Pagini

26 august 2012

De ce noi romanii ne uitam sfintii?

De ce noi romanii ne uitam sfintii?

DOAMNE AJUTA!

Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, la a caror savarsire a vietii privind, sa le urmati credinta!”

Multi sfinti au dat meleagurile noastre, dara nu s-au cautat, zicea in limba veche Sfantul Mitropolit Dosoftei cu cateva secole in urma. Din pacate pentru neamul nostru, aceasta ne(re)cunoastere si putina-cautare a mijlocirii duhovnicesti a bine-placutilor Domnului cu care impartasim aceeasi limba si acelasi sange continua in vremurile noastre. Praznuirea de zilele trecute a unei familii domnesti care a marturisit credinta cu pretul vietii lor, precum macabeii odinioara, nu a strans la slujbele din cele cateva biserici care le-au cinstit pomenirea decat o mana de credinciosi. Ne intrebam, spre mustrarea noastra, cum oare ar fi praznuit grecii, de exemplu, o sarbatoare a unui Voievod al lor, care, impreuna cu toti fiii sai, s-a facut priveliste lumii, si ingerilor si reprezentantilor multor neamuri, prin marturisirea muceniceasca a dreptei-credinte stramosesti. Multi (isi) pun problema muceniciei in aceste zile, dar putini isi cauta nadejdea cu adevarat, prin rugaciune si cinstire duhovniceasca – nu doar din vorbe bombastice – in Sfintii Brancoveni, a caror pilda sa dea Domnul sa ne putem face urmatori atunci cand ni se va cere lepadarea de credinta.

In incheierea cartii inchinate Batranului Irodion Kapsaliotul – pe care v-o recomandam din inima, nu doar pentru ca este vorba de un nebun pentru Hristos de pe taramurile basarabene -, traducatorul roman realizeaza o foarte buna sinteza a acestei ne-griji a neamului nostru fata de sfintii sai. Va aducem inainte randurile monahului aghiorit roman Gherontie, a carui intristare nu avem cum sa nu o impartasim:

“(…) Nu putem sa nu ne exprimam mahnirea ca viata Batranului Irodion nu a fost scrisa de un roman, cum ar fi fost firesc, ci de un grec, parintele Ilarion, staretul Chiliei „Sfantul Haralambie” de la Nea Skiti. S-ar putea spune ca biograful Batranului Irodion l-a cunoscut personal pe acesta si de aici imboldul de a alcatui lucrarea de fata. Dar ne intrebam: oare niciun roman – monah sau laic – nu l-a cunoscut pe Batranul Irodion si nu s-a invrednicit de binecuvantarea harului dumnezeiesc ce lucra intr-insul? E de amintit ca si mucenicia Sfantului Ioan Valahul, ca si cea a Sfintilor Brancoveni a fost scrisa pentru prima data de greci, in limba greaca, si anume de catre Ioan Cariofil, respectiv Mitropolitul Calinic, care au fost martori oculari ai muceniciei lor. Dar, oare, in multimea aflata de fata la martirajul lor, mai ales in cazul Sfintilor Brancoveni, nu se afla niciun roman? Bineinteles ca se aflau, dar niciunul nu s-a gandit sa astearna in scris mucenicia lor, nici atunci si nici mai pe urma.

Revenind la Batranul Irodion, pe care, cu siguranta, multi romani l-au cunoscut personal, ne intrebam: oare, “neavand ochi sa vada”, l-au socotit nebun sau inselat­? Sau, “avand ochi ca sa vada”, au inteles ca harul dumnezeiesc lucra prin Batranul, dar ca si mine, cand am aflat prima oara de existenta acestei carti, n-au facut nimic pentru a pune in sfesnic aceasta faclie a Duhului?

Aceasta mustrare, pe care mi-o aduc in primul rand mie insumi, nu izvoraste nicidecum dintr-o oarecare tafnosenie cu tenta sovina, caci e limpede ca aceasta nu-si are rostul – Slava Domnului ca s-a gasit totusi cineva care sa dea marturie despre sfintenia vietii Batranului Irodion! -, ci din dorinta de a ne trezi, de a ne constientiza slabiciunea si de a invata ca de acum inainte sa nu mai trecem cu atata senina indiferenta pe langa marii nostri Batrani si Maici. Rascumparand greselile trecutului, ale noastre personale si ale neamului nostru romanesc, sa ne oprim deci putin din alergatura cotidiana si, aplecandu-ne asupra vietii lor si cuvintelor Duhului Sfant rostire prin ei, sa le “salvam” consemnandu-le in scris, atat pentru folosul nostru duhovnicesc, si al celor de dupa noi, cat si spre slava Dumnezeului celui Viu. Porunca apostolica avem in acest sens:

“Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu, la a caror savarsire a vietii privind, sa le urmati credinta” (Evr. 13,7), caci in felul acesta le aducem cinstirea cea dupa cuviinta si ne intraripam stradania de a le fi urmatori si fii dupa duh. Din nefericire, din pricina acestei neglijente proverbiale – ca s-o numesc asa!- a noastra a romanilor, fata de sfintii nostri, s-a ajuns ca astazi sa se vorbeasca doar de spiritualitatea rusa sau greaca, trecandu-se cu vederea atata nor de sfinti odrasliti de pamantul tarii noastre. Ba, mai mult, se considera – mai ales in Apus – ca noi nu am avut sfinti.

La sfarsitul volumului al VIII-lea al Filocaliei si in prefata la Patericul Romanesc, marele nostru teolog, Dumitru Staniloae, isi exprima astfel mahnirea referitor la aceasta nedreapta consideratie:

“Este raspandita in lumea de peste hotare parerea ca in poporul nostru n-a existat o spiritualitate traita cu totala daruire de sine si in sfintenie. Adeseori strainii se intreaba: Ce a dat poporul roman pe taramul activarii practice a crestinismului in general si al Ortodoxiei in special? Stim ca Ortodoxia s-a activat intr-o spiritualitate remarcabila la poporul grec, la popoarele slave, dar nu cunoastem ceva asemanator in istoria poporului roman. Nu se cunoaste o viata spirituala deosebita a poporului roman, cu atat mai putin specifica lui.”

In alt loc, tot el spune: “Lipsa cunoasterii istoriei noastre ii face adesea pe occidentali sa puna romanilor care merg in Apus intrebari de mare naivitate. Dupa ce acestia spun ca sunt ortodocsi, aceea conchid: Daca sunteti ortodocsi, sunteti slavi, caci greci nu sunteti, iart Ortodoxie stim ca e numai greaca si rusa. Iar cand romanul ortodox precizeaza: Nu suntem slavi, ci latini ortodocsi, occidentalul intreaba: Dar ce a dat Ortodoxia romaneasca Ortodoxiei in general? Nu se cunoaste nicio contributie a ei la spiritualitatea ortodoxa”.

Dar oare n-a facut Dumnezeu sa rodeasca sfinti si pe pamantul romanesc? Jurnalistul Ioan Kalinderu, in cuvantarea sa din 1894, sustinuta la Academia Romana, spunea legat de aceasta, parafrazandu-l pe Dosoftei, marele mitropolit al Moldovei:

“Am avut si noi romanii oameni cuviosi (…), am avut la diferite epoci oameni ilustri prin stiinta si pietate…, am avut si sihastri ducand o viata tot asa de ascetica precum cea a sfintlor din Tebaida”.

Dar ce spunea mitropolitul Dosoftei:

“Dumnezeu, Sfintia Sa, nici un neam din rodul omenesc pe pamant nu lasa nepartnic de darul Sfintiei Sale. Ca peste tot au tins mila Sa si a deschis tuturora usa de spasenie.” (Proloage, 9 iunie) Mitropolitul Bartolomeu Anania, in Viata Sfantului Mucenic Ioan Valahul, redactata de el pe cand era arhimandrit, spunea in acelasi duh cu cele afirmate mai sus:Citeste continuarea(Din: Ilarion Monahul, Batranul Irodion Kapsaliotul cel nebun pentru Hristos, prietenul de taina al Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Sf. Siluan, 2010)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AVEM SFINTI
Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?

Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.

Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.