Pagini

31 octombrie 2011

DESPRE CULTUL SFINTILOR



www.resurse-ortodoxe.ro - » Despre credinta ortodoxa - Parintele ILIE CLEOPA »


DESPRE CULTUL SFINTILOR
SI AL INGERILOR

INVATACELUL: Pentru care pricina, noi, ortodocsii, ne inchinam la ingeri si la sfinti si ii punem pe ei mijlocitori catre Dumnezeu pentru mantuirea noastra? Nu exista - zic unii - decat un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, Iisus Hristos. Apostolul ne invata in aceasta privinta: “Unul este Dumnezeu, Unul este si mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni, Cel ce S-a facut om, Iisus Hristos” (I Tim., 2, 5). Deci, nici ingerii, nici sfintii, nimeni in afara de Hristos nu poate mijloci la Dumnezeu pentru mantuirea noastra.

PREOTUL: Intr-adevar, nimeni in afara de Iisus Hristos nu este mijlocitor inaintea Tatalui, pentru ca nimeni in afara de El nu s-a adus pe sine jertfa pentru mantuirea lumii. Deci, in afara de Hristos, nimeni nu poate mantui de pacate. Cinstind pe sfinti, insa, nu ii punem in locul lui Hristos, nici macar alaturi de El. Cand sfintii se roaga pentru noi, ei tocmai cer lui Hristos ca El sa mijloceasca mantuirea noastra. Ei cer de la Hristos mantuirea noastra. Si, in acest inteles, spunem ca mijlocesc pentru noi. Singurul care mantuieste este Hristos, iar sfintii, prin rugaciunile lor, cer mantuirea noastra, dar nu o dau ei insisi. De aceea, noi nu ne inchinam la sfinti si la ingeri ca la Dumnezeu, inchinarea pe care o aducem noi sfintilor si ingerilor este numai o cinstire (venerare), iar lui Dumnezeu ne inchinam si ii slujim cu desavarsita inchinare, care se mai numeste si latrie sau adorare. Noi veneram pe sfintii lui Dumnezeu pentru ca ei sunt prieteni si casnici ai lui Dumnezeu, dupa cum este scris: “Voi prietenii Mei sunteti daca faceti cele ce va poruncesc” (Ioan, 15, 14). Iar despre Avraam citim de asemenea: “Si a crezut Avraam lui Dumnezeu si i-a socotit lui spre dreptate si prietenul lui Dumnezeu s-a chemat” (Iacov, 2, 23). Si marele apostol Pavel scrie efesenilor: “Deci, dar, nu mai sunteti straini si locuitori vremelnici, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu” (Efes., 2, 19). Asadar, ca pe niste prieteni ai lui Dumnezeu si casnici ai Lui ii veneram (cinstim) pe sfinti, inca mai stim ca sfintii sunt preaslaviti de Dumnezeu in ceruri (Luca, 20, 36). Sfintii, inca pe pamant fiind, aveau darul proorocirii (III Regi, 14, 1-17) ca, de pilda, proorocia lui Elisei asupra lui Ghezi (IV Regi, 5, 25-27). Sfintii, inca in viata aceasta fiind, se rugau lui Dumnezeu pentru oameni. Astfel, Avraam s-a rugat pentru Abimelec (Fac., 20, 7). Moise s-a rugat lui Dumnezeu pentru popor etc.

INVATACELUL: Dar cum pot sfintii si ingerii sa fie mijlocitori la Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor, de vreme ce noi trebuie sa asteptam mantuirea numai de la Hristos, Mantuitorul si Mijlocitorul mantuirii noastre, dupa cum este scris: “intru nimeni altul nu este mantuire, caci nu este sub cer nici un alt nume dat noua oamenilor, intru care sa ne mantuim” (Fapte, 4, 12) ? Deci, nu este nevoie sa ne adresam sfintilor, daca voim sa dobandim mantuirea.

PREOTUL: Dimpotriva, acest lucru este de mare nevoie, dupa cum se arata luminat din cuvantul Apocalipsei, care zice: “Si cand (Mielul) a luat cartea, cele patru fiinte si cei douazeci si patru de batrani au cazut inaintea Mielului, avand fiecare alaute si nastrape de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor” (Apoc., 5, 8). Dar sfintii se roaga lui Dumnezeu nu numai pentru ei si nu numai dupa ce s-au savarsit, ci si fiind inca in lumea aceasta, dupa cum am aratat mai sus ca s-a rugat Avraam pentru Abimelec, Moise pentru popor si dupa cum se ruga marele apostol Pavel cand scrie: “Multumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi si va pomenim in rugaciunile noastre, aducandu-ne aminte neincetat inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, de lucrul credintei voastre…” (I Tes., 1, 2-3). Si iarasi: “Pentru aceasta ne si rugam pururea pentru voi ca Dumnezeul nostru sa va faca vrednici de chemarea Sa…” (II Tes., 1, 2). Si iarasi: “Nu incetez a multumi pentru voi pomenindu-va in rugaciunile mele, ca Dumnezeu… sa va dea voua duhul intelepciunii…” (Efes., 1, 16-17). Si iarasi: (Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavarsirea voastra” (II Cor., 13, 19). Iar lui Timotei ii scrie: “Multumesc lui Dumnezeu, pe Care il slujesc - ca si stramosii mei - intr-un cuget curat, ca te pomenesc neincetat zi si noapte in rugaciunile mele” (II Tim., 1, 3).

De asemenea, Dumnezeu trimite pe ingerii Sai spre ajutorul celor ce se roaga Lui (Fac., 24, 7); Dumnezeu trimite pe ingerul Sau la Daniel si il scapa de gura leilor (Dan., 4, 22). Si marele apostol Pavel arata ca ingerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care El ii trimite spre ajutorul celor ce vor sa mosteneasca mantuirea (Evr., 1, 14). Cine primeste pe sfinti primeste pe Hristos (Matei, 10, 40-41).

Asadar, din marturiile scripturistice de mai sus se vede ca sfintii si ingerii pot sa mijloceasca la Dumnezeu pentru noi, cei de pe pamant, prin rugaciunile lor, ca niste prieteni ai lui Dumnezeu (Ioan, 15, 14), ca niste iubiti ai lui Dumnezeu (Dan., 10, 19) si ca niste casnici ai lui Dumnezeu (Efes., 2, 19).

INVATACELUL: Am auzit pe cineva ca noi, ortodocsii, prin inchinarea si slujirea la ingeri si la sfinti, umbrim slava si cinstea ce I se cuvine numai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel mustra si opreste cu asprime pe coloseni, scriindu-le: “Nimeni sa nu va smulga biruinta, prin fatarnica smerenie sau prin slujirea ingerilor… in loc sa tina cu putere la capul (Hristos) de la care tot trupul, prin incheieturi si legaturi, indestulandu-se si intocmindu-se, sporeste in cresterea lui Dumnezeu” (Col., 2, 18-19).

PREOTUL: Nici o umbrire sau micsorare nu se aduce slavei lui Dumnezeu prin venerarea si slujirea slugilor Lui. Mai intai, ca una este inchinarea (adorarea) pe care o aducem noi lui Dumnezeu si alta este cinstirea (venerarea) pe care o aducem noi ingerilor si sfintilor lui Dumnezeu, insusi Duhul Sfant ne indeamna sa laudam pe Dumnezeu prin sfintii Lui, zicand: “Laudati pe Domnul intru sfintii Lui” (Ps. 150, 1). Noi, cand cerem ajutorul si mijlocirea sfintilor si a ingerilor in rugaciunile noastre, tot pe Dumnezeu il slavim, deoarece si sfintii, la randul lor, duc cererile si rugaciunile noastre, impreuna cu rugaciunile lor, la Dumnezeu (Fapte, 9, 32-42; 20, 36; 28, 3-9; Apoc., 5, 8). insusi Dumnezeu a proslavit pe sfintii Sai (Rom., 2, 10) si i-a imbracat pe ei cu slava Sa: “Si Eu, slava pe care Mi-ai dat-o Mie, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi suntem una” (Ioan, 17, 22) si le-a zis lor: “Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste, si cel ce Ma primeste pe Mine primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cel ce primeste prooroc in nume de prooroc plata de prooroc va lua, si cel ce primeste pe un drept in nume de drept plata dreptului va lua” (Matei, 10, 40-41).

Aceste marturii dovedesc pana unde ajunge ratacirea tuturor celor ce, lepadandu-se de cinstirea sfintilor si a ingerilor - care sunt slugile iubite ale lui Dumnezeii -, nu-si dau seama ca, de fapt, ei se leapada de insusi Dumnezeu, Ziditorul tuturor.

INVATACELUL: Dar, de ce sfintii, chiar daca pot, nu vor sa mijloceasca la Dumnezeu pentru mantuirea noastra? Avraam, de pilda, n-a vrut sa mijloceasca la Dumnezeu pentru bogatul nemilostiv, desi acesta il rugase staruitor (Luca, 16, 24-31).

PREOTUL: Avraam n-a mijlocit pentru ca bogatul, in timpul vietii sale, n-a cerut ajutorul sfintilor si nici macar nu si-a adus aminte de Dumnezeu, in Faptele Apostolilor, 10, 25-26, apostolul Petru respinge inchinarea ce i-o aduce Corneliu, sub cuvant ca si el este om. Sutasul roman era familiarizat cu notiunea de zeu, ca unul ce fusese pagan. Deci, socotind pe Petru ca pe un trimis al lui Dumnezeu, era foarte inclinat a-l socoti zeu, sau macar un om superior celorlalti oameni sau semizeu, caruia i se cuvenea nu venerarea, ci adorarea, ca zeilor, ceea ce Petru a refuzat sa i se aduca.

In citatul din Faptele Apostolilor, 14, 3-15, Pavel si Varnava resping inchinarea ce li s-a adus, pentru acelasi motiv ca si mai sus, caci erau socotiti ca zei si li s-a adus adorare, nu cinstire. Contextul ne spune clar ca locuitorii pamantului din Listra, uimiti de minunea vindecarii ologului din nastere de catre Pavel, intr-un glas au strigat: “Zeii luand asemanare omeneasca s-au pogorat la noi”. Si ziceau de Varnava ca este Zeus, iar de Pavel ca este Hermes, de vreme ce este “purtatorul cuvantului” (Fapte, 14, 8-12). Astfel, este lesne de inteles refuzul apostolilor de a fi adorati ca niste zei, de vreme ce ei tocmai impotriva zeilor predicau intoarcerea la Unicul Dumnezeu (Fapte, 14, 15-17). “Si vorbind acestea, de abia au domolit multimile ca sa nu le aduca jertfe” (Fapte, 14, 18), se spune in continuare.

In alt citat (Apoc., 9, 10), ingerul descoperitor al vedeniilor apocaliptice respinge inchinarea ce i-a adus-o apostolul si evanghelistul Ioan, motivand astfel: “Sunt impreuna-slujitor cu tine…”, adica sunt egal cu tine, ca slujitor al lui Dumnezeu cum esti si tu si nu se cuvine sa primesc de la tine inchinare, mai cu seama ca esti si tu aici, nu in trup, ci in “duh” (Apoc., 1, 10), adica in stare ingereasca; in plus, si tu ca si mine esti in “duhul proorociei”, care consta in a marturisi pe Iisus. Al doilea motiv al refuzului este exprimat in cuvintele: “Lui Dumnezeu te inchina”. Dumnezeu era de fata si ingerul descoperitor I-ar fi adus o jignire daca ar fi primit pentru sine, chiar in fata lui Dumnezeu, inchinarea de la Ioan. Chiar si intre oameni este jignitor a respecta prea mult pe un inalt slujitor al unui conducator de tara, cand acel conducator este de fata. Totdeauna, toata atentia si toata cinstea se indreapta catre cel ce este mai marele tuturor, atunci cand el este prezent. Dar aceasta nu inseamna ca cei din jurul lui nu ar fi oameni de cinste.

In citatul din urma (Apoc., 22, 8-9), de asemenea, ingerul exprima chiar mai bine, mai limpede decat in citatul dintai, egalitatea sa cu apostolul Ioan si necuviinta ce ar face-o primindu-i inchinarea.

