Părintele Ilarion Argatu "a fost cel mai puternic exorcist al Bisericii Ortodoxe"

Marturie: Parintele Argatu de la Cernica. A fost cel mai puternic exorcist al Bisericii Ortodoxe. Sute de nefericiti stapaniti de diavol si-au gasit, cu ajutorul sau, linistea. A fost cel mai puternic exorcist al Bisericii Ortodoxe. Sute de nefericiti stapaniti de diavol si-au gasit, cu ajutorul sau, linistea. Mii de bolnavi, cu trupul atins de boli incurabile ori cu mintile ratacite, si-au redobandit sanatatea. Orice disperare sau prabusire morala isi afla, in chilia calugarului de la Cernica, linistea. De curand, biruitorul suferintelor omenesti in numele Domnului s-a stramutat, pentru totdeauna, in Rai. Dar posteritatea parintelui Ilarion Argatu a inceput chiar in ziua plecarii sale intre cei drepti Semne magice La Manastirea Cernica, zilele par mai lungi si serile mai tacute, dupa plecarea monahului Ilarion Argatu din aceasta lume. Parintele staret umbla, deseori, cu treburi pe la Patriarhie, iar calugarii isi vad de osteneala duhovniceasca in chipul cel mai pasnic, alaturi de elevii seminarului teologic. O liniste suprafireasca apasa peste istmul pierdut intre ape, undeva, la marginea aglomeratului Bucuresti, in timp ce comunitatea monahala de aici nu-si ascunde tristetea despartirii de un frate mult iubit, ce nu a putut fi condus pe ultimul drum, datorita hotararii sale de a i se inhuma osemintele in biserica de la Boroaia, in indepartatul nord bucovinean. Chiar si acum, la doua saptamani dupa ce parintele Argatu si-a inceput odihna vesnica, mai vine cate un credincios la manastire, in cautarea blandului pastor de suflete, despre a carui moarte s-a intamplat sa nu afle inca... Cel dintai semn pe care monahul, atat de venerat, l-a trimis de pe lumea cealalta fratilor de nevointa, s-a petrecut chiar in prima noapte de dupa inmormantarea savarsita departe de Cernica. Ava Irineu, parintele Teodosie si fratele Haralambie l-au visat, in acelasi timp si in acelasi fel! Ilarion Argatu se ridica din sicriu, imbracat in vesminte ce straluceau de curatenie, cu o lumina de bucurie pe chipul intinerit, facandu-le semn cu mana, ca si la o despartire! Vestea s-a raspandit fulgerator printre calugari, producand mare tulburare. De atunci, monahii de la Cernica au ramas intr-o cucernica asteptare... Rugaciune si extaz "Nici nu mai stiu de cate ori l-am vazut cu lacrimile siroindu-i pe obraji" Parintele Ieronim, ghidul manastirii, face o cruce mare, de cate ori incepe sa vorbeasca despre fratele Argatu. "Noi asteptam si astazi, vom astepta mereu, pana la implinirea semnului, indoitul har promis, candva, de sfintia sa!". Pelerinilor straini, ce nu sunt familiarizati cu asemenea mistere duhovnicesti, calugarul le povesteste ca in "Cartea Regilor" din Vechiul Testament, Elisei - ucenicul lui Ilie Tesviteanul - ii cerea fara preget sfantului daruirea harului, iar acesta il avertiza, de fiecare data, cu blandete: "Cand ma vei vedea urcandu-ma la cer si plimbandu-ma intr-un car de foc, atunci va cobori si harul asupra ta". Parintele Argatu a facut o promisiune asemanatoare unora dintre cei mai apropiati frati si acestia asteapta, in rugaciune, plini de speranta, implinirea minunii. Caci toata lumea cunoaste, aici, iluminarea duhovniceasca a celui disparut... Parintele Ieronim adauga, mangaindu-si barba: "Cele trei mari trepte ale adevaratei credinte sunt: Cunoasterea, Iubirea si Extazul. Fratele Ilarion - indraznesc sa spun - facuse primul pas, de la iubirea absoluta la extaz. Il vedeam, uneori, cufundat in rugaciune, ore in sir. Cine nu-l stia, putea sa-si inchipuie ca doarme, dar el parea rapit in duh, de-a