MAICA DOMNULUI: DESPRE SMERENIE, OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM

sursa..

MAICA DOMNULUI: DESPRE SMERENIE, OSÂNDIRE DE SINE SI EGOISM

DOAMNE AJUTA !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                                  CATEDRALA DIN TIMISOARA

                MOASTELE SFANTULUI IOSIF DE LA PARTOS OCROTITORUL TIMISOAREI...

* Cel care ne nesocoteste, ne nedreptăteste si ne învinuieste, arde rana egoismului nostru ca să ne
facem bine. Dumnezeu îi îngăduie ca să ne însănătosim, pentru că atâta timp cât avem egoism,
avem si dureri. Când va veni vremea în care ne vom smeri, nu ne va mai durea, si atunci ne va cuprinde pacea si linistea.

* Ce a zis Sfântul Antonie cel Mare? “Îndată ce am luat greutatea lucrului si am aruncat-o asupra
mea, linistea mi s-a asezat în suflet. Din clipa în care am aruncat greutatea pe altul si am spus, linistea.vină si nu eu, atunci am simtit în mine supărare si amărăciune“. Iată care este drumul: aruncă vina pe tine,

osândeste-te si spune “Eu sunt de vină pentru păcatele mele. Dumnezeu a îngăduit asta spre îndreptare,
pentru că sunt plin de egoism, si de aceea mi s-a întâmplat...“. Dacă zicem “de ce să-mi facă asta?“
si altele asemenea, trăim în boala egoismului nostru.

* Trufia este o boală greu de deosebit pentru că este duhul abia văzut al mândriei. Se arată prin
patimi si cugete, si doctorul duhovnicesc o zăreste si începe să cerceteze pentru a găsi cauza.

* Dacă vrem să umilim patimile si pe diavol, să umilim cugetul nostru, să facem ceea ce e nevoie,
ceea ce porunceste Dumnezeu.

* Chiar si între soti, când se iveste scandalul? Când se iscă certurile? Când apar înjurăturile? Când
un egoism se opune celuilalt. Zice unul, zice celălalt, si se face foc si pulbere, si familia e aruncată în aer.

Ce trebuie să facem în această situatie? Când unul din ei vede că celălalt e înfuriat, să închidă gura,
 sa se linistească, să se roage pentru celălalt, si astfel pacea va reveni.

Ce face amiralul când vede valurile spumegând? Dacă începe să se lupte cu valurile, făcând pe
viteazul, va distruge corabia. Ce face cel cu experientă? Opreste motorul si lasă corabia să meargă
 dupa cum o duc valurile. Si, când marea se linisteste, porneste încet motorul si astfel salvează si
 corabia si echipajul. De aceea e nevoie de întelepciune când se întâmplă un asemenea caz între
 doua persoane egoiste; unul dintre ei trebuie să cugete, să oprească motorul, si încet-încet să meargă împreună cu valul, să lase egoismul si strigătele celuilalt să se sfârsească si, când acela se va linisti, vor găsi rezolvarea neîntelegerii. 

Asa trebuie să facă sotii în familie, si nu numai ei, ci în general oamenii din obste si din stat.

* Care este cauza certurilor, despărtirilor si divorturilor? Egoismul... Când dragostea pleacă, pleacă si Dumnezeu...

* Fără smerenie nici o lucrare nu împrăstie mireasmă. E ca si când am spune: “nici o mâncare nu
este gustoasă dacă nu pui sare“. Dacă nu pui smerenie în lucrarea ta, mică sau mare, nu are nici un sens.
Nici gust, nici bună-mireasmă, nici frumusete, pentru că nu are în ea continuturile potrivite, care vindecă.
Căci mândria este otravă, distruge totul, orice continut de folos ar cuprinde sufletul, îl otrăveste, îl
anulează definitiv. Vedem lucrări mari ale oamenilor care, neavând smerenie în ele, sunt nefolositoare.

Dumnezeu le respinge pe toate.

