"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...
O, sfânta şi dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mântuit aşa prin naşterea de fii, precum tu, care ai născut nişte fiice ca acestea care Mântuitorului s-au făcut mirese şi pentru dânsul pătimind, cu dânsul acum împărăţesc şi se proslăvesc! Cu adevărat tu eşti mamă minunată şi vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite şi amare chinuri şi la morţile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dânsele ca pe o maică, ci cu atât mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mângâindu-te, şi singură le-ai învăţat pe ele şi le-ai rugat să nu-şi cruţe viaţa lor vremelnică, ci să-şi verse fără de cruţare sângele pentru Hristos Domnul, de a cărui prea luminată faţă acum, prin vedere, te veseleşti la cer, cu sfintele tale fiice! Înţelepţeşte-ne şi pe noi ca să aducem roadele virtuţilor credinţei, nădejdei şi dragostei şi să ne învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei şi de viaţă făcătoarei Treimi să stăm şi să o slăvim pe ea în vecii vecilor. Amin.Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale, Pistis, Elpis si Agapis sunt praznuite pe 17 septembrie. Au vietuit in Italia si au patimit in timpul domniei lui Adrian (117-138). Sofia, nume grecesc, inseamna intelepciune. Ea a avut trei fiice pe care si le-a botezat cu numele celor trei virtuti teologice: Pistis - credinta, Elpis - nadejde si Agapis - dragoste.
Prefectul provinciei, Antioh, le-a denuntat imparatului Adrian ca sunt crestine. Imparatul le-a poruncit sa aduca jertfa zeitei Artemis. Pentru ca au refuzat, imparatul a poruncit sa fie omorate doar fiicele, ca mama sa sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor ci si pierderea fiicelor. Fetele au fost martirizate in anul 137. Cand au primit moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani si Agapis noua ani.
Sofia a luat trupurile celor trei fiice si le-a ingropat pe un deal, in afara cetatii. Dupa trei zile de rugaciune la mormantul acestora, si-a dat duhul in mainile Domnului.
Mormintele Sfintei Sofia si a fiicelor sale Pistis, Elpis si Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica "Sfantul Mucenic Pangratie“.
Din anul 1992, Sfanta Mucenita Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.