Despre predicile cuv. Serafim Rose

Ieromonah Damaschin,
“Viata si opera Parintelui Serafim Rose”,
Ediţia Apologeticum, 2005
trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu

Esenţa acestui călugăr-preot ar putea fi găsită în predicile sale, care erau întotdeauna concise, la obiect, îndreptate spre a ne mişca inimile şi „a ne smeri” (aşa cum îi plăcea să spună) şi să ne arate ceea ce aşteaptă Hristos de la noi. Îmi amintesc prima dată când a venit în misiunea noastră de la Etna ca să slujească Sfânta Liturghie.

Dintr-un motiv pe care nu mi-l amintesc acum, Liturghia a fost la miezul nopţii. Pe când se întorcea de la Sfânta Masă ca să citească Evanghelia cu o lumânare în mână, care lumina atât Sfânta Scriptură cât şi faţa lui, m-am gândit în sinea mea: Aşa era în catacombe şi aşa este în Biserica subterană persecutată din Rusia de astăzi! În aceste predici vedeam o inimă caldă şi iubitoare, aşa cum se putea găsi oriunde în această lume rece şi o minte bine rânduită şi pătrunzătoare, născută din har iar nu din această lume întunecată. El ne îndemna:

„Mai luptă încă puţin. Poartă-ţi crucea fără să te plângi; nu te gândi că tu eşti ceva deosebit; nu-ţi justifica păcatele şi slăbiciunile, ci priveşte-te aşa cum eşti cu adevărat; şi mai ales, iubiţi-vă unul pe altul.’ Cuvintele lui Hristos. Întradevăr, Părintele Serafim nu L-a arătat pe Hristos atât prin cuvânt cât prin exemplu.”

Fratele Laurenţiu, finul Părintelui Serafim, scrie că Părintele Serafim „a dat unele dintre cele mai inspirate predici care s-au rostit vreodată în limba engleză.” Sfatul său constant era:

„Acuză-te. Nu te îndreptăţi niciodată. Dacă trebuie, sau crezi că trebuie, cedează unei slăbiciuni, apoi fii sigur că recunoşti că este o slăbiciune şi un păcat. Dar vezi propriile tale greşeli şi nu-ţi judeca fratele!”

Eficienţa predicilor scurte, simple, ale Părintelui Serafim nu deriva din talentul oratoric, ci numai din faptul că porneau din vistieria inimii sale – o vistierie cu care a fost răsplătit după o luptă îndelungată, continuă, de a dobândi virtuţile. Din prisosul inimii grăieşte gura (Matei 12, 34).

Părintele Serafim a transmis mai departe cuvintele Sf. Macarie cel Mare:

„Când cei care sunt bogaţi întru Duhul Sfânt şi au într-adevăr bogăţia cea cerească şi lucrarea Duhului întru ei, spun oricui cuvântul adevărului … şi nu este bogăţia lor, nu este comoara lor ce se află în lăuntrul lor când vorbesc şi nici nu este de la ei că bucură sufletele celor ce aud cuvântul cel duhovnicesc …. Dar unul care este sărac şi nu are bogăţia lui Hristos în sufletul său … chiar dacă doreşte să vorbească cuvântul adevărului şi să-i veselească pe unii din cei care aud cuvântul şi totuşi nu are în lăuntrul său cuvântul lui Dumnezeu întru putere şi adevăr ci numai îl repetă din memorie şi împrumută cuvinte din diferite părţi ale Scripturii, sau ceea ce au auzit de la oameni duhovniceşti şi care relatează şi învaţă şi pe alţii aceasta – vezi, el pare că veseleşte pe alţii … dar după ce a trecut prin asta, fiecare cuvânt se duce înapoi la izvorul de unde a fost luat şi omul însuşi rămâne din nou gol şi neputincios …. Pentru acest motiv ar trebui să cerem de la Dumnezeu cu frângere de inimă şi cu credinţă, ca El să ne dea îngăduinţă să găsim această bogăţie, vistieria cea adevărată a lui Hristos în inimile noastre, în puterea şi lucrarea cea adevărată a Duhului. În felul acesta, găsindu-L mai întâi pe Domnul în noi înşine spre folosul şi mântuirea şi viaţa cea veşnică, putem apoi să-i folosim şi pe alţii după puterea noastră şi prilejul cel bun, apropiind de Hristos comoara cea din lăuntru.”