"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
https://www.facebook.com/groups/artasireligie/permalink/637173803065146/
Acest sfânt părinte al nostru Ioan a fost tebeu din ţara Egiptului.
Primind de la bătrânul său părinte îngerescul chip al monahilor şi luând iertare de la acesta, se duse la sfintele locuri, la Ierusalim. Acolo lepădă Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe sineşi, însă voind a se închina cinstitei Cruci şi oprit fiind a se apropia, i se păru că aude un glas spunându-i că cei ce nu fac parte din Biserica sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar, se apropie de Biserică, apoi iarăşi se întoarse la bătrânul său, şi fiind iertat iarăşi de către acesta ieşi din mânăstire.
Apoi aflând un loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră,
locui în ea, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Vrând Dumnezeu
să-l slăvească îl vădi aşa: un oarecare Anania, sihastru mare şi vestit
ce locuia în acele locuri, fiind adus la dânsul un copil îndrăcit al
unui om bogat, el nu-l primi, ci de smerenie mare sfântul acesta îi
înşela să meargă mai înăuntru pustiei să caute pe Ioan egipteanul.
Deci fiind aceștia trimişi, aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treabă veniseră la dânsul, întâi sfântul Ioan se apară că face rugăciune, apoi supărându-l, zise către demon:
- În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil.
Acestea auzind duhul cel necurat porunca de la sfântul, îndată ieşi iar copilul se făcu sănătos.
Prin această minune făcându-se vestit, se supuse mai apoi fără de voie a primi hirotonia ca episcop al Cezareii.
Însă neputând a petrece acolo viaţa cea pustnicească şi fără de gâlceavă, lăsă Cezareea şi iarăşi se duse în pustie, dar nu se putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de un duh necurat, îl puse pe acesta într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni îl puse lângă uşa sfântului şi se duse în lături. Deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, tămădui pe copil.
Auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, sfântul Ioan dorea să-l vadă, însă de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură.
Atunci din pronia lui Dumnezeu, care toate le vede, un înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală îl puse în peştera sfântului Ioan și împreună fiind amândoi, vorbiră îndelung amândoi, iară apoi sfântul Ioan îi mulțumi lui Dumnezeu zicând:
- Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian.
Fără de veste răpit fiind Marcian de înger, se făcu nevăzut dinaintea ochilor sfântului Ioan. Însă aceasta băgă pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, călcându-şi legătura, ieşi din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând sfântul Ioan cum fuse pricina venirii sale, se bucură cu inima şi se veseli. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul şi mulţumind lui Dumnezeu, se întoarse la locaşul său.
Acesta goni mulţi demoni din oameni şi tămădui şi boli fără de leac, şi făcu de izvorî şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer coborî prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul făcu Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu îl dădu.
sursaPrimind de la bătrânul său părinte îngerescul chip al monahilor şi luând iertare de la acesta, se duse la sfintele locuri, la Ierusalim. Acolo lepădă Soborul din Calcedon şi de Biserica sobornicească se depărtă pe sineşi, însă voind a se închina cinstitei Cruci şi oprit fiind a se apropia, i se păru că aude un glas spunându-i că cei ce nu fac parte din Biserica sobornicească, sunt nevrednici de închinarea Crucii. Trezindu-se dar, se apropie de Biserică, apoi iarăşi se întoarse la bătrânul său, şi fiind iertat iarăşi de către acesta ieşi din mânăstire.
Apoi aflând un loc râpos şi cu anevoie o mică peşteră,
locui în ea, hrănindu-se cu mugurul copacilor de acolo. Vrând Dumnezeu
să-l slăvească îl vădi aşa: un oarecare Anania, sihastru mare şi vestit
ce locuia în acele locuri, fiind adus la dânsul un copil îndrăcit al
unui om bogat, el nu-l primi, ci de smerenie mare sfântul acesta îi
înşela să meargă mai înăuntru pustiei să caute pe Ioan egipteanul.Deci fiind aceștia trimişi, aflară pe cel ce căutau şi spunându-i cu ce treabă veniseră la dânsul, întâi sfântul Ioan se apară că face rugăciune, apoi supărându-l, zise către demon:
- În numele lui Iisus Hristos, duh necurat, nu eu, ci Anania robul lui Dumnezeu, îţi porunceşte să ieşi din copil.
Acestea auzind duhul cel necurat porunca de la sfântul, îndată ieşi iar copilul se făcu sănătos.
Prin această minune făcându-se vestit, se supuse mai apoi fără de voie a primi hirotonia ca episcop al Cezareii.
Însă neputând a petrece acolo viaţa cea pustnicească şi fără de gâlceavă, lăsă Cezareea şi iarăşi se duse în pustie, dar nu se putut ascunde de un plugar, care având şi el un copil ce era bântuit de un duh necurat, îl puse pe acesta într-o coşniţă şi acoperindu-l cu buruieni îl puse lângă uşa sfântului şi se duse în lături. Deci, plângând copilul şi sculându-se sfântul şi văzându-l, cunoscut pe duhul cel necurat ce locuia într-însul şi gonindu-l, tămădui pe copil.
Auzind de un oarecare sihastru vestit anume Marcian, sfântul Ioan dorea să-l vadă, însă de vreme ce el făcuse jurământ ca să nu mai iasă din peşteră, măcar de vrea a-i urma nevoie mare şi neapărat, ca să nu se poată mântui, legându-se el însuşi cu cuvântul, nu putea să dezlege acea legătură.
Atunci din pronia lui Dumnezeu, care toate le vede, un înger luând pe sus pe Marcian din chilia lui, fără clinteală îl puse în peştera sfântului Ioan și împreună fiind amândoi, vorbiră îndelung amândoi, iară apoi sfântul Ioan îi mulțumi lui Dumnezeu zicând:
- Slavă Sfântului Dumnezeu, Care m-a învrednicit a vedea pe doritul meu Marcian.Fără de veste răpit fiind Marcian de înger, se făcu nevăzut dinaintea ochilor sfântului Ioan. Însă aceasta băgă pe sfântul la multe gânduri şi se îndoia luptându-se cu gândurile şi, călcându-şi legătura, ieşi din peşteră şi purcese pe cărarea care mergea la chilia lui Marcian pentru că se spăimântase de mărimea minunii, socotind să nu fi fost vreo nălucire ceea ce se făcuse. Deci dacă se duse şi auzi pe cuviosul Marcian chemându-l pe nume şi înţelegând sfântul Ioan cum fuse pricina venirii sale, se bucură cu inima şi se veseli. Drept aceea iarăşi sărutându-se unul cu altul şi mulţumind lui Dumnezeu, se întoarse la locaşul său.
Acesta goni mulţi demoni din oameni şi tămădui şi boli fără de leac, şi făcu de izvorî şi ape prin multe locuri şi de multe ori ploi din cer coborî prin rugăciunea sa şi alte multe semne printr-însul făcu Dumnezeu. Şi după acestea cinstitul său suflet întru bătrâneţe bune cu pace lui Dumnezeu îl dădu.
https://www.facebook.com/groups/artasireligie/permalink/637173803065146/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.