Pagini

17 octombrie 2012

Povestire Din Pateric





Un tânăr, ne povesteşte Avva Ioan, atras de lumea plăcerilor, s-a afundat în noroiul fărădelegilor. Odată însă şi-a venit în fire, ca şi fiul cel pierdut, şi a căutat drumul de întoarcere către casa Părintelui. A lăsat lumea, ca să găsească deşertul cel izbăvitor, departe de pricinile păcatului. Refugiu i-a fost un mormânt vechi. Închis de bunăvoie în această temniţă, îşi plângea cu amar sufletul rănit. Îngerii se bucurau, dar duhurile curviei, care 1-au văzut fugind atât de neaşteptat ca să le scape din mână, nu au întârziat să se arate. Se învârteau noaptea, şi încercuiau mormântul, şi strigau mânioase:
- Unde eşti nefericitule, de ce te-ai lepădat de noi după îndelunga noastră prietenie? De vreme ce ai gustat toate cele ale plăcerilor, acum te-ai hotărât să te faci sfânt? Prea târziu acum să faci pe înţeleptul, cerând milă.
- Vino afară, prostule, îl strigau alţii, te aşteaptă prietenii tăi!
- Nefericitule, îi şopteau viclenii, pentru tine nu este mântuire. Aici, unde ai săpat, repede îţi vei găsi moartea şi osânda veşnică.
Cu câtă răutate încercau să-1 aducă în deznădejde, dar luptătorul curajos era hotărât mai bine să moară decât să se întoarcă la aceleaşi. A cerut cu căldură dumnezeiescul ajutor, împotrivindu-se nălucirilor diavoleşti.
În următoarea seară diavolul a devenit amenintător:
- Dacă nu ieşi neîntârziat afară, nu vei scăpa de mâna mea!
Şi, deoarece acela nu 1-a ascultat, s-a repezit asupra lui şi 1-a lăsat aproape mort de multele lovituri. Aşa s-a răzbunat.
Iar rudele lui, neliniştite de brusca lui dispariţie, îl căutau peste tot. Până la urmă, 1-au descoperit într-o stare rea, în mormânt. Dar, oricât au insistat, el a rămas cu neputinţă de convins să-i urmeze.
Încă o noapte 1-au atacat diavolii, cu o nestăvilită furie, şi 1-ar fi omorât cu loviturile sălbatice, dar nu aveau această putere. Luptătorul nu s-a lăsat învins. A dorit să-şi piardă viaţa cea vremelnică decât să-şi mai murdărească după pocăinţă trupul şi sufletul cu întinarea păcatului.
Atunci diavolii şi-au recunoscut înfrângerea:
- Am fost înfrânţi, am fost înfrânţi! strigau jelindu-se
şi s-au făcut nevăzuţi.
Eliberat astfel de orice încercare, a rămas în mormânt până la sfârşitul vieţii, el, cel mai înainte pierdut, şi s-a învrednicit să facă minuni, ca să se arate puterea pocăinţei.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.