E v l a v i a

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

                      (Din sfaturile Părintelui Paisie Aghioritul)

 Să avem evlavie, credinţă şi dragoste fierbinte către Dumnezeu. 

Dar ce este evlavia? - Evlavia este frica lui Dumnezeu, sfiala, sensibilitatea duhovnicească.

       Evlaviosul se sfieşte, dar această sfială picură miere în inima sa. Mişcările lui sunt fine, atente. Simte puternic prezenţa lui Dumnezeu, a îngerilor şi a Sfinţilor. Simte alături de el pe îngerul lui păzitor cum îl supraveghează. Are mereu în mintea sa faptul că trupul lui este biserică a Duhului Sfânt şi trăieşte simplu, în curăţie şi sfinţenie. Pretutindeni se comportă cu atenţie şi grijă şi simte vii toate cele sfinte. Ia aminte, de pildă, să nu fie în spatele lui icoane. Nu pune Evanghelia sau o carte duhovnicească acolo unde stă, pe canapea sau pe scaun. Dacă vede o icoană inima îi tresare, iar ochii i se umplu de lacrimi. Chiar şi numai numele lui Hristos de îl vede scris undeva, îl sărută cu evlavie şi i se îndulceşte sufletul său. Şi chiar de va vedea aruncată pe jos o bucăţică de ziar pe care să scrie, de pildă, numele lui Hristos sau Sfânta Biserică a Sfintei Treimi, se pleacă, o ia, o sărută cu evlavie şi se mâhneşte pentru faptul că a fost aruncată pe jos.
             Altceva este respectul şi altceva evlavia. - Respectul este parfumul, iar evlavia este tămâia. Pentru mine evlavia este o mare virtute, pentru că cel evlavios atrage harul lui Dumnezeu, se face primitor al harului şi, fireşte, harul lui Dumnezeu rămâne cu el. Femeile trebuie să aibă mai multă evlavie decât bărbaţii. Femeile, prin firea lor, se impune să aibă evlavie. Bărbaţii, atunci când nu au evlavie, au doar o indiferenţă, în timp ce femeile, dacă-şi pierd evlavia fac lucruri grosolane. Mi-a spus unul: Când am mers cu femeia mea în pelerinaj la Sfintele Locuri, am mers la Iordan să intru în el, iar ea stătea şi-şi spăla picioarele. Bre, ce faci acolo?, am întrebat-o. Ai venit la râul Iordan să-ţi speli picioarele? M-am supărat. Aceea, se vede, era cu desăvârşire indiferentă, nu pricepea nimic, în timp ce el, sărmanul, avea multă evlavie. 

                           Cum să dobândesc evlavie?

          - Sfinţii Părinţi spun că, pentru a dobândi evlavie, trebuie să trăieşti sau să ai legături cu oameni care au evlavie şi să iei aminte cum se comportă ei. Sfântul Paisie cel Mare, când a fost întrebat de cineva: Cum pot dobândi frica lui Dumnezeu?, i-a răspuns: 
       Să te însoţeşti cu oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu şi au frica lui Dumnezeu, ca să dobândeşti şi tu frică dumnezeiască. Aceasta, desigur, nu înseamnă că vei face la exterior tot ce vezi că fac aceia, fără să simţi lăuntric, pentru că aceasta nu este evlavie adevărată, ci una mincinoasă. Minciuna este respingătoare.
          Evlavia este har de la Dumnezeu înăuntrul omului. Orice face cel evlavios o face pentru că aşa simte înăuntrul lui. Desigur, înăuntrul nostru există evlavia firească, dar dacă omul nu o cultivă, aghiuţă îl aruncă, prin uitare, în nesimţire şi neevlavie. Însă prin comportamentul celui evlavios se deşteaptă iarăşi evlavia înăuntrul lui. Dacă vrei să o dobândeş ti, trebuie să ai legă turi cu omul evlavios, pentru că evlavia se transmite. Mişcările, comportamentul celui evlavios se transmit ca aroma, atunci când, în mod firesc, în celălalt există intenţie bună şi smerenie. Şi să-ţi mai spun şi aceasta: dacă cineva nu are evlavie, nu are nimic. Cel evlavios vede curat orice este sfinţit, aşa cum este în realitate, chiar dacă este fără ştiinţă de carte. Este ca şi copilaşul care nu îşi bagă în minte vreun gând rău despre tatăl său sau mama sa, pentru că-i iubeşte şi îi respectă, şi vede bine şi curat toate cele pe care le fac părinţii lui. Cu atât mai mult aici când este vorba de Dumnezeu, Care nu se compară cu nimic şi este desăvârşit în toate! Cel care nu are evlavie cade în greşeli, în înşelări chiar şi în privinţa dogmelor. Fac greş eli cei care nu au evlavie.
         În toate lucrurile duhovniceşti este trebuinţă de evlavie şi de inimă. Atunci când toate încep cu evlavie, toate sunt sfinţite. Mai ales atunci când trebuie să scrie cineva acatistul vreunui Sfânt, trebuie să-l iubească pe Sfânt, să-l aibă la evlavie şi aşa cele pe care le va scrie îi vor ieşi din inima sa şi vor răspândi evlavie. Atunci când cineva a ajuns la măsura dragostei dumnezeieşti, a nebuniei dumnezeieşti, stihurile ies singure dinăuntrul lui. 

              Ce altceva ajută pe om să dobândească evlavia? 

   - A cerceta cu mintea sa orice lucru sfinţit şi a se afunda în el, dar şi a pune în valoare prilejurile ce i se dau. Acestea deşteaptă încet-încet evlavia înăuntrul lui. Atunci când, de pildă, mi se dă ocazia să trec pe lângă o Biserică şi să intru puţin în ea ca să mă rog şi n-o fac, mă lipsesc de har. Daca vreau să merg, dar sunt împiedicat de ceva să o fac, atunci nu mă lipsesc de har, pentru că Dumnezeu vede intenţia mea cea bună. De asemenea foarte mult ajută în dobândirea evlaviei cunoaşterea Sfinţilor ţinutului nostru, ai ţării noastre, ca să-i iubim şi să ne legăm de ei. Dumnezeu se bucură când avem evlavie şi îi iubim pe Sfinţi. Iar atunci când avem evlavie faţă de Sfinţi, cu atât mai multă vom avea faţă de Dumnezeu!

 „Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele“ (Sfântul Ioan de Kronstadt).

 „Evlavia înseamnă a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu mintea, a avea harul Său în suflet, a avea dragostea Sa în inimă, a fi supus Lui în viaţa de zi cu zi“ (James Drummond Burns).