Pagini

26 septembrie 2014

PARACLISUL SFÂNTULUI APOSTOL IOAN EVANGHELISTUL ( 8 mai)

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Rugăciunile începătoare

Troparul

Apostole al lui Hristos Dumnezeu, iubite, grăbeşte de izbăveşte pe poporul cel fără de răspuns, că te primeşte, când cazi către Dânsul, Cel ce te-a primit când te-ai răzimat pe pieptul Lui. Pe Acesta roaga-L, de Dumnezeu cuvântătorule, ca norul păgânilor cel pus asupra noastra să-l risipească, cerându-ne nouă pace şi mare milă.

Slava... Si acum... asemenea:

Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Sf. Apostol Ioan

Cântarea I

Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru la izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ce numiri te vom împodobi, Sfinte, cel ce ai fost Apostolul prea iubit al lui Hristos, canonul celor feciorelnici, scriitorul tainelor mai presus de minte îngerească, propovăduitorul Adevărului, fiul cel ales şi mângâierea Maicii Domnului ?

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tunetul cuvântului tău ai risipit norii înşelăciunii de pe cerul minţilor, însă alungă şi de la mine neştiinţa, ca întru lumina Duhului să măresc prăznuirea ta cea izvorâtoare de înţelepciune.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Arătat-ai înţelepte, că Dumnezeu este Iubire şi pe toţi ai sfătuit să rămână în iubire, pe care roagă-te să ne-o dăruiască şi nouă Izvorul iubirii, Care are putere a curăţi gândurile noastre cele de răutate şi a sălăşlui pacea iubitoare de oameni a lui Hristos în inimile noastre .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Din întunericul patimilor scoate-mă la lumina pocăinţei, Ceea Ce ai născut tuturor pe Lumina lumii, Care cheamă pe toţi din negura greşelilor.

Cântarea a III-a

,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubitorule de feciorie, tu ţi-ai păzit minunat sufletul şi trupul de orice întinăciune, arătându-te icoană îngerească a curăţiei, cu razele căreia roagă-te să fim luminaţi şi noi, cei întru care pururea izvorăsc cugete viclene.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din mrejele lumii ai fost pescuit de Hristos, ca să pescuieşti din adâncurile tainelor Duhului înţelegerile cele dumnezeieşti cu care luminează şi adâncurile întunecate de neştiinţă şi uitare ale sufletelor noastre.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu raza Duhului luminându-te ai ajuns încă din această viaţă pe Soarele dreptăţii, cu razele darurilor Căruia luminează pe cei ce cu suspinuri caută cetatea cea de sus .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Oglindă a darurilor Treimii, zugrăveşte şi în inima mea icoana virtuţilor, ca urmându-o pe aceasta să mă izbăvesc de legăturile gândurilor întinăciunii.

Apoi aceste stihiri:

Apostole preaiubite al lui Hristos, de pieptul Stăpânului te-ai rezemat şi ai cunoscut valurile dorului dumnezeiesc ce înseta de mântuirea întregii zidiri, iar acum pentru aceasta roagă-te şi tu, cel ce eşti rază de Dumnezeu sfinţită .

Maica Vieţii, scoate-mă din întunericul patimilor, pe mine, cel ce am alunecat în adâncul fărădelegilor şi pe cărările cele luminate ale pocăinţei îndreptează-mă, mai înainte de a trece pragul acestei vieţi .

Sedealna

glas 2, podobie: Ceea ce esti rugatoare calda...

Ca nişte raze ale Soarelui dreptăţii au strălucit Apostolii lui Hristos, una din aceste raze fiind tu, iubitorule de feciorie, pe care te rugăm să curăţeşti minţile noastre de toate gândurile cele ce ne despart de Hristos.

Cântarea a IV-a

,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Carte sfinţită a tainelor Duhului întru care s-au odihnint gândurile Cuvântului după voinţa Tatălui pe tine te ştim, fericite, pe care te rugăm să scrii şi în cartea inimii noastre cuvintele tale spre întărire pe calea credinţei.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când voi sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos să te grăbeşti a aduce mai înainte ca dar jertfa rugăciunii tale spre a nu fiu eu osândit în focul cel veşnic, ci iertat şi rânduit în ceata celor mântuiţi.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu lanţurile iubirii dumnezeieşti ţi-ai întărit sufletul, însă rupe lanţurile păcatelor cu care însumi din nepricepere m-am legat, spre a nu fi eu legat de îngeri şi aruncat în focul cel veşnic.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Risipeşte toată tulburarea patimilor mele, ca Una Ce ai născut pe Cel Ce prin patima Sa a izbăvit tot neamul omenesc din robia celui rău.

