Pagini

27 martie 2014

Omul cel rău

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...


                  Era odată un om foarte rău care avea o barbă lungă de care se tot împiedica atunci când
mergea. Într-o zi a găsit un scăunel la marginea drumului, s-a aşezat pe el şi nu s-a mai ridicat. Îi plăcea să se uite la oameni şi să comenteze tot timpul, să le spună mici porcărele ca să-i supere.  Şi  atunci  omul  acela  rău râdea  şi  se bucura, iar ceilalţi erau  supăraţi  şi furioşi.  Dar nu  lua  niciodată bătaie, fiindcă era  bătrân şi oamenilor le era milă de el. Deşi era aşa de rău.

      Cum vedea o  femeie  mai urâtă sau  un  bărbat cu  burtă sau chelie, le striga urâto! sau burtosule!  sau chelule! şi îi plăcea foarte mult să-i vadă nefericiţi. Deja oamenilor le era frică de el, dar n-aveau încotro: pe-acolo mergea drumul şi n-aveau cum să-l ocolească. Odată a trecut pe-acolo un copil şi omul cel rău nu i-a spus nimic, fiindcă era un copil bine făcut. Părea că n-are nici un defect, nimic de care să poţi râde. Ei, a încercat el, nu-i vorbă să spună ceva, de exemplu drăguţule! sau minune mică! sau ce frumoasă e viaţa! dar i se părea aiurea să zică aşa  ceva, fiindcă nu era nimic de râs în asta şi  nimeni nu s-ar fi supărat.

     Copilul avea nişte ochi foarte limpezi şi s-a uitat lung la omul cel rău, după care a trecut mai departe. Iar omul cel rău a amuţit. N-a mai fost în stare să scoată un sunet multă vreme. S-a uitat puţin într-o oglinjoară de buzunar pe care-o avea la el tot timpul şi s-a întrebat ce-o fi văzut copilul acela la el de l-a privit aşa de lung.

    N-a trecut mult timp şi omul cel rău n-a mai vrut să fie rău. Simţea aşa, o plictiseală mare şi nici o plăcere când se uita la oamenii aceia care treceau pe drum. Aşa că s-a hotărât să fie bun. Şi-a tăiat barba cea lungă şi a descoperit că nu era aşa de bătrân pe cât crezuse. Era aproape un copil. Aşa că a plecat şi el pe drum, ca toţi ceilalţi. Iar scăunelul a rămas gol acolo, la marginea drumului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.