"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.
PARACLISUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA (11
NOIEMBRIE)
Rugăciunile
începătoare
Troparul
Ca pe cel ce eşti
împreună-vorbitor cu cei fără de trupuri şi cu purtătorii de nevoinţă împreună-petrecător,
adunându-ne cu credinţă, te lăudăm pe tine, Mare Mucenice Mina, cerând pace
lumii şi sufletelor noastre mare milă.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Și acum și pururea și în vecii vecii lor. Amin.
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi,
nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe
noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi
de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea
din toate nevoile.
Psalmul 50
Canonul Sfântului Mare Mucenic Mina
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce
a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe
Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare
lui Dumnezeu”.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu ce flori de cântări duhovnicești vom găti cunună laudei mucenicilor,
Sfântului Mina, celui ce este neostenit în rugăciune pentru poporul necăjit și
revarsă tuturor cu îndestulare mirul cel necheltuit al minunilor din visteria
cea tainică a Împăratului Celui Mult Milostiv.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Celor din primejdii te-ai arătat mare apărător, mângâind pe cei necăjiți,
celor păgubiți aducându-le înapoi cele pierdute și tuturor toate cele de folos
mijlocind prin puternica ta rugăciune înaintea scaunului Treimii.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Astăzi bucurie duhovnicească ne picură nouă din înălțime marele între
mucenici, Sfântul Mina, chemând cu trâmbița rugăciunii sale pe toți să ia parte
la hora mucenicească spre slava Ziditorului a toate.
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Nu ne
lăsa pe noi lipsiți de ocrotirea Ta de Maică, ci ne solește iertarea păcatelor
și împărtășire din lumina înțelepciunii lui Hristos.
Cântarea a III-a
,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu ai suferit Sfinte, a păgânătății întindere, ci cu puterea Duhului ai
mărturisit pe Hristos a fi Dumnezeu adevărat, nesocotind mulțimea chinurilor ce
te așteptau.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu foc ai fost ars, dar văpaia patimilor ai stins cu râurile rugăciunii
tale; stinge și aprinderea noastră spre desfătările lumești și pune în inimile
noastre focul râvnei pentru slava Cuvântului.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Usturimea ciulinilor ai răbdat cu puterea Mângâietorului, pe Care roagă-L
să mângâie și sufletele noastre cele rănite de dureri și cuprinse de
amărăciunea păcatelor celor multe.
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe
Cel fără de ani ai născut sub ani, ca pe noi, cei învechiți în răutate să ne
înnoiești prin jertfa pe cruce a Fiului Tău.
Apoi aceste stihiri:
Ca un ostaș nebiruit al lui Hristos pe toți cei ce aleargă la tine din
primejdii îi izbăvești și la umbra rugăciunilor tale totdeauna îi odihnești de
arșița cea greu de răbdat a ispitelor.
Maica Domnului, Împărăteasa tuturor, dă-ne nouă mână de ajutor în lupta cu patimile care
ne chinuiesc, întinzând mâinile Tale de rugăciune.
Sedealna
Veniți toți într-un gând să lăudăm pe slava Mucenicilor, pe mare ostaș al
lui Hristos, pe Sfântul Mina, nume prea dorit credincioșilor, care nu încetează
a se ruga pentru poporul necăjit și a-l scoate din valurile multelor griji
lumești.
Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea
intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol;
ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Celor datornici le dai cele de trebuință, cu talanții rugăciunilor tale
izbăvindu-i din multe feluri de primejdii, de care păzește-ne și pe noi,
Sfinte, cu scutul rugăciunii tale.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Peste tot ai fost străpuns cu sule pentru Cel Care cu sulița în coastă a
fost împuns, ca să ne izvorască nouă iertare și mare milă; pe Acesta roagă-L să
depărteze de la noi amenințarea săgeților de foc ale vrăjmașilor nevăzuți.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ciocane de fier ai suferit pe tâmplele tale, dar capul vrăjmașului neamului
omenesc ai zdrobit; cu coiful rugăciunii tale, păzește-mă și pe mine Sfinte, de
loviturile patimilor celor stricătoare de suflet.
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Inima mea cea sărăcită de gânduri bune o păzește de atacurile vrăjmașilor
nevăzuți cu zidul rugăciunii Tale, Maică Fecioară.