Cântarea a V-a

,, Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Martor patimilor lui Hristos ai fost fericite, apoi paharul pătimirii ai băut şi tu, pentru dragostea Învăţătorului tău, pe Care roagă-L să ne întărească pe noi pe calea nevoinţelor credinţei.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfârşitul a toată lumea şi tainele cele înfricoşătoare ale venirii lui Hristos numai ţie ţi s-au descoperit, însă mai înainte de ceasul acela roagă-te cu stăruinţă să dobândim noi sfârşit întru pocăinţă.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Mintea ta cea sfinţită de Duhul a pătruns în adâncurile cele mai tainice ale înţelepciunii dumnezeieşti şi de acolo a scos mărgăritarele cuvintelor cu care străluceşte şi sufletele noastre cele întunecate de păcat.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ca Una Ce eşti Pom binecuvântat al Împărăţiei cerurilor, hrăneşte-mă pe mine cu roadele rugăciunii, ca să nu fiu vătămat de viermii patimilor.

Cântarea a VI-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un apostol prea iubit al lui Hristos stai la masa cerească împreună cu toţi Sfinţii, dar precum la cina cea de taină te-ai rezemat de pieptul Stăpânului, aşa şi acum cu căldură roagă-L să ne slobozească pe noi din răutăţi, hrănindu-ne cu pâinea cuvântului dumnezeiesc.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiu prea dorit al Maicii Domnului ai fost ales prin poruncă dumnezeiască, iar acum împreună cu Stăpâna lumii roagă-te să ne arătâm noi fii ai Luminii prin fapte bune.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Pe morţi ai înviat cu puterea rugăciunii, însă din mormântul patimilor scoate-ne pe noi, cei ce nădădjduim la prea puternică mijlocirea ta.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Vezi necazul sufletului meu, vezi şi nedumerirea şi dă-mi ajutorul tău cel grabnic, ca să Te cinstesc totdeauna cu mulţumire.

Apoi aceste stihiri:

Pe mulţi ai adus la lumina cunoştinţei de Hristos, fiind tu rază mărturisitoare de cele înalte, iar cu lumina rugăciunii tale scoţi pe mulţi din noaptea patimilor la lumina fricii de Dumnezeu, ca toţi să ne îngrijim de sfârşitul vieţii pământeşti.

Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul

Măririle tale, Iubitorule de feciorie, cine le va spune? Că verşi minuni şi izvorăşti tămăduiri şi te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu şi prieten al lui Hristos.

Prochimenul, glas 4:

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.

Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul...

Evanghelia dupa Matei:

Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Toate Mi-au fost date de ca¬tre Tatal Meu si nimeni nu cu¬noaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i desopere. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre caci jugul Meu e bun si povara Mea e usoara.

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule...

Slavă... glas 2:

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum...

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: "Toata nadejdea..."

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

Iubitorule de feciorie, ajută-mă pe mine a păzi nestricată legătura fecioriei minţii prin lucrarea harului, ca să nu fiu scos afară cu fecioarele cele nebune pentru petrecerea întru înşelăciunea lumii.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Evanghelia păcii lui Hristos vestind, pe mulţi ai scos din întunericul întristării, însă cu slovele rugăciunii scrie şi în cartea inimii mele cele ascunse ale înţelepciunii cereşti.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Multe scârbe ai răbdat pentru mărturisirea Cuvântului, dar ai avut în suflet diamantul credinţei adevărată, cu strălucirile căruia risipeşte întunericul sufletului meu.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Martor arătării Treimii pe Tabor ai fost, îndulcindu-te de lumina cea mai presus de lumină, întru care veselindu-te acum fără vălul trupului, roagă-te să se lumineze şi sufletele noastre cu raza credinţei.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Nu mă depărta pe mine de la faţa Ta, Preacurată, măcar că în multe păcate m-am rătăcit şi mă arată pe mine mai curat prin roua pocăinţei.