dreptul, caci se dezmeticea de parca s-ar fi fost intors de pe alta lume! Rareori marturisea ce viziuni a avut, dar era cutremurat...". Tocmai de aceea fratii regreta ca nu l-au putut pastra pe monah, macar primii sapte ani dupa moartea trupeasca, dupa care l-ar fi putut reinhuma la Boroaia, biserica ctitorita de el in satul natal cu mare fast ecleziastic. Zilele si noptile parintelui Argatu se asemanau ca doua picaturi de mir sfant... Inca de cand se stabilise la Cernica, in 1983, aducea cele sapte laude Preasfintei Treimi, in singuratatea chiliei sale, aidoma psalmistului biblic, dupa care se ostenea cu sufletele credinciosilor - din ce in ce mai numerosi - ce faceau pelerinaj la sfanta manastire, pentru a-l vedea si a-si afla alinarea. Cand era de rand, in biserica, la Sfanta Liturghie si la Proscomidie, se scula de la trei noaptea, iar primii frati care soseau dimineata il gaseau in fata altarului, cufundat in rugaciune, ca intr-o adevarata transa. In fiecare seara, oricat de obosit ar fi fost de navala vizitatorilor, venea la Utrenie si asculta, plangand cu lacrimi fierbinti, "Psalmii Judecatii". Nu o singura data le-a spus ucenicilor si fratilor sai ca Judecata de Apoi, de la a doua Venire a Mantuitorului, va dura cat citirea acestor sapte psalmi! Textul de capatai al parintelui Argatu era chiar psalmul 142, adica ultimul dintre cele sapte imnuri psaltice ale Judecatii. "La citirea acestuia - marturiseste parintele Ieronim - calugarul se transfigura, cuprins de o fericita intristare, ce il facea sa planga de fiecare data." Apoi, fratele Ieronim ofteaza: "Nici nu mai stiu de cate ori l-am vazut cu lacrimile siroindu-i pe obraji!". Calauza spre mantuire "Nu-si pierdea niciodata rabdarea. Vorbea mult cu fiecare credincios in parte, pentru a-l cunoaste cat mai bine" In cele peste doua decenii de nevointa monahala, dintre care ultimii cincisprezece ani au fost petrecuti doar la Cernica, la parintele Argatu au venit sa-si numere suspinele sute de mii de credinciosi. "Numai Cel de Sus stie - recunoaste parintele Tofan - cu cata iubire si devotament s-a ostenit sa le aduca alinarea, aratandu-le calea cea stramta a mantuirii si salvand atatea suflete ratacite! Nu-si pierdea niciodata rabdarea. Vorbea mult cu fiecare credincios in parte, pentru a-l cunoaste cat mai bine." Parintele Argatu ii coplesea pe toti cu blandetea sa duhovniceasca. Nu dadea niciodata canoane, ci astepta pocainta credinciosului, chemandu-l la o noua intalnire. Era cunoscuta memoria sa iesita din comun, despre care marturisesc toti pelerinii ce l-au frecventat. Puteai sa te intorci la el dupa cateva luni de zile, rastimp in care fusese vizitat de alte mii de crestini aflati in suferinta, dar isi amintea fiecare sfat pe care il daduse. "De multe ori - spune fratele Haralambie - te intampina, chiar dupa ce paseai pragul, cu cate o intrebare care te uimea. < >. Iar crestinul, care nu mai trecuse pe acolo de cateva anotimpuri, ramanea cu gura cascata de uimire!" In rest, parintele Ilarion Argatu nu cerea decat umilinta si pocainta, caci singura sa asprime ramanea dojana iubirii... Legendarul calugar a fost si un mare postitor, deoarece intelegea ca postul, adica infranarea, reprezinta o dovada de iubire pentru Dumnezeu. Le spunea, deseori, credinciosilor: "Daca iubesti o femeie, ii duci o floare si ii spui vorbe frumoase... Lui Dumnezeu cum ii arati ca il iubesti?! Pazindu-i poruncile! Care sunt cele mai importante sfaturi dumnezeiesti? Fereste-te de pacat, infraneaza-ti poftele trupului si iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, caci iubind ai si iertat, asa iertandu-ti-se si tie".