Cântarea a V-a
,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sabia ai fost tăiat, dar atunci a fost biruit desăvârșit vrăjmașului, pe
care cu sabia de foc a rugăciunii tale alungă-l de la cei ce te cinstesc pe
tine, fericite mucenice Mina.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aflător al lucrurilor pierdute ești; pentru aceasta toți cei necăjiți către
tine aleargă cu nădejde pe calea rugăciunii, ca să dobândească cele pierdute și
să laude pe Domnul, Cel Care te-a dat pe tine nouă mare apărător și sprijinitor
în nevoi.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Satele și orașele le păzești de pagube și pe toți îi înțelepțești a lucra
cu evlavie poruncile Domnului și a-și agonisi mântuirea.
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Către
Împăratul a toate mijlocește să mi se dea mie înțelepciune a Te lăuda pe Tine,
Ceea ce prin nașterea Ta ai dezlegat blestemul nerodirii duhovnicești a
oamenilor.
Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Povățuitor al drumeților ce te cinstesc pe tine ești, Sfinte Mina;
ocrotește-mă de atacurile vrăjmașilor nevăzuți și pe mine, cel ce voiesc a merge
pe calea poruncilor Domnului.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe creștinul călcător de jurământ l-ai înțelepțit, iar pe mine, cel care
pururea calc făgăduințele pocăinței mă întoarce la umilință și la lucrarea
faptelor celor bune prin ale tale rugăciuni.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Mustrat-ai pe Eutropie, cel iubitor de sine, și pe slugă din primejdie ai
izbăvit pentru nevinovăție; și pe mine mă scoate Sfinte Mina, din valurile
păcatelor mele și spre iubirea darurilor cerești mă îndreptează, mai mult decât
spre dorirea bunătățile pământești și stricăcioase.
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Născut-ai
sub ani pe Cel fără de ani și pe Adam l-ai scos din chinurile iadului la viața
cea veșnică întru bucurie cerească.
Apoi aceste stihiri:
Mare apărător al celor din primejdii te-ai arătat și bucurie păgubiților;
pe mine, cel ce m-am păgubit de toată fapta cea bună mă înțelepțește, ca lucrez
cu osârdie faptele milostivirii.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele
mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.
Condacul
Din
oastea ce vremelnica te-a rapit si partas celei nestricacioase te-a aratat pe
tine, purtatorule de chinuri Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este pentru
toti mucenicii cununa nestricacioasa.
Prochimenul :
Evanghelia
Stih: Miluieste-ma,
Dumnezeule...
Slavă...
glas 2:
Pentru rugăciunile Mucenicului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor
noastre.
Şi acum...
Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare
mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Pe Sofia o ai izbăvit din mâinile oșteanului fără de rușine și pururea ești
rugător pentru cei ce râvnesc să trăiască în feciorie și în curăție.
Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta,
cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor
ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate;
pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei
noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei
Maria; cu puterea cinstitei
si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru
rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot
laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor
ierarhi; ale sfintilor,
maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu
purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim,
ale Sfântului Mare Mucenic Mina,
ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor
sfintilor; rugamu-ne,
Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne
miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).
Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din toate primejdiile ne izbăvește pe noi, Sfinte Mina, izvorule al
minunilor, căci către tine alergăm în toate nevoile noastre .
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nume prea iubit te-ai făcut creștinilor, la orice facere de bine fiind
grabnic ajutător și mântuind din toate nevoile pe cei ce cu credință aleargă la
racla moaștelor tale.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Ploaia rugăciunilor tale să curățească și sufletele noastre de toată întinăciunea,
punând în inimile noastre gândul de îndreptare, pentru a sluji tot restul
vieții noastre lui Dumnezeu întru pocăință și faptele cele bune.
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Maica Luminii, împreună cu toate cetele îngerești mijlocește nouă curățire
minții și inimii, ca să lăudăm, mai adevărat, pe Cel mai presus de toată
curăția .