Astfel, in toate citatele de mai sus, invocate de unii in motivarea invataturilor lor gresite, refuzul sfintilor si al ingerilor de a li se aduce inchinare isi are explicatie proprie si particulara: apostolii Petru, Pavel, si Varnava au refuzat sa li se aduca adorare ca unor zei, in loc de cinstirea sau venerarea pe care sfintii o primesc. Iar ingerul descoperitor a respins inchinarea lui Ioan, pentru egalitatea pe care o avea cu el, ca impreuna slujitor al lui Dumnezeu.

In ce priveste cinstirea si venerarea pe care oamenii o aduc sfintilor si ingerilor lui Dumnezeu, acestea sunt primite de ei, dupa cum se poate vedea in diferite locuri ale dumnezeiestii Scripturi.

Un prim exemplu se poate vedea atunci cand al treilea capitan trimis de imparatul Ohozia, cu cei cincizeci de oameni ai lui, “a ingenunchiat inaintea lui Ilie si s-a rugat lui si a grait catre el si a zis: Omule al lui Dumnezeu, cauta cu ochi milostivi la sufletul meu si la sufletul acestor cincizeci de robi ai tai!” (IV Regi, 1, 13). Si iarasi: “…feciorii proorocilor cei din Ierihon… au venit inaintea lui Elisei si s-au inchinat lui pana la pamant” (IV Regi, 2, 15). Si iarasi: “Atunci imparatul Nabucodonosor a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat lui Daniel” (Dan., 2, 46). Si iarasi, vedem ca Valaam “plecandu-se cu fata sa s-a inchinat…” ingerului Domnului (Num., 22, 31). ingerii au primit inchinaciunea de la Lot (Fac., 19, 1). Ingerul Domnului a primit inchinaciunea de la Manoe si femeia lui care i s-au inchinat pana la pamant, iar ingerul Domnului s-a inaltat ca para focului de pe jertfelnic (Jud., 13, 18-21). Ingerul Domnului a primit inchinarea de la David si de la batranii poporului (I Par., 21, 16-18). Ingerul Domnului a primit inchinaciunea de la Daniel proorocul (Dan., 8, 11; 10, 9-15).

Iata, in cele de pana aici ti-am raspuns la cele ce ai fost dumneata ispitit sa crezi, ca ingerii si sfintii lui Dumnezeu nu voiesc a primi inchinaciune de la oameni. Citeste cu atentie locurile indicate din Sfanta Scriptura si vei intelege destul de clar ca atat sfintii lui Dumnezeu, cat si ingerii Lui primesc cinstire de la oameni, fara ca aceasta venerare a lor sa aduca vreo mahnire lui Dumnezeu.

INVATACELUL: Care sunt acele daruri si puteri deosebite cu care Dumnezeu a inzestrat pe sfintii Sai ?

PREOTUL: Mai intai sunt puterile date lor de a face minuni, dupa cum scrie: “Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, Dumnezeul lui Israel” (Ps. 67, 36) si iarasi: “Prin sfintii care sunt pe pamantul Sau, minunata a facut Domnul toata voia intru ei” (Ps. 15, 3).

Oare nu prin mana proorocului Sau, Moise, a batut Dumnezeu Egiptul (Ies., 7, 10-12), a prefacut apa in sange (7, 20-21), a adus broaste (8, 6), tauni (8, 24), ciuma vitelor ,(9, 3), basici usturatoare, grindina si foc (9, 8, 18, 33), lacuste (10, 4-6), intuneric (10, 21), moartea primilor nascuti (12, 29-30), i-a trecut pe evrei prin Marea Rosie (14, 15- 16), l-a pierdut pe faraon si pe ostasii lui (14, 27)? Apoi, invingerea lui Amalec (Ies., 17), indulcirea apei la Mera (Ies., 15), scoaterea apei din piatra la Horeb (Ies., 17, 6), inghitirea lui Core si Datan in pamant (Num., 16, 28, 31), vindecarea prin sarpele de arama (Num., 21), izvorarea apei din piatra la Cades (Num., 20).

Apoi, prin Iosua Navi: oprirea apelor Iordanului (Ios., 3, 11-17), caderea zidurilor Ierihonului (Ios., 6, 6-20), prin Ghedeon: nimicirea madianitilor (Jud., 7, 16-23); prin Samson: leul sfasiat (Jud., 14), filistenii ucisi, portile Gazei luate si daramarea templului lui Dagon (Jud., 16, 23-31); prin Samuel: tunet si ploaie peste seceris (I Regi, 12, 16-18); prin Ilie Proorocul: seceta cea mare (III Regi, 17, 1), faina si untul de lemn al vaduvei (III Regi, 18, 14); invierea fiului vaduvei din Sarepta Sidonului (III Regi, 17, 17-23); foc din cer peste jertfe (III Regi, 18, 36-38); deschiderea cerului si ploaie mare (III Regi, 18, 41-42). Se mai arata: Ohozia, pedepsit cu moartea (IV Regi, 1, 16); despartirea apelor Iordanului cu mantia (IV Regi, 2, 8); prin Elisei; despartirea apelor Iordanului (IV Regi, 2, 14), curatirea apelor Ierihonului (IV Regi, 2, 19-22), copiii din Betel sfasiati de ursi (IV Regi, 2, 23), invierea fiului sunamitencei (IV Regi, 4, 32-35), vindecarea lui Neeman (IV Regi, 5, 10). Ghehazi lovit cu lepra (IV Regi, 5, 20-27), omul inviat prin oasele lui Elisei (IV Regi, 13, 21), iar prin Isaia, vindecarea lui Iezechia (IV Regi, 22, 1-7).

Cei doisprezece sfinti apostoli au adus diferite vindecari (Matei, 10, 1; Marcu, 3, 14-15; 6, 7, 13; Luca, 9, 1-6). Cei saptezeci de ucenici au facut diferite minuni (Luca, 10, 9, 17). Apoi alte nenumarate minuni ale apostolilor (Marcu, 16, 20; Fapte, 2, 43; 5, 12, 16); vindecarea ologului (Fapte, 3, 2-8), moartea lui Anania si a Safirei (Fapte, 5, 1-10), vindecari de bolnavi (Fapte, 15-16), vindecarea slabanogului Enea (Fapte, 9, 34), invierea Tavitei (Fapte, 9, 36-41), redarea vederii lui Saul (Fapte, 9, 17-18; 22, 11-13), orbirea lui Elimas (Fapte, 13, 11), invierea lui Eutih (Fapte, 20, 9-12), vindecarea tatalui lui Publius (Fapte, 28, 8), si alte nenumarate minuni si puteri pe care nu este aici loc a le pomeni.

Iata, deci, frate, cu ce puteri si cu ce daruri a impodobit Dumnezeu pe sfintii Sai, atat in Vechiul cat si in Noul Testament. Pentru aceasta, in incheierea cuvantului despre minunile sfintilor lui Dumnezeu, repet cele ce zice Duhul Sfant: “Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai, Dumnezeul lui Israel” (Ps. 67, 36).

Iar daca veneram si pe ingerii lui Dumnezeu intocmai ca pe sfinti, apoi trebuie aratat ca multe si preaslavite minuni a facut Dumnezeu in lume prin mijlocirea sfintilor Sai ingeri, ca de pilda: ingerul Domnului a condus pe izraeliti din Egipt (Ies., 14, 19; 23, 20; 32, 34; 33, 2; Num., 20, 16); nimicirea Sodomei si Gomorei, de asemenea, s-a facut prin ingeri (Fac., 19, 13), molima in Ierusalim (II Regi, 24, 15-7; I Par., 21, 14-16), nimicirea ostii asiriene (IV Regi, 19, 35; II Par., 22, 21; Isaia, 37, 36); Irod lovit de moarte (Fapte, 12, 23), vestirea zamislirii lui Iisus Hristos si a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (Matei, 1, 20-21; Luca, 1, 31), vestirea nasterii lui Hristos (Luca, 2, 10), invierea Domnului (Matei, 28, 5-7), inaltarea si a doua venire a Domnului (Fapte, 1, 51); ingerii slujeau lui Iisus Hristos (Matei, 4, 11; Marcu, 1, 13), ei au vestit pastorilor nasterea Domnului (Luca, 2, 9), ei au vestit sfintelor mironosite invierea Domnului (Matei, 28, 1), ei vor desparti pe cei drepti de cei nedrepti in ziua judecatii celei de apoi (Matei, 13, 39-42; 24, 31) si inca multe, nenumarate minuni si puteri ale lui Dumnezeu s-au facut prin sfintii Lui ingeri - si se fac si se vor face pana la sfarsitul veacurilor.

Aceste binefaceri facute de Dumnezeu prin sfintii Sai ingeri ne obliga sa-i cinstim pe cei ce slujesc cu mila si cu blandete la mantuirea noastra (II Petru 2, 11; Iuda, 1, 9 , Ps. 67, 17; 90, 11; 102, 21 etc.).

INVATACELUL: Dar pentru care pricina Dumnezeu primeste pe sfinti si pe ingeri sa se roage si sa mijloceasca pentru mantuirea oamenilor, de vreme ce numai Mantuitorul nostru Iisus Hristos este singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni ?

PREOTUL: Dumnezeu primeste rugaciunile si mijlocirile care se fac catre El, prin sfinti si prin ingeri, fiindca El voieste a-i slavi pe ei, precum si ei Il slavesc in cer si pe pamant. Fiindca sfintii au suferit pentru slava lui Dumnezeu, au primit de la El nu numai slava, ci si darul de a face minuni mari, chiar mai mari decat a facut El cand era pe pamant, implinindu-se astfel cuvantul Mantuitorului care a zis: “Cel ce crede in Mine va face si el lucrurile pe care le fac Eu, si mai mari decat acestea va face… (Ioan 14, 12). Noi ne inchinam sfintilor lui Dumnezeu nu ca unora care ar fi prin fire dumnezei, ci ca unor slujitori ai lui Dumnezeu, care au dobandit de la El deplina incredere, incat orice vor cere primesc de la El, ca unii ce I-au pazit poruncile (I Ioan, 3, 21-22).

Noi veneram (cinstim) pe sfintii lui Dumnezeu fiindca insusi imparatul Dumnezeu Se simte cinstit vazand ca sluga lui iubita este cinstita nu numai ca o sluga, ci si ca prieten al lui Dumnezeu (Ps., 138, 17; Ioan, 15, 14). Noi credem ca Domnul nostru Iisus Hristos este unicul nostru Mijlocitor si ca El S-a dat pre Sine pret de rascumparare pentru toti si cu Sangele Sau a facut impacarea omului cu Dumnezeu, ca El este ingrijitorul, mangaietorul si curatitorul pacatelor noastre. Dar marturisim, de asemenea, ca sfintii intervin pentru noi in rugaciuni si cereri si, din iubire pentru ei, Mantuitorul ne comunica si prin ei ceea ce are in Sine pe seama noastra, inaintea tuturor ne comunica prin Prea Sfanta Sa Maica, ascultandu-i cuvantul cu care se roaga pentru noi.

Tot astfel zicem si despre sfintii ingeri si pazitorii nostri; despre apostoli, prooroci, martiri, ierarhi, drepti si despre toti aceia care au preamarit pe Dumnezeu si care ii sunt slugi credincioase. Cu ei impreuna numaram pe arhierei, pe preoti, ca pe unii ce stau la dumnezeiestile altare, precum si pe barbatii drepti, distinsi prin virtuti. Domnului Ii place sa ne rugam unii pentru altii, ca mult poate rugaciunea dreptului (Iacov, 5 16). Ca Dumnezeu asculta mai mult pe cei sfinti, decat pe cei ce raman in pacate, aceasta o aflam din Sfintele Scripturi (Ioan, 9, 31).

Marturisim ca sfintii sunt ajutatori si mijlocitori pentru noi inaintea lui Dumnezeu nu numai aici, in timpul petrecerii cu noi, ci inca mult mai mult dupa moarte, cand ei, dupa indepartarea “oglinzii” (de care pomeneste Sfantul Apostol), contempla curat Sfanta Treime si nemarginita Ei lumina. Caci nu ne indoim nici de sfintii profeti care, in trup muritor fiind, au vazut lucrurile cele ceresti, prin care se prevesteau cele viitoare.