* Fără să ai mândrie, nu-l poti judeca pe om. Smerenia este aceea care îl scapă pe om. De aceea si
părintii zic: “faptele lipsite de smerenie nu-l fac pe om fiu al lui Dumnezeu; însă smerenia fără fapte
 il face pe om fiu al lui Dumnezeu“.

* Nimeni nu poate urca spre înăltimi dacă nu coboară, dacă nu se apleacă, dacă nu îngenunchează,
dacă nu este chinuit de preocuparea de a izgoni toate ispitele. Nu e de-ajuns să se cunoască pe el,
slăbiciunile si neputinŃele lui, ci trebuie să aibă fapte bune.

* Fără smerenie nu înaintăm. Ispitele pregătesc smerenia. Fără ispite nu se câstigă smerenia. Vom
trece prin truda si cazna tăierii propriei vointe. Ne vom smeri cugetul si astfel vom urca spre înăltimi.

Alt drum nu există. Smerindu-ne ne vom înălta. Dacă nu ne smerim, vom rămâne jos, în patimi si neputinte, si în acestea vom muri.

* Când vin ispitele asupra noastră, să nu ne certăm cu altii. Să ne întoarcem dioptria înlăuntrul
nostru ca să vedem starea noastră scăldată de patimi, de unde începe tulburarea inimii. Când avem
lumina vedem că pricina îsi are izvorul în inimă, în starea plină de patimi. În omul vechi care trăieste în noi.

* Când omul nu rabdă durerea cercetării, a mustrărilor, a tăierii propriei voi, a nesocotintei, a ironiei

celorlalti, atunci va rămâne în patimi, bolnav, si la sfârsitul vietii va vedea cu limpezime că nu a
 lucrat cum trebuia pentru mântuirea sa... Fără răbdarea durerii, omul nu se vindecă. Trebuie să
 rabdam încercările tămăduitoare ale lui Dumnezeu.

* Ascultarea este pentru noi mântuire. Este sigurantă. Omul care ascultă se găseste în liniste
duhovnicească.

* Să fim cu luare-aminte la purtarea noastră, să nu fie necuviincioasă, ci să trăim cu cumintenie si
atentie. Să nu facem ceva fără ascultare si binecuvântare. Un vapor nu se scufundă numai din cauza
 unei  rupturi mari, ci si din cauza mai multor crăpături mici. Asa si greselile mici, când se repetă,
 devin o greutate mare si ne scufundă sufletul.

* Smerenia se dobândeste când cerem iertare, când luăm greselile asupra noastră. Dobândim
smerenia când ne spovedim si primim povetele duhovnicului. Atunci dobândim si discernământul, ca
 care se naste din smerenie, iar smerenia este rodul spovedaniei.

* Noi toti suferim de egoismul si mândria noastră, si tocmai de aceea suntem bolnavi sufleteste. Om
sănătos înseamnă om smerit. Sănătate sufletească este când omul este eliberat de păcate, când nu
 are boli sufletesti. Când nu suferă nici de gelozie, nici de invidie, nici de judecarea aproapelui, nici de obrăznicie, nici de mândrie si egoism. Doar cel pe deplin sănătos este omul smerit al lui Hristos.

* Nu există amăgire fără trufie si mândrie. În amăgire nu se găseste nici urmă de smerenie si de
aceea cel amăgit nu acceptă nimic!

* Să nu nesocotim îndelung-răbdarea lui Dumnezeu. Hristos apreciază foarte mult strădania omului.

Si, când crestinul se străduieste, Dumnezeu îi va da putinta si ocazia de a se îndrepta. Să cercetăm
 iubirea si îndrumarea lui Dumnezeu, ca să ne smerim sufleteste în fata Lui.

* Egoismul este cauza tuturor relelor si rana îngrozitoare care ne provoacă toate durerile păcatelor.
Smerenia este virtutea cea mai îmbucurătoare. În omul smerit, diavolul nu poate intra niciodată.

