şi din mâna lui ai primit cununa slavei cu chip luminos,
Povăţuieşte-ne şi pe noi pe cărarea pocăinţei,
Luminându-ne cu rugăciunea ândul credinţei.
Ca un izvor de înţelepciune ai fost sădit în pământul mântuirii,
Şi ai adăpat pe toţi cei însetaţi de aflarea căii desăvârşirii,
Ca un soare ai strălucit în mijlocul monahilor cinstiţi,
Îmbrăţişând pe toţi cu razele iubirii ce sălăşluiesc întru Sfinţi.
În râurile lacrimilor tale, Părinte, ai înecat gândurile deşarte,
Şi ai ruşinat pe vicleanul semănător al cugetelor moarte,
Pe mine, cel căzut cumplit prin înălţarea minţii,
Mă ridică cu toiagul rugii împletit de toţi Sfinţii.
Potoleşte curgerea neîncetată a gândurilor rele,
Picurând mângâiere peste a mea durere,
Propovăduitor al pocăinţei, te-ai făcut prin trâmbiţa Duhului,
Iar acum străluceşti şi gândul nostru cu lumina Cuvântului.
Mintea mea otrăvită cu gândurile cele deşarte,
O liberează din gândurile patimilor moarte,
Mie, celui osânditor al nedreptăţilor aproapelui meu,
Îndrepteptează-mi gândul spre vederea păcatului greu.
Cine poate să te laude pe tine, după vrednicie ?
Cine poate să mărturisească lacrimile şi buna pribegie ?
Depărtatu-te-ai de cele ale lumii şi ai câştigat cununa îngerească,
Pentru aceasta pe toţi ai umplut de mireasma cea dumnezeiască..
Cuvintele tale ca nişte raze au luminat cămările inimilor,
Şi întru acestea s-a arătat Soarele dreptăţii ca luminător al gândurilor,
Şi pe noi, cei întunecaţi la minte , ne povăţuieşte la calea mântuirii,
Ca să ne izbăvim de norul patimilor, aducând mulţumire Treimii.
Fericit eşti, căci pe calea nevoinţelor ai urmat lui Hristos,
Şi din mâna lui ai primit cununa slavei cu chip luminos,
Povăţuieşte-ne şi pe noi pe cărarea pocăinţei,
Luminându-ne cu rugăciunea ândul credinţei.
Ca un izvor de înţelepciune ai fost sădit în pământul mântuirii,
Şi ai adăpat pe toţi cei însetaţi de aflarea căii desăvârşirii,
Ca un soare ai strălucit în mijlocul monahilor cinstiţi,
Îmbrăţişând pe toţi cu razele iubirii ce sălăşluiesc întru Sfinţi.
În râurile lacrimilor tale, Părinte, ai înecat gândurile deşarte,
Şi ai ruşinat pe vicleanul semănător al cugetelor moarte,
Pe mine, cel căzut cumplit prin înălţarea minţii,
Mă ridică cu toiagul rugii împletit de toţi Sfinţii.
Potoleşte curgerea neîncetată a gândurilor rele,
Picurând mângâiere peste a mea durere,
Propovăduitor al pocăinţei, te-ai făcut prin trâmbiţa Duhului,
Iar acum străluceşti şi gândul nostru cu lumina Cuvântului.
Mintea mea otrăvită cu gândurile cele deşarte,
O liberează din gândurile patimilor moarte,
Mie, celui osânditor al nedreptăţilor aproapelui meu,
Îndrepteptează-mi gândul spre vederea păcatului greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.