INVATACELUL: Dar se spune in Sfanta Scriptura ca Dumnezeu ii asculta pe sfinti cand acestia se roaga pentru noi?

PREOTUL: Am aratat ca sfintii sunt slaviti de Dumnezeu cu cinste (Rom., 2, 10), ca vor judeca lumea (I Cor., 6, 3), ca sunt iubiti de Dumnezeu (Dan., 10, 19). Iar cum ca sfintii sunt ascultati de Dumnezeu cand se roaga pentru noi, cauta in Dumnezeiasca Scriptura la citatele pe care ti le insemnez aici: Fac., 27, 7; Iov, 42, 8-10; I Regi, 7, 9; Ier., 15, 15-21; Iacov, 5, 13, 15; Apoc., 8, 3, 4, 5; Fac., 20, 7; II Tim., 1, 3; Dan., 10, 12. De asemenea, cauta despre mijlocirea ingerilor pentru noi la: Fac., 24, 7; Dan., 3, 19-25; Evr., 1, 14; Ies., 19, 22; Num., 20, 16; Fac., 19, 13; II Regi, 24, 16-17; I Par., 21, 14-16. Dar vei gasi si inca alte multe marturii in aceasta privinta, in dumnezeiasca Sfanta Scriptura, care confirma cele de mai sus. Nu ramane la indoiala in aceasta privinta, ca sa nu te osandesti si tu ca cei ce stau impotriva adevarului invederat si dovedit.

STRĂINUL DIN GALILEA

De la un timp prin faţa casei mele
Trece-un străin venit din Galilea,
Şi-mi cere un pahar de apă rece
Şi-i obosit căci vine din Iudea.

Numele meu este Isus Hristos
Şi-aş vrea să intru de găseşti că-i bine
Ca să vorbim de lucrul cel frumos
Şi să chemăm iar zilele senine.

Şi mi-a plăcut şi vorba Lui şi faţa
Dar astăzi sunt cu treabă prin ogradă,
Mai treci pe-aici, pe mâine e posibil
Şi te-oi chema de cum te văd pe stradă

Şi-a mai venit, Isus din Galilea
Şi-am mai vorbit cu El printre ulucă
Atât de mult ar vrea să intre-n casă
Şi copilaşilor ceva să zică,

Am auzit de prin vecini străine
Că vindeci boli, că pui în suflet pace,
Te-aş invita de n-ar fi musafirii
Ca să vorbi de ceea ce îţi place

Tu biet sărman din neamul lui Adam
Ce în atâtea lucruri te complaci,
Văd că primeşti în casă încă-un an
Însă cu Mine ce-ai de gând să faci?..

De la un timp prin faţa casei mele
Trece-un străin venit din Galilea
Şi-mi cere un pahar cu apă rece
Şi-i obosit căci vine din Iudea.

Şi-aş vrea să intru de găseşti că-i bine
Ca să vorbim de lucrul cel frumos
Şi să chemăm iar zilele senine...
Numele meu este... ISUS HRISTOS!


Doamne, tinde-Ti patrafirul


Peste fata mea de lut,
Sufletu-mi neghiob si slut
Sa-l albesti cu tibisirul
Cand amurgu-si toarce firul
Peste-un pic de gand tacut.

Sa-Ti vorbesc, ne-aud vecinii,
Iar osanda e pacat;
Eu stau pe-un colt plecat
Si sa-mi scriu povara vinii,
Pe cand Tu, la vremea cinii,
Sa-mi soptesti ca m-ai iertat

Aciuiati pe-o vatra noua
Vom purcede spre nou cant;
 Eu, o mana de pamant,
Tu, lumina-n strop de roua,
Migali-vom cartea-n doua:
Tu, vreo trei, eu, un cuvant.

Si-ncaltandu-Te-n sandale
Sa pornesti pe drum stelar,
Intr-ale slovelor chenar
Eu opri-Te-voi din cale
Si-n minunea vrerii Tale
Te-oi sorbi dintr-un pahar.

(Valeriu Anania)

Ai mila de mine

Stii suflete c-ai greşit,
Pe Domnul ai întristat,
Chiar nu vrei să realizezi,
Vrei să zaci tot în păcat?

Ridică-te la lumină,
Ca să primeşti iar iertare,
Plângi si pocăişte-te,
Domnul e a ta salvare!

Te rog din sufletul meu,
Mă iartă, Doamne, mă iartă,
Voi plânge neîncetat…
Ce-am să fac la Judecată?

Când voi sta în faţa Ta,
Fiind plină de păcate,
Te rog nu mă osândi,
Nu mă timite la moarte.

Milă cer, Iisuse Doamne,
Ştiu că Tu mult mă iubeşti,
Fie-Ţi milă de-a Ta fiică,
În Ceruri să mă primeşti.

De Cristina ONOIU

Abecedarul vietii duhovnicesti




(extras dintr-o carte de rugăciuni tradusă din limba rusă)

1. Trezindu-te din somn aminteşte-ţi, în primul rând de Dumnezeu şi însenmează-te cu semnul Sfintei Cruci.
2. Nu amâna pravila rugăciunii pe care o ai, ci începe-ţi cu ea ziua.
3. Pe parcursul zilei, în orice lucru, roagă-te lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte.
4. Rugăciunile sunt aripile sunetului; sufletul prin rugăciune se face locaş al lui Dumnezeu.
5. Ca ruăciunea să fie auzită de Dumnezeu roagă-te din toată inima.
6. Nu părăsi rugăciunea atunci când vrăjmaşul te împresoară cu indiferenţă; cel ce se nevoieşte spre rugăciune, când sufletul cade în nesimţire, este mai presus decât cel ce se roagă cu lacrimi.
7. Să cunoşti Noul Testament cu mintea şi cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare să nu le tălmăceşti după mintea ta ci să citeşti tâlcuirile sfinţilor părinţi sau să ceri explicaţii de la părintele duhovnic sau de la preoţi.
8. Nu uita să bei cu sete duhovnicească agheasmă pentru sfinţirea sufletului şi a trupului.
9. Nu uita să ungi în semnul Sf. Cruci cu ulei Sfinţit de la moaşte, de la icoane făcătoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii,urechile, inima, mâinile, picioarele şi locurile bolnave, se poate să bei câte o linguriţă (pe nemâncate, după ce ai primit prescura şi aghiasma).
10. Salutarea Împărătesei Cerurilor: “Născătoare de Dumnezeu Fecioară …” rosteşte-o cât mai des sau măcar o dată în oră.
11. În timpul liber citeşte scrierile sfinţilor părinţi - învăţători ai vieţii duhovniceşti, iar dacă nu le ai, cere-le cu insistenţă de la cei care le au.
12. În ispite şi necazuri întăreşte-te cu Psaltirea şi Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastră Apărătoare.
13. Atunci când demonii aruncă în tine săgeţile sale, când se apropie păcatul de tine, cântă cântările Săptămânii Patimilor şi ale Sfintei Învieri, citeşte Canonul şi Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos şi Domnul va surpa legăturile întunericului care te-au înfăşurat. Strigă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Îngerul Păzitor. Rosteşte cât mai des “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te….”.
14. Dacă nu poti nici cânta, nici citi, în clipele luptei, pomeneşte numele lui Iisus, stai neclintit lângă Crucea Lui şi te vei tămădui prin lacrimile tale. Chiar şi de nu înţelegi înţelesul cuvintelor rugăciunii lui Iisus, repetându-le necontenit,dracii înţeleg şi vor fugi.
15. Omul care îşi începe viaţa duhovnicească trebuie să ştie că este bolnav, mintea lui se află în rătăcire, voinţa e mai mult plecată spre rău decât spre bine, inima se află în afara curăţeniei din pricina fierberii patimilor, de aceea la începutul vieţii duhovniceşti totul trebuie să fie orientat spre dobândirea sănătăţii duhovniceşti dimpreună cu smerenia.
16. Postul ne aduce la porţile raiului, iar milostenia le deschide.
17. Când e post, posteşte, însă trebuie să ştii că lui Dumnezeu îi este plăcută nu numai abţinerea pântecelui, ci şi abţinerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum şi abţinerea inimii de la patimi.
18. Viaţa duhovnicească este un necontenit şi neobosit război cu duşmanii mântuirii sufletului. Niciodată să nu dormi sufleteşte, duhul să-ţi fie întotdeauna treaz, şi cheamă neîncetat în orice luptă pe Mântuitorul tău, pe Maica Domnului şi pe îngerul păzitor.
19. Teme-te să te învoieşli la păcat şi să te împreunezi cu gândurile păcătoase pe care ţi le şopteşte vrăjmaşul, să ştii: aceste fapte sunt păcătoase.
20. Aminteşte-ţi că neglijenţa pentru mântuirea sufletului duce la pierzanie.
21. Cere neîncetat de la Domnul: “Frica Ta sădeşte-o în inima mea”. O, cât este de fericit cel ce are în inima sa frica de Dumnezeu.
22. Dăruieşte-ţi, fără de rezerve, întreaga ta inimă şi vei simţi raiul pe pământ.
23. Credinţa ta se va întări de la permanenta pocăinţa şi rugăciune, precum şi de la comunicarea cu oamenii ce au credinţă adâncă în Domnul.
24. Ca Dumnezeu să audă şi să primească cererile tale, roagă-te pentru vrăjmaşii tăi, dorindu-le binele, fără a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat poruncă să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, Tu îi ştii pe ei, eu nu-i ştiu, dăruieşte-le lor credinţă adevărată, dragoste nefăţarnică, viaţă după poruncile Tale, smerenie, răbdare, blândeţe, înţelepciune, bună cugetare, rugăciunea inimii, luare aminte la rugăciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi şi ale scrierilor sfinţilor părinţi, agonisirea Sfântului Duh. Binecuvinteză-i pe ei cu pace şi dragoste, iar dacă este cu neputinţă ca cei înrăiţi să se întoarcă, pune hotar răutăţii lor şi apără-i de vrăjmaşi pe aleşii Tăi”.
25. Întotdeauna caută neobosit faptele milosteniei şi ale dragostei compătimitoare. Fără aceste fapte nu putem plăcea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toţi, mila e mai presus de orice jertfă.
26. Fără o necesitate deosebită, nu merge nicăieri, iar stând acasă nu fi plin de griji. Tendinţa de îmbogăţire, grija de multe sunt momelile vrăjmaşului vremurilor în care trăim.
27. Cât mai puţin vorbeşte şi râzi, nu fi curios şi interesat de deşertăciuni.
28. Nu te afla niciodată fără de lucru, cinsteşte duminicile şi sărbătorile bisericeştii făcând fapte bune şi citind Sfânta Scriptură.
29. Să îndrăgeşti sfânta singurătate.
30. Toate ocările să le rabzi, mai întâi, prin tăcere, apoi prin autoînvinuire, şi după aceea prin rugăciune pentru cei ce te obijduiesc.
31. Smerenia biruie toţi dracii, iar răbdarea învinge patimile sufleteşti şi trupeşti. Cerând prin rugăciune smerenie, noi rugăm, de fapt, ca Dumnezeu să încuviinţeze ca un om oarecare să ne insulte. Smerenia şi dragostea pentru duşmani nu vor veni de la sine. Ele trebuie dobândite, răbdând corect insultele şi defăimările.
32. La rugăciune, afară de Dumnezeu, nimănui să nu-i arăţi lacrimi de umilinţă şi râvna ta pentru mântuire.
33. Pe preotul ortodox să-l consideri înger, Binevestitor trimis să te bucure şi să-ţi aducă mântuire.
34. În relaţiile cu oamenii comportă-te precum cu moştenitorii Măreţei Împărăţii, dar şi cu teamă ca de foc. Aminteşte-ţi de cuvintele Mântuitorului că orice lucru pe care îl faci aproapelui, îl faci pentru El Însuşi. În aproapele nostru se află mântuirea sau pierzania noastră.
35. Toate le iartă tuturor şi compătimeşte-i pe toţi în suferinţele lor.
36. Nu-ţi uita aproapele.
37. În cel ce caută aici odihnă nu se află Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste către Dumnezeu şi către aproapele său.
38. Tristeţea şi neliniştea vin de la puţinătatea rugăciunii.
39. În orice loc şi în orice vreme cheamă-l în ajutor pe îngerul tău păzitor.
40. Grijeşte-te necontenit de plânsul inimii pentru păcatele tale. Când le mărturisesti şi te vei împărtăşi cu Sfintele Taine bucură-te încetişor de slobozirea de ele.
41. Cunoaşte-ţi propriile păcate, iar de cele străine cu străduinţă să te fereşti. Nu te omorî prin osândirea altora, cel ce osândeşte este antihrist.
42. În ce păcat ai osândit pe aproapele tău în acela vei cădea şi tu.
43. Să nu gândeşti despre nimeni de rău, ca să nu devii şi tu rău.
44. În fiecare seară mărturiseşte-I lui Dumnezeu toate faptele, cuvintele şi gândurile păcătoase care s-au întâmplat în timpul zilei.
45. Înainte de somn, roagă-te cu lacrimi şi cu metanii şi împacă-te cu toţi din toată inima.
46. Nu se cuvine să-ţi povesteşti visurile altora şi singur nu le crede. Nu o dată vrăjmaşul a ademenit şi a dus la pieire pe cei ce se încredeau visurilor.
47. Să adormi însemnându-te cu Sfânta Cruce şi cu rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
48. Rugăciunea de noapte este mai scumpă decât cea de zi.
49. Nu pierde legătura cu părintele tău duhovnicesc, ai grijă să nu-l jigneşti sau să-l ofensezi, nu tăinui de el nimic.
50. Să-i mulţumeşti lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate.
51. A mulţumi in scârbe, în boli şi în necazuri este mai presus decât a fi drept.
52. Plângerea lăuntrică a păcatelor este mai mântuitoare decât toate nevoinţele.
53. Nu există cuvânt mai bun pre limba noastră decât: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, “Doamne, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul”.
54. Să îndrăgeşti slujbele bisericeşti şi să-ţi apropii viaţa de Dumnezeu.
55. Obişnuieşte-te întotdeauna cu trezvie să-ţi urmăreşti simţirile exterioare. Prin ele vrăjmaşul intră în suflet. Cu multă atenţie ai grijă de gândurile tale.
56. Văzându-ţi slăbiciunea şi neputinţa de a face bine, aminteşte-ţi că te mântuieşte Mântuitorul tău, Domnul nostru Iisus Hristos.
57. Credinţa să-ţi fie cetate de neclintit. Să ştii că nu doarme vicleanul vrăjmaş şi îţi urmăreşte fiecare pas. Iar Dumnezeu iubeşte sufletul curajos care se încrede în El.
58. Cu Dumnezeu ne unesc scârbele, truda şi bolile. Nu cârti şi nu-ţi fie frică de ele.
59. Nimeni nu s-a suit la cer, aflându-se în bunăstare şi trăind căldicel.
60. Cât mai des, cu umilinţă şi cu inimă înfrântă, mărturiseşte-te şi te împărtăşeşte cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului Nostru Iisus Hristos. Numai prin ele trăieşti.
61. Dacă ne vom pocăi, toate se vor îndrepta.
62. De nu ar fi existat taina spovedaniei şi a pocăinţei nimeni nu s-ar fi mântuit, iar prin ele pământul s-a umplut de sfinţi.
63. În viaţa aceasta împărăţia lui Dumnezeu vine atunci când ne mărturisim păcatele duhovnicului.
64. Niciodată să nu uiţi că moartea ne poate răpi în orice clipă, nu uita că în curând va fi Judecata şi răsplata. Ţine minte că întotdeauna te afli în preajma Lui Dumnezeu şi sub Ochiul Lui Atotvăzător.
65. Adu-ti aminte de cele ce a gătit Domnul celor ce-L iubesc pe El şi îndeplinesc poruncile Lui.
66. Nu uita că pentru fiecare oră din această viaţă va trebui să răspundem în ziua Judecăţii.
67. Nu te încrede pornirilor, fie ele şi bune, până nu vei primi binecuvântarea unui duhovnic înţelept. Nu da crezare inimii, controlează-te citind scrierile sfinţilor părinţi ortodocşi.
68. E nevoie să te desparţi de vrăjmaşul din tine: fereşte-te de ceea ce doreşte vrăjmaşul tău.
69. Biserica este raiul pe pământ. Fericit este cel ce o cercetează cât mai des.

