Vrăjitorul Virginiu

Un om oarecare din Constantinopol dispreţuia sfinţenia Tainei Cununiei şi, din pricina aceasta, îşi înşela nevasta. Soţia sa, femeie cu frica lui Dumnezeu, aflând aceasta, era foarte tristă. Voind să-l aducă lângă ea, s-a dus la un celebru vrăjitor, pe nume Virginiu.
Ducându-se la el, l-a aflat înconjurat de lume multă. Fiecare căpăta răspuns şi pleca. Venindu-i şi ei rândul, s-a aşezat şi-a prins a-şi spune păsul:
- Soţul meu s-a dat păcatului. Se duce în toate locurile de pierzanie şi-şi risipeşte avutul cu actriţe şi femei desfrânate. Am venit la tine, fiindcă am aflat că pe mulţi i-ai salvat. Ajută-mă şi pe mine, dacă poţi, şi te voi răsplăti cum voi putea eu mai bine.
- Nu te nelinişti, îi răspunse vrăjitorul. Eu îl voi face să nu mai aibă ochi pentru nici o altă femeie. Pot să-l fac şi să moară. Pot să-l dau pe mâna duhurilor celor viclene. Spune şi voi face cum doreşti.
- Domnule, nu doresc decât să se întoarcă acasă şi să fie un soţ bun şi credincios.
- N-ai nici o îndoială că aşa va fi! Du-te acum acasă şi pregăteşte-mi candela, apă, untdelemn, o lumânare, o cingătoare şi foc. Miercurea viitoare voi veni la tine acasă pentru a face cele de trebuinţă.
Vrăjitorul, sfătuit de diavol care cunoaşte trecutul, i-a vădit, înainte de a pleca, păcate pe care le făptuise în vremea tinereţii sale. Astfel, femeia s-a încredinţat de puterea lui.
Apoi a trimis-o acasă, speriată, dar nădăjduind în întoarcerea soţului ei.
Aşa cum promisese, miercuri vrăjitorul Virginiu veni acasă la femeie. Luă lumânarea, aprinse candela şi puse icoane dinaintea ei. Toate le făcea, aparent, cu evlavie. La sfârşit luă cingătoarea, şopti ceva, făcu patru noduri şi-apoi o dădu femeii, spunându-i să se încingă cu ea direct pe piele. Apoi îi spuse:
- Dă-mi acum un ban de aur să-l împart celor săraci spre mântuirea sufletului tău.
Fericită, femeia îi dădu banul şi promise să-i mai dea şi alţi bani, cu condiţia să o ajute.
Într-adevăr, de atunci bărbatul ei nu se mai duse la alte femei şi îşi iubea soţia, fiind cu grijă faţă de casă.
Însă, nu după multă vreme, femeia începu să fie lovită de diavoli, simţindu-se foarte obosită. Vezi bine, duhul cel viclean îşi lua acum răsplata, de vreme ce, de bunăvoie femeia se dusese la el. Adesea i se arăta în vise pline de desfrânare, luând chipul unui arap. Alteori îi apărea ca un câine negru, neruşinat, ce o săruta pe gură.
Neştiind ce se întâmpla, căzu în deznădejde. Se tot întreba de ce are vise atât de urâte şi scârboase şi cum de a dobândit diavolul atâta cutezanţă faţă de ea.
Cu vremea, lucrurile s-au înrăutăţit. Nefericita femeie căzu din lac în puţ. Se vedea plină de dorinţe ruşinoase, mâncând broaşte, şerpi şi alte scârboase târâtoare. Nici nu mai dormea liniştită. Iar când se trezea, era tulburată foarte, plină de groază şi scârbă.
Atunci a prins a se gândi la Dumnezeu. A început să se roage fierbinte şi să postească. Iar Dumnezeu, de oameni iubitorul, a privit spre ea.
Ştiind sărmana femeie ce mari virtuţi îl împodobeau pe tânărul Epifanie, ucenicul Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, a căzut la picioarele sale, povestindu-i de-a fir-a-păr necazul ce dăduse peste ea. La rândul său, Epifanie a cerut sfat învăţătorului său duhovnicesc.
- Lămureşte-mă părinte, ce însemnau candela şi cingătoarea cu patru noduri? Ce era cu apa, untdelemnul şi lumânarea? Şi de ce s-a folosit diavolul de aceste lucruri şi de vrăjitor, pentru a pune stăpânire pe această femeie?
- Fiindcă m-ai întrebat, îţi voi lămuri totul, îi răspunse Sfântul Andrei. Diavolul obişnuieşte ca mai întâi să alunge Harul lui Dumnezeu de la oameni, pentru ca apoi să intre în ei neîmpiedicat. Sfântul Har nu pleacă fiindcă s-ar teme de diavol, ci pentru că îi este urâtă duhoarea păcatului. Diavolul nu îl obligă pe om să cadă în păcat. Doar îl ispiteşte, îl mână spre acesta, aducându-i cugete viclene. Dacă omul cedează ispitei diavolului şi cade în păcat, diavolul dobândeşte putere asupra sa şi Sfântul Har este alungat. Un lucru asemănător i s-a întâmplat şi acestei femei. Diavolul o ura fiindcă era cucernică şi smerită. De aceea a voit să o robească. La început s-a folosit de desfrânarea soţului ei, ca s-o facă să se ducă la vrăjitorul Virginiu. Apoi, a izbutit s-o facă să-i dea de bunăvoie cele trebuincioase pentru vrăji. După aceea a încercat să îndepărteze de la ea Harul Sfântului Botez. Astfel, vrăjitorul Virginiu a folosit candela în loc de cristelniţă, apa, în loc de Agheasmă Botezului, untdelemnul, în loc de mir, lumânarea şi focul, în locul celor aprinse de obicei la Botez. În ce priveşte nodurile cingătorii, acolo „l-a legat” pe diavol şi i-a poruncit femeii să o poarte direct pe piele, spre a-l avea mereu înfăşurat în jurul mijlocului ei.
- Fie numele Domnului binecuvântat, Care ţi-a vădit ţie toate acestea, zise Epifanie sfântului. Dar cum de a cunoscut vrăjitorul păcatele făptuite de femeie în vremea tinereţii sale?
- Oare nu ştii, răspunse sfântul, că diavolii îi urmăresc pe toţi creştinii? Ei bine, urmărindu-i, le cunosc toate faptele, pe care le descoperă acestora prin intermediul vrăjitorilor.
Cucernicul tânăr asculta cu admiraţie cuvintele sfântului, dând slavă din nou lui Dumnezeu Care vădeşte sfinţilor Lui lucrările diavolului, izbăvind făpturile Sale din capcanele celui viclean.
În cele din urmă, toate spusele sfântului s-au adeverit! Într-adevăr, îndată ce-au ars cingătoarea cu patru noduri şi, după ce au aruncat candela, femeia s-a eliberat de lucrarea diavolească.
                                                                                                        (Sfântul Andrei)
                                              (Darurile Sfântului Duh - Darul luptei împotriva diavolilor)