In fiecare saptamana - lunea, miercurea si vinerea - parintele citea Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, pentru cei aflati in suferinta si pentru cei cu necazuri mari. Ilarion Argatu stia pe dinafara aceste blesteme adresate satanei si ii cutremura pe toti cei in prezenta carora le rostea cu glas tunator. In acest fel, dar si prin rugaciuni, ca si prin nemasurata sa milostenie, cu care indupleca Duhul Sfant, monahul a facut miraculoase vindecari, ceea ce i-a atras un renume impresionant de tamaduitor, in "enoria" sa - cum numea el marea masa a credinciosilor ce il frecventau regulat. Datorita afluentei de vizitatori, Consiliul Duhovnicesc al Sfintei manastiri a fost nevoit sa hotarasca mutarea parintelui in chilia din spatele actualului muzeu, pentru a-si putea continua nestingherit pastorirea, fara a tulbura linistea monahala a lacasului.

Chilia cu pelerini

"Nu vedeti naruirea si uitati ca se apropie ceasul!"

Ca si Ilie Cleopa, celalalt mare duhovnic roman de la acest sfarsit de veac, parintele Argatu a transformat chilia sa, de-a lungul timpului, prin minunile savarsite cu harul Sfantului Duh, intr-un adevarat loc de pelerinaj. Aici veneau sute de oameni zilnic, din toate colturile tarii, pentru a se tamadui ori pentru a-si salva sufletele. Pentru fiecare dintre ei, calugarul avea o vorba de alinare, un sfat, o rugaciune. Fiecaruia ii citea in suflet si ii arata calea. Chiar si in ultima vreme, cand batranetile si boala il faceau tot mai neputincios, monahul nu ostenise sa-si imparta iubirea si iertarea celor care se inghesuiau, cateva zeci o data, in stramta sa chilie.

Oamenii ii sorbeau cuvintele cu nesat. Uneori, l-au si inregistrat pe casete audio, pastrand nepretuite comori duhovnicesti de intelepciune. In desele predici pe care le rostea enoriasilor, adunati in jurul sau ca o turma in jurul pastorului, parintele ii lumina cu vorbe adanci: "Astazi, multi oameni au indraznit sa-si introduca randuielile lor in randuielile Sfantului Duh si asa, din ce in ce mai multi, au inceput sa creada de capul lor, fara o noima. Din aceasta cauza, randuielile ceresti s-au facut pamantesti, cele duhovnicesti - trupesti, cele sfinte - pacatoase, cele intelepte - neghioabe, iar voi nu vedeti naruirea si uitati ca se apropie ceasul!".

Inca din zilele vietii sale, parintele Ilarion Argatu a impartit tot ce avea, dar a agonisit in cer, ctitorind doua schituri si o biserica. Isi mai visa o manastire de maici, la Ierusalim, dar nu a mai avut ragazul. Mostenirea sa inseamna, atat pentru credinciosii laici, cat si pentru fratii de nevointa calugareasca, iubirea desavarsita a lui Dumnezeu si daruirea totala pentru semeni.

In chilia sa, ramasa pustie pana la parastasul de 40 de zile, miroase a smirna si a tamaie, desi nimeni nu a cadelnitat acolo, semn al cuvioasei smerenii si al sacrificiului savarsit de cel trecut in lumea dreptilor. In tacerea cucernica a locului, parintele Ieronim isi mai face cruce inca o data, adaugand: "Noi, calugarii, avem o vorba, mostenita de la Sfintii Parinti ai bisericii. < >. Asa a fost si parintele Argatu, la trecerea sa vremelnica prin aceasta lume! Ne-au ramas amintirea sa pretioasa si invataturile sale. Pentru cei mai tineri dintre noi este un exemplu duhovnicesc fara pret".