Citeşte acest Abecedar cel puţin o dată în săptămână.
/dervent.ro/

MINUNI ALE SFANTULUI NECTARIE


Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.
      Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor  noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
     Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am  dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - in ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
       Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
       Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
       Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat scama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.
      Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase.
      Sfântul da marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor.
      Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii.
      Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta.
      Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor.
      Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta.
     Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.

Cum l-am cunoscut pe Sfântul Nectarie

            Ma numesc Boncea Ileana, am 72 de ani si sunt din Bucuresti. Sunt fiica de preot, enoriasa a sfintei Manastiri Radu Voda din 1992. Credinta in Dumnezeu mi-a fost insuflata de tatal meu, de cand eram copil. Deci, in orice imprejurare, locul si ajutorul il gasim doar in Biserica si prin slujitorii ei, care la noi, la Manastirea Radu Voda sunt cu totul deosebiti. Sunt daruitori, ostenitori si foarte aproape de problemele fiecaruia, de la Prea Sfintitul Varsanufie Prahoveanul pana la ultimul monah. Dumnezeu este atat de bun, indelungrabdator, ne mai cearta, ne mai iarta, dar nu ne lasa niciodata.
      O intâmplare petrecuta in 19 august 2001 m-a facut sa verific aceasta. Ce oameni alesi mi-a scos Dumnezeu  in cale, si cum am scapat de la moarte sigura, din situatia in care ma aflam!
      Eram pe strada când mi s-a facut deodata rau. Am vomat cheaguri de sânge si aproape mi-am pierdut cunostinta. La cererea mea, un taximetrist m-a dus la Spitalul Sfântul Ioan din capitala. De garda, la Urgenta, era o doctorita pe numele ei dr. Ariadna Kuejdean,  primul inger pe care mi l-a trimis Dumnezeu. M-a consultat  repede si, dupa pierderea mare de sange pe care o avusesem, am ajuns la o anemie post-hemoragica severa (6), cardiopatie ischemicã, tensiune arteriala 5. Personal, aceasta doctorita m-a condus imediat in sectia de cardiologie, unde am fost tinuta sub aparate cinci zile, permanent, pentru a-mi restabili tensiunea si anemia. In urma consultatiei, diagnosticul era:
         -ulcer gastric duodenal
         -hemoragie digestiva, cu anemie post hemoragica 6
         -infarct miocardic.
     Dupa redresare a urmat un consult amanuntit, insotit de ecografii, si doctorii au stabilit urgent interventie chirurgicala, sub rezerva biopsiei, care a durat optsprezece zile: ulcer gastric, crater ulceros de natura maligna.
      Pâna la interventia chirurgicala au trecut niste zile de groaza. Am alergat la manastirea Radu Voda, la Prea Sfintitul Varsanufie, staretul acestei manastiri, pe care il cunosc din 1998, si, având mare incredere in ajutorul si daruirea dânsului, i-am explicat situatia si i-am cerut binecuvântare.
      La plecare, mi-a daruit o seringa cu mir de la Sfântul Nectarie, sa ma ung in fiecare dimineata. Am folosit mirul cu mare incredere in Dumnezeu si in cel care mi l-a daruit.
      Când m-am prezentat la Spital pentru interventie, dintr-un ulcer malign, confirmat si de medicii care ma consultasera, chirurgul care urma sa faca interventia, pe nume prof. dr. Radu Petrescu, mi-a zis: ,,Nu am ce taia, rana s-a inchis”. Minunea s-a produs datorita mirului primit de Ia candela Sfântului Nectarie.
      La intoarcerea acasa, m-am dus iar la manastirea Radu Voda, la racla Sfântului Nectarie, sa-i multumesc, desi atunci nu stiam nimic despre viata Sfântului. La noi, la pangar, am vazut cele doua carti (rosie si albastra) cu viata si minunile Sfântului Nectarie, sfantul secolului nostru. Le-am citit si recitit, dându-le spre cunoastere celor care au probleme de sanatate si povestindu-le minunea prin care m-a vindecat Sfântul Nectarie. Abia citindu-i minunile, mi-am dat seama cat m-a ajutat Sfântul, si i-am sfatuit pe cei care le lecturau sa inceapa cartea rosie cu capitolul 2, pagina 72 - minunile sfântului, apoi prima parte cu viata lui, si dupa aceea cartea albastra, tot despre Sfântul Nectarie (este mai detaliata si reda foarte frumos viata si minunile Sfântului). Purtându-i o vie recunostinta, simt nevoia sa-l fac si eu cunoscut celor care au probleme si nu-l cunosc (ca si mine atunci).

     Cumparând ambele carti (care s-au epuizat) le ofer spre informare, impreuna cu relatarea mea, celor cu situatii similare si nu numai.
      Ii felicit pe cei doi autori ai cartilor care s-au ocupat sa-l faca cunoscut pe Sfântul Nectarie, dar ma intrebam de ce nu se scriu si la noi astfel de marturii? Chiar astazi, 10 august 2003 am aflat ca la Manastirea Radu Voda se strang marturii despre minunile sfântului, si m-am grabit sa dau marturia mea.
      Desi au trecut doi ani, înca nu mi-am revenit din acest miracol petrecut cu mine, care sunt o pacatoasa, dar Bun este Domnul si minunate sunt lucrurile Lui, prin sfintii Săi a1esi si slujitorii plini de har. Slavit sa fie in veci numele Lui.
10 august 2003, Bucuresti
Boncea Ileana