Cântarea a VIII-a
,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a
clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce
eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un
doctor patimile sufletului meu !”.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe omul cel șchiop, ce se credea uitat de tine, ai tămăduit, îndreptând și
mergerea sufletului său în căile poruncilor Domnului, întru care ne povățuiește
și pe noi cu farul rugăciunii tale.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Femeia cea mută și-a aflat vindecarea, slăvind minunile pe care Domnul le-a
lucrat pentru rugăciunile tale, de a căror binecuvântare învrednicește-ne și pe
noi.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Pe cei flămânzi pururea ai hrănit și sufletele flămânde de mântuire le-ai
îndreptat către Pâinea vieții- Hristos, Dumnezeul nostru.
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
În
brațele Tale ai purtat pe Cel de pe scaunul heruvimilor, Căruia Te și roagă să
ne arate și pe noi scaune înțelegătoare și purtătoare de gânduri îngerești.
Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul
neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin
odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta
toţi Te slăvim.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe văduve pururea le-ai miluit și nu ai trecut cu vederea pe orfani; și pe
noi, fiii cei rătăciți, ne povățuiește către casa Părintelui ceresc și ne
izbăvește de asupririle celui viclean.
Stih:
Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Celor asupriți le dai cu îndestulare cele de folos și nu lași pe nimeni să
plece deznădăjduit de la racla moaștelor tale, Sfinte Mina, apărătorule
nebiruit al creștinilor.
Stih:
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Fiind îmbrăcat cu haina de foc a râvnei pentru cinstirea Domnului, taie cu
sabia de foc a rugăciunilor tale toate eresurile cele pierzătoare de suflet,
care ca niște neghine au răsărit în pământul dreptei credințe .
Stih:
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pe Împăratul îngerilor lumii ai născut și blestemul lui Adam celui căzut
l-ai nimicit, dându-i lui frumusețea îngerească.
Cuvine-se
cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită
şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât
heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără
stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare
de Dumnezeu, Te mărim.
Bucură-te, cununa mucenicilor, ajutătorul nostru în primejdii, mare
apărător al Bisericii lui Hristos, nu înceta a aduce fierbinte rugăciunea ta
pentru poporul ținut în legăturile multor feluri de necazuri.
Și darul de a reface trupurile omorâte ai luat de la Dumnezeu, Sfinte Mina,
iar acum sufletele noastre cumplit omorâte de păcat le înviază cu a ta
rugăciune.
Pe omul cea neputincios ai vindecat și a merge drept i-ai dat; pe mine, cel
ce rău șchiopătez pe cărarea mântuirii pe înțelepțește ca bine să pășesc în
căile cele drepte ale Adevărului.
Pe femeia cea mută ai tămăduit și cu glas curat vorbea, lăudând minunea ta;
și pe mine, cel ce am amuțit, neavând cuvânt de îndreptare pentru păcatele
mele, înțelepțește-mă Sfinte Mina, ca să încep a lăuda cu tot sufletul pe
Dătătorul bunătăților cerești și pământești.
Adus-ai la pocăință pe creștinul cel iubitor de argint și pe evreu pentru
dreapta credință l-ai câștigat; și pe mine, cel iubitor de cele pământești, mă
luminează, ca să urmez căile poruncilor dreptei credințe.
Cu focul râvnei pentru Dumnezeu ai viețuit neîncetat și calea muceniciei
bine o ai săvârșit, făcându-te acum pentru fiii Bisericii izvor de minuni și
mângâiere sufletelor celor măcinate de multe necazuri pământești.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu
Sfântul Mare Mucenic Mina şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune
ca să ne mântuim.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de 3
ori)
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi, Doamne
curățește păcatele noastre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre, Sfinte,
cercetează și vindecă neputințele noastre pentru sfânt numele Tău.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se
numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile
noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în
ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Amin.
Cum te vom mări pe tine, Sfinte Mare Mucenice Mina, ajutătorul celor din
primejdii; pe mine, cel ce am pierdut frumusețea cea dintâi a sufletului mă
înnoiește în baia rugăciunilor tale și îmi înapoiază râvna pentru cinstirea
Sfinților.
Prin focul multor chinuri ai trecut, dar pe toate le-ai biruit cu puterea
lui Hristos, lângă tronul Căruia stând acum, adu-ți aminte de cei ce te
cinstesc pe tine și ne dăruiește mare milă.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată
nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt
acoperământul Tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.