Parintele Petroniu Tanase: cuvinte despre Post

„<>, spune imnografia Bisericii noastre din vremea Postului Mare; iar marele ierarh Ioan Gura de Aur, intr-unul din cuvintele sale de la Pasti, zice: „A trecut vremea postului, dar nu a trecut si trebuinta postului…“.
Intotdeauna deci, dar mai ales acum, cand Postul se afla printre preocuparile de seama ale Bisericii Orto­doxe, este vreme potrivita sa ne oprim putin asupra lui.
Mi-aduc aminte din copilarie, cu cata evlavie era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post, nici pentru caz de boala, nici pentru cei mici, toti il tineam cu severitate. Sfantul si Marele Post al Paresimilor era asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare. Şi cu cata primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pasti! „Se poate sa nu tii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare pacat sa calci randuiala postului“! Asa gandeau crestinii ortodocsi de altadata.
Civilizatia noastra materialista si iubitoare de placeri a strambat aceasta intelegere. Mi-aduc iarasi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh si un parinte duhovnicesc, care staruia asupra marii necesitati a postului pentru viata crestina. „Prea cuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile! Un om, ca sa dea randament in munca, are nevoie de atatea calorii pe zi si de o alimentatie bogata in vitamine…“. Caloriile si vitaminele regle­menteaza alimentatia omului de azi, iar randuielile crestinesti traditionale pentru post par nestiintifice si invechite.
Intr-adevar, este un fapt binecunoscut ca lumea de astazi si mai ales cea de la oras, dintr-o multime de motive, tine tot mai putin posturile bisericesti. Asa de putin, incat conducerea Bisericii Ortodoxe se gandeste la o adaptare a randuielilor traditionale pentru post.
Sa-si fi pierdut oare postul in vremea noastra va­loarea lui spirituala si puterea lui innoitoare de suflet?
De la inceput observam ca acest fel de intelegere are in vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantitatii de hrana.
Dar aceasta intelegere a postului nu-i cea adeva­rata, invatatura Bisericii noastre ne-o spune cu toata claritatea.

„Daca postesti numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar pacatele nu le parasesti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodata nu mananca“.

Sau altul:

„Sa postim post bine placut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit“.

Iar marele Hrisostom zice:

„Postesti? Arata-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sarac, ai mila de el; un dusman, impaca-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochii si urechile si picioarele si mainile noastre, ramanand curate de rapire si de lacomie. Picioarele sa nu alerge la spectacolele cele urate, ochii sa nu priveasca cu pofta la frumuseti straine, gura sa posteasca de injuraturi si de vorbe nerusinate…“.

Şi numai aceste marturii, si s-ar putea aduce multime, sunt suficiente ca sa intelegem ca a lega postul numai de schimbarea si imputinarea mancarii este o intelegere nedeplina, unilaterala.
Nu numai schimbarea de regim alimentar este postul, ci un lucru mult mai complex, o lucrare de adanca prefacere si innoire a intregii vieti sufletesti si trupesti a crestinului.
Ne incredinteaza despre acest lucru aceia care au facut din post un prieten iubit pentru toata viata, marii postitori, sfintii.

„Postul, zice Sfantul Isaac Sirul, este cale sfanta a lui Dumnezeu si temelie a toata virtutea. Este cununa pentru cei ce se infraneaza, frumusete a fecioriei si a sfinteniei, maica rugaciunii, inainte mergatorul tuturor faptelor bune…”. (Cuvantul 85).
„Postul si infranarea, zic Parinti Patericului, sunt bogatia sufletului“,

iar Sfantul Ioan Scararul zice:

“Postul este luminare a sufletului, paza a mintii, sanatate a trupului, iertare a pacatelor, usa si desfatare a Raiului” (Treapta 14).

Mantuitorul Insusi ne spune in Sfanta Evanghelie, ca postul este arma nebiruita impotriva dracilor (Marcu 9, 29). Şi iarasi cantarea bisericeasca din Postul Mare zice:

„Bantuielile dracilor nu indraznesc asupra celui ce pos­teste, iar ingerii stau mai aproape de cei ce se curatesc cu postul“ (Triod).

Astfel, postul se arata ca un mestesug duhovnicesc, care angajeaza intreaga noastra fiinta: sanatate trupeasca, sfintire sufleteasca si trupeasca, iertare de pacate, cale catre cer, arma nebiruita impotriva dracilor, toate acestea si mai multe decat acestea ni le mijloceste postul. Care crestin s-ar putea lipsi de ajutorul lui?
Mantuitorul Hristos, Care nu avea nevoie de post, a postit totusi pentru ca sa ne invete cu pilda, cat de mare este folosul postului. De aceea, Sfantul Isaac Sirul adauga:

„Postul este arma lucrata de Dumnezeu. Şi daca Legiuitorul insusi a postit, care dintre cei ce pazesc Legea nu trebuie sa posteasca? Şi care dintre cei ce-l nesocotesc nu va fi osandit? (Idem).

Pentru ca este absolut necesar pentru viata crestina postul, de aceea si Biserica l-a randuit de-a lungul intregului an, in posturi de o zi sau de mai multe, pentru ca din intalnirea cat mai deasa cu postul, sa ni-l facem bun prieten pe calea desavarsirii crestinesti si a poruncit cu hotarare ca tot crestinul sa-l tina, iar cei ce-l nesocotesc sa fie scosi din Biserica.
Aceasta severitate a Bisericii ortodoxe este pe deplin indreptatita, deoarece nu este posibila desavar­sirea crestineasca, mantuirea sufletului fara ajutorul postului. Cateva exemple sunt edificatoare.
Rugaciunea este oxigenul vietii sufletesti. Asa cum trupul moare fara oxigen, tot asa si sufletul nu poata trai fara rugaciune. Sfintii Parinti numesc rugaciunea „inaltarea mintii catre Dumnezeu“, „convorbire cu Dumnezeu“. Dar cine nu stie ca omul ingreuiat cu mancare si bautura nu are mintea sprintena nici pentru cele pamantesti, necum pentru inaltarea catre Dumnezeu in rugaciune. Şi dimpotriva, mintea celui usurat cu infranare si post este sprintena si usor se inalta pa aripile rugaciunii. Rugaciunea si postul sunt strans legate impreuna si toti cuviosii si sfintii, care au fost mari rugatori, au fost si postitori.
Pocainta, spun Sfintii Parinti, este cea mai inalta dintre virtuti, mijloc de continua desavarsire a crestinului, lucrare permanenta a sufletului, care ne trece peste marea vietii spre raiul cel vesnic. Dar ea este asa de legata cu postul incat se confunda cu acesta. Este de neconceput pocainta fara post.
Tot asa putem spune si despre milostenie, despre smerenie, despre curatirea de toate patimile care robesc pe om si despre toate virtutile, daca le-am lua pe rand, ca se sprijina pe post. Cu adevarat, asa cum spune Sfantul Isaac Şirul: „Postul este temelia a toata virtu­tea“.
Daca este asa, atunci de ce crestinii de astazi nu mai tin, sau tin asa de putin postul?”
Sursa: Ieromonah Petroniu Tanase