Cântarea a VIII-a

,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimle sufletului meu !”.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel slăbănog ai ridicat, însă nu te întoarce nici dinspre sufletul meu slăbănogit de păcat, ci îl ridică cu puterea credinţei.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lanţuri şi cătuşe ai fost legat de cei rău credincioşi, dar sufletul îţi era întărit de lanţurile iubirii dumnezeieşti, cu care ne împodobeşte şi pe noi, cei chinuiţi de legăturile patimilor .

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu multă dragoste te-ai purtat cu cei ce te chinuiau, arătând că eşti ucenic desăvârşit al lui Hristos, pe Care roagă-L să întărească şi legătura dragostei noastre unii faţă de alţii spre sporire pe calea mântuirii.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Numai Tu Te-ai învrednicit a odihni în pământul pântecelui Tău pe Cel Ce a zidit tot pământul cu mâna Sa, pe Cel ce primeşte ridicarea mâinilor Tale la rugăciune pentru noi.

Cântarea a IX-a

Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Taberele vrăjmaşilor le-ai alungat cu focul rugăciunii tale şi ai mistuit capiştile idoleşti, însă alungă fericite, şi idolii patimilor cuibăriţi în sufletul meu ca să te laud pe tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Apostole Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu te întoarce dinspre suspinurile inimilor celor ce aleargă întru rugăciune către tine, ci cu îndrăzneala ta cea feciorelnică cere Stăpânului să ne slobozească din întunericul păcatelor.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Apostole prea iubite al lui Hristos, cel ce te-ai învrednict de mari şi prea minunate vedenii prin care lumea s-a întărit, dă-ne nouă a ne vedea păcatele noastre şi prin aceasta a ne umili şi a ne pregăti cum se cuvine de ceasul sfârşitului nostru.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cu îndrăzneala ta de Maică cere lui Hristos să ne dăruiască iertare de multele alunecări în păcat şi risipeşte norul gândurilor celor rele.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie:

"Ceea ce esti mai cinstita...".

Bucură-te, trâmbiţa dulce vestitoare a tainelor Luminii, comoara înţelegerilor celor mai înalte ale Treimii, râul cel izvorât din Raiul desfătărilor spre adăparea sufletelor însetate de Adevăr, ca unul ce de pieptul Cuvântului te-ai rezemat ascultând bătăile inimii Celui Ce râvneşte mântuirea tuturor, cere Acestuia să bată la poarta inimii noastre cu picăturile rugăciunii, ca să ne deschidem sufletele către mântuire.

Martor ai fost minunilor Celui Ce a venit să ridice ocara lui Adam, pe Care Îl şi roagă să reverse tuturor ploaia binecuvântării Sale dumnezeieşti spre a scăpa noi de blestemul păcatului.

Ca un serafim ai stat înaintea Celui Ce Se odihneşte pe scaun de heruvimi şi acoperindu-te cu aripile rugăciunii, cere cu smerenie să fim noi izbăviţi de năvălirile patimilor, ci să dobândim mântuirea cea dorită.

Pe Tabor ai văzut pe Soarele dreptăţii întru strălucirea frumuseţii Sale, pe cât ţi se putea, iar acum chipurile noastre cele întunecate de patimi le luminează cu razele rugăciunii tale.

Cuvântător de Dumnezeu eşti după dreptate numit, căci tu ai descoperit că Iubire este Dumnezeu şi pe toţi ucenicii ai învăţat ca pe scara dragostei curate să urce căttre El, Cel Ce aşteaptă cu dor împărtăşirea de cuvintele Lui.

Ca un vultur te-ai purtat pe culmuie înţelepciunii şi minuni multe ai lucrat în lume, ca să arăţi tuturor cele neajunse de minte omenească spre slava Stăpânului.

Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos, cu Sfântul. Apostol şi Evanghelist Ioan şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule...Preasfanta Treime...Tatal nostru...

si dupa ecfonis cantam Troparul, glas 4, podobie: Degrab ne intampina...

Nu înceta a te ruga Apostole Sfinte, pentru noi, cei bântuiți de multe patimi, ca să iubim pe vrăjmașii noștri și să aflăm calea care duce către limanul mântuirii.

Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: "Cand de pe lemn...", vreme în care ne închinăm icoanei Sfântului:

Cu serafimii stând înaintea scaunului Ziditorului a toate, adu-ți aminte de toți cei care te cinstesc, cerând mântuirea noastră și împărtășire din lumina cea negrăită a Înțelepciunii.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

sursa
http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.ro/2014/09/paraclisul-sfantului-apostol-ioan_26.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.