Zilele sunt mai tacute si serile mai lungi la manastirea Cernica, de cand s-au imputinat pelerinii, dupa mutarea monahului Ilarion Argatu pe lumea cealalta, dar fratii continua sa il pomeneasca si asteapta de la el indoitul har, promis si de Proorocul Ilie ucenicului sau biblic. Parintele Teofan lacrimeaza si rosteste, emotionat, marturisirea ce ar putea sta drept epitaf pe mormantul celui trecut la cele vesnice, vorbind, parca, in numele tuturor fratilor ce s-au nevoit alaturi de marele cuvios: "Ne este dor de el, omeneste, dar ne bucuram pentru el, duhovniceste, caci a vazut, in fine, Slava Preasfintei Treimi! Sa dea Dumnezeu sa ne regasim si noi acolo, alaturi de el...".

Marius Petrescu

"Cu mila lui Dumnezeu, voi pleca deseara"

Molitvele de la miezul noptii

L-am cunoscut pe Parintele Argatu la manastirea Caldarusani, cu putin timp dupa groaznicul cutremur din 1977. Era lume multa si venita din toate colturile tarii la chilia sa, semn ca Parintele era mai puternic decat orice opreliste comunista.

L-am revazut cativa ani mai tarziu la manastirea Cernica, unde se stramutase definitiv. Parintele era neschimbat. Emana in jur aceeasi forta si liniste spirituala, iar peste toate, iti aparea privirea sa luminoasa, deschisa, vesela ca de copil.

Rugator neintrecut, Parintele avea marele dar al taumaturgiei si al exorcismului. Bland si de o rabdare nemasurata, asculta necazul fiecaruia, medicamentul prescris fiind intotdeauna postul si rugaciunea, insotite insa de o obligatorie schimbare si insanatosire a vietii fiecaruia, prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, prin constientizarea treptata a raului ce se ascunde, adeseori neobservat, in tainita sufletului nostru. Pentru cei grav bolnavi, demonizati sau cuprinsi de patimi adanci, Parintele recomanda taina Sfantului Maslu, repetata de 3,7 sau 9 ori - in functie de gravitatea cazului.

Usa chiliei Parintelui Ilarion era permanent deschisa. Dimineata, la sase punct, cu o disciplina de fost militar, isi deschidea chilia credinciosilor. La 11 si la 6 seara facea rugaciunile de dezlegare, pentru ca la miezul noptii sa rosteasca puternicele molitve ale Sfantului Vasile. Multi s-au vindecat trupeste si - mai ales - sufleteste, parintele avand sapte rugaciuni de o mare forta: de sanatate, de spor si ajutor in casa, de spor la invatatura pentru elevi si studenti etc.

In camera simpla si curata, plina de icoane, ardeau mereu 12 candele neadormite (cum spunea el), candele sub care punea acatistele celor mai bolnavi si mai incercati credinciosi. Asaltat de lume, statea in scaunul sau martiric, de dimineata pana noaptea tarziu, ascultand rabdator pe fiecare. Nu vorbea mult, adeseori exprimandu-se in pilde. Convingerea sa era ca prin rugaciune si exorcism toate bolile psihice se pot vindeca. In cazurile cele mai grele, ramanea cu bolnavul in chilie mai multe zile, timp in care postea si se ruga impreuna cu el. Intarit de curajul credintei, nu se temea sa primeasca nici macar pe cei considerati primejdiosi, fara discernamant. Singura masura de prevedere era o sonerie, care ar fi alertat pe fratii din manastire intr-o situatie mai deosebita.

Lumina calauzitoare

Am avut imensul privilegiu sa petrec cateva ceasuri din noapte in chilia Parintelui, unde mai era un tanar deosebit de violent - se izbea cu capul de pereti si voia cu orice chip sa-si faca rau. Fara sa-si piarda cumpatul, Parintele a facut cateva rugaciuni, l-a stropit cu agheasma si, intr-un tarziu, tanarul s-a linistit. Veghindu-l ca un medic devotat, Parintele a inceput sa-mi vorbeasca despre virtutile rabdarii, povestindu-mi apoi crampeie din viata lui plina de suferinte: copilaria intr-o familie saraca, fuga de Securitate timp de 16 ani, incercarile dusmanilor de a-l otravi. Nimic din vorbele lui nu trada ganduri urate, de obida sau de razbunare. Surazator si cu un umor taranesc de cea mai mare sanatate spirituala, Parintele vorbea parca uimindu-se si el de forta pe care i-o daduse Dumnezeu. "N-ai sa ma crezi, frate, dar ani de zile eu nu am tusit si nici macar n-am avut voie sa stranut." Stand ascuns intr-un pod, in timp ce in casa securistii asteptau sa puna mana pe el, Parintele a simtit ca o revelatie ajutorul lui Dumnezeu. Dupa ce, inca din copilarie, ii aparuse in biserica lumina calauzitoare a lui Hristos, aceeasi calauza ii purta pasii, pazindu-l sa nu fie prins. "In 16 ani, mi-am schimbat ascunzatoarea de cateva ori - zicea Parintele. Mergeam pe drum si deodata imi aparea in fata o lumina nefiresc de puternica. Era semn ca trebuia sa ma ascund in tufis. Intr-adevar, cateva minute mai tarziu, pe langa mine treceau securistii, fara sa ma vada."