* Nenumărate sunt milele lui Dumnezeu si din iubire pentru noi S-a răstignit. Poate o asemenea
iubire să conducă la nedreptate? Dumnezeu este Acelasi, nu Se schimbă niciodată. Dacă nu avem în noi constiinta iubirii lui Dumnezeu, ne vom clătina.

* Ca să fim fericiti, trebuie să ne apropiem de lumina si bucuria lui Dumnezeu, prin rugăciune si
viată virtuoasă, si să ne străduim să supunem constiinta, când ne cercetează, prin ascultare.

* Pe pământ, lucrurile nu sunt statornice, lumea când îl înaltă pe om, când îl umileste, si asta se
întâmplă pentru că omul este nestatornic. Nestatornice sunt lucrările lui, gândurile lui, nestatornice
 sunt cele ce se petrec în viata lui în această lume. Minunată este smerenia Hristosului nostru.

 Întreaga viată a omnului nostru nu este altceva decât un exemplu de smerenie, ca să ne ajute să ne 

smerim cugetele noastre, căci mereu vrem să avem mai mult si să satisfacem egoismul nostru întunecat.

* Viata lui Hristos, de la Nasterea Lui si până la răstignire, nu este altceva decât o lectie
cutremurătoare de smerenie. Prin smerenie l-a învins Hristos pe diavol. Iar omul a fost înfrânt de
diavol prin egoismul său.

* Asa si acum, când facem ascultare la strigătele diavolului, la cugetele rele la care ne îndeamnă, la
mândrie, la egoism, la împotrivire, ne înfumurăm. Si, fiind înfumurati, facem greseli în gândire, în
vorbire, facem gesturi urâte si multe altele.

* Smerenia nu ne lasă să alunecăm, să păcătuim grav. Însă când ne cuprinde mândria, căderea
noastră va fi prăpăstioasă.

* Hristos a propovăduit pretutindeni iubirea si iertarea, prin smerenia Lui. De aceea smerenia este
frumusetea crestinilor.

* Întreaga înfătisare a lui Hristos este smerită, simplă, fără slăviri si cinstiri... Prin smerenie vine la
pătimirea mântuitoare. L-a înfruntat pe diavol în fată, cu smerenie, si l-a dezarmat.

* Smerenia adevărată si sinceră, izvorâtă din experientă, este vesmânt dumnezeiesc. Cel ce este
învesmântat cu smerenie adevărată este învesmântat cu Dumnezeu.

* În firea omenească si-a ascuns Hristos Dumnezeu dumnezeirea Sa, si a coborât pe pământ si a
vorbit cu omul. În firea omenească si cu smerenie a dat marea luptă cu diavolul, si ca învingător al
 luptei l-a câstigat pe om cu Sângele Lui si ne-a adus la Dumnezeu Tatăl...

* Dumnezeu l-a biruit pe diavol cu smerenia Lui; si noi, îmbrăcati cu smerenia, îl vom birui pe
vrăjmas. Dar din păcate, pe noi ne învinge diavolul, pentru că suntem egoisti. Egoismul nostru
 devine pricina datorită căreia diavolul ne loveste cu cugete necurate, patimi, neputinte, întrucât nu
 dispunem de vesmânt dumnezeiesc prin puterea căruia să-l izgonim pe diavol de lângă noi. Se
apropie de noi  pentru ca nu avem vesmântul dumnezeirii, smerenia adevărată în inima noastră.

* Când noi, oamenii, luptăm de partea egoismului, diavolul ne înseală, si noi nu îl pricepem... La
asemenea nesocotintă ne aduce egoismul nostru înfricosător. De aceea Hristos a venit pe pământ, ca să ne

salveze si să ne dea si leacul pentru a ne face bine. A venit să ne înarmeze cu armele luminii ca să-l
războim pe vrăjmas. Si armele luminii sunt în mâinile noastre. Să îngenunchem si să ne rugăm cu lacrimi,
iată o armă; altă armă este smerita cugetare, apoi arme sunt si iubirea, studierea Sfintei Scripturi,
participarea la slujbele Bisericii, spovedania, Sfânta Împărtăsanie. Si ce nu avem? Avem cuvintele
duhovnicesti, avem trezvia, atunci când cercetăm omul lăuntric ca să nu primim microbi. Aceasta
 este lucrarea privegherii: să tină departe pe orice vrăjmas. Si astfel păstrăm în noi dumnezeiasca pace.