0 vindecare neasteptata

            Ma numesc Maria P. din Bucuresti, fosta profesoara, actualmente pensionara. Am fata plecata in America de cinci ani si cu vrerea Bunului Dumnezeu, aceasta s-a casatorit acolo, anul trecut, prin cununie ortodoxa.
    In luna februarie a acestui an, fiind invitata la botezul nepotelului, am constatat cu uimire si durere mersul deformat al ginerelui meu, care schiopata din cauza durerii de genunchi. Am inteles ca urma sa suporte o operatie ( la genunchi), dar mai inainte se va incerca ameliorarea suferintei prin tratament fizio-terapeutic.
    La intoarcerea mea in tara am aflat ca situatia lui s-a agravat in ciuda tratamentului de fizio-terapie aplicat timp de doua luni si ca-n urma unor investigatii minutioase pe coloana i s-a depistat o anormalitate a meningelui ce imbraca maduva spinarii. Membrana (meningele) prezenta un orificiu in regiunea lombara, in dreptul vertebrelor 5-7, creand o compresiune asupra nervului sciatic, ceea ce-i provoca durerea de genunchi, care de fapt era efectul si nu cauza suferintei lui.
    Medicii de specialitate nu se puteau pronunta daca aceasta e congenitala sau ereditara, certa era gravitatea diagnosticului ce ridica mari semne de intrebare, cu sanse operatorii minime.
     Fiica mea mi-a facut cunoscut ce i-au transmis neuro-chirurgii ce urmau sa intervina in acest caz: riscul mare ca ginerele meu sa ramâna imobilizat sau de a nu scapa cu viata.
    La auzul acestor cuvinte am fost cuprinsa de durere si ingrijorare, indreptându-mi gândul numai catre CER, catre atotputernicul Dumnezeu. Fiica mea inca alapta si ma gândeam ce ar insemna pentru ea sa-l piarda pe tatal copilului sau sa-l aiba povara tocmai pe cel cu care se ajuta.
     Din acel moment, mi-am pus toata nadejdea in mila si iubirea nemasurata a Dătatorului de Viață, rugându-ma neincetat pentru salvarea acestuia, asa cum numai o putere dumnezeiasca o poate face. Pentru aceasta, am cerut cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului si al tuturor Sfintilor si Puterilor Ceresti, iar pe Atotputernicul Dumnezeu il imploram sa lucreze cum stie si cum e voia Tatalui Ceresc pentru salvarea si binele robului Sau si a familiei acestuia.
     Timp de o luna de zile pasii mei n-au cunoscut alte drumuri decât acelea spre toate lacasurile de inchinaciune. Am trimis acatiste si Sfinte Liturghii la numeroase manastiri din tara, si la Muntele Athos, am dat mai multe ectenii pentru reusita operatiei acestuia, iar eu eram numai in post si rugaciune.
     Situatia devenea tot mai tensionata prin amânarea repetata, din diferite motive, a operatiei. Aceste amânari imi spuneau ca Dumnezeu lucreaza. Trebuia sa inteleaga si copiii mei ca o putere deasupra omenescului rasturnase toate planurile lumesti.
     Cu vreo doua saptamâni inaintea ultimei date fixate a operatiei am fost indrumata si spre Manastirea Radu Voda din Bucuresti loc ce adaposteste o particica din moastele Sfântului Nectarie.
     Pentru mine Sfântul Nectarie inseamna foarte mult, il simt atat de viu si apropiat, mai ales ca din mila Proniei Divine am ajuns cu ani in urma intr-un pelerinaj in Grecia, in insula Eghina, in locul unde sunt sfintele sale moaste si in nevrednicia mea am intrat chiar in casa Sfântului, m-am asezat pe patul acestuia si am calcat pe urmele pasilor sai.
     Aici aveam sa aflu multe din minunile savârsite de acesta, iar acum, in marea mea durere, mai aveam inca un mijlocitor in care sa-mi pun nadejdea.
    Din acel moment am inceput sa citesc si sa recitesc viata si minunile Sfântului Nectarie, Acatistul acestuia, rugandu-ma cu lacrimi si zdrobire de inima la sfânta sa racla pentru salvarea ginerelui meu. Pe masura ce-i inaltam rugaciunea, Sfântul imi era tot mai aproape, ii simteam prezenta, era ca o realitate ce ma asculta si ma incredinta sa nu ma indoiesc.
    In ziua operatiei, 17 iulie, dupa o noapte de rugaciune impreuna cu buna mea prietena de suflet, ne aflam la Sfânta Liturghie savârsita in manastirea Radu Voda, unde ne-am rugat neincetat.
    La sfârsitul Sfintei Liturghii l-am rugat pe parintele Filothei sa savârseasca si o slujba speciala la racla Sfantului dupa fusul orar al Americii, respectiv ora 14:30 la noi, atunci când acolo incepea operatia. Si asa s-a intamplat. Nu pot reda in cuvinte rugaciunea inaltata Sfantului prin acatist cântat, nu pot descrie rugaciunea prin care parintele parca fata-n fata cu Sfântul Nectarie ii implora ajutorul, rugându-l sa-i conduca mâna doctorului. Atunci am trait momente unice, inaltatoare, adevarate trairi dumnezeiesti, când o bucurie si o pace duhovniceasca a inundat sufletele noastre cuprinse de durere si ingrijorare pentru viata celui a carui scapare statea numai in mila si puterea lui Dumnezeu.

    Sfântul Nectarie mijiocea pentru robul lui Dumnezeu, era  prezent in sala de operatie si ne incredinta si pe noi de acest lucru. Am ramas mai departe in fata sfintei sale racle pastrand permanent rugaciunea; am participat si la vecernia acelei zile, dupa care, eu si prietena mea ne-am intors acasa asteptand cu nerabdare vesti de la fiica mea.
    A urmat si telefonul acesteia prin care ma anunta cu emotie ca dupa mai bine de cinci ore de operatie viata sotului ei fusese salvata, dar ca acesta se afla in sala de terapie intensiva, conectat inca la toate aparatele (in urma interventiei chirurgicale, acestuia i s-a facut obturare de orificiu al meningelui si s-a eliberat strangularea maduvei).
    Eram totusi stapânita de teama, de emotie la gândul ca e înca dependent de aparate, asa ca-n ziua urmatoare am alergat din nou la racla Sfântului multumindu-i si cerându-i mai departe ajutorul. Am participat si la slujba de seara a Sfântul Maslu si i-am marturisit parintelui Filothei ingrijorarea mea fata de starea ginerelui meu. Acesta m-a asigurat ca nu trebuie sa am motive de indoiala: "Sfântul a primit rugaciunea".
    Asteptam in continuare vesti de la fiica mea; eram nerabdatoare sa aflu cum va face acesta primii pasi dupa darul de viata dat inca o data de Bunul Dumnezeu.
     Fiica mea m-a sunat a treia zi spunându-mi ca ginerele meu e deja acasa, pe picioarele lui, fara alte riscuri si ca de acum inainte urmeaza perioada de recuperare prin fizio-terapie.
     Sunt plina de recunostinta si nu pot pune aceasta minune decât pe seama Atotputernicului Creator si a rugaciunilor Sfintilor Săi, a Sfântului Nectarie care a condus mâna doctorului.
     Nu voi inceta sa dau slava, multumire si inchinaciune milostivului Dumnezeu care cu adevarat Minunat este intru Sfintii Săi.
Maria P.

Sfantul Nectarie impotrivindu-se unei amagiri

             Dintotdeauna, Dumnezeu a binecuvântat pamantul cu flori nepretuite, pentru ca in toate timpurile au existat oameni purtatori de Dumnezeu, care au stralucit si i-au calauzit pe semenii lor spre calea mântuirii. Dintotdeauna au existat sfinti, dar mi se pare ca niciodata nu au fost atât de multi care sa fie asa de apropiati de oameni, cum se intâmpla in zilele noastre. Poate ca raul s-a inmultit atât de mult incât si Dumnezeu a trebuit sa inmulteasca numarul adevaratilor Săi slujitori de pe pamânt, pentru ca, prin mijiocirea si prin ajutorul lor, oamenii sa mai fie pasuiti.
      Este uimitor cat de multi sfinti, veniti din diverse colturi ale ortodoxiei, au trait sau traiesc inca in zilele noastre. Pentru mine, care sunt o persoana tânara, crescuta si educata dupa toate canoanele societatii moderne, a fost un soc atunci când, din intâmplare, am ajuns sa citesc o cartulie despre câteva dintre minunile Sfântului Nectarie din Eghina. Pur si simplu nu pricepeam cum este posibil ca Dumnezeu sa Isi mai indrepte si in veacul nostru privirea inspre noi, si inca intr-un chip atât de minunat.
      De când am citit acea cartulie, am inceput sa o port cu mine tot timpul atunci când calatoream mai departe, pentru ca simteam oarecum ca nu sunt singura daca o am la mine. Intr-o zi, am intrat pe internet, asa cum se obisnuieste printre tineri, din curiozitatea de a discuta cu persoane din Grecia, pentru ca iubesc foarte mult tara aceasta. Am intrat in vorba cu un grec din Australia, pe nume Dimitris Christakis, care avea atunci 46 de ani si care intrase si el pentru prima data pe internet. Cum am inceput sa vorbim, mi-a spus direct ca are cancer la pancreas si ca i-au facut operatie, iar sansele sa traiasca sunt de 50%. Am ramas socata, pentru ca nu mai avusesem niciodata de-a face cu o persoana practic pe moarte. Aducându-mi aminte de faptul ca Sfântul Nectarie i-a vindecat pe multi de cancer si netrecandu-mi altceva prin minte in acel moment, l-am intrebat:
     " -Tu ai auzit de Sfântul Nectarie? "
      El mi-a raspuns atunci pe un ton brusc inviorat:
     " - Cum sa nu, daca el este protectorul familiei mele... "
      Dupa ce am discutat ore in sir, am mers acasa, unde, aflandu-ma sub puternica impresie a dramei acestui om, care incepuse deja sa isi pregateasca cele trebuincioase pentru inmormântare, si având in minte exemplul minunilor savârsite de Sfântul Nectarie, care parca aranjase aceasta intâlnire, m-am gandit ca trebuie sa fac ceva. Ca un om de stiinta mai degraba decat ca un credincios, am analizat ce anume se cerea pentru ca Dumnezeu sa Se milostiveasca si sa faca minunea. Am observat ca este nevoie mai ales de doua lucruri: de rugaciune staruitoare si de credinta nestramutata. Cu rugaciunea staruitoare a fost mai usor. Desi eram in timpul examenelor, atunci cand ma opream din invatat, il rugam continuu pe Sfantul Nectarie sa aiba mila de noi. Iar, pentru ca sa nu uit de rugaciune, mi-am lipit chiar pe pereti foi de hârtie pe care scrisesem: ,"Sfinte Nectarie, videca-l pe Dimitris". Cu credinta nestramutata a fost mai greu, pentru ca nu o prea aveam. Vazand ca nu progresez, in disperare de cauza, am aplicat o metoda mai dura. Am pus pe jos scoici si faceam Paraclisul Sfantului cu genunchii pe ele. Astfel, incet-incet, credinta a inceput sa creasca si eram deja plina de nadejde.

       Pentru ca durerea provocata de scoici sa treaca, era nevoie de mai multe zile din momentul in care incetam sa le mai folosesc. Intr-o seara, insa, dupa ce am facut din nou rugaciune pe scoici, fiindca obosisem si ma dureau destul de tare genunchii, rn-am intins pe pat ca sa ma odihnesc. Am atipit cam o jumatate de ceas si, cand m-am trezit, nu mai aveam nici urma de durere, desi, in mod normal, durerea ar fi trebuit sa treaca in câteva zile. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori.
      Pentru mine, acesta a fost un semn ca Sfântul Nectarie asculta rugaciunile noastre, cu atât mai mult cu cat insusi Dimitris - caruia deja ii ziceam tata, pentru ca ma atasasem mult de el si pentru ca eu insami eram fara parinti - imi spusese ca i s-a intâmplat si lui o asemenea minune. El si sotia sa, Vera, merg o data la câtiva ani in Grecia, in insula Eghina, pentru a se inchina la moastele Sfântului Nectarie. Cu ceva ani in urma, odata ajuns in Eghina, Dimitris a hotarât sa nu mearga cu autobuzul pâna la manastire, ci, ca semn de multumire si de iubire fata de Sfânt, s-a descaltat si a mers pe jos. Dupa cum povesteste el, desi era ceva de mers, parca ar fi avut aripi la picioare si parca pe drum nu erau pietre si tepi, ci catifea. Si asa a rânduit Sfântul Nectarie, care ii rasplateste si ii mângâie pe cei care il iubesc, de a ajuns la manastire inaintea autobuzului. Dar, pentru ca mersese descult, picioarele ii erau pline de rani. Dupa ce s-a instalat intr-o camera, s-a culcat pentru vreo doua ore, iar, când s-a trezit, pe picioare nu mai avea nici urma de rana sau de umflatura.
      Astfel, m-am incredintat ca Sfantul Nectarie ne era aproape. In acelasi timp, pe cat puteam, cautam sa il incurajez pe tata si sa ii cresc nadejdea ca se va  vindeca. El imi spusese ca, atunci cand era in spital, inainte si dupa operatie, simtea prezenta Sfantului deasupra  patului sau. Iar eu, pentru a-l scoate din starea in care se afla, il luam repede si ii spuneam :
      "  - Tu chiar crezi ca nu o sa te vindeci? Atunci de ce venea Sfântul Nectarie la tine la spital? Numai ca sa-ti tina de urât?... "
      Asa a trecut o perioada de timp si, intr-o seara, in vreme ce stateam in genunchi si citeam Paraclisul Sfântutui Nectarie, care era la sfârsitul cartuliei cu minuni pe care am amintit-o, pe când tineam cartea in mâna, am simtit la un moment dat nevoia sa ma opresc din rugaciune si am inchis ochii. Cat timp am tinut ochii inchisi, cartea s-a deschis in alta parte, iar, in momentul in care i-am deschis din nou, privirea mi-a cazut pe urmatoarele cuvinte care se gaseau in carte: "Nu te nelinisti, copila mea, parintele tau se va face bine in curând". Nu stiam ce sa cred. Se putea sa fie de Ia Sfant sau se putea sa fie numai o ispita. Nu am spus nimanui, dar am asteptat sa vad ce avea sa se intâmple. In zilele urmatoare, tata a mers la analize. Am asteptat rezultatul cu destul de mult calm, pentru ca, in sufletul meu, simteam ca nu se putea sa nu fie bine. In ziua in care stiam ca avea sa primeasca rezultatele, m-am dus la internet ca sa aflu ce s-a intamplat. L-am intrebat cu sufletul la gura ce anume i-au spus medicii, iar el mi-a raspuns:
    "- Mi-au zis ca o sa mor."
     Dintr-o data, am inceput sa tremur cu toata fiinta mea dar, imediat, el a inceput sa rada si mi-a spus ca a glumit si ca doctorii i-au spus de fapt ca tumoarea a dat inapoi si ca nu mai este nici un pericol.
     M-am bucurat, fireste, dar socul prin care trecusem imi intepenise parca simturile. Noaptea care a urmat a fost pentru mine ingrozitoare. Desi dormeam, parca eram totusi treaza si ma zvarcoleam de parca sufletul meu nu avea aer. La un moment dat, m-am trezit, dar nu puteam sa-mi revin din senzatia de sufocare a sufletului, de parca serpi nevazuti se incolacisera in jurul meu si nu ma lasau sa respir. Atunci, mi-am adus aminte de o minune a Sfântului Nectarie cu un om care a trecut printr-o situatie asemanatoare de chin sufletesc, dar, luând ulei de la candela Sfântului, pe care il pastra in casa, si facând cu el semnul crucii pe piept, si-a revenit. M-am dus atunci la candela, care, de când l-am cunoscut pe tata, arde neincetat la icoana Sfântului, si, chiar daca in ea era ulei obisnuit mi-am inmuiat degetul in ulei si mi-am facut semnul crucii pe piept, fara sa sper prea mult ca acest lucru imi va aduce vreo alinare. Dar ma inselasem, pentru ca, imediat, toata senzatia de rau a disparut si am adormit linistita.
     In acele clipe nu am inteles care a fost rostul acestei din urma minuni, dar, mai apoi, mi-am dat seama ca ea a avut menirea de a confirma faptul ca vindecarea tatalui meu nu a fost o ,"minune" a stiintei, ci o minune adevarata a Sfântului iubirii, care nu isi intoarce fata de la nici un om care il cheama cu credinta si cu dragoste.
     Pentru mine, minunea savârsita de Sfântul Nectarie a fost dubla, pentru ca un om a fost salvat de la moarte, dar, mai mult decât atât, prin puterea si prin grija lui Dumnezeu, am dobândit parinti adevarati, prin care m-am nascut din nou.
     Parintele Nectarie, care - alaturi de Maica Domnului, pe care o consider mama mea din cer - a devenit tatal meu din cer, este de atunci in permanenta prezent in sufletul si in inima mea. S-a intâmplat sa ma mai ocroteasca in mod simtit.
     Cu vreo doi ani in urma, in timpul verii, pentru ca petreceam foarte mult timp la internet vorbind cu tata, am cunoscut (tot pe internet) un baiat grec, pe nume Nikos Papadopoulos, care mi-a placut. Si el m-a placut pe mine si, dupa o vreme, a hotarât sa vina cu masina in România ca sa ma cunoasca si, eventual, sa merg apoi si eu in Grecia. Totul parea sa fie in regula. Aveam chiar si binecuvântarea tatei. Insa, pe internet multe se pot ascunde si nu am avut de unde sa ne dam seama cã baiatul era de fapt insurat. Aceasta aveam insa sa o aflam mai târziu.
     Intre timp, intr-o zi anume, baiatul s-a urcat in masina si a pornit spre România. Eu am stat si l-am asteptat si l-am tot asteptat, insa, nu numai ca nu a venit, dar nici nu a mai dat vreun semn de viata. Nu am stiut ce sa cred, dar mi-am vazut in continuare de viata mea. Intr-o zi insa, intrând din nou pe internet, l-am gasit. Era acasa la el, dar parea foarte tulburat si agitat. L-am intrebat insistent ce se petrecuse de fapt. La inceput, nu a vrut sa imi zica nimic, dar, pâna la urma, mi-a spus ca este casatorit si mi-a povestit tot ce i s-a intâmplat.
     Din ceea ce mi-a spus el, in ziua hotarâta s-a urcat in masina ca sa plece spre Iasi sa ma cunoasca, fara a avea nici o mustrarea de cuget pentru faptul ca era casatorit. A strabatut fara nici o problema Grecia si Bulgaria, dar, din momentul in care a intrat pe teritoriul României, a inceput sa se simta foarte tulburat. Cu cat inainta mai mult, cu atât se simtea mai rau. A reusit sa treaca de Bucuresti dar, cand a ajuns la Crasna, nu a mai putut inainta si a facut cale intoarsa.
     Tulburarea care il cuprinsese era atât de mare, incat abia daca mai vedea soseaua pe care mergea. A trecut inapoi prin Bulgaria si a ajuns in Salonic, de unde trebuia sa mearga spre vest, pentru a ajunge in Corfu, unde locuia. Insa, fara sa isi dea seama ce face, in loc sa mearga spre vest, a luat drumul care ducea spre Atena, adica spre sud. Pe drumul dintre Salonic si Atena, nu a mai fost stapân pe faptele sale. Avea senzatia ca altcineva ii tine volanul si ca masina merge incotro vrea ea. Atunci când a ajuns la Atena (drumul dintre Salonic si Atena este de mai multe sute de kilometri), a oprit masina si s-a intrebat ce cauta el acolo. Noapte find, a privit prin parbriz pentru ca sa vada unde anume se afla. Atunci, ochii sai au intâlnit ochii mari si blânzi ai unui calugar batrân, imbracat intr-o rasa ponosita si cu scufie pe cap, care l-a fixat pentru ceva vreme. In acele clipe, fara sa-si dea seama in ce fel, gândul i s-a luminat. Stia de ce se afla in Atena: pentru ca sa mearga in Eghina (insula Eghina se afla in apropierea Atenei). A luat atunci un vapor si s-a indreptat in graba spre insula unde se aflau moastele Sfântului Nectarie. Cum a ajuns sa se inchine la ele, a simtit dintr-o data ca tulburarea il paraseste dupa care s-a intors acasa linistit.
      Oamenii nu Ii pot niciodata multumi cu adevarat lui Dumnezeu pentru multele daruri si pentru purtarea Sa de grija fata de noi. Insa, in neputinta mea, eu m-am gândit sa-i multumesc Sfântului Nectarie vorbind despre el si altora, pentru ca si semenii mei sa se impartaseasca din darurile minunate pe care Dumnezeu le-a gatit celor care, in lumea aceasta vânduta celui rau, se straduiesc sa nu se departeze de El. Il iubesc pe Sfântul Nectarie ca pe un tata, iar el imi este mereu aproape, chiar si in chip simtit.
      Intr-o zi, dupa ce am aflat ca in Iasi se zideste o biserica cu hramul Sfântului Nectarie, am mers si eu acolo la slujba. In biserica slujea un singur preot. Insa, atunci când acesta a iesit cu Sfintele Daruri, m-am ridicat dintr-o data pe vârfuri pentru ca sa-l vad si pe celalalt preot care slujea. Nu l-am vazut, desigur, pentru ca nu exista un al doilea preot, dar, pentru câteva momente, am avut senzatia puternica a prezentei Sfântului Nectarie ca preot slujitor in acea biserica.
      Intr-o alta zi, mergeam pe o strada din apropierea bisericii de care am amintit, dar fara sa-mi dau seama ca voi ajunge pe langa ea. Cum mergeam gândindu-ma la ale mele, dintr-o data am simtit coborând asupra mea o senzatie puternica de pace si de iubire. Nu stiam de unde vine aceasta, dar am privit in jur si am vazut ca ma aflam chiar lânga biserica.
      Sa dea Dumnezeu ca acest Sfânt, care i-a iubit atât de mult pe oameni, incât s-a lasat umilit si calcat in picioare de ei numai ca sa-i poata ajuta, sa se milostiveasca si asupra românilor si sa verse de-a pururea harul sau si peste noi.
Elena Cristescu

Politistul

               Domnul Alekos Lihnos era politist. Binevoitor si serviabil, dar si cu un aer serios, dadea in fiecare dimineata dispozitii celor ce se aflau in subordinea sa. Era o bucurie sa-l auzi vorbind. Avea o voce frumoasa si cristalina.
    Intr-o zi, insa, se simti in vocea lui o schimbare. Ceva ca o mica stransoare parca il impiedica sa vorbeasca. Pe zi ce trecea, gatul i se inchidea, iar vocea i se auzea din ce in ce mai stins. Bietul om se ingrijora. Deja era ceva serios. Se duse la doctor, iar acesta il examina si-l trimise de urgenta la Spitalul Crucii Rosii din Atena - ceva grav trebuie sa-i fi gasit doctorul, ceva care depasea mijloacele sale. Cand a ajuns la spital, doctorul Ianovici i-a descoperit o tumoare la gat.
     - Domnule Lihnos, trebuie sa va operam ca sa scoatem tumoarea.”
   Operatie de cancer la gat !... Toata familia se tulbura. Vai, Doamne, operatie de cancer la gat... Se stransera cu totii acasa si incepura sa se roage lui Dumnezeu, de la care de multe ori primisera ajutor, dupa care hotarara sa mearga la un chirurg faimos care taie cancerul cu cutitul Sfantului Duh -  la Sfantul Nectarie. Pornira asadar spre Pireu, de unde luara vaporul ce mergea la Eghina. In doua ore au ajuns la manastire. S-au dus si s-au inchinat la moastele Sfantului care ii privea bland din icoana, dupa care au mers la Sfanta Liturghie. S-au rugat cu totii cu evlavie pentru ca Sfantul Nectarie sa-si reverse darul sau asupra lor. Dupa slujba, se apropiara sa sarute sfanta racla.
    I-au deschis portita raclei, moment in care de la sfintele moaste a iesit ca o boare fina. S-au cutremurat de emotie.
    " - Minune! ", au strigat cei de fata.
    Era o minune. Sfântul Nectarie era printre ei. S-au apropiat si au sarutat sfânta racla cu buze tremurânde. Apoi au plecat plini de emotie. O liniste sfânta si dulce le inundase sufletul si trupul, le infrumusetase chipul si le facuse mersul sprinten. Au iesit din manastire si au plecat spre port. Toate in jur si inlauntrul lor erau frumoase. O adevarata inchipuire a raiului. Au intrat apoi in vaporul care, ca o lebada alba ce strapungea apele albastre, i-a dus inapoi la Pireu.
    Si cancerul? Unde-i cancerul? Nici urmã de el. Abia Ia Pireu emotia le-a slobozit limbile.
     " - Binecuvântat sa fie Domnul intru sfintii Sai !", a spus atunci politistul cu voce frumoasä, curata, cristalina, la fel ca mai inainte. Tumoarea disparuse. Insa când anume sau cum... numai Dumnezeu stie.
     In toata Scoala de Ofiteri, unde sa tot fi fost aliniati sub cerul liber trei-cinci sute de barbati ca brazii, rasuna acum din nou vocea puternica si impunatoare a politistului, ca o voce de arhanghel:
     " - Atentiune! Privirea catre rasarit! Descoperiti-va capetele! "
     Vreti sa-l ascultati vorbind si dumneavoastra, iubitii mei cititori? Locuieste pe strada Eghinis 81, Kipseli, Atena 811. Numarul sau de telefon este 834 .672.

Sfantul Nectarie ofera un sfat bun

               Pe timpul in care era inca in viata, Sfantul Nectarie avea obiceiul sa se plimbe câteodata prin diverse locuri ale insulei, sa vorbeasca cu oamenii, sa Ie ofere un sfat bun si sa ii cunoasca mai bine. Intr-una din zile, cam cu doi ani inainte de a trece la cele vesnice, s-a intalnit cu un jandarm care pazea in insula un depozit de munitie. Au stat de vorba pe mai multe teme, jandarmul fiind curios sa afle cat mai multe lucruri legate de credinta, dar avand in sine un puternic spirit de contrazicere. Era un om care nu accepta decat argumentele materiale, un fel de Toma necredinciosul, care nu credea nimic pâna când nu vedea cu ochii sai si pipaia cu mâinile sale. De aceea, discutiile se prelungeau adeseori si se terminau fara rezultate prea impresionante. Influentat de ideile materialiste, jandarmul nu accepta sa creada in cele spirituale.
      Dupa o buna bucata de vreme, jandarmul respectiv a fost transferat Ia o alta unitate, care se afla departe, pe o alta insula din Marea Egee. A stat acolo câtiva ani buni, fara sa mai auda nimic despre Sfantul Nectarie. La un moment dat, a fost din nou trimis, cu probleme de serviciu, in insula Eghina. Coborand de pe vapor, a apucat pe drumul care ducea spre unitatea militara si mare i-a fost mirarea si bucuria când s-a intalnit din nou cu Sfantul Nectarie, pe drumul prafuit si incins de caldura. S-au asezat pe o banca la umbra si au inceput sa reia anumite discutii mai vechi, pe teme de teologie. Nici o schimbare insa, nu se vedea in punctele de vedere ale celor doi. Dupa ce s-au odihnit si au discutat vreme de aproape jumatate de ora, si-a vazut fiecare de drumul sau.
      Indata ce a predat actele pentru care venise Ia unitatea respectiva, jandarmul a coborât jos in oras, Ia cafenea, ca sa se intâlneasca cu vechii sai prieteni, pe care de atâta timp nu ii mai vazuse. Din vorba in vorba Ie spuse:
     - Imi place la staretul Nectarie ca nu isi schimba convingerile cu usurinta. M-am intalnit astazi cu el si mi-a dat aceleasi sfaturi pe care mi le dadea si in urma cu cinci ani.
       - Care staret Nectarie, l-au intrebat prietenii, poate l-ai confundat, staretul Nectarie a murit acum trei ani.
        - Cum asa, doar il cunosc atat de bine, si apoi mi-a spus exact aceleasi lucruri pe care mi le spunea si atunci.
        - Frate, asculta-ne ce spunem, staretul Nectarie a murit acum trei ani. Daca nu ne crezi, du-te sus Ia manastire si iti vor arata maicile mormantul lui.
     Tulburat, dându-si seama de minunea care se intâmplase, jandarmul a inceput sa plânga si a pornit cu pasi repezi sus spre manastire. Pe drum ii intreba pe oameni daca este adevarat ca a murit staretul Nectarie si toti ii spuneau acelasi lucru. Sfantul s-a mutat Ia Domnul in urma cu trei ani.
      A ajuns sus Ia manastire si a cerut sa vada cu ochii lui mormântul Sfântului Nectarie. Nedumerite de faptul ca il vedeau plangand, maicile I-au condus Ia mormânt. A ramas acolo multa vreme nemiscat, cazut intr-o adanca meditatie. Incepea sa inteleaga in sfarsit ca credinta in Dumnezeu nu se bazeaza numai pe argumente vazute, asa cum ceruse el tot timpul in discutiile cu Sfântul Nectarie. Ii era din ce in ce mai clar ca, in marea Sa iubire fata de oameni, Dumnezeu respecta libertatea fiecaruia si asteapta o participare Iibera si voita din partea noastra la acest dialog al dragostei care se manifesta prin credinta. Sfântul Nectarie il ajutase si il luminase prin aceasta minunata aratare a sa dupa moarte, dar in acelasi timp ii explicase ca noi trebuie sa credem nu doar datorita unei minuni, care eventual ni se intâmpla sau la care suntem martori oculari. Pentru ca astfel am fi oarecum privati de libertate si am cere tot mereu alte si alte minuni care sa ne incredinteze. Mai mult, am putea ajunge sa ne indoim inca si de simturile noastre, sa negam minunea si sa ramânem necredinciosi. Dumnezeu vrea asadar o participare libera la acest dialog al iubirii, pe care necontenit il poarta cu intreaga umanitate. Iar minunea cea mai mare este chiar aceea a existentei noastre si a intregii fapturi. Ajunge doar ca ochii nostri duhovnicesti sa se deschida prin credinta si rugaciune si sa vada si sa recunoasca aceasta minune, preaslavind pe Creatorul tuturor.
        A plecat intr-un târziu de Ia manastire, cu hotarârea ca viata sa sa ia un alt drum de acum inainte.

Nectarie Riga istoriseste

                   Nectarie Riga, fiul lui Mihail si al Anastasiei Riga, locuitori in cartierul Koridalos din Atena, era ofiter de marina si calatorea cu vaporul spre Pakistan. Avea 25 de ani. La data de 17 martie 1989, in timpul calatoriei, s-a imbolnavit din motive nedeslusite de medicul navei. I-a paralizat piciorul drept si in acelasi timp, a orbit. A fost imediat anuntat serviciul de interventii rapide si a fost transportat cu elicopterul la mal si apoi cu avionul in Grecia. Iata ce istoriseste :
      ‘‘M-au asteptat parintii mei la aeroport, impreuna cu reprezentanti ai companiei maritime la care lucram si cu doctorul Skafidis. M-au pus intr-un carucior pentru invalizi si apoi cu ambulanta am fost dus Ia Spitalul Central. Aici am fost examinat de catre un neurochirurg, care a dat dispozitie sa mi se faca o tomografie completa, cu precadere in zona capului. Nu au descoperit insa nimic deosebit. Discutau intre ei cu indoiala, neputandu-si explica ce se intampla. Spuneau: ‘‘Ciudat lucru: ochii sai se misca normal, pupilele raspund la lumina, cum de nu vede? ‘‘
        Intre timp, parintii mei au luat legatura cu duhovnicul meu si i-au istorisit toata tragedia. Acesta i-a linistit si le-a spus sa ma duca la Eghina, la manastirea Sfantului Nectarie, pentru ca acolo, acest sfant taumaturg ma va vindeca.
        Pe 27 martie 1989 m-au transportat in Eghina. Abia ce s-a oprit automobilul  in fata manastirii si au deschis usa ca sa ma dea jos, l-am vazut pe Sfantul Nectarie ca statea la intrare imbracat in hainele simple de monah si imi facea semne sa vin la dansul. Iar cand am pus piciorul pe pamant, mi-am dat seama ca pot merge singur, ca paralizia piciorului se vindecase. M-au condus in biserica si m-am inchinat la sfintele moaste. Apoi m-am dus in chilia sfantului si am cerut sa ma lase un pic acolo. Atunci a aparut din nou Sfantul Nectarie, de data aceasta purtand vesminte atat de stralucitoare, de arhiereu, incat nu puteam sa le privesc. Trebuie sa mentionez aici ca, de mic copil, imi spusese mama mea: ‘‘Esti copil de-al Sfantului Nectarie. De aceea te-am botezat la manastirea lui si ai luat numele lui.’’

        Imi zicea sfantul: ‘‘Aceasta incercare o ai deoarece nu m-ai ascultat si nici nu mi-ai cerut niciodata ajutorul. Ai facut bine totusi ca la plecarea in calatorie te-ai spovedit Ia duhovnic. Altfel ai fi  patit un si mai mare rau’’. Apoi mi-a aratat un om negru, legat cu catuse, care avea in maini diferite obiecte personale ale mele si doua verighete de aur, pe care le cumparasem deoarece ma gandisem sa ma logodesc. Mi-a spus : ‘‘Aceste obiecte sa nu le mai cauti, deoarece ele vor arde impreuna cu negrul acesta’’ (era un diavol de fapt). Apoi mi-a mai dat si multe alte sfaturi, pe care nu as dori sa le repet aici. Mi-a spus sa ma marturisesc impreuna cu viitoarea mea logodnica la duhovnic si pe 30 ale lunii sa revin la manastire pentru a ma vindeca complet.
       In afara de faptul ca m-am inchinat la Sfintele Moaste, mi-au fost citite apoi si Molitfele Sfantului Vasile cel Mare si li s-a recomandat parintilor mei sa tina si ei post si sa se roage pentru mine. Apoi ne-am intors cu totii acasa. Cateva zile mai tarziu, pe 30 martie, ne-am dus din nou cu totii Ia manastirea Sfantului Nectarie. Ne-am marturisit cu totii , impreuna cu viitoarea mea Iogodnica, apoi am luat parte la slujba de paraclis a sfantului si ni s-au citit din non molitfele. Am ramas la manastire pana a doua zi, era vineri si am participat de dimineata la Sfanta Liturghie, iar dupa amiaza Ia slujba de Acatist al Maicii Domnului. La sfarsitul slujbei acatistului am lesinat. Rudele au chemat imediat pe preotul slujitor spre a ma binecuvanta si a ma insemna cu Sfanta Cruce. Cand mi-am revenit, am cerut sa fiu dus din nou in chilia in care vietuise Sfantul Nectarie. Acolo, in timp ce ma rugam ingenuncheat, l-am vazut din nou pe Sfantul Nectarie, imbracat in simplele haine monahale, care dupa ce m-a binecuvantat si m-a insemnat cu Sfanta Cruce, mi-a aratat din nou pe negrul ce urma sa arda impreuna cu verighetele si mi-a spus: ‘‘Acum te vei face bine!’’. Apoi a disparut. Am cerut permisiunea sa ma asez cateva clipe pe patul pe care dormise sfantul si deodata am simtit o zguduitura si indata parca niste solzi albi au cazut de pe ochii mei si am inceput sa vad din nou. 0 minune dumnezeiasca! Am inceput sa plang si i-am chemat pe cei prezenti. Le-am spus ca vad din nou si cu totii au inaltat strigate de multumire catre Dumnezeu si catre Sfantul Nectarie. Tulburarea era foarte mare pentru fiecare. Sfantul Nectarie Taumaturgul ma vindecase pe 31 martie, exact asa cum imi promisese. Ii multumesc permanent din adancul inimii mele si cat voi continua sa traiesc, nu voi inceta sa istorisesc tuturor aceasta minune ce s-a petrecut cu mine, pacatosul si nevrednicul. De asemenea, vreau sa recomand celor care vor citi aceste randuri ca atunci cand vreodata vor avea de-a face cu ispite si lupte din partea diavolului, sa alerge cu incredere Ia Sfanta Biserica si sa invoce ajutorul sfintilor ei si nicidecum sa nu se lase convinsi sa mearga pe la magi, vrajitoare, medium-uri si alti lucratori platiti ai lui Belzebul.
       Slavesc pe Dumnezeu neincetat si port in suflet si la gat icoana Sfantului Nectarie, protectorul meu iubit.

‘‘Aici s-a rostit multa rugaciune... !’’
       Una dintre maicile Sfintei Manastiri Bunavestire din Patmos a inceput sa aiba grave probleme de sanatate. In cateva luni, acestea s-au accentuat si mai tare. Cu binecuvântarea maicii starete si insotita de una dintre maici, a fost internata la spitalul de boli canceroase Sfantul Sava din Atena. Era in luna iunie a anului 1996.
    Dupa analize minutioase, chirurgul Gheorghios Frankakis a dat diagnosticul: forma avansata de cancer uterin. Fara sa-i spuna pacientei tot adevarul, i-a dat doar sa inteleaga ca are de trecut printr-o operatie foarte complicata. Intamplarea facea insa, ca maica respectiva fusese in viata civila, asistenta medicala. Nu i-a fost deci greu sa inteleaga adevarul. Mai mult, aruncându-si privirea pe caietul de diagnostic, uitat intr-o zi de asistenta sefa pe masa, a avut imaginea completa a situatiei in care se gasea.
    S-a intristat foarte tare, dar nu a cazut in deznadejde. A inceput sã se roage fierbinte la Sfântul Nectarie Taumaturgul. In acelasi timp, a cerut si de la duhovnicul ei, fericitul intru pomenire parinte Amfilohie Makris, ca unul ce avea mare trecere in fata sfântului, deoarece fusese unul dintre ucenicii sai, sa se roage si dânsul pentru sanatatea ei.
   Totodata, la manastire, rugaciunile bateau cu putere la portile cerului. Duhovnicul, maica stareta si toate maicile faceau in continuu privegheri, acatiste si paraclise spre ajutorul maicii bolnave. Acestea sunt cheile cu care se poate descuia cerul.
    Dupa rezultatul pozitiv al biopsiei, cu toate ca se simtea atat de rau, maica incepuse sa simta ca totusi ceva urma sa se schimbe. Si intr-adevar, medicul fara de arginti, Sfântul Nectarie, intrase de garda. Maica ii simtea pretutindeni prezenta binefacatoare. O pace si o liniste ii umpluse inexplicabil inima. Simtea ca totul va decurge bine. Avea senzatia ca se impartasea in fiecare zi de Hristos.
    La un moment-dat, doctorul i-a spus: « Sora, uite cum stau lucrurile. Situatia este foarte grava. Va trebui sa faci tratament cu radiatii si apoi chimioterapie. Dupa aceea te vom opera »
    Cu o zi inaintea operatiei, duhovnicul manastirii Bunavestire s-a dus si la staretul Nectarie Vitalis, rugandu-l si pe acesta sa mijloceasca pentru insanatosirea calugaritei grav bolnave. Acesta i-a dat ulei sfintit de la candela ce ardea la icoana Sfantului Nectarie, zicandu-i sa mearga si sa o insemneze pe cea aflata in suferinta cu semnul Sfintei Cruci. Apoi a inaltat si el impreuna cu toata obstea rugaciuni fierbinti pentru vindecarea bolnavei.
    A doua zi de dimineata, maica a fost dusa la sala de operatie. Se ruga neincetat si simtea in preajma ei prezenta Sfantului Nectarie. Dupa operatie, care a durat mai multe ore, i s-a facut din nou biopsia. Rezultatul: negativ...! Se vindecase deci, nu mai avea cancer! Slavit sa fii, Doamne!
   Doctorul nu-si putea crede ochilor. Repeta mereu: ‘‘ Aici s-a rostit multa rugaciune...! A avut loc o mare minune...!” Acelasi lucru i l-a spus si maicii, dupa ce s-a trezit din anestezie.
   La opt zile au iesit si ultimele rezultate ale biopsiei generale. Cancerul se vindecase total. La manastire se faceau de acum slujbe de multumire catre Dumnezeu Cel in Treime, catre toti Sfintii Bisericii, incununati de Taumaturgul Sfant Nectarie.

Inca una dintre nenumaratele minuni
        Din firea mea, sunt un om pasnic, mereu multumit, vesel si bine dispus. Totdeauna vad partea buna a lucrurilor. Cu alte cuvinte, sunt un om fericit.
   Insa de la o vreme incoace, o indispozitie puternica, o lipsa de chef pentru orice, tulburarea si necazul ma transformasera in alt om. Devenisem ciudat, nu-mi mai gaseam  locul nicaieri si nimic nu-mi mai placea. Ma culcam si ma trezeam tulburat, eu care o duceam mai devreme ca in sanul lui Avram. Nu ma mai multumeau nici copiii mei, pe care ii ador. Inspaimantator lucru!
   In acest iad ma gaseam cu mai bine de cinci ani in urma. Imi lasasem balta si biroul si munca si totul. Ma intunecasem la suflet, somnul nu se mai prindea de mine, iar doctorii nu ma ajutau cu nimic.
  Intr-o dupa-amiaza, raul ajunse la culme. Eram foarte agitat si ma zvarcoleam in pat.
   - Ce-o sa se aleaga de mine, Doamne? am strigat. Ai mila!”
   Si atunci imi veni o idee. Am sarit in picioare, am deschis dulapul, am luat sticluta cu ulei de la Sfantul Nectarie si m-am rugat din toate puterile mele, plangand ca un copil.
  - Ai mila de mine, sfinte Nectarie, ai mila de mine!”
  Intr-un impuls aproape nefiresc, mi-am desfacut nasturii de la bluza de pijama, mi-am dezgolit pieptul, care parca era zdrobit de o piatra, si mi-am facut semnul crucii cu uleiul, de sus pana jos si de la dreapta la stanga. Si atunci, iubitii mei, piatra care parca ma strivea, disparu fara urma. Am facut cruce si a doua si a treia oara. Aceeasi stare de bine. M-am linistit complet. Ai fi zis ca ma invaluise o adiere dulce si ca stropi racoritori de apa imi luasera greutatea de pe suflet.
 - Iti multumesc, Doamne, am spus din adancul sufletului meu. Iti multumesc, Sfinte Nectarie. Da-mi acum si un pic de somn.” Si m-am intins in pat. La radacinile firelor de par simteam acum o mana sfanta cum ma mangaia bland. Si eram singur in camera!
   - Iti multumesc mult, foarte mult, Sfinte”, am spus ridicand capul si zambind, dupa care am adormit. M-a cuprins somnul si am visat ca eram intr-o biserica in sarbatoare si acolo era multa lume evlavioasa. M-am trezit multumit si m-am uitat la ceas. Dormisem doua ore intregi!
    - Inca un pic, Sfinte”, l-am rugat.
    Eram insetat de somn si de liniste. Imediat am adormit din nou. Cand m-am trezit, era aproape seara. M-am sculat, m-am imbracat si m-am indreptat spre birou. Ce frumoase mi se pareau acum toate in calea mea, in masina, in piata, in birou, peste tot. Eram un alt om, un cu totul alt om! Aveam din nou sufletul si starea launtrica a unui copil. Si asa am ramas pana astazi, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu si Sfantului Nectarie!
    Mereu ii multumesc Sfantului Nectarie, pe care il iubesc si il cinstesc, si mereu vorbesc despre el. Din iubirea pe care i-o port, culegand marturii am scris si o parte mica din lucrarea  “Noi minuni ale Sfantului Nectarie”, plina de adevar si de date exacte (desi se pot scrie volume intregi despre minunile acestui Sfant). M-am straduit astfel sa daruiesc fratilor mei o picatura, ca un crin binemirositor din gradinile binecuvantate ale raiului, doar o picatura a harului dumnezeiesc, o raza de lumina sfanta si binefacatoare din soarele Sfintei Slave.

Iosif D. Agapit

Mitropolitul Agatanghel
         Mitropolitul Agatanghel de Smirna Noua istorisea in timpul unei emisiuni radiofonice urmatoarea intamplare :
 ‘‘In timpul vietii mele, am avut de purtat multe cruci grele. Cea mai grea insa a fost aceea a unei boli grave, de care am suferit pe o perioada de aproape sase ani. Am purtat insa si aceasta cruce grea, sprijinindu-ma pe credinta mea in Dumnezeu cel in Treime. Aceasta credinta au sadit-o in mine evlaviosii mei parinti, bunul meu tata, care a fost preot si neuitata mea mama. Ea a fost intretinuta si cultivata mai apoi de parintele meu duhovnicesc, de sfantul si inteleptul calugar Kalist Miliaras.
    Sa revenim insa la istoria imbolnavirii mele.
    Pe la inceputul anului 1980, in vreme ce cram Mitropolit de Didimotihon si Orestiada, m-am imbolnavit de cancer. Doctorii, fara sa imi spuna diagnosticul adevarat, mi-au spus ca trebuie sa fiu supus unei grele operatii. Citeam insa in ochii lor si ai rudelor mele cam ce fel de boala m-a lovit. Ca sa ii protejez insa, nu le-am spus ca de fapt mi-am dat seama de adevar. Parintele meu duhovnicesc le-a spus rudelor mele: “Daca Dumnezeu a hotarat sa ni-l ia, o sa-l ia; iar daca a hotarat sa ni-l mai lase, il va lasa!” Avea deci deplina incredere in Pronia Divina. Cu toate acestea, diagnosticul, atat al laboratoarelor de aici, cat si al celor din Europa, era acelasi: cancer, si inca in forma foarte grava. Boala incurabila, din punct de vedere omenesc. Insa, mai presus decat stiinta medicala omeneasca lucreaza Iubitorul de oameni Dumnezeu, prin mijlocirea sfintilor  Sai. Ma rugam neincetat la Dumnezeu, cerand in acelasi timp, protectia Sfantului Nectarie.
   In ianuarie 1983, insotit de Mitropolitul de atunci de Noua Smirna, fericitul intru pomenire Hrisostom, am fost internat in Spitalul Memorial de la New York. Operatia era programata pentru luni dimineata. Duminica ma impartasisem si eram pregatit pentru orice avea sa se intample. In limp ce eram transportat spre sala de operatie, mitropolitul Hrisostom mi-a pus in mana o mica iconita a Sfantului Nectarie. Tulburat, m-am rugat inca odata catre sfantul meu protector, cerand dumnezeiasca lui ingrijire. In acelasi timp, i-am fagaduit ca daca ma va vindeca, voi sluji in amintirea sa la Sfantul Altar al Bisericii sale din Eghina. Operatia a durat opt ore si jumatate! Cand m-am trezit, chirurgul mi-a spus: “In timp ce va aflati in sala de tratament, nu mai aveam nici o speranta pentru dumneavoastra; se pare insa ca acolo sus, in cer, aveti multi prieteni!”
    Multumeam neincetat Maicii Domnului, a carei icoana o aveam asezata deasupra patului de spital (pe care mi-o adusese Arhiepiscopul de atunci al Americii, Jacob, care ma vizita in fiecare zi) si bineinteles, protectorului meu, Sfantului Nectarie. Nu incetam sa il rog pentru deplina mea insanatosire. Timp de trei ani, dupa operatie, nu am putut sa mananc nimic, nici sa beau macar o gura de apa. Eram hranit artificial. Nu mi-am pierdut insa nici a clipa credinta in Dumnezeu si speranta in Sfantul Nectarie.
    Si minunea s-a petrecut! Rugaciunea fierbinte a tuturor, insotita de credinta puternica, au dus la insanatosirea mea deplina. S-au dezmintit astfel toate prognozele stiintei omenesti : « Unde vrea Dumnezeu, se biruieste randuiala firii ».
    Ma simt obligat sa amintesc aici ca neincetatele rugaciuni catre Dumnezeu pentru mine si catre Sfantul Nectarie a inaltat si cuviosul parinte Nectarie Vitalis. El este acela care, mai tarziu, dupa insanatosirea mea, a facut si simbolul de aur, dedicat icoanei Sfantului Nectarie, in amintirea acestei minuni.
      Cand dupa trei ani de zile m-am intalnit din nou cu Arhiepiscopul Jacob, mi-a spus: « Bine-ai venit, cel cu care s-a petrecut minunea lui Dumnezeu !».
      As dori sa mai amintesc si urmatorul lucru. Acolo, la spitalul Memorial din America, am cunoscut mai multe persoane bolnave de cancer, care credeau puternic in Dumnezeu si care ulterior s-au vindecat. O doamna de la Atena, pe care n-am s-o uit niciodata, era si ea internata. La un moment dat am vazut-o tinand in mana icoana Sfantului  Nectarie zicand: “Stiu ca am cancer, dar sfantul nu ma va lasa sa mor, pentru ca am copii de crescut... !”. Vedeti cat de adanca era credinta ei! Cand mai tarziu m-am dus si am slujit la manastirea Sfantului Nectarie in Eghina, am fost placut surprins sa o vad printre credinciosii aflati in biserica. Venise si ea sa multumeasca sfantului pentru marea minune pe care o savarsise cu ea.
      Credinta ne izbaveste. Dumnezeu se milostiveste, atunci cand gaseste macar si un pic de credinta in sufletul nostru. Slavit sa fie in vecii vecilor! Recunostinta mea fata de Sfantul Nectarie este nemarginita. Ii sunt dator, pentru dragostea sa pentru mine, cat timp voi mai trai pe acest pamant!
      Deplin sanatos, Mitropolitul Agatanghel nu inceteaza sa marturiseasca tuturor despre minunea petrecuta cu dânsul si poarta neincetat cu sine icoana Sfantului Nectarie.