Ca oricare alt mare duhovnic, si-a castigat darul rugaciunii in prigoana si suferinta. Smerit si traitor, Parintele a refuzat onorurile acestei lumi, interviurile in presa, aparitiile publice. O singura data a acceptat, dupa "90, sa fie filmat de televiziune, stand langa nucul din dreptul chiliei, dar fara a spune nimic.

Visul sau, o porunca mistica inca din tinerete, era sa ridice o manastire de maici in Tara Sfanta. Primise in dar de la un anume frate Dumitru o bucata de teren langa Ierihon, chiar langa dudul lui Zaheu Vamesul, si nu departe de resedinta de iarna a Patriarhiei grecesti. Stia ca vrajmasul se va impotrivi cumplit acestui proiect si, in ciuda tuturor incercarilor si a amenintarilor cu moartea venite de la arabi, nu a deznadajduit. Chiar daca nu a reusit sa-si vada visul implinit, a lasat terenul si viitoarea manastire Patriarhiei Romane, ca semn de nazuinta.

Rugaciunea inimii

In noaptea in care m-a ingaduit in chilia sa, Parintele avea 80 de ani. Dupa ce am vegheat un timp ascultandu-l, am atipit. Cand m-am trezit, Parintele se ruga. Nu dormise deloc. La 80 de ani, avea rugaciunea inimii si o forta pe care numai credinta cea adevarata ti-o poate da. Prin Parintele, vas de mare cinste, s-au savarsit numeroase minuni. Sub ochii uimiti ai credinciosilor, o femeie anchilozata, in carucior, dupa trei zile de rugaciuni s-a ridicat si s-a intors acasa pe picioarele ei. Avand nevointa Sfantului Calinic, Parintele postea adeseori dimpreuna cu credinciosii, asa cum s-a intamplat cu o femeie care isi blestemase fiul. A postit 14 zile si, facand in permanenta molitvele Sfantului Vasile, copilul s-a vindecat. In chilia sa austera de la Cernica, Parintele a facut vindecari fara numar, a eliberat posedatii de diavol - minune fara egal, a intors la credinta o multime de oameni. Nimeni nu pleca de la el fara ajutor, fara intarire si nadejde. Din toate darurile pe care le primea, nu-si pastra nimic pentru sine. Ajuta saraci, manastiri indepartate, construia biserici, cum este cea de la Boroaia.

S-a mutat la cele vesnice, avand pe buze un ultim si testamentar cuvant: "Rugati-va la Maica Domnului". A adormit in liniste, inconjurat de credinciosi, dupa ce in dimineata acelei zile s-a sculat zicand: "Cu mila lui Dumnezeu, voi pleca deseara". S-a savarsit intr-o zi de marti. Pe 2 august ar fi implinit 86 de ani.

Din sfaturile duhovnicesti ale Parintelui Ilarion Argatu de la Manastirea Cernica

Posturile Negre(ajunarile), Se tin astfel:

- Luni: pentru orice dorinta, cerere pe care o facem si dorim sa ne fie implinita (casatorie, serviciu, examene, copii, intelegere in casnicie, ascultare din partea copiilor si tot ce ne dorim cu binecuvantare de la Dumnezeu spre binele nostru si al familiei).

- Miercuri: pentru napasta (invinuiri nedrepte la serviciu sau acasa, cand esti purtat prin judecati si dreptatea trebuie sa castige, sa se descopere adevarul ca esti nevinovat, pentru limpezirea situatiei, pentru scoaterea la iveala a adevarului).

- Vineri: pentru farmece, boli, blesteme si dusmani, si in general pentru iertarea pacatelor celor vii si celor raposati din neamurile noastre; vinerea facem rugaciuni pentru usurarea lor, dar nu numai pentru neamuri, ci si pentru straini, cunostinte sau fosti prieteni care au decedat si pe care astfel ii usurezi in viata de dincolo. Pentru raposati dai si pomelnicul cu parastas la trei manastiri sau, daca a fost foarte pacatos, la sapte manastiri, acolo unde se face zilnic sfanta liturghie pentru un an de zile. In acest timp postesti si tu vinerile la rand, mai faci de poti si ceva milostenie pentru sufletele lor catre Dumnezeu. Mare pomana faci daca te rogi ca bunul Dumnezeu sa ierte pacatele unui suflet si sa-l scoata din chinurile iadului. Iar pe tine Dumnezeu te va rasplati si in aceasta viata si in cea de dincolo, astfel vei capata indurare pentru pacatele tale.

Cand se ajuneaza in aceste zile de post, se fac si rugaciuni si se aprind si lumanari care se ard in patru timpi, astfel:

- in zilele de luni si miercuri se aprind cate 7 lumanari;

- vinerea se aprind 9 lumanari care se aseaza in semnul sfintei cruci: 3 pentru iertarea pacatelor, 3 pentru blesteme, 3 pentru farmece si dusmani vazuti si nevazuti, stiuti si nestiuti. Se mai fac si 40 de matanii, in patru timpi, dupa rugaciuni.

Cand se tine post negru, asa cum s-a aratat mai sus, hrana pe care ar fi trebuit sa o mananci in acea zi (dar numai hrana de post) sa o dai la un sarac (sau o suma de bani), spunandu-ti numele de botez celui ce ii dai milostenie, ca el sa se roage pentru tine.

In zilele de post nu trebuie sa te certi cu nimeni, orice s-ar intampla, oricat te-ar supara cineva si orice ispite ai avea.

Nu trebuie sa dormi mai mult pentru a trece timpul mai repede, pentru ca asta inseamna ca incerci sa te inseli pe tine insuti.

Nu trebuie sa stie nimeni ca postesti in afara de cei ai casei, si nu trebuie sa te lauzi cu asta.

Sa nu faci vizite, ca sa nu fii obligat sa spui ca postesti si pentru a nu fi ispitit si pus in situatia sa mai faci si alte pacate.

Fugi cat poti de orice pacat cu care te ispiteste necuratul diavol, pentru a nu-ti fura stradania facuta in ziua de post si pentru a nu pierde folosul ce-ti vine din aceasta jertfa.

Nu uita ca postul nu este numai infranare (adica abtinere) de la mancare si bautura, ci si abtinerea de la orice alt pacat.

Pentru ziua de luni, cand se tine post negru pana la ora 12 noaptea, dupa rugaciune, matanii si dupa ce au ars complet cele 7 lumanari ce le-ai aprins de dimineata, spui: "Sfintilor Arhangheli Mihail si Rafail, duceti nevrednica mea rugaciune si nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor mele, ale parintilor mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiti din neamurile noastre, ale mosilor si stramosilor pana la al noualea neam si-mi daruiti mie implinirea dorintei mele (spui dorinta)".

Daca ai vreun prieten (prietena), sa nu traiesti cu el in afara legii lui Dumnezeu (cununie), caci lui Dumnezeu nu-i place curvia, iar rugaciunea ta nu este primita (pacatul desparte pe om de Dumnezeu).

Daca esti casatorit(a), sa nu te culci cu sotul in acelasi pat in zilele de post, chiar daca nu te impreunezi cu el: inaintea lui Dumnezeu este spurcaciune si aceasta pentru ca trupul barbatului este mai neputincios si tot doreste femeia si se socoteste ca-l ispiteste si chiar diavolul face in adins ispita pentru el, ca tu sa pierzi dulceata postului si ajutorul lui Dumnezeu in dorinta sau necazul pe care il ai.

(http://www.formula-as.ro/1999/365/societate-37/parintele-argatu-de-la-cernica-619)