Cum mijlocesc sfinţii înaintea lui Dumnezeu?

Am putea face o analogie cu ceea ce se întâmplă într-o familie creştină. Întotdeauna tatăl este considerat a fi mai aspru într-o familie, iar mama este mai mângâietoare, mai ajutătoare, precum Maica Domnului este grabnic ajutătoare către noi. Şi atunci mergem pentru prima dată mamei să-i spunem nevoia sau greşeala pentru a ne cere iertare. Încercăm să aflăm această iertare, cu toate că ştim mai apoi că, aşa cum se cuvine într-o familie creştină, mama se duce şi spune şi tatălui. Dar, pe jumătate păcatul mărturisit, se spune în popor, este iertat, iar dacă mai pune o vorbă bună şi mama, înseamnă că spre Dumnezeu, ceea ce noi am făcut rău, încet-încet se duce spre iertare şi putem câştiga această iertare prin mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor. În momentul în care mergem direct să spunem Tatălui ce ne doare sau ce-am greşit, este posibil ca răspunsul să fie mai aspru. Avem credinţa în răspunsul binevoitor al Tatălui, pentru că el vine să ne ierte în momentul în care noi mergem spre iertare. La fel este şi în faţa lui Dumnezeu. Când ne rugăm direct lui Dumnezeu, parcă ne tremură vocea, dar când o rugăm pe Maica Domnului sau pe sfinţi să intervină pentru noi, nu mai este o singură rugăciune. Cu cât rugăciunea este mai intensă şi vine din partea mai multor rugători, cu atât ea este mai aprinsă, aşa cum povestea un părinte athonit că, într-o mănăstire unde toţi călugării se rugau în acelaşi timp, în aceeaşi zi, cu aceeaşi intensitate şi măsură şi rugăciunea lor se ducea spre ceruri ca un rug aprins.

http://teologie.do.am/news/
Pr. Doru Gâdea, Biserica „Buna Vestire", Mediaş