* Dumnezeu, dragii mei, cu toată slava Sa, este smerit, iar noi, oamenii sărmani, plăsmuiti din lut,
ne înăltăm fruntea si cerem dreptate, si atunci cădem în nesocotintă, care ne face să fim încontinuu
vinovati în fata smereniei lui Dumnezeu.

* Când dinadins nu oferim, când fără să ne dăm seama ne revoltăm, atunci vom merge cu traista
goală. N-o să avem nimic să-i oferim lui Hristos. Ce-i vom da? În loc să avem în traistă aur, diamante,

lucruri frumoase si pretioase, vom avea paie, gunoaie, resturi. Acestea vor fi lucrările noastre. Si ne
 va zice Hristos: “Bine, în toti anii pe care i-ati trăit, pe care vi i-am dat, atât ati reusit? Asta ati lucrat?
 asta mi ati  adus?“... Atunci constiinta ne va spune adevărul. Atunci vom avea martorul acuzării care este
constiinta si omul va tăcea, îsi va închide gura, nemaiavând nimic cu care să se apere.

* Dacă nu ne smerim cugetul si dacă nu credem nesovăielnic că suntem mici si neînsemnati, că
suntem cei mai păcătosi, nu vom putea simti bucuria Învierii. Dumnezeu ascultă rugăciunea celui smerit.

Doar prin smerenie se curăteste inima. Fiecare virtute, strădanie si trudă are ca scop curătirea inimii.
Smerenia este medicamentul cel mai puternic. Cerurile s-au deschis si Hristos a coborât între noi si
 noi oamenii, nu ne închinăm fruntile în fata Domnului. Nu ne smerim cugetele, ci lăsăm să trăiască în
 noi duhul mândriei.

* În vreme ce Dumnezeu, Care a făcut cerul si pământul, a zis că este smerit si blând, noi, cei mici,
păcătosi, plini de patimi, miluiti din belsug de Dumnezeu, ne mândrim si ne închipuim că suntem
cineva?... Egoismul spurcat este acela care făureste toate relele din viata noastră.

* Cei smeriti Îl vor vedea pe Dumnezeu în lumea cealaltă. Cei mândri vor fi lăsati afară din
împărătia Cerurilor.

* Să ne luptăm împotriva egoismului înarmati cu rugăciunea. “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-
mă“  să nu se oprească, dacă e posibil, zi si noapte. Când rugăciunea lipseste din suflet, acesta
 devine  locas al bolilor molipsitoare. E nevoie de luptă pentru a-L slăvi pe Dumnezeu în Sfânta Treime, si cu glasul si cu duhul.

* Asa cum Hristos ne-a învătat prin exemplul Său, suntem chemati si noi să urmăm smerenia,

iertarea, iubirea si îndelung-răbdarea Sa. Si precum Tatăl nostru ceresc este îndurător, milostiv,
 indelung rabdator si preabun, asa trebuie să fim si noi cu semenii nostri, pentru ca Hristos să ne
  deschida portile Împărătiei Lui. Aici e toată întelepciunea. Ecuatia pretioasă a mântuirii omului se află în fraza: orice dai, vei lua .

* Să ajungem la o asemenea iubire si smerenie încât să ne rugăm pentru fratii nostri cu lacrimi.

* Dacă nu ne smerim si nu-l iertăm pe fratele nostru, nu vom fi în stare să-L urmăm pe Hristos în
lucrările Lui si să ne aflăm împreună cu El.

* Dacă vreti să aveti pace în casa voastră, la lucru, oriunde ati fi, smeriti-vă. Doar în anumite cazuri
ne putem dezvinovăti...

* Smerita cugetare este cea mai mare virtute. Pe aceasta a îmbrăcat-o Cuvântul lui Dumnezeu si a

venit pe pământ, a luat trup si l-a biruit pe diavol. Asa si noi, dacă vom îmbrăca smerita cugetare, îl
 vom birui pe diavol, vom birui patimile noastre, vom deveni si noi hristosi si dumnezei după har.

* Să credem că, dacă avem smerenie, vom atrage harul-această mare putere a lui Hristos. Prin
smerenie vom atrage puterea lui Hristos si vom învinge.

* Să studiem cele care ne-au fost date spre învătătură, ca să se modeleze în noi Hristos în virtutile
Lui.

* Îndată ce începem justificările, “eul“ si “de ce-ul“, smerenia îsi ia zborul si pleacă. Numai prin
smerenie si pocăintă suntem condusi cu sigurantă la intrarea în Împărătia lui Dumnezeu.

* Noi putem să aducem harul lui Dumnezeu în ajutorul nostru când avem smerenie si cerem sprijin
de la Dumnezeu.

* La toate găsim vindecare, dar nu vrem să ne trudim pentru a ajunge la vindecare.

* Osândirea de sine are înlăuntrul ei umilintă, are harul smereniei, care este mireasma lui Hristos.

* Nu trebuie nici să-l deznădăjduim si nici să-l lăudăm pe om înainte de sfârsit si înainte de moarte.

Toată sporirea, tot rezultatul duhovniciei omului constă în dobândirea smereniei, care contine
discernământ. Discernământul se schimbă si se anulează când omul este cuprins de duhul mândriei.

* Dacă nu hrănim fiara egoismului cu delăsări, încet-încet va fi stârpită cu harul lui Dumnezeu.

* Orice om mândru si egoist se îndepărtează de Dumnezeu, pe când omul smerit se face iubit si
îndrăgit de Dumnezeu.

* Harul lui Dumnezeu trebuie să vină ca să ne îndepărtăm de omul vechi, ca să ne facem oameni ai
lui Hristos, ai Adevărului si Învierii. Lupta nu este usoară, si izbânda si triumful împotriva egoismului –
această fiară cu multe capete – nu se obtine în timp scurt. Lupta noastră trebuie să fie continuă si
rugăciunea neîntreruptă.

* Leacul principal împotriva egoismului este smerenia si blândetea, pentru că ne dăruiesc odihnă
duhovnicească în suflet si lumină, încât să vedem lucrurile mai limpede. Diavolii tremură în fata
smereniei.

* Când omul pune încuietoare gurii si limbii sale, scapă de o multime de păcate.

* Mândria si egoismul îl macină pe om în interior, si duhoarea ajunge si se simte în fapte si în
vorbe, si ne facem de râs.

* Dacă inima nu s-a curătit, dacă nu a scăpat de egoismul scârbos, de trăirea mândră, si dacă în ea
nu si-a făcut sălas smerenia lui Hristos, lumina Învierii nu e văzută de ochii sufletului, nu e simtită
 de inimă. Hristos ne-a arătat drumul curătiei. “Învătati-vă de la Mine că sunt blând si smerit cu inima,
 si veti afla odihnă sufletelor voastre“.

* Ce dovedesc greselile si păcatele noastre? Dovedesc egoism... Astăzi Dumnezeu trebuie să ne
trimită milă nesfârsită ca să ne curătească.

* Când lipseste rugăciunea, asceza, păzirea mintii, pocăinta, privegherea, spovedania, Sfânta
Împărtăsanie, studierea cuvântului dumnezeiesc, atunci răutatea va pătrunde adânc în noi. Lipsurile
devin cauza intrării relelor...

* Nu avem acea osândire de sine care să zdruncine sufletul din temelie si să-l facă să se smerească
să plângă. Adică avem un simplu simtământ al păcatelor si al păcătuirii. Acest simtământ nu este
 profund si de aceea nu avem în ochii nostri lacrimile ce izvorăsc din adânc, si folosul este